vineri, 1 august 2008

B 71 FAF. Prosop included.

Eu le spun "nevertebraţi". Să vă mai dau un exemplu:


Microbuzul B 71 FAF parchează ieri pe Mitropoliei, străduţă din centrul istoric, îngustă şi foarte circulată. Deşi Sibiul are o parcare pentru autocare şi microbuze lângă centrul istoric (vizavi de Spitalul Clinic Judeţean), adică la... maxim 5 minute de mers pe jos până în buricul târgului, nevertebratul din povestea de astăzi avea probabil o şustă cu doamna cu perdele îngălbenite de pe Mitropoliei şi prea îi transpira chimeşa dacă mergea atâta pe jos. Singura soluţie: să parcheze fix în faţa casei.

Nenorocul face ca parcarea de pe Mitropoliei să fie dedicată maşinilor mici, spre discriminarea microbuzelor. Tot nenorocul a făcut ca, în timp ce şeful microbuzului se afla în incinta imobilului cu doamna cu perdelele (unde avea de gând să stea multişor, judecând după prosopul lungit în geam, din imaginea de mai jos), dă să treacă pe stradă o maşină de marfă. Care nu putea să-l ocolească pe FAF ăsta nici pe trotuarul din stânga, deoarece conjunctura făcuse ca taman acolo să crească un pom. Şi dă-i claxoane, şi dă-i ţipete. Deja se formase o coloană măricică şi tot mai isterică, în momentul în care nevertebratul a ieşit agale de pe poartă, a deschis portiera, a dat prosopul jos şi şi-a urnit microbuzul din drum.


Nu mai aduc în discuţie faptul că nici măcar nu parcase pe loc de parcare, ci blocase poarta casei...

6 comentarii:

Anonim spunea...

HE,HE PARCAREA.OARE DE CE NU S-A INFIINTAT SI LA NOI "GRUA"(SAU ESTE')AI PARCAT NEREGULAMENTAR VINE GRUA FRUMUSEL ITI IA MASINA (CU COPIL CU TOT DACA ESTI ASA TONT SA-L LASI IN MASINA)SI MERGI A 2 A ZI SA TI-O IEI ,DUPA CE IN PREALABIL AI PLATIT O AMENDA FRUMUSICA DE 70 DE EURO SAU DEPINDE CAT TIMP ITI GAZDUIESC MASINA.DOAMNE SCUZA-MA, NICI MACAR NU SE UITA SA VADA DACA E CINEVA IN MASINA.

UnCopilutz spunea...

S-a înfiinţat, dar platformele pe care se iau maşinile sunt prea mici pentru dube. Se ridică doar vehicule mici, cum ziceam. Cel puţin la Cluj-Napoca.

adela mohanu spunea...

La Sibiu nu se ridică nimic. Se aplică amenzi (recunosc, am luat şi eu :) ), dar nu-s foarte mari. Dacă te-ar lăsa fără maşină atunci da, ar fi o treabă...

Anonim spunea...

Pînă cînd amenzile nu ustură buzunarele şi maşinile parcate "fix ilegal" (ca să nu vorbesc urît)nu sînt ridicate, rămîn la impresia că orice petic de trotuar devine de interes pentru şoferii care nu-şi mai încap pe stradă sau parcare.

Carti fara pret spunea...

nu dai tu un link la postarile astea si la alea de la mine si de la altii cu acesti CIOBANI nesimtiti la Politia Rutiera Sibiu sa ii amendeze? sau postam degeaba? Politia are un forum un de poti scrie chestii...dar e naspa rau facut si ne-viabil. Poate pun un contact email simplu cu upload de foto sa trimita lumea astfel de poze! Ce zici?

adela mohanu spunea...

M-am interesat şi fotografiile noastre nu pot fi folosite ca probe, pentru că nu sunt făcute cu aparatură "acreditată", aşa spune legea. Dar mă gândesc eu la o metodă de sensibilizare ;)