Concursul brazilor de Crăciun

Concursul e al lui Brylu, brazii sunt ai noştri. Cei mai frumoşi, desigur :))))

Primul, brăduţul mieu, cel mai frumos din câţi am avut vreodată:

Al doilea, brăduţul lu' Surioară, cel mai frumos din Vestul Sibiului :)))

A mai apărut unul. Ina ni-l trimite de la Sita Buzăului. Cel mai frumos brăduţ din judeţul Covansa :)))

La Pălti cu Nea Joe

Nea Joe are la 70 de ani. Nu l-am întrebat, că mi-a fost ruşine. Bine, de fapt mi-a fost frică. Mai ales după ce a ţipat jumătate de zi la mine: "Adeeelllaaaaa, nu vreau viteză Aaadeeelaaaa!!! Adeeelaaaa, ridică fundul, că nu-i aşa greeeuuu, Adeeelllaaa!!!! Adeeelllaaaa, încet, Adela, vreau să învăţăm plugul frânat, Aaadeeelllaaaa!!!".

Pentru că, ei bine da, niciodată nu-i prea târziu să înveţi să schiezi. Nici măcar la 27 de ani.

De la nea Joe am înţeles foarte bine care-i poziţia corectă (alo, la schi!), cum să-mi ridic fundul ăla greu, cum să iau virajul ("Laaaarggg, Adelllaaaaa, mai laaarg, Aaaadeeelllaaaa!!!!") şi ce-i aia o bastonare. Nu un baston după cap. "O bastonaaareee Aaadeeellaaaa, hai pe-aici, ocoleşte-mă Aaadeeelaaa, la stângaaa, viraj la stânga Aaaadeeellaaa, aoleeeeeu, cealaltă stângaaa!!!!!". Şi buf. De mai multe ori buf.

Până să vină următorul week-end de plug frânat, viraje şi bastonări, s-a topit zăpada la Păltiniş. Mama ei de încălzire globală!

Jamaica, Mexic sau Caraibe?

Sunt abonată la newsletterurile mai multor site-uri specializate pe turism. De obicei mă uit la locurile unde n-o să pot ajunge niciodată. Şi oftez. Dar m-am uitat odată la un film care m-a învăţat să nu zic niciodată "niciodată" :D

Azi am primit de la Tripadvisor un top al celor mai "de vis" destinaţii exotice. Ce să aleg, ce să aleg?

Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera

Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera (vedere de pe terasa camerei)

Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte, vedere din balconul camerei)

Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte)

Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (Hotel Excellence Riviera)

Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (vedere de pe terasa hotelului Excellence Riviera)

New York, New York

Nu, nu am fost la New York. Nici nu se arată foarte multe ursitoare cu bilete de avion. Dar astăzi am primit un link către un forum de discuţie pe Tripadvisor, pe tema "Care sunt obiectivele pe care să le vizitez în New York, împreună cu băieţelul meu de 5 ani?". Nu mai am 5 ani, dar m-aş duce şi eu:

1. Central Park Zoo - e o grădină zoologică destul de tânără, de prin 1988, dar foarte bine pusă la punct. De fapt, e mai mult decât o grădină zoologică. Fotografia asta:


... a câştigat titlul "Protecting the Environment" la Concursul foto ogranizat de Ziua Pământului de Agenţia SUA pentru Protejarea Mediului. În fotografie apare Bruce Foster, managerul Wildlife Conservation Society's Collections Manager de la Central Park Zoo, care înceracă să salveze o specie de broaşte pe cale de dispariţie şi se pare că, datorită eforturilor sale, în unele părţi din Wyoming, broscuţele au reapărut.

2. Central Park în sinea lui:


Parcul ăsta gigantic din inima New Yorkului, dacă nu cumva inima New Yorkului însăşi, care are suflet şi vara, şi iarna, când devine un patinoar gigantic.

3. Muzeul Metropolitan şi mai ales colecţia de Artă Egipteană.

4. Muz... pardon, magazinul de ciocolăţuri Dylan's Candy Bar, despre care am auzit numai lucruri delicioase, pe care refuz să le cred până nu le văd cu papilele mele. Şi mai ales, până nu fac justa comparaţie cu ciocolata belgiană, pentru care zău, aş face treburi necurate care nici n-au voie să-mi treacă prin cap. 200 de euro am cheltuit la Bruxelles pe ciocolată. Nu am dat în diabet, pentru că n-am luat decât vreo 8 cutii, de banii ăştia. Dar singurul lucru pe care-l regret este că nu i-am cheltuit şi pe restul 200 pe care i-am mai avut, tot pe ciocolată belgiană.

5. The Lion King, spectacolul de pe Broadway adaptat după desenul animat Disney.

6. The New Victory Theatre, companie de teatru neconvenţional.

Cred că am uitat Statuia Libertăţii, dar hei, deja toată lumea ştie cine-i doamna.

