marți, 30 septembrie 2008

Vacanţă pe orbita planetară

Primul vehicul dezvoltat de o companie privată care poate atinge orbita Pământului a încheiat cu succes un zbor de probă, după ce precedentele trei eşuaseră, informează Bank News. Acum, că practica susţine teoria, mă gândesc să-mi fac deja rezervarea pentru la anul, poate obţin vreun bonus de 10 la sută. Cât să şi fie cazarea, în camera aia strâmtă, fără pic de confort, cu demipensiunea aia vai de mama ei, că porţia încape într-o cutie de chibrituri şi cu vremea aia nasoală, de nici plajă nu poţi să faci?




Nu m-aş mira ca, peste 70 de ani, nepoţii mei să râdă îngăduitor când le-oi spune de vacanţa mea demodată în deşertul Sahara...

Revista CSU Fans Magazin, în pericol

31 de numere (plus ediţii speciale) a numărat revista CSU Fans Magazin până acum. În sezonul 2008-2009, tipărirea revistei este sub semnul întrebării, din lipsă de fonduri.

Este, după ştiinţa mea, singura revistă din ţară tipărită şi editată exclusiv pe cheltuiala suporterilor, fără niciun ban de la clubul pe care îl susţine şi promovează. Cu 1.700 de exemplare la fiecare număr, tipărită pe hârtie de calitate, full color, format A5 şi distribuită gratuit, cred că putem spune că n-a fost deloc o treabă de mântuială. Pentru suporterii care vin la Sala Transilvania, la meciurile CSU Sibiu încoace, a devenit o obişnuinţă: interviuri cu jucătorii, prezentarea echipelor care îşi dispută punctele la meciul respectiv, ştiri din baschetul european şi din cel de peste Ocean, scheme de joc din baschet explicate pentru cititori, statistici din sezonul în curs, avancronica partidelor, ce mai, o revistă profesionistă realizată de iubitori ai baschetului, ai sportului şi ai Sibiului.

Anul acesta, Asociaţia "Al 6-lea jucător", care editează revista, nu mai are fondurile necesare. Dacă există printre cititorii acestui blog oameni dispuşi să investească în imaginea firmei din care fac parte, într-un scop frumos şi unic în România, ar trebui să ia legătura cu reprezentanţii asociaţiei, la adresa csufans@sibiul.ro.

Contribuţia mea - voluntară, ca a tuturor celor care concep această revistă - s-a rezumat la editarea textelor, aşa că nu am niciun interes în această chestiune, în afară de cel sentimental.

Mai jos, prezentarea ofertei:

Asociaţia “Al 6-lea Jucător” editează revista CSU Fans Magazin, care a ajuns deja la al treilea sezon.

Aria de distribuţie: Revista se distribuie în Sala Transilvania, la meciurile CSU Sibiu, dar şi în meciurile din deplasare ale echipei (Cluj, Mediaş, Ploieşti, Oradea, Bucureşti etc.).

Vizibilitate: Pentru că se adresează unui public de nişă – iubitorii baschetului –, la un eveniment dedicat, revista are avantajul că îndeplineşte aşteptările cititorilor pentru acel moment şi ca atare este lecturată atent. Reclama dvs. va avea deci vizibilitate maximă.

Target: Cititorii CSU Fans Magazin au o distribuţie omogenă pe sexe (raportul bărbaţi/femei tinde să se egalizeze în ultimii ani, printre iubitorii baschetului) şi se încadrează în general în grupa de vârstă 15-40 de ani.

Notorietate: CSU Fans Magazin promovează un simbol al Sibiului – clubul cu cele mai bune rezultate din judeţ, dintre toate sporturile de echipă. Imaginea dvs. va beneficia aşadar de o notorietate pozitivă.

Format: Revista CSU Fans Magazin este tipărită în format A5, pe hârtie lucioasă, de calitate, full-color

Tiraj: 1.700 de exemplare

Apariţie: Bilunar, cu numere dedicate pentru evenimentele speciale (exemplu: în sezonul trecut, CSU Fans Magazin a avut apariţii speciale pentru meciul România-Irlanda din preliminariile Cupei Europene, dar şi pentru meciul din deplasare dintre BC Mureş şi CSU Sibiu)

luni, 29 septembrie 2008

România, ţara lui Dracula şi a mănăstirilor din Moldova

1.000 de locuri de văzut într-o viaţă. Sună incitant, nu? Mai ales dacă vezi şi România pe listă. Dar în lista detaliată, România nu are notate decât două opţiuni: mănăstirile din Moldova şi "Castelul lui Dracula", Branul.

Lista este publicată pe www.photos4travel.ro şi este, evident, superficială.

Mult mai grăitoare este lista celor mai vizitate ţări din lume, pe baza cifrelor statistice oferite de Organizaţia Mondială a Turismului. Pe locul 1 se află Franţa, cu 79,1 milioane de turişti anual. Ucraina e pe locul 13, cu 17,6 milioane de turişti anual. În Macao merg 10,7 milioane de turişi în fiecare an, cifre care plasează regiunea administrativă a Republicii Populare Chineze pe locul 22. Ungaria, ţara vecină, e pe locul 23, cu 9,3 milioane de vizitatori (şi din experienţa proprie, România are de n ori mai multe locuri de vizitat decât Ungaria). Bahrainul are 4,5 milioane de vizitatori şi este pe locul 41. Vietnamul este pe locul 48, cu 3,6 milioane de turişti anual. România nu figurează în top 50.


vineri, 26 septembrie 2008

Special Guest: VIVA COLDPLAY!

- relatare specială de la Budapesta de Iulia Mohanu -


Cred că i-am descoperit pe Coldplay încă din liceu, dar au devenit trupa mea de suflet abia de vreo 3 ani, de când am încetat să mai fiu super rock :). Când a apărut albumul "X&Y", nu mă mai săturam să ascult "Speed of sound". Acum, de când a apărut "Viva la vida", nu mă mai satur de "Violet Hill".

Ultima zi de lucru dinaintea concertului de la Budapesta (marţi, 23 septembrie) a fost cea mai lungă din viaţa mea (noroc că era plecat şefu' şi nu m-a văzut cum făceam orice altceva în afară de ceea ce ar fi trebuit să fac).

Când am văzut pe blogul ăsta ideea cu "100 things to do in life", m-am gândit că printre priorităţile mele sunt multe concerte si multe locuri de vizitat. Şi de când am mai văzut şi Bucket List, încerc din răsputeri să nu mai ratez ocazii. Ei bine, am reuşit să văd Coldplay în concertul din Budapesta din 23 septembrie. Şi bine am făcut.


A meritat cu vârf şi îndesat să bat peste 1.000 de kilometri ca să fiu acolo, la un concert excelent pus la punct, printre mii de oameni cu eşarfe. Mă aşteptam la un concert mai de gagici, cu majoritatea pieselor lente şi câteva mai de sărit, un Chris Martin romantic, după care să leşine câteva domnişoare şi cam atât. Concertul a început în forţă cu "Violet Hill" şi a continuat cu "Clocks", plus un super joc de lumini, aşa, de încălzire. A continuat într-un ritm susţinut care m-a surprins - în sensul bun. Până şi piesele lente au fost interpretate foarte alert, iar beat-ul a continuat aproape 2 ore, cu vreo 2 excepţii.

Una dintre surprizele faine: Coldplay dispăruseră de tot de pe scenă. După minute în şir de beznă şi linişte, reflectoarele s-au fixat în spatele sălii. "Thought we'd give the guys in the front a break" - şi concertul a continuat, preţ de vreo 10 minute, pe un spaţiu de 3 metri pătraţi, printre alţi oameni cu eşarfe, poziţionaţi foarte departe de scenă.


În altă parte a concertului, alt moment Kodak: Chris Martin îşi dă cap în cap cu chitaristul, din greşeală. Îi bufneşte râsul în mijlocul melodiei :))

Contrar prejudecăţilor pe care le-ar putea crea piesele Coldplay, Chris Martin e chiar un tip cu mult umor. Două piese lente a cântat şi el în tot concertul, dar a considerat necesar ca, după fiecare dintre ele, să se reasigure: "Are you ok? Is everybody ok?" (Unii, printre care şi Cipi, i-ar fi răspuns "Pe mine mă cam dor picioarele", dar cumva nu cred că la asta se referea).


Momentul serii a fost însă unul de magie: pe Lovers in Japan, din înaltul sălii au început să zboare peste noi mii, zeci de mii de fluturi coloraţi din hârtie. O simfonie de verde, albastru, roz, galben, roşu şi mov.

La bis, tipii s-au cam încurcat. Frumos, spontan, genuin, aşa cum ţi-ai dori să fie un bis, membrii trupei au început să discute aprins cam ce piesă ar fi cea mai potrivită pentru acest moment.

Şi să nu uit ultimele 2 versuri din concert: look at the stars, look how they shine for you...


Dacă l-aţi vedea pe omul ăsta (a.k.a Chris) cum se chirceste la 90 de grade când cântă la pian, v-aţi mira că mai poate sta şi drept.

Am avut norocul să mai experimentez câteva concerte destul de mari, majoritatea în cadrul Sziget - Radiohead, Placebo şi Muse sunt în top. Au fost cel puţin pe măsura aşteptărilor. Îmi pare extrem de rău că am ratat Metallica sau chiar şi Cohen. Mi-a trecut prin cap într-o zi că mi-ar plăcea sa fac un copil, dar hei, până una-alta, îmi plac la nebunie concertele şi încă mai am multe de văzut. Pe lista priorităţilor mai intră Rammstein (Adielă, asta e...) şi U2.

Vă recomand deci cu căldura să bateţi fără remuşcări câţiva kilometri, când aveţi ocazia, pentru Coldplay sau Radiohead, măcar ca să vedeţi ce înseamnă o trupă care munceşte bine de tot pentru un concert.



VIVA LA VIDA! :)

joi, 25 septembrie 2008

Ceas pentru fetele care nu-şi găsesc nimic în geantă

Sunt convinsă că voi, fetele, ştiţi desre ce vorbesc: ai o sonerie tâmpită la telefon, dar care ţi-a plăcut când ai auzit-o prima dată şi nici n-ai mai dat-o jos. Drăguţ, îţi creează o stare de bună dispoziţie, dar e total nepotrivită când se bagă în seamă într-o discuţie oficială, în sala de aşteptare la dentist sau când mergi către casă la 10 seara şi nu mai eşti pe stradă decât tu şi altă doamnă pe tocuri care se întoarce de la birou.

Situaţia se agravează când telefonul care sună e în geantă, geanta are 2 metri pe 2 în dimensiune, iar în ea ai adunat toate obiectele zilnice indispensabile: portmoneul, ochelarii, ochelarii de soare, şerveţelele, şerveţelele parfumate, şerveţelele intime, balsamul de buze, chitanţa că ai plătit rata la bancă luna asta, umbrela, carneţelul de notiţe, 3-4 pixuri, setul de chei de la casă, cheile de maşină, dvd-ul cu documentele pe care le ai de studiat în seara asta acasă, catalogul Avon, o rolă de scotch, pachetul de gumă de mestecat, cărţile de vizită, folia de algocalmin, batonul dulce cu cereale şi... ei bine şi... telefonul.

Soluţia vine, zice EVZ, de la Sony Ericsson: "Cel de-al patrulea mare producător de telefoane mobile din lume, Sony Ericsson, a lansat o serie de trei ceasuri Bluetooth destinate doamnelor, care afişează identitatea celui care sună atunci când telefonul mobil este în geantă sau în buzunar. Create în parteneriat cu producătorul de ceasuri Fossil, modele MBW-200 sunt rezistente la apă şi au butoane prin care telefonul poate fi trecut pe silenţios, schimbată melodia ascultată în playerul media al telefonului sau respinse apelurile. Mai mult, ceasurile vibrează de fiecare dată când utilizatoarea a primit un mesaj". Mie mi se pare o invenţie foarte utilă. Deşi ceasurile-s tare urâte.

miercuri, 24 septembrie 2008

Despre generaţia tânără


Mi-am amintit astăzi de Teodora când treceam pe Mitropoliei, către Piaţa Mare.

Am avut parte de o întâmplare... să zicem neaşteptată. Mă ştiţi, moralistă, excesiv de critică, mă răţoiesc la oameni pe stradă dacă îi văd că aruncă hârtii pe asfalt sau dacă parchează pe trotuar. Alin zice că nu mai este mult până ajung acasă bătută, dar asta-i altă discuţie.

Astăzi, trec dinspre Mitropolie, către Piaţa Mare. În dreptul Casei cu cariatide (foto, Sibiul.ro), îmi taie calea, în zbor, un muc de ţigară. M-am apropiat să văd cine este după una dintre doamnele din imagine. Era un puşti, la vreo 15-16 ani, încă pufăind. Cu un cap mai mare decât mine, dar mă încumet totuşi să-i atrag atenţia: "Coşul de gunoi e uite-acolo, la 2 metri, nu-i musai să arunci în stradă".

Răspunsul lui m-a lăsat mută: "Da. Scuze".

Ei bine, la asta nu m-am aşteptat.

300 la oră pe Valea Oltului

Sergiu se plictisea la birou, aşa că se minuna la adresa acestui individ:



Că se sinucide, e treaba lui. Dar cum naiba a prins Valea Oltului atât de liberă?!

marți, 23 septembrie 2008

Când plângi de frumos?

... Când cântă Leonard Cohen.

Dacă nu aţi fost la concertul de la Bucureşti, ar trebui să vă pară rău. Sunetul a fost probabil cel mai bun pe care l-am experimentat eu vreodată la vreun concert. A fost acel gen de sonorizare care lasă fiecare literă să curgă liber până la capăt, fiecare notă a instrumentelor solo se aude dintr-un colţ în celălalt, clar şi duios. A fost ca şi când Cohen, fetele de la backing vocals şi instrumentiştii mi-ar fi cântat numai mie, acasă, în sufragerie (nu am sufragerie, că stau în garsonieră, dar parcă nu i-aş fi băgat chiar în dormitor).

Din fericire, în stânga mea, Călin şi Alinuţa erau prea preocupaţi unul de celălalt şi mai ales de muzica lui Cohen, ca să mă bage şi pe mine în seamă. Dacă - Doamne fereşte - s-ar fi întors mai des către mine şi dacă n-ar fi fost nici noapte nici ploaie, ar fi văzut că îmi dau lacrimile după fiecare melodie. N-aveţi decât să consideraţi că e patetic. Atât de frumoasă e poezia lui Cohen, împreună cu vocea lui Cohen şi pe muzica lui Cohen: până la lacrimi.

Nici nu-mi venea să aplaud. Aşteptam să se termine ultimul "cling" al ultimului acord şi mă enervau toţi ăia care aplaudau înainte şi nu mai puteam sorbi paharul până la capăt. Apoi, mă opream din aplaudat la primul acord al următoarei melodii, ca să nu-l pierd măcar pe el.

Încă o dovadă că lucrurile mari se fac cu suflet.

Dacă l-aţi fi văzut pe Cohen, cum se apleacă în genunchi, la 74 de ani, să asculte mandolina din stânga lui... Cum strânge din sprâncene şi din buze şi cum toate ridurile îi apar ca brazdele primăvara, când ajunge la versul ăla, ăla în care şi-a concentrat jumătate din viaţă... Un om aproape de destinaţie, care a băut, s-a drogat, a avut femei frumoase, celebre şi neînţelese, s-a izolat ca să devină călugăr budist şi acum cântă pe scenă strângând între degete mătănii creştine. După aproape 3 ore de cântat din toţi porii, Cohen alerga pe scenă către culise. Alerga aşa, cum poate alerga un bărbat de 74 de ani, în costum şi cu pălărie. Doi puşti din dreapta mea râdeau, aproape părinteşte: "Parcă-i un copil bătrân".


sâmbătă, 20 septembrie 2008

La mulţi ani, Bucureşti!

Ideea că sibienii, clujenii, braşovenii, mă rog, ardelenii în general, sunt fuduli şi au impresia că au pus coada la prună, este împământenită printre românii din sudul ţării, dar mai ales printre bucureşteni. Nu-i de contrazis. Suntem şi avem. Ceea ce le dorim şi lor.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi ardeleni care ţin cu Steaua şi Dinamo. Niciun bucureştean care să ţină cu CFR Cluj. Ştiu mulţi ardeleni care aşteaptă aproape pios spectacole ale Teatrului Naţional la Sibiu. Niciun bucureştean care să fie entuziasmat de Teatrul "Radu Stanca".

Eu, de exemplu, sunt un ardelean mândru căruia îi place (şi) Bucureştiul. Nu cel din Rahova, nu cel din trafic, nu cel de la metrou, dar câteodată cel de la Gara de Nord. Are un romantism al ei. Cel mai mult îmi place însă Bucureştiul de pe Calea Victoriei, de pe Kiseleff, din Lipscani, din Piaţa Romană şi de la Teatrul Naţional. Dacă închid urechile şi îmi fixez distanţa focală restrâns, pe porţiuni strâmte de realitate, aproape că pot să văd Micul Paris din Bucureşti. Îmi place mai ales în zilele însorite de toamnă, când nu mai dogoreşte asfaltul şi când frunzele moarte acoperă o parte din mizeria de pretutindeni. Cred că, dacă toţi bucureştenii ar vedea asta, Capitala ar deveni, încetişor, ceea ce merită să fie: un oraş cu care să ne mândrim.

Astăzi se fac 549 de ani de când Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, a pomenit pentru prima oară numele de Bucureşti într-un act prin care întărea proprietatea unor boieri.

Legenda Bucureştiului (sursa: www.salutbucuresti.ro): "A fost odată ca niciodată un pădurar sărac, care trăia împreună cu fiica sa, pe care o chema Dâmboviţa, într-o pădure mare şi adâncă. Fata ştia toate secretele pădurii, toate potecile, toate cărările, toate vieţuitoarele ascunse în iarbă şi tufişuri. Într-o zi, un prinţ dintr-o împărăţie îndepărtată s-a rătăcit prin pădure. Întâlnind-o pe Dâmboviţa, i-a cerut să-l ajute să-şi regăsească drumul. Ea a fost bună şi i l-a arătat. Prinţul, văzând frumuseţea şi gingăşia ei, a cerut-o de nevastă. Dâmboviţa i-a spus însă că-i făgăduise deja mâna lui Bucur, cioban din vecinătatea pădurii. În semn de mulţumire, prinţul i-a oferit fetei un cuţitaş şi o sfârlează de lemn. Dacă învârtea sfârleaza, i se îndeplinea orice dorinţă.
Dupa întâlnirea cu prinţul, fata s-a dus cu cuţitaşul şi cu sfârleaza şi i le-a arătat logodnicului ei, Bucur. Dorind să-i dovedească ce mult îl iubeşte şi că i-a fost fidelă, ea a înfipt cuţitul într-o stâncă. Din locul unde a lovit, a ţâşnit un izvor de apă bună, iar Dâmboviţa a botezat acest izvor cu numele ei. Împreună cu iubitul său, au format o aşezare la marginea pădurii, pe malul izvorului. Bucur i-a dat aşezării numele lui".

Ştiţi cum încearcă să-i jignească bucureştenii pe sibieni, nu? "Măi, ciobanilor". Cineva ar trebui să le spună că şi întemeietorul oraşului lor a fost tot cioban.

Câteva obiective turistice în Bucureşti, pe Micul Paris.ro. Eu zic că cel mai frumos Bucureşti e ăla din Lipscani.

Pe Infotravelromania, fotografii din Bucureştiul de azi.

Pe Travelworld, fotografii din Bucureştiul de ieri.

vineri, 19 septembrie 2008

Tăt pi jăs, pi jăs, pi jăs

Am primit mesajul ăsta de 100 de ori (rotunjit) astăzi pe mess, dar sincer, nu cred că vreunul dintre cei care mi l-au trimis o să şi meargă pe jos: Luni, 22 septembrie, e Ziua Fără Maşină. Eu am repurtat un mare succes când am smuls - cu greu - de la Alin promisiunea că lasă pejo-ul acasă. Ar putea să-l lase în service, că de fapt acolo se simte el cel mai acasă...

"Car Free Day" a apărut de fapt în 1974-75, în timpul "crizei petrolului", mai degrabă pe fondul necesităţii consumului de combustibil decât din drag de natură. Primele zile "fără maşină" au fost de fapt ţinute mult mai târziu, prin anii '90, în Islanda şi Marea Britanie.

Prin anul 2000, propunerea unei Zile Europene Fără Maşină a ajuns şi la Bruxelles. Ea a fost ulterior decratată pentru 22 septembrie. Anul acesta, Comisia Europeană are câteva acţiuni mai concrete decât în anii trecuţi, iar unele dintre oraşele din statele membre au anunţat că vor închide circulaţia total în 22 septembrie pe câteva artere principale, tocmai ca să-i determine pe şoferi să-şi lase maşinile acasă. Iaşiul face asta. Sibiul nu.

Anul trecut, Ziua Fără Maşină a fost "serbată" de autorităţi şi în Bucureşti, Poiana Braşov şi Miercurea Ciuc. La Sibiu nu.

Până una-alta, nu cred că-i nevoie ca autorităţile să ne interzică ceva ca să ne determine să acţionăm verde. Luni, fără maşină, fără schiutăr. Cel puţin eu. Cine e cu mine strigă hei, hei, toate mâinile-n aaeeerrrrr :)) Şi toate picioarele pe pământ.

miercuri, 17 septembrie 2008

Suntem cu toţii marţieni

Despre mine ştiam că se zice asta, dar abia acum am aflat că şi despre voi se zvoneşte acelaşi lucru...

Revista Descoperă zice aşa: "Testul de săptămâna trecută, în care câteva exemplare de tardigrade, urşi de apă, au reuşit să supravieţuiască în spaţiul extraterestru fără nici un fel de protecţie, a realimentat teoriile conform cărora viaţa se află peste tot în Univers şi poate călători de la o planetă la alta şi chiar de la un sistem solar la altul, susţine publicaţia online MSNBC". Urşii de apă sunt cei din imaginea alăturată şi nu-s chiar aşa de drăgălaşi pentru că-s microscopici. Ei au 400 de specii înrudite (!), asta aşa, ca să nu aveţi impresia că, dacă sunt aşa de mici, pot fi şi discriminaţi.

Teoria potrivit căreia viaţa ar fi venit din spaţiu (panspermie) nu-i chiar atât de neluat în seamă cum pare la prima vedere. Mulţi oamenii de ştiinţă (dar nu majoritatea) susţin asta, însă primul care a emis teoria a fost filozoful grec Anaxagoras. Aşa, sistematic şi pe înţelesul meu, teoria zice că viaţa, în formele ei primare (aminoacizi, molecule organice) există în obiecte cosmice cum ar fi meteoriţi şi comete, iar ele călătoresc între planete. Cele care supravieţuiesc şi găsesc un mediu propice de dezvoltare, aşa cum s-a întâmplat, zic adepţii teoriei, pe Pământ, se adaptează şi se dezvoltă mai departe potrivit teoriei lui Darwin.

Mulţi dintre oamenii de ştiinţă care susţin teoria panspermiei spun că viaţa pe Pământ nu putea să vină decât de pe Marte, pentru că:

1. Marte este o planetă apropiată, deci formele de viaţă ar fi trebuit să călătorescă pentru un timp relativ scurt în spaţiu şi deci ar fi avut mai multe şanse de supravieţuire.

2. S-au găsit dovezi că planeta Marte a avut odată apă, iar acesta este mediul cel mai propice pentru dezvoltarea vieţii.

3. 7,5% dintre bucăţile de rocă ce se desprind din Marte şi pleacă la plimbare în spaţiu, ajung pe Pământ.

Dacă mă uit mai bine, chiar semănăm un pic cu ursuleţul ăsta din imagine...

marți, 16 septembrie 2008

So you think you can tell/Heaven from hell...

Nu ştiu ce Dumnezeu se întâmplă. E vreo reunire la poarta Raiului şi n-am primit noi comunicatul de presă?

Ştire Mediafax: "Richard Wright, clăparul trupei Pink Floyd şi membru fondator al acesteia, a murit luni, la vârsta de 65 de ani, învins de lupta cu cancerul, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Wright, alături de Syd Barrett, Roger Waters şi Nick Mason, a fost unul dintre membri fondatori ai trupei Pink Floyd, în anii '60, pe când aceştia erau abia studenţi. Pink Floyd a devenit apoi unul dintre cele mai mari nume din istoria rockului".

Wish You Were Here şi High Hopes:







Am mâncat pe pâine muzica asta. Vers cu vers.

În Dubai cu Maybach şi Mercedes

Apropo de mass mess-urile de care vorbea Andrei deunăzi: am primit cel mai cretin mesaj de masă din istorie. Citez: "(*)Robert(*) Robert: La Revedere lume am plecat in excursie la dubai cu prietenu meu STELY cu masina lui maybach excelero si cu masina mea Mercedes SLR Meclaren!!!!care vretzi o vedere de acolo BUZZ ME!!!!!SALUT!!!!!".

Ţin să menţionez de la început că nu am asemenea panarame pe messenger, a venit pe ID-ul redacţiei, unde are acces tătă lumea. Şi pentru că a venit pe ID-ul redacţiei, care e cu "sibianul", deduc că şi indivizii ăştia, Robert cu steluţe şi Stely cu majuscule, sunt tot sibieni.

Dar să vedem cu ce merg ei în Dubai:

Maybach Excelero

Mercedes SLR

Şi acum să vedem unde e Dubaiul:



Na drum bun băieţi. Şi atenţie la tuaregi. Nu, nu la jeep mă refer ;)

luni, 15 septembrie 2008

Un banc. Şi după aia despre noul meu grup

Mi s-a reproşat că am un blog prea serios, care intră în contradicţie cu mine. Aşa că, pentru început, o să vă zic un banc:

Un pitic merge la farmacie şi întreabă:
- Nu vă supăraţi, aveţi aspirină?
Farmacista spune:
- Da, avem, să v-o împachetez?
La care piticul:
- Nu, mulţumesc, o rostogolesc până acasă.

:)))))))))))) :))))))) :)))))))))

Şi acum, să trecem la lucruri mai serioase. Am intrat într-un nou grup. De iahu. Care mi se pare o idee foarte bună şi vă invit să veniţi cu mine. Grupul se cheamă Freecycle şi încearcă să refacă circuitul obiectelor în comunitate. Adică în loc să aruncăm la gunoi, ce nu-mi trebuie mie, îţi dau ţie, iar tu la rândul tău dai mai departe. Mai pe larg despre grup, AICI. Adresa grupului: http://groups.yahoo.com/group/freecycle_sibiu/

Eu vreau să-ţi spun că te ador

Sunt două motive pentru care îmi place Ştefan Iordache (Dumnezeu să-l odihnească!).

1. Victor Petrini, personajul preferat al adolescenţei mele. Tata mi-a pus "Cel mai iubit dintre pământeni" în mână, spunându-mi: "Eu am citit-o pe ascuns, sub plapumă. A fost o carte interzisă". Atât mi-a trebuit :)
Niciodată nu m-am bucurat de o crimă. Dar la asta, simţeam răzbunată toată românimea:



2. Vocea guturală, de Sean Connery, cu care îi şopteşte Sandei Ladoşi:

vineri, 12 septembrie 2008

11 septembrie. Chiar ştim ce s-a întâmplat?

Sunt întârziată cu o zi, dar ieri n-am avut timp nici să suflu (în iaurt), aşa că mă exprim astăzi. Pe această cale, ţin să le mulţumesc sincer şi cercetătorilor de la LHC care n-au adus, odată cu accelerarea particulelor, şi sfârşitul lumii şi astfel mi-au acordat această şansă nesperată: să pot spune azi ce am vrut să spun ieri.

Dar să revenim. 11 septembrie. 9/11 (nain-ilevăn), cum îi zic americanii, o noţiune care ar putea intra deja în dicţionar, pentru că defineşte mai mult decât un eveniment istoric - în conştiinţa americanilor, obişnuiţi să creeze legende, nu să le citească, este un fenomen. Dar ştiu ei (şi noi) nu numai CE s-a întâmplat, ci şi DE CE s-a întâmplat?

Bineînţeles, să crezi că lucrurile nu stau aşa cum ţi se prezintă te face în ochii celorlalţi un "pasionat de teoria conspiraţiei", un sonat, unul pe care nu merită să-l iei în seamă. Pe de altă parte, filmul "9/11" al lui Moore a devenit cel mai bine vândut documentar din istorie, aşa că mă consolez cu ideea că sunt mulţi sonaţi ca mine pe planeta asta.

Şi nu cred că trebuie să fii sonat ca să afli amănunte ca de exemplu că familia lui George Bush are relaţii de afaceri cu familia lui Osama bin Laden de zeci de ani sau că mai mulţi membri ai familiei lui bin Laden au investit în Bechtel (îi ştiţi, ăia cu autostrada Transilvania), firma care a fost aleasă pentru măreţul plan de reconstrucţie a Irakului (detalii aici).

Eh, noi să fim sănătoşi. Şi voioşi:


miercuri, 10 septembrie 2008

Gaura neagră care ne înghite



E o simulare, bineînţeles şi bineînţeles că nu s-a întâmplat. Şi nici nu se va întâmpla. Dar imaginaţia omenească este fascinantă.

În teorie, dacă o gaură neagră s-ar naşte într-adevăr în miezul Pământului, probabil că aşa ne-ar arăta sfârşitul. O gaură neagră este, aşa, pe scurt, un obiect mic mic mic cu o masă mare mare mare şi deci cu o forţă gravitaţională imensă imensă imensă, încât atrage toate obiectele din jur, inclusiv lumina (de aia e "neagră"). E ca şi cum o furnică cu greutatea unui elefant ar priza o firimitură pe nas. Unei furnici normale i-ar fi imposibil, dar furnica noastră ar face asta cu acelaşi efort pe care îl depune atunci când respiră.

Politicienii contestă experimentul LHC

Cine?!?!?!

Ia ascultaţi: "Membrii Partidului Conservator au manifestat marţi în faţa Reprezentanţei Comisiei Europene, împotriva experimentului Centrului de Cercetare Nucleară, LCH. Conservatorii au solicitat organismului european să facă demersurile necesare, pentru sistarea experimentului. „Considerăm că acest experiment este extrem de riscant pentru siguranţa planetei şi solicităm Comisiei Europene să facă toate demersurile necesare pentru stoparea acestui experiment.”" (Antena 3)

Cum Dumnezeu - că tot suntem în tema discuţiei - poţi să fii atât de absent de pe planeta asta încât să nu-ţi dai seama cât de ridicol eşti? Tu, politician care freacă menta într-o ţară care leşină din cauză că tu eşti un incapabil, îţi permiţi să faci petiţii cu privire la un fenomen pe care mintea ta îngustă nu are spaţiu să-l încapă? E drept că spaţiul e relativ, dar fizica nu lucrează în favoarea ta, redusule!

Care-i logica acţiunii PC? Foaaaaaarte simplu. S-au uitat frumos la trafic politicienii, au văzut că ştirea face audienţe-bombă (inclusiv la mine pe blog, ceea ce m-a făcut să mă tot crucesc, dar uite că să fac o petiţie la UE nu mi-a dat prin cap) şi au zis că ce-ar fi să le dăm apă la moară babelor care cred că oamenii de ştiinţă se pun cu Dumnezeu şi să scoatem nişte capital electoral din asta? L-am tot auzit pe unul dintre conservatorii ăştia la televiziunea lor de partid, Antena 3, bătând apa-n piuă cu faptul că LHC este construit din bani publici, deci inclusiv din banii noştri şi că deci dacă oamenii cred că există riscuri prea mari, să oprească experimentul. Într-un moment de pierdere temporară a lucidităţii şi deci de sinceritate (foarte rară la politicieni - şi ştiu ce vorbesc), conservatorul al cărui nume nu l-am reţinut pentru că este, dealtfel, un personaj pasager, a recunoscut că habar nu are ce-i aia fizică, dar consideră totuşi experimentul periculos. Say what?!?!

Experimentul LHC a început astăzi, câteva minute după ora 10.00 şi este cel mai important experiment din istoria omenirii. Încearcă să explice originea şi structura Universului şi în orice caz nu alte variante tembele pe care alţi tembeli, de această dată din gaşca Pro Tv, au încercat să le sugereze. Citez: "Fie vom afla cum să ne teleportăm, să călătorim în timp ori să găsim noi surse de energie, fie vom fi inghiţiţi cu toţii de o gaură neagră". Păi staţi liniştiţi, că nu-i nevoie să fiţi înghiţiţi de nicio gaură neagră. Sunteţi deja acolo.

marți, 9 septembrie 2008

Hawking zice să ne băgăm minţile-n cap

Stephen Hawking, unul dintre cei mai importanţi fizicieni ai lumii, spune, pentru Telegraph, nu numai că n-o să murim în urma experimentului din 10 septembrie care intenţionează să recreeze Big Bang-ul, dar şi că nu crede în şansele sale de reuşită. Ştiinţifice şi anume, respectiv găsirea bosonului Higgs, demonstrarea practică a caracteristicilor găurilor negre, găsirea de "parteneri" pentru fiecare particulă existentă şi deci explicarea antimateriei etc. Deşi consideră experimentul şi existenţa LHC "esenţiale pentru umanitate".

Esenţial este, vorba lui brylu, că nu murim.

Cu puşca în rezervaţia Delta Dunării

Vânătorii dau legi contra vânatului. Nu că-i hilar? În Parlamentul României, peste 100 de demnitari au permis de vânătoare. Cel mai celebru dintre ei este Adrian Năstase, ştiţi povestea. Aceştia sunt oamenii care supun dezbaterii modificări la Legea Vânătorii. Ce credeţi că ar putea ieşi de aici?

Ei bine, modificările le acordă dreptul - sau putem reformula şi spune "parlamentarii îşi acordă singuri dreptul" - de a vâna în rezervaţii naturale, inclusiv în Delta Dunării. Ce, nu vă mai ajung mistreţii de pe "plantaţia" lui Ţiriac, mafioţilor?

Concret, parlamentarii introduc, la articolul 10, prevederea: "vânătoarea la păsări migratoare începe pe teritoriul Administraţiei Rezervaţiei Biosfera "Delta Dunării" cu 15 zile mai târziu decât în restul teritoriului României". În legea din 2006, nu apar menţiuni despre Rezervaţia Deltei Dunării (vânatul este permis, dar nu în rezervaţie).

La articolul 12, se prevede că "vânătoarea în parcurile naţionale şi în parcurile naturale este permisă numai în afara ariilor cu protecţie integrală durabilă". În legea din 2006, parcurile naţionale NU erau menţionate la acest articol.

luni, 8 septembrie 2008

Papa îşi donează organele

E moral să iei organele unei