Numai o mamă poate înţelege ce înseamnă să ai un copil autist

Alina m-a rugat să vă dau vestea despre Petrişor, băieţelul unor prieteni. Am acceptat cu tristeţe, dar cu tot dragul:

"Piticu" este un copilaş special. El are 6 anişori şi jumătate şi este autist. Îi place muzica, în special Gummy Bear. Atunci când aude aceste cântecele se opreşte şi începe să danseze legănându-se de pe un picior pe altul. Îi place să fie legănat cu un cearşaf şi să se prefacă avion. Îi place foarte mult balonul umflat, îl agită cu mânuţele şi începe să râdă. Îi place să fie gâdilat, devine foarte atent când i se şopteşte la ureche. Acestea sunt micile "plăceri" ale Piticului.

(...)

Numai o mamă înţelege cum e să trăiasca în permanenţă cu teama că poate mâine nu mai are banii necesari terapiei, că poate copilaşul nu va mai avea şansa să meargă la o şcoală normală ca toţii copii.

Cu ajutorul nostru al tuturor, Petrişor poate avea această şansă la o viaţă normală, la fel şi familia lui.

Întreaga poveste a lui Petrişor, pe site-ul pentrupetrisor.com.

Fotografie dincolo de limite: Alaska

Ştiţi că există paparazzi de animale sălbatice? Da, nu i-a trebuit mult tehnologiei ca să avanseze, că au şi apărut. Sunt fotografii ăia care nu respectă limitele intime ale animalului, care îl hărţuiesc ore în şir pentru un close-up mai bun. E ca şi cum la mine în casă ar locui tot timpul un elefant. Dacă m-aş duce la baie, ar fi după mine. Dacă mă aşez la masă, se pune şi el pe scaun. Dacă îmi fac manichiura, îşi bagă trompa în lacul de unghii.

Nu despre paparazzi wildlife vreau să vă spune, ci despre adevăraţii fotografi wildlife. Cei pentru care viaţa este mai importantă decât fotografia.

Cu un fotograf wildlife, începi să discuţi despre fotografie, dar ajungi invariabil, fascinat, în faţa unor poveşti de viaţă. De viaţă sălbatică. Deşi sună dur, fotografii spun că nu ei sunt cei care trebuie să se protejeze în faţa naturii sălbatice. Natura este cea care trebuie protejată.

Din marea de fotografi wildlife, am ales trei - John Hyde, Barbara Jordan şi Tom Wolff Mussehl. Toţi au ceva în comun: Alaska. Şi pasiunea pentru fotografie.

Hyde trăieşte din fotografie wildlife de peste 30 de ani. Spune că s-a înscris la un curs opţional de foto când era în facultate şi doar pentru că dorea să cucerească o domnişoară care mergea şi ea la curs. „Am cucerit-o pe fata respectivă şi am ieşit împreună timp de un an. Ca să vezi, fotografie fac şi acum, peste mai bine de 30 de ani. Nostim, nu?", glumeşte Hyde, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi wildlife din lume, la rândul lui profesor de fotografie.

Ce înseamnă să fii prost

în timp ce leii şi jaguarii din Africa au ajuns atât de obişnuiţi cu motoarele jeep-urilor de safari, încât să-i fotografiezi face parte din ritualul lor zilnic, în Alaska, treaba nu-i aşa de simplă. în Alaska trebuie să te lupţi cu vremea, cu geografia complicată, instabilă şi înşelătoare a ţinutului şi cu tine însuţi. Cu fotograful care vrea un close-up al puiului simpatic de urs polar, dar nu vede ursoaica la 20 de metri mai încolo. E prima lecţie pe care ţi-o spune un fotograf cu experienţă: „Dacă ţii neapărat să fotografiezi rechini agitaţi sau stai la un pas distanţă de lei care-şi urmăresc prada, eşti pur şi simplu prost. Şi, mai rău, nu arăţi niciun fel de respect pentru subiecţii tăi. Dacă un leu sau, în Alaska, un urs sau un elan omoară sau răneşte pe cineva, viaţa acelui animal e terminată. Dacă un fotograf face ceva care să determine o reacţie agresivă din partea unui subiect, atunci cel mai probabil a violat zona de confort a animalului sau poate, şi mai rău, l-a învăţat pe animalul acela să asocieze oamenii cu mâncarea. Cele mai multe atacuri ale urşilor din Alaska se întâmplă pentru că oamenii i-au determinat pe urşi să-i asocieze cu sursa de hrană. Dar dacă animalul atacă, atunci acel animal va fi categorisit de autorităţi drept „out of control" (foarte periculos, suspectat oricând de un nou atac), aşa că va fi omorât. De fapt, în această situaţie, nu animalul îşi pierde controlul, ci omul. Animalul este omorât pentru că se comportă normal", spune John Hyde.

Totuşi, în cei peste 30 de ani de fotografie wildlife, John spune că viaţa nu i-a fost niciodată ameninţată de un animal. Adevăratele pericole vin de la mediu. De la natura sălbatică, nu de la sălbăticii.

Restul articolului îl găsiţi pe badorgood.com. Site-ul de fotografie are un layout nou şi o siglă roşie, care pentru o perioadă din viaţa ei a fost roz :D

Poimâine vin nebunii

Am zis deja ce părere am eu despre snowmobile. Ideea e că poimâine vin.

Vineri, în Piaţa Mare, de la ora 20.00. Dacă nu aterizează în biroul primarului, vor ateriza în clopotniţa bisericii catolice. Undeva tot trebuie să se oprească :D

Comunicatul oficial zice că Sibiul este al doilea oraş din "această parte a Europei" (e o ruşine să fii din est?) care găzduieşte o asemenea demonstraţie, după Moscova. Păi da, ce mi-i Piaţa Roşie din Moscova, ce mi-i Piaţa Mare din Sibiu...

Io mă duc mâine. Ţup-ţup, în cârje. Dacă tot va fi sfârşitul centrului istoric al Sibiului ez ui nău it, măcar să fiu şi eu acolo :D

Nebun, încă în viaţă

Zăpada e prietena noastră. Şi natura. Munţii, văile, dealurile, pădurile... Dar în acest decor, ce caută motoarele?

Îmi plac schiurile şi săniile. Nu-mi plac snowmobilele. Totuşi, băiatul ăsta merită văzut pe 30 ianuarie, în Piaţa Mare din Sibiu, că s-ar putea să nu mai conlocuim aceeaşi planetă foarte mult, la ce chestii se pretează:



Ross Mercer are şi un record mondial la săritura cu snowmobilul (nu ştiu dacă mai e în vigoare). Chestia e că vine peste o săptămână, în Piaţa Mare. Un tip cu care n-aş vrea să mă întâlnesc în intersecţie.

De câte ori ai cântat imnul naţional?

E Ziua Inaugurării astăzi la Washington. Ziua despre care se spune că va face istorie, ziua în care al 44-lea preşedinte şi primul de culoare al Americii se va instala oficial la Casa Albă. Şi americanii ştiu atât de bine să facă un spectacol din istorie! Poate din cauza asta istoria îi şi iubeşte atât de tare.

Concertul inaugural de ieri, care a reunit cele mai mari nume de pe scenele muzicale, actoriceşti, sportive a fost un spectacol la care orice participant sau privitor s-a pomenit la un momentdat cu nodul în gât.

Cum cântă Beyonce asta "America the beautiful", zici că niciodată n-ar fi apărut aproape dezbrăcată şi îngăimând ceva lasciv:



Country, sigur că da, singurul folclor al americanilor, cu Bruce Springsteen, acelaşi Springsteen care îşi face muci naţia în Born in the USA - şi cât de elegant şi demn ţine ritmul preşedintele Barack Obama, cu "This land":



Şi "Higher ground" cu Usher, Stevie Wonder şi Shakira, imposibil să nu fi mândru de naţia asta, deşi blonda e, de fapt, columbiancă:



Obama are parte de un curent favorabil, pe care sper să-l poată gestiona în favoarea sa. Foarte puţini au grăit, firav, câte ceva care să umbrească ziua de 20 ianuarie. Unii au spus că s-au cheltuit milioane de dolari pentru festivităţi, în acest timp de criză, dar naţiei nu i-a păsat. Dacă ceva merită toţi banii pentru americani, atunci e nevoia de a pompa orgoliu în sentimentul lor de cel mai frumos şi mai puternic popor al lumii. Şi asta chiar face toţi banii!

Alţii au descoperit că, acum "n" generaţii, un strămoş alb al mamei lui Obama a deţinut sclavi. Au venit alţi cercetători, care au descoperit că strămoşii soţiei preşedintelui, Michelle, chiar au fost sclavi. Într-un acces de ironie gratuită, au apărut articole care au deturnat simbolistica evenimentului reamintind că "Obama moşteneşte Casa Albă, care a fost construită de sclavi". Eu zic că asta demonstrează cât de departe a ajuns America.

Americanii sunt puternici pentru că se simt puternici. În schimb, românilor le este jenă să-şi intoneze imnul naţional. Am în jurul meu atâtea exemple, la meciurile CSU Sibiu, de puşti care se hăhăie în timpul intonării imnului, pentru că li se pare mai sofisticat aşa. Să cânţi odată cu Veta Biriş de 1 decembrie? Vai, ar fi penibil! Şi ridicol să-ţi afişezi la fereastră drapelul roş-galben-albastru. Şi totuşi, în ciuda snobismului care consideră patriotismul patetic, am de spus aşa:



Tu de câte ori ai cântat imnul naţional?

Vreau să fiu Teodor Tulpan

După ce am văzut mai multe seturi de fotografii din aventurile lui Tulpan prin munţii planetei şi civilizaţiile omenirii, i-am spus lui Ghimi: dacă mă mai nasc o dată, vreau să fiu Teodor Tulpan!

Sunt şi mai mare fan Tulpan după ce am fost împachetată pe pârtie de un membru al Asociaţiei Salvatorilor Montani, din care face şi alpinistul parte, voluntar, ca şi ceilalţi colegi ai săi.

Aşa că vă transmit cu drag invitaţia din partea bibliotecii Astra:

Miercuri, 21 ianuarie, la orele 18, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA va avea loc fotoproiecţia „Explore India 2008”. Alpinistul Teodor Tulpan va prezenta itinerariul său prin fascinanta Indie în imagini autentice din expediţia desfăşurată anul trecut. Cu această ocazie va fi lansat DVD-ul video Chemarea Muntelui, ce conţine un film documentar dedicat celor 12 expediţii ale alpinistului sibian. Filmul este realizat de Octavian Repede şi Camelia Crişan, tineri jurnalişti din Sibiu. Intrarea este gratuită.

Teodor Tulpan este membru voluntar al Asociaţiei Salvatorilor Montani Sibiu, unde activează ca salvamontist. Este instructor de salvamont, alpinism şi ski, iar periodic însoţeşte grupuri de turişti, având calificare de ghid turistic. Din 1996 până în prezent, pe lângă Vf. Everest (8.848 m), Tulpan a escaladat Munţii Pamir – Vf. Lenin (7.134 m), Munţii Caucaz – Vf. Ghermogenov (3.994 m), Vf. Elbrus (5.633 m), Vf. Ushba (4.710 m), Munţii Tien-Shan – Vf. Khan-Tengri (7.010 m), Munţii Anzi – Vf. Aconcagua (6.962 m), Munţii Himalaya – Vf. K2 (8.611 m), Vf. Huascaran (6.797 m), Vf. Kenya (5.200 m), Vf. Mont Blanc (4.807 m), Vf. Chopta (4.098 m) şi Vf. Orizaba (5.736 m).

Foto: Arhiva lui Teodor Tulpan, via Sibianulonline.ro.

Sărbători de suflet!

E sărbătoare. Primiţi cu colinda? Crăciun fericit!

Vrei să ne pupăm?

... asta părea să-i spună domnul din imagine, domnişoarei din imagine:


Sunt la vârsta la care încă nu au aflat despre războiul milenar dintre căţei şi pisici.

Cei doi tineri au fost sâmbăta trecută în Piaţa Mare, la Târgul de Crăciun, într-o acţiune de adopţie organizată de Animal Life. Din păcate, frigul şi burniţa rece i-a ţinut departe pe sibieni şi doar 6 căţei şi o pisicuţă şi-ai găsit noi stăpâni. Dar pentru ei, va fi un Crăciun fericit!

A fost ultima acţiune publică de adopţii organizată anul acesta. Dar anul 2009 se anunţă, inclusiv din punct de vedere astral :), unul numai bun pentru luat acasă un căţel al străzii sau o pisicuţă fără stăpân. Mai multe vă poate spune Brylu.

Sute de jucării de la sibieni, pentru copiii săraci

Copiii de la Centrul de zi „Casa Deschisă” din Sibiu şi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu au primit astăzi darurile pe care voluntarii Freecycle le-au colectat de la sibieni. Sute de jucării, care abia au încăput în 14 cutii voluminoase şi doi saci mari de rafie, au adus sibienii la standul Freecycle din Piaţa Mare, de la Târgul de Crăciun. Mulţi dintre sibieni, impresionaţi de gestul voluntarilor, au cumpărat pe loc câte o jucărie de la standurile din apropiere şi au adus-o la Freecycle, pentru copiii nevoiaşi. O sibiancă a împachetat chiar şi un mesaj emoţionant pentru unul dintre copii, prin care îl îndemna să aibă grijă de jucăria donată cu multă dragoste.

Sibienii au donat şi câteva zeci de cărţi pentru copii, care au ajuns în bibliotecile celor două centre.

Zeci de sibieni au trecut pe la standul Freecycle de la Târgul de Crăciun. Mulţi dintre ei au aflat pe loc care este misiunea de Crăciun a voluntarilor şi au revenit cu donaţii în jucării. Alţii însă au venit doar ca să facă schimb. Pentru că Freecycle înseamnă reciclare prin donare – noi credem că obiectele încă funcţionale de care nu mai avem nevoie pot fi folosite de altcineva.

Le mulţumim sibienilor care s-au oprit la standul Freecycle. Bucuria din ochii copiilor li se datorează.

15 flocoşi în Piaţa Mare

Asociaţia Animal Life, împreună cu organizatorii Târgului de Crăciun şi cu partenerii campaniei „Salvează o viaţă de câine. Adoptă!” vă invită sâmbătă după-amiază, în Piaţa Mare, la o expoziţie "cu predare" a câinilor fără stăpân.

Cu sprijinul Târgului de Crăciun, 15 căţeluşi vor fi prezenţi în standul special amenajat în Piaţa Mare, în apropierea bradului de Crăciun, unde copiii se vor putea juca cu micii căţei aflaţi în căutarea unui cămin.

Evenimentul începe sâmbătă, 20 decembrie, la ora 16 şi va dura în jur de două ore.

Vine Moşul, în Ajun, şi la Gabi?

Ştiu că este acea perioadă a anului când toată lumea vă îndeamnă să ajutaţi pe cutare. Ba pe cutare. Ba amărâtul meu e mai breaz. Ba ăla pe care ţi-l recomand eu.

Risc şi eu o recomandare. Pe care o fac din suflet. Nu ştiu dacă Gabi merită mai mult sau mai puţin decât alţi copii de vârsta lui, cu alte probleme grave, dar ştiu că ce i se întâmplă nu este corect.

Are doar 10 ani şi o boală gravă, boala Crohn, care l-a lăsat fără intestinul gros. Boala a fost descoperită când avea 4 ani, iar medicii de la Sibiu nu i-au dat nicio şansă. Mama lui şi-a dat demisia şi a stat 3 ani în spitalele din Cluj, unde medicii i-au extirpat intestinul, dar i-au salvat viaţa. După repetatele operaţii, Gabi a dezvoltat alte afecţiuni. Are artrită inflamatorie şi nu-şi poate folosi picioruşele decât foarte puţin. La numai 10 ani, are şi tensiune arterială şi risc un infarct miocardic.

Gabi are o soră geamănă, pe Teo, frumoasă, rumenă în obraji, sănătoasă şi la fel de veselă ca şi Gabi. În fiecare zi, o vede mâncând dulciuri şi bând sucuri, delicii pe care el nu şi le va permite niciodată. Dieta lui constă în carne fiartă de peşte sau pui şi lactate fermentate.

Cum îl puteţi ajuta? Pentru că nu are intestinul gros, Gabi stă în fiecare clipă cu o pungă pentru ileostomă lipită de stomac. O pungă costă 18 lei. El are nevoie de patru pe zi. Faceţi socoteala, vă duce la peste 2.000 de lei lunar. În condiţiile în care Gabi ia un ajutor de 400 de lei de la stat, iar tatăl său are un salar de mai puţin de 800 de lei. Contul în care îi puteţi trimite bani este RO22RNCB0233077888330001, deschis la BCR, pe numele Gheorghe Mon (tatăl lui Gabi). Dacă aveţi jucării pentru Gabi, haideţi cu ele la sediul Sibianulonline, pe strada Mitropoliei nr. 18 ap. 1, iar ele vor ajunge la Gabi în Ajun.

Povestea lui Gabi, pe larg, scrisă de colega mea Elena Dumitra, pe Sibianulonline.ro. Fotografia este a colegei mele Ana Poenariu.

Ultimele două zile de Freecycle

Joi şi vineri, pe 18 şi pe 19 decembrie, sunt ultimele două zile în care standul Freecycle va fi prezent la Târgul de Crăciun. Între 17.00 şi 21.00, ultima şansă să aduceţi jucării pentru copiii de la Centrul de Zi al Bisericii Evanghelice şi pentru copiii de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă de la Turnu Roşu. Orice donaţie este răsplătită de copii cu un dar şi vă garantez că darurile lor sunt minunate. Palpabile şi minunate.

În zilele în care am stat la stand, sufletul mi s-a bucurat de gestul unor oameni simpli şi s-a amărât de indiferenţa celor avuţi. Am încercat să le explicăm câtor mai mulţi trecători despre ce e vorba la Freecycle. N-am crezut că o să ajung să categorisesc oamenii atât de simplist, dar cei îmbrăcaţi mai bine treceau de regulă pe lângă noi ca şi când n-am fi existat. Cei mai mulţi dintre cei care s-au oprit au fost oameni care nu-şi permit garderobediferite pentru fiecare sezon.

Într-o seară, doamna de la chioşcul cu turtă dulce de lângă noi s-a dus câţiva metri mai încolo, a cumpărat un elefănţel de pluş şi ni l-a adus drept donaţie. O să-mi amintesc mereu asta.

Am strâns 5 sau 6 saci de jucării (încă nu i-am numărat). Mai avem încă loc :) Joi şi vineri, de la 17.00 la 21.00, la Târgul de Crăciun din Piaţa Mare.

De două ori cadou

O icoană pictată de copiii de la Cârţa şi Turnu Roşu poate fi un dublu cadou: o dată, pentru cineva drag ţie şi a doua oară, chiar pentru copilul care a pictat-o, pentru că banii strânşi din vânzarea obiectelor de artă se vor întoarce la ei.

Librăria-cafenea Erasmus, de pe strada Mitropoliei, nr. 30, găzduieşte în perioada noiembrie-ianuarie 2009 o expoziţie cu vânzare de icoane pe sticlă a copiilor de la şcolile din Cârţa şi Turnu Roşu. Expoziţia este organizată de clubul LEO Sibiu şi este deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-17.00.

Pe simezele din Erasmus Café sunt prezente 20 de icoane pictate de copii de 10-14 ani, din Cârţa şi Turnu Roşu. Picturile, un cadou ideal de Crăciun, costă între 35 şi 100 de lei, iar banii vor fi folosiţi pentru procurarea de materiale necesare micilor artişti. “Fondurile strânse vor fi reinvestite în munca acestor copii, în susţinerea inocenţei şi încurajarea lor în a-şi exprima credinţa prin artă. E o şansă pentru copii de a le fi remarcate picturile. În esenţă, avem în vedere cumpărarea de materiale necesare activităţii lor în pictură (vom ţine cont şi de sugestiile învăţătorilor care ne-au ajutat cu furnizarea icoanelor)”, declară Alin Popa, din partea clubului LEO Sibiu.