Vacanţă pe orbita planetară

Primul vehicul dezvoltat de o companie privată care poate atinge orbita Pământului a încheiat cu succes un zbor de probă, după ce precedentele trei eşuaseră, informează Bank News. Acum, că practica susţine teoria, mă gândesc să-mi fac deja rezervarea pentru la anul, poate obţin vreun bonus de 10 la sută. Cât să şi fie cazarea, în camera aia strâmtă, fără pic de confort, cu demipensiunea aia vai de mama ei, că porţia încape într-o cutie de chibrituri şi cu vremea aia nasoală, de nici plajă nu poţi să faci?




Nu m-aş mira ca, peste 70 de ani, nepoţii mei să râdă îngăduitor când le-oi spune de vacanţa mea demodată în deşertul Sahara...

România, ţara lui Dracula şi a mănăstirilor din Moldova

1.000 de locuri de văzut într-o viaţă. Sună incitant, nu? Mai ales dacă vezi şi România pe listă. Dar în lista detaliată, România nu are notate decât două opţiuni: mănăstirile din Moldova şi "Castelul lui Dracula", Branul.

Lista este publicată pe www.photos4travel.ro şi este, evident, superficială.

Mult mai grăitoare este lista celor mai vizitate ţări din lume, pe baza cifrelor statistice oferite de Organizaţia Mondială a Turismului. Pe locul 1 se află Franţa, cu 79,1 milioane de turişti anual. Ucraina e pe locul 13, cu 17,6 milioane de turişti anual. În Macao merg 10,7 milioane de turişi în fiecare an, cifre care plasează regiunea administrativă a Republicii Populare Chineze pe locul 22. Ungaria, ţara vecină, e pe locul 23, cu 9,3 milioane de vizitatori (şi din experienţa proprie, România are de n ori mai multe locuri de vizitat decât Ungaria). Bahrainul are 4,5 milioane de vizitatori şi este pe locul 41. Vietnamul este pe locul 48, cu 3,6 milioane de turişti anual. România nu figurează în top 50.

Animale în Deltă

Nu le-am văzut, dar am zărit urmele lăsate de ele. E drept că mai puţine decât în jungla urbană. Dar se extind.

Sfântu Gheorghe Deltă sau România care te unge pe suflet

Sfântu Gheorghe Deltă sau opera unui singur om. Desigur, veţi spune că e opera naturii. Şi este. Dar turismul din Sfântu Gheorghe e opera unui singur om. Cel puţin ăsta e zvonul printre localnici.

Dacă mergeţi la Sfântu Gheorghe (şi vă recomand cu drag să mergeţi), cea mai bună cazare e la camping Delfinul. Campingul e foarte frumos şi foarte bine organizat. Are căsuţe (75 de lei pe noapte) şi locuri de cort (15 lei pe noapte). Are restaurant (masa de prânz pentru două persoane ajunge cam la 50 de lei, multişor pentru un camping, dar nici nu prea aveţi alternative), un magazinaş cu cele trebuincioase, bar, terasă şi cinematograf în aer liber, acelaşi unde se ţine şi festivalul de film Anonimul. Are duşuri curăţele, singura problemă este că funcţionează opt într-o încăpere, iar între ele nu e pic de perdeluţă, aşa că veţi putea depista pudicele după miros, la sfârşitul sejurului :)

Şi mai are ceva: coşmarul nopţilor mele. O şi anume discotecă, trăjneasc-o Dumniezău s-o trăjnească. Muzica - din aia la maxim, care tremură pereţii construcţiilor învecinate - nu se opreşte decât la ora 2-3 dimineaţa, iar la 8 cel târziu eşti în picioare, pentru că e foarte foarte cald. La discotecă vin, desigur, puşti vopsiţi şi cu blugi de firmă, plus puştoaicele aferente - blonde, filiforme, cu tocuri. Imaginaţi-vă acest peisaj, într-un sat care nici măcar n-a auzit de asfalt (toate străduţele sunt cu nisip, iar pe ele nu circulă maşini, ci trocarici - un soi de trenuleţ cu un tractor pe post de locomotivă). Penibilul situaţiei, ca şi nesimţirea puştanilor ăstora care se îmbată de la o jumătate de bere şi fac scandal fără să-i doară nici măcar în dos de ceilalţi locatari ai campingurlui, sunt incluse în preţ.

Dacă vreţi linişte, un peisaj de baladă, cu un canal plin de nuferi albi care trece prin faţa geamului dvs., nu aveţi decât să treceţi strada, la Green Village. Are piscină, biliard, aer condiţionat şi gazon perfect întreţinut. Are însă un singur inconvenient: preţurile sunt triple.

Aceste două unităţi de cazare, singurele de amploare din Sfântu Gheorghe, sunt investiţia unui singur om, bucureştean din ce spun localnicii. Acest domn - "anonim" ca şi festivalul, n-am reuşit să găsesc referinţe despre el - mai are pare-se niscaiva hoteluri plutitoare pe Dunăre şi a avut geniala idee cu festivalul de film Anonimul, care aduce an de an nu numai clienţi pentru camerele sale, dar şi multă publicitate zonei. Localnicii spun că patronul campingului a construit şi grădiniţa din sat, dar şi o cantină pentru bătrâni.

