...dar nu peste cadavrele din Osetia de Sud.
Două sportive de la Jocurile Olimpice, rusoaica Natalia Paderina, medaliată cu argint la pistol cu aer comprimat 10m feminin şi Géorgienne Nino Salukvadze (bronz) s-au îmbrăţişat la festivitatea de premiere (TVR). Nu e o ironie că întrecerea - sportivă şi paşnică - a avut loc la o întrecere care a implicat pistoale? Nu e chiar şi mai irnonic că rusoaica s-a clasat înaintea sportivei din Georgia, cu o zi înainte ca Georgia să capituleze? Mie mi s-a părut mai mult o consolare din partea Paderinei decât un salut şi probabil că, dacă aş fi avut paşaport rusesc, aş fi plecat ochii în pământ în faţa oricărui cetăţean georgian. Dar ăsta-i dezavantajul popoarelor din statele super-puteri. Niciodată nu vor fi înconjurate de foarte multă simpatie, pentru simplul motiv că liderii care fac istoria - prin definiţie sângeroasă - a lumii provin din rândurile lor.
M-am întrebat ce-o fi fost în capul lui Saakashvili când a intrat cu trupele în Osetia separatistă. Ştiind că are întregul suport al SUA, mai ales din pricina poziţiei sale strategice de sulă-n coasta Rusiei, m-am temut că va fi un război lung, în pofida resurselor armate reduse ale statului georgian. Americanii îşi sprijină prietenii, nu? Mmmmm, nu. Pentru că, în materie de politică externă, SUA nu prea are prieteni. Ok, poate îi are pe englezi, dar cam atât.
Nu, Georgia nu a fost sprijinită. 2.000 de morţi s-au raportat după conflictul de 3 zile din Osetia de Sud.
Sunt Jocurile Olimpice o tencuială de faţadă, în acest context? În afară de sportivi, care probabil cred în misiunea lor (aşa cum cred şi eu), toate capetele luminate care s-au dus să asiste la ceremonia de deschidere au avut oare sentimentul că participă la o întrecere a umanităţii sau au venit doar să asiste la un spectacol ceva mai mare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu