Marian Drăgulescu a făcut o primă săritură perfectă în finala de la sărituri la Beijing. Per fec tă! Cu un zbor de manual, aterizare neclintită. Mi-am făcut cruce când l-am văzut, n-am crezut că poate exista o asemenea execuţie la o săritură cumplit de dificilă. Săritura "Drăgulescu", îi poartă şi numele, el a născocit-o, el a sărit-o pentru prima oară într-un concurs oficial.A obţinut nota 16,800, dintr-un maxim de 17,000, la cât s-ar fi încadrat în funcţie de dificultatea săriturii. 16,800 e o notă incredibilă, cred - sper să nu mă înşel - cea mai mare din tot concursul masculin de gimnastică de la Beijing. E, ce să mai vorbim, raiul.
A urmat a doua săritură. Pauză. Marian a aterizat... de fapt, nici n-a aterizat. A căzut, s-a prăbuşit, s-a năruit. La doar câteva secunde, iadul.
Dante şi biserica catolică (nu neapărat în ordinea asta :) ) ar zice că între rai şi iad e purgatoriul. Pentru Marian, nu mai e nimic. Are 28 de ani şi a fost ultima Olimpiadă din viaţa lui. Un săritor perfect, căruia dacă nu el însuşi, numai demonii puteau să-i pună piedică pe salteaua de la Beijing.
6 comentarii:
eram sigur ca nu va castiga vreo medalie. este omul care nu rezista presiunii. din pacate. un mare gimnast dar care nu si-a gasit locul in istoria acestui sport, pacat.
dupa acea saritura perfecta, nu aveai cum sa ai atata siguranta ca nu o sa castige.
eu am fost printre cei care au ramas masca dupa prima executie si sub soc vreo 15 min dupa a doua. nu-mi venea sa cred ca a ratat in halul ala.
ati putut observa in ce fel a executat celalalt gimnast saritura dragulescu...nici nu se compara.
se pare ca am avut putin mai mult ghinion.
ce spune lumea de handball! aici de ce am mai pierdut, vina a cui este?
eu pe ele sunt chiar suparat. la toti ceilalti le gasesc scuze, proasta infrastructura sportiva, investitiile tarzii facute, a nemediatizarii, a bazei mici de selectare a sportiviulor, etc... repet, pentru mine rezultatele de la Beijing sunt normale si realiste.
Nu acelasi lucru pot sa spun despre echipa de handball feminin. mediatizare au, baza de selectie au, avem o echipa excelenta, dar rezultate nu avem. de ce? eu unul sunt suparat, dezamagit. aicvi chiar puteam face mai mult, dar din nou am clacat psihic, a nu stiu cata oara.
La handbal am pierdut pentru că noi nu suntem în stare să lucrăm în echipă. De aia sunt sporturile de echipă din România la pământ. La români, fiecare vrea să fie şef, fiecare crede că are dreptate, nimeni nu se subordonează nimănui, iar cei care sunt şefi în scripte devin frustraţi. N-ai văzut cum ţipa Tadici la sportive: "Deschideţi măi jocul pe extreme, dă cu Elisei!". Şi Amariei ce face? Şut pe centru. Elisei, Maier şi Nechita abia dacă au apucat mingea pe ici pe colo. După JO, scandaluri că Tadici le face proaste în vestiar. Păi mă enervam eu pe ele, în faţa televizorului, când singurele soluţii pe care le găseau erau pătrunderile pe centru... Că deh, ele-s mai deştepte.
O fi având şi Tadici o basculantă de păcate. Dar motivul pentru care am pierdut, eu zic că ăsta e: nu suntem în stare să lucrăm în echipă.
ce nu stiu multi din cei care isi dau cu parerea e ca Dragulescu are o fetita bolnava a carei operatie costa jdemii de euro. Inainte de olimpiada s-a imprumutat din toate partile, iar aurul l-ar fi scapat oarecum de datorii. CU presiunea asta pe umeri a concurat.Cati nu ar fi clacat?
Da, am aflat şi eu ulterior de tragedia lui. Dar ştiu că nişte oameni de afaceri s-au oferit să îl ajute şi i-au plătit datoria. Cât de trist mi se pare ca un sportiv de top din România, reprezentativ, să fie nevoit să se împrumute în stânga şi în dreapta ca să îşi salveze copilul...
Trimiteți un comentariu