Un singur om şi o singură investiţie, iar Sfântu Gheorghe şi-a înzecit dintr-o dată numărul de vizitatori.


Despre rezervaţia Deltei Dunării, pot să vă spun că e deja arhi-populată. De turişti. Zeci de bărci o bântuie în fiecare moment, de parcă eşti pe canalele veneţiene. E adevărat că merită să mergi să vezi, măcar o dată în viaţă, cum fluviul sărută marea. Mai ales dimineaţa când soarele încă n-a urcat pe cer sau seara, când a coborât după linia orizontului. Şi să stai să asculţi vocile deltei - pelicani, cormorani, bâtlani, pescăruşi şi toţi ceilalţi locatari, comunicând ascuţit, ba din înaltul văzduhului, ba de pe covorul de stuf din apă. Păienjenişul de canale e fascinant - unele canale sunt mai late, altele mai înguste, altele te acoperă cu sălcii care-şi dau mâna deasupra capului tău, altele au nuferi înfloriţi, altele sunt flancate de cherhanale părăsite... Sunt zeci, dacă nu sute, de autostrăzi acvatice de care Marcel, îl ştiţi, ăla cu GPS-ul, habar nu are că ar exista. Brylu a avut o scurtă şi curând abandonată idee să închiriem o barcă cu vâsle şi să ne plimbăm de capul nostru prin rezervaţie. Având în vedere aventura lor la pescuit (accesibilă AICI), vă puteţi da seama cam unde eram noi până în acest moment: da, da, tot în stuf.

Dar pentru noi, "lipitorile", cum ne numeşte Cori, respectiv grupul fetelor pe care nu le dai dezlipite de pe plajă decât ca să se bălăcească încă o dată în mare, binecuvântarea concediului a fost, desigur, plaja. Nu ştiam că mai există aşa ceva pe litoralul românesc: cât vezi cu ochii, nisip neatins de mâna investitorului. Fără hoteluri, fără terase, fără şezlonguri, fără manele, fără difuzoare, fără copii tembeli cu telefoane din care ţiuie melodii penibile, fără jeep-uri, fără fiţoşi. Cea mai avansată tehnologie care a ajuns pe plaja de la Sfântu Gheorghe sunt coşurile de gunoi. Multe coşuri de gunoi şi, n-o să vă vină să credeţi, folosite! Astfel că plaja rămâne mai tot timpul curată şi liniştită. Vă mai amintiţi cum sună marea, cum sună valurile sparte de ţărm? Eu mi-am amintit abia acum. Tot ce ştiam de pe plajele pe care am fost era muzica dată foarte tare, neveste isterice ţipând la bărbaţii lor leşinaţi de căldură şi copii ţiuind din orice, fie şi numai pentru că mamele lor ţipă.

Şi Marea Neagră ne-a iubit săptămâna asta. A fost caldă, curată, cu valuri matematic perfecte - nici prea mari, nici prea mici, nici prea dese, nici prea rare. Aş fi luat-o acasă cu mine, dacă nu mi-ar fi promis că rămâne şi la anul tot acolo.

Cifre din Dubai

Această insulă (foto stânga) este 100% artificială şi este deja denumită "a 8-a minune a lumii". A fost construită în Dubai, un emirat care, în numai 50 de ani, s-a transformat dintr-un port de pescari săraci într-una dintre cele mai atractive destinaţii turistice de lux din lume. Mai mult decât insula-palmier, cred că Dubaiul în sine ar trebui să fie a 8-a minune a lumii.

Construit numai şi numai din voinţa unui şeic ambiţios şi vizionar, Dubaiul nu mai este deloc statul modest, deşertificat şi anonim care era în urmă cu câteva decenii. Desigur, toate îndeletnicirile tradiţionale, toate femeile strict îmbrobodite şi toţi copiii gălăgioşi din cocioabele de stuf au dispărut cu totul. Pentru cârcotaşi, ăsta ar fi un lucru rău. Nu ştiu cât de deprimaţi sunt localnicii din pricina asta, dar am găsit un reportaj frumos pe National Geographic.

Fenomenul Dubai se măsoară în cifre. Vă spun numai câteva dintre ele:

1959 - anul în care şeicul Mohammed bin Rashid al Maktoum a împrumutat câteva milioane de dolari de la vecinul mult mai bogat, Kuwait, ca să înceapă construirea unui emirat cum nu s-a mai văzut

16% - este rata de creştere economică anuală a Dubaiului, de două ori cât a Chinei

58 de ani - are acum şeicul Mohammed, fiul celui care a început construcţia Dubaiului acum 50 de ani

60% - din populaţia Dubaiului este formată din muncitori din sudul Asiei

20% - dintre macaralele de mare tonaj ale lumii erau concentrate la un momentdat în Dubai

900 - de decese pe an se înregistrează în domeniul construcţiilor în Dubai (potrivit unui raport Humar Rights Watch)

223.000 de metri pătraţi - are mega-mall-ul din Dubai, înăuntrul căruia se află o pârtie artificială de schi, de dimeniuni olimpice

420 de metri - va avea în înălţime blocul cu apartamente care se învârt după soare

79 - de generatoare eoliene, montate între etaje, vor asigura enrgia apartamentelor de mai sus

3,89 de miliarde - de dolari investeşte Dubaiul în noul său sistem de metrou, care va fi total funcţional în 2012

93.600.000 - de rezultate mi-a afişat Gugălul la căutare după "Dubai"

Se compară cu România? Google fight zice că da:


O fi mâncat ceva stricat...

Ştrandul din Mediaş, profund românesc

Sergiu m-a certat ieri că-i facem reclamă ştrandului din Mediaş pe Sibianulonline. Nu merită, pentru că serviciile sunt deplorabile.

Are dreptate.

În Sibianulonline nu este decât relatarea unei stări de fapt. Experienţa personală la ştrandul din Mediaş s-a derulat în felul următor:

Am ajuns pe la ora 15. Mai devreme n-am putut, nu pentru că am dormit ca nababii până la amiază, ci pentru că am avut ceea ce se cheamă "triabă". Chestia aia cu laptopul şi conexiunea la net. Aşadar, am ajuns la ora 15, când nu mai exista niciun loc liber pe şezlong. Lucru previzibil de altfel. Ne-am amplasat prosoapele pe nisip, între fericiţii beneficiari ai scaunelor de plajă. În nici 10 minute, eram plină şi în dinţi de nisip, pentru că zbenguiţii de tineri din Mediaş, cu vorba lor legănată ("no hi măăă să mereeeem") treceau în fugă pe lângă noi, răscolind toată pleava şi teleportând-o în toate direcţiile.

Am hotărât ca, înainte să ne prăjim la soare ca fetele, să mâncăm ceva la restaurant. Ne-am aşezat, am dat comanda şi am început să glumim pe tema neîndemânării chelnerilor. Până când s-a făcut o oră de când aşteptam şi mâncarea nu mai venea. Hămesiţi, am atenţionat personalul restarantului că ne e foameeeeeeeeee. Care personal, recte o domnişoară speriată, ne-a anunţat că mai durează încă o jumătate de oră. Şi n-a glumit. Peste o oră şi jumătate am aşteptat după comandă! Mâncarea a fost aproape imposibil de îngurgitat, extrem de uleioasă, dar lipsită de gust.

La singurul foişor care vinde apă, suc, bere şi îngheţată e permanent coadă. Preţurile, bien sur, nu sunt afişate şi prbabil că mima personală înmulţit cu eticheta costumului de baie dau preţul personalizat al produselor care ţi se vând.

Baie nu ai cum să faci. Bazinul e minuscul, un lung de bazin e echivalent cam cu jumătate din latul bazinului de la Olimpia. Oricum, nu ai loc de toţi inteligenţii care au impresia că lumea e a lor doar dacă sar cap, coadă, burtă, spate, crăcit şi încolăcit, în apă, ca să rezulte cât mai mulţi stropi. Unul dintre aceştia a aterizat cam la 14,7 centimetri de scăfârlia mea, iar tsunamiul produs de kilogramele sale s-a oprit în plămânii mei, pentru că am inhalat o foarte bună parte din capacitatea bazinului în acel moment. Ghiciţi vă rog dacă şi-a cerut scuze.

În concluzie, a fost prima şi ultima dată când am plătit 10 lei şi am bătut aproape 70 de kilometri ca să fac un singur lung de mini-bazin la ştrandul din Mediaş. Vă sfătuiesc să fiţi mai inspiraţi decât mine şi să-l ocoliţi.

Cum e la Aquaparc în Braşov

... Păi în general, e bine :) Am zis să vă arăt şi vouă, pentru că e singura alternativă de genul ăsta pe o rază de multe sute de kilometri. Ataşez fotografii la final, ca să citiţi până la capăt. Hai că încerc să fiu concisă :)

Plusuri:

- Cum am mai spus, e singurul, următorul ca distanţă e abia la Mamaia. Dacă n-o fi vreunul mai pe-aproape, în Ungaria.
- E curat. Lucru destul de rar în România. Poate şi pentru că e la început, dar în orice caz, e curat. Am văzut chiar lucrători care treceau cu plasele la suprafaţa apei, ca să culeagă eventualele chiştocuri, şerveţele şi alte nimicuri de care românii se debarasează în mod obişnuit în apă. Aici chiar n-am văzut mizerie.
- E animat. Sunt câteva tobogane drăguţe (mai ales pentru copii), vreo 7, dacă le-am numărat eu bine, plus o secţiune specială cu alte 5 tobogane numai şi numai pentru cei mici (categoria 1-7 ani). Sunt baruri tip foişor din loc în loc, ca să nu trebuiască să te plimbi 10 hectare ca să-ţi iei ceva de băut. Tot parcul acvatic este traversat de un râuleţ artificial, pe care te poţi plimba purtat de un colac. Dacă vrei să înoţi, este şi o piscină cu bar. Parcul are şi un teren de fotbal şi unul de tenis, dar alea erau încă în amenajare.
- E ieftin. În week-end costă 40 de lei intrarea pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii, iar în timpul săptămânii, 35 de lei respectiv 20. Nu mi s-a părut un preţ foarte ridicat, în condiţiile în care intrarea la secţiunea "de fiţe" de la Ocna costă 30 de lei şi în afară de o piscină nici aia foarte mare, nu are nimic. Preţurile în parc nu sunt mari deloc - o cupă de îngheţată face 50 de bani (demult n-am mai văzut preţul ăsta afişat), o apă plată 1,5 lei, un sandviş foarte mare cu pui 7 lei. Nu mă întrebaţi de bere, că am uitat să cer această preţioasă informaţie :)
- Are vestiar şi şezlong inclus în preţ. Un detaliu important, pentru că şi în Italia şi în Turcia a trebuit să plătim în plus pentru şezlong, iar vestiare n-am văzut.

Minusuri:

- Drumul până acolo e enervaaaaaaaaant. Semafoare, ocoliri, diferenţe de nivel de câte 10 cm lăsate de deştepţii de la drumuri între partea reparată şi partea nereabilitată... ştiţi voi, fascinantele autostrăzi din România.
- Toboganele sunt cam leşinate, dacă aţi apucat să experimentaţi un aquaparc altundeva, dar nu în ţară.
- Cocalarii - nu scăpaţi de ei nici acolo. Fură colacii de la copii, beau bere într-una, sunt gălăgioşi şi mitocani. Şi nu-şi dau jos ochelarii de soare nici când se dau pe tobogan.
- Colacii - sunt prea puţini şi stai la coadă să prinzi unul, dar am înţeles că partea asta se va remedia, pentru că deocamdată n-a ajuns comanda din Franţa. N-ar fi aşa problemă să stai la coadă să prinzi colac (şi în Italia ni s-a întâmplat asta), dacă ar fi treaba mai organizată. Un segment trasat frumos pe uscat, ca la casele de marcat de la supermarket, iar cel care e în faţă, primeşte colacul. Ei bine, n-ai să vezi aşa ceva în România. Cocalarii (vezi liniuţa anterioară) sar în apă când ajung copiii jos şi le fură "obectul", asta-i metoda, asta-i ţara, asta-i educaţia.

Una peste alta, ar da cu plus, zic eu. M-aş mai duce, dacă aş avea şi timpul necesar. Vizionare plăcută :)

I-ta-liiiiaaaaa, I-ta-liiiiiaaaaa

S-a termint vacanţa. Trist. Dar scutur din cap la stânga, apoi la dreapta, apoi încă o dată, să mai răresc din depresiile post concediu şi mă apuc de povestit.

1. Balaton, Ungaria


Credeţi-mă, imaginea este sugestivă. Ungurii se mândresc mult cu "marea" lor, lacul Balaton. De fapt, nu este decât, aşa cum îi spune şi numele, un lac. Foarte întins, dar tot un lac. Cu lebede şi răţuşte şi apă stătută, murdară la mal şi mâl adunat de veacuri. Nu ştiu cum o fi în alte staţiuni, dar cel puţin în cea în care am nimerit noi, Balatonfenyves, poţi liniştit să-l aduci pe Frodo Baggins şi toată ceata lui de hobbiţi, că n-au cum să se înece. Zeci de metri în larg, apa rămâne la nivelul şoldului. La nivelul şoldului meu, deci dacă aveţi pretenţii de statură medie, probabil că vă trece niţeluş de genunchi.
Totuşi, cazarea este de nota 10. Am dat cam 12-13 euro pe noapte de persoană într-o cabană de 12 locuri, pe care am ocupat-o integral. Casa, exemplară, cu camere de câte două persoane, un living mare cu televizor, bucătărie, două băi, curte şi în faţă şi în spate, dotată cu tot ce ai nevoie, de la tacâmuri şi farfurii, până la gel de spălat vase şi prosoape de bucătărie. În curte am avut mai multe tipuri de grătare, pe care evident ne-am preparat carnea în cel mai pur stil românesc. Proprietarul nu vorbea o iotă englezeşte şi ne-am înţeles pe ghicite, cert este că a făcut fotbal în tinereţe şi era tare mândru de asta. Ne-a lăsat ditai casa pe mână şi nu l-am văzut decât la plecare, la ora stabilită. Servicii impecabile, pentru o zonă care nu îşi merită renumele, dar are un marketing excelent.

EDITARE ULTERIOARĂ: De asta am uitat să vă zic, dar mi-a amintit Ghim cu editorialul de azi pe care îl găsiţi aici: Sibiu Standard. Când am ajuns în ţară, aveam mailuri de la agenţia din Ungaria care ne-a vândut biletele, prin care ne rugau să le spunem ce reclamaţii avem, ca să-şi îmbunătăţească serviciile pe viitor. În acelaşi timp, la televizor rula o ştire despre plaja de la Costineşti, sufocată de gunoaie, iar pe Gândul, o ştire despre acele drogaţilor, în nisipul de pe plajă. Câţi ani-lumină între noi!

2. Lido di Jesolo, Italia


Anul ăsta a fost o făcătură. Am nimerit în două staţiuni din două ţări diferite, ambele pline de pensionari şi eminamente plicticoase. Drept e că dacă aruncam un ochi pe forumuri înainte, am fi ştiut, dar a fost bine şi aşa rău. Mai întâi rău.
Ne-am cazat la vila Romeo de pe via Harlem. Nu vă spun ca să-i fac reclamă, ci ca s-o fac de ruşine. Apartamentele, ok la preţul pe care l-am plătit (vreo 70 de euro de persoană pentru o săptămână, în apartament de 4 persoane), situate la ultimul etaj.
Primul şoc: nici n-am intrat bine pe uşă că ne-a luat cu stări de leşin. O căldură sufocantă, zău că mai ceva decât am experimentat în Sahara, iar aer condiţionat... ioc. Ăsta a fost primul şoc.
Al doilea: nu avem lenjerie pe pat. Ca să beneficiem de acest serviciu - de lux, probabil, în viziunea lor - trebuie să plătim încă 10 euro în plus. De căciulă!
Al treilea şoc: ştiam că avem şezlonguri gratuie pe plajă, dar ce să vezi, la un apartament de 4 persoane, doar 2 şezlonguri intră în preţ. Aşa se face matematică în Italia! Şi, deşi am închiriat 3 apartamente la pachet, cele (doar) 6 şezlonguri erau împrăştiate pe toată plaja.
Al patrulea şoc: În a doua sau a treia dimineaţă, sunt trezită de bubuituri puternice în uşă. Scularea, că au intrat hoţii peste noi! Într-unul dintre apartamentele închiriate a intrat nestingherit, pe perioada nopţii, cu locatarii în cameră, un domn care a luat tot ce-a prins. Este un domn, pentru că le-a lăsat oamenilor cardurile. Probabil că era chiar un domn poliglot, pentru că pe carduri era inscipţionat Valid only in Romania. A luat, la un inventar sumar: 100 de euro, un telefon mobil, niscaiva tricouri, o pereche de adidaşi, o geantă cu 5 milioane de lei şi o geantă mare, de voiaj, că, bietul de el, trebuia să care cumva prada. Nimeni nu l-a auzit furişându-se, dar păgubitul s-a simţit relativ răzbunat (zic bine, Sergiu?) când s-a întâlnit, la sediul Poliţiei, cu încă şase păgubiţi. Toţi italieni. Ţâc!
Al cincilea şoc: preţurile. Un kilogram de struguri, piersici, caise sau pepene, 5 euro, la supermarket! În plin sezon! Kilogramul de paste era mult mai ieftin.

Cu capsa pusă, ne-am aşezat să vizionăm sfertul de finală (zic bine?) Italia-Spania pe o terasă plină de, fireşte, italieni (nu le mai ziceţi macaronari, că nu mănâncă decât spaghetti :P). Ne-am vărsat năduful pe ei tot meciul, l-am luat pe Buffon în balon (rimă neforţată), am explodat la golul spaniolilor şi l-am aplaudat pe Casillas de ne-am înroşit palmele. Cred că le-am devenit foarte nesuferiţi, dar n-au zis absolut nimic. O demonstraţie rară de bun simţ din partea lor. Pe orice terasă din România, dacă ne-am fi manifestat similar, am fi plecat cel puţin înjuraţi. Nimeni nu ne-a făcut ţigani (ţineţi minte anumite temeri anterioare) şi nu ne-am simţit nicio clipă jigniţi.

În rest, staţiunea are de toate, dacă eşti un pitic de 3 ani sau un pensionar de 93. Biciclete de 4 persoane cu care mergi la promenadă seara, jocuri mecanice, tiribombe, minigolf, carting şi un Aquaparc distractiv pe care nu l-am ratat.

3. Veneţia, Italia


Frumoasă, cum am lăsat-o şi ultima dată :) Dacă aveţi mai mult de o zi la dispoziţie pentru vizitat la ea, vă recomand şi un tur cu ghid la închisorile secrete din Palatul Dogilor, de unde a evadat Casanova. S-au păstrat formidabil, chiar şi mobilierul e intact. E o adevărată călătorie în trecut, iar povestea vă va fascina.
Ca şi Veneţia, de altfel. Mi s-a părut la fel de frumoasă şi de data asta. Cu toate zidurile ei căzute, cu toţi prea mulţii ei turişti (şi acum îmi pare rău că n-am păruit-o pe americanca aia care a aruncat o sticlă direct în apă), cu vaporetto care nu vine tot timpul când ai tu chef, cu căldura insuportabilă de vară, dar mai ales cu muzicanţii din Piaţa San Marco, cu mesele galbene ca fluturii lui Garcia Marquez, cu gondolierii bronzaţi ;) , cu măştile care te privesc din orice unghi, cu bisericile răcoroase pe care le vizitezi şi dacă nu eşti evlavios, cu fântânile din pieţe ascunse, cu ferestrele care se reflectă în apa canalelor şi cu mirosul de oraş plutitor de care ţi-e dor imedat cum l-ai părăsit.
Am avut noroc de data asta. Când am ajuns în Veneţia, în Piaţa San Marco avea loc decorarea unui batalion de veterani. Piaţa era plină de soldaţi în poziţie regulamentară, când de peste tot a tunat imnul Italiei, iar soldaţii au început să-l cânte. Nu ştiu dacă ştiţi imnul Italiei. Începe moderat şi creşte pe măsură ce-l cânţi. În momentul în care ajung la fraza cu "la morte, la morteee" şi începe refrenul "Iii-taa-liiiaaa, I-taaa-liiiaaa", ţi-ai dori, pentru câteva secunde, să fii italian.

4. Budapesta, Ungaria


Dacă mai vine vreun Michael Jackson şi confundă Bucureştiul cu Budapesta, să ziceţi "da, da" şi să-i zâmbiţi frumos. Nu-i nicio jignire. Poate pentru unguri ar fi.
Am luat Budapesta pe flancuri şi ne-am cam rătăcit, înainte să ajungem la hotel. Atâta am bătut cartierele mărginaşe, că ni s-a cam aplecat de ea Budapestă. Blocuri comuniste, mizerie, grafitti. Ce-i aşa spectaculos?
Am ajuns la hotel (de o stea, că avem buget limitat) şi nu ne venea să-i spunem "hotel". Recepţie comunistă din lemn, ciment pe jos, covoare de pe vremea persanilor. Unul zice "Deschideţi uşa că se cazează un roi de muşte", toată lumea râde. Altul zice "Casa de copii nu e acasă", toată lumea râde. Cineva îi răspunde "Ce casă de copii, nu vezi că-i plin de boşorogi?", toată lumea râde. Altcineva se întreabă retoric "Toţi moşii ăştia or venit la băi?", toată lumea râde. Unul zice "Eu aş vrea un şobolan în cameră, oare se poate?", toată lumea râde. Ajunseserăm la recepţie. I se răspunde (bine, bine, eu îi răspund): "Nici nu cred c-ar fi aşa de greu". Nu mai râde nimeni, pentru că vorbeşte recepţionerul: "Nu sunt şobolani în hotel!". În româneşte, da, absolut corect gramatical şi cu accentul perfect pus. După ce ne-am dat seama că nu avem unde să ne ascundem de ruşine, că, vorba aia, ştie ce camere ne-a dat, ne-am cerut scuze şi l-am întrebat de unde ştie româneşte. Ungurul, de la mama lui, locuise câţiva ani la Târgu Mureş. Uite de asta nu le place ungurilor de noi :D
Am plecat într-un final şi în oraş. Se lăsase seara. Nu există oră mai bună să vezi Budapesta decât la lăsatul serii. Se aprind luminile pe poduri, toate clădirile se spală în lumini, iar Dunărea le îmbrăţişează pe toate. Nu mai ţin minte unde erau blocurile comuniste, pentru că, zău dacă nu, oraşul ăsta e foarte frumos. Ba chiar aş putea spune că Buda e mai frumoasă decât Pesta, deşi comparaţia pleacă de la "foarte frumos" şi, din câte ştiu, nu mai este loc după superlativ. Toţi ciobanii de pe stadioane care fluieră imnul Ungariei ar trebui obligaţi să viziteze măcar o dată în viaţă Budapesta.

Şi... înapoi acasă. Partea asta nu v-o povestesc, pentru că ar trebui să vă spun cum am dat cu botul maşinii în vreo 5 gropi asteroidice, cum m-a furat casierul din prima benzinărie după Cenad (un Lukoil), cum m-am ţinut de nas când am intrat la toaletă şi am zărit primele urme de papuci pe colacul wc-ului şi cum nu m-am oprit din mirare când mi-am dat seama că, în timp ce toate câmpurile din Ungaria, Slovenia şi Croaţia erau milimetric aliniate, cultivate şi/sau secerate, pe ale noastre cresc în dulce fericire... bălării.
Dar, dacă nu v-aş povesti, ar trebui să sar şi peste sentimentul că nu există ţară mai frumoasă decât a noastră. Că şirurile de dealuri şi văi blagiene, cu munţii din zare pe fundal, nu se compară nici măcar cu mult-lăudata Slovenie. Pe care, ce-i drept, n-am văzut-o decât de pe drum, dar tot aşa am văzut şi România când mi-am dat seama că ea nu-i o ţară blestemată. Noi suntem blestemul ei.

Despre Turcia

Un post de pe fostul blog, pe care calin mi-a recomandat sa il trec si aici. Iar eu, ca un ucenic constiincios, ma conformez :D

Entry for September 05, 2006

Turcia este o tara minunata. O recomand cu caldura urmatoarelor categorii de persoane:

* Manelistilor. Vor gasi o reala inspiratie si se vor incarca cu energii pozitive pentru un inceput nou, in acordurile line si unduirile de solduri exotice ale turcoiacelor. In plus, muzica va fi foarte usor de reprodus in limbaj aproximativ romanesc specific, pentru ca oricum nimeni nu intelege ce ingaima turcii aia acolo, iar traducatori autorizati ma indoiesc sa fie, din moment ce nimeni nu stie limba engleza.

* Bodyguarzilor. Impatimitii meseriei si-o vor putea exercita cu succes pe meleagurile anatolice, care colcaie pana la refuz de hoti. Nu se recomanda insa celor cu grad avansat in meserie, care nu vor gasi nicio motivatie in a alerga pricajiti desculti afara din camerele de hotel/vila, activitatea putandu-le aduce cel mult o satisfactie echivalenta cu cea pe care o resimt cand pleznesc o musca peste fata cu un plici.

* Babelor. Care sunt, fara exceptie, fanele negocierilor cu pietarii. In mijlocul bazarelor turcesti vor fi in al noualea cer, iar tarabagiii, extrem de incantati de niste clienti atat de activi. Aceste Hagi Tudose mioritice vor avea mult mai mult succes in bazar decat in piata Cibin, din moment ce turcii, dupa ce iti pretind 2 euro pentru o punga de seminte, ajung sa-ti dea doua pungi, plus rest, de nu mai stii daca sa injuri profesorul tau de matematica din generala sau mama lor de scoala arabeasca, pentru ca ti-a daramat toate idealurile aritmetice pe care le aveai pana in acel moment.

* Lenevitorilor. Daca nu va vine sa va ridicati din pat inainte de ora 12 in miezul zilei, Turcia este tara pe care trebuie s-o vizitati. In niciun caz nu faceti greseala sa mergeti la plaja la 8 dimineata, cum va spun fraierii aia de pe la televiziunile romanesti, pentru ca, in Turcia, nu vezi tipenie de om la ora aia. Nici umbrele montate, ioc sezlonguri, nicio terasa deschisa. Abia tarziu dupa ora 11 incep sa apara pe plaja turcoaice in costume de baie "traditionale", adica imbracate din cap pana-n picioare, cu 5-6 plozi dupa ele, care n-au auzit de insolatie de pe vremea cand se numeau "fii ai desertului".

* Microbistilor. Orice turc mananca fotbal pe paine. Nu conteaza daca esti din Romania, Brazilia, Afghanistan, Japonia sau Groenlanda, turcul iti va enumera cel putin trei dintre marii fotbalisti ai tarii tale. Daca esti roman si chiar n-ai chef sa cumperi din magazinul lui, turcul va urla dupa tine, pana dispari de pe linia orizontului, Haaaagiiii, Popeeeescuuuuuuu, Luceeeescuuuu... Iar daca nu-i place cum te-ai uitat la el, spunandu-i din priviri "daca si tu zici Hagi, iti dau o smetie dupa ceafa de uiti toata enciclopedia fotbalistica", rage cat il tin plamanii Muuuttttuuuuuuuu!!!!!

* Grecilor fara resentimente. Cei cu resentimente sa ramana acasa, altfel vor muri de inima rea cand li se vor cere bani grei ca sa intre sa vada cetatile antice construite chiar de ei acum patru-cinci mii de ani, actualmente pe teritoriul Turciei.

* Ortodocsilor fara resentimente. Ca si in cazul mentionat anterior, ortodocsilor cu resentimente le creste riscul de herz attack in fata mandriei Constantinopolului, acum Istanbul, falnica biserica Agia Sofia, transformata in moschee, acum muzeu.

* Romanilor fara resentimente. Daca puteti ierta ocupatia otomana si puteti trece, macar acum, dupa cinci secole, peste faptul ca armata astora ne-a baut fantanile otravite si ne-a violat femeile care n-au fost in stare sa urce in munti, puteti admira la palatul sultanilor, Topkapi, atat sabia lui Stefan cel Mare, printre multe alte exponate si purtand o placuta care o arunca in mediocritate - "The sword of Stefan (Roman)" -, cat si aleea de cativa zeci de metri pe care domnitorii romani vasali Imperiului erau nevoiti sa se tarasca in genunchi pana la tronul sultanului, aceasta este destinatia recomandata.

Tuturor celorlalte categorii de persoane le recomand cu caldura alte locatii de vacanta, fie ele si Mamaia sau Olimp.

PS: Una peste alta, nu m-am plictisit deloc in vacanta. Mergeti in Turcia, daca vreti sa patiti ca mine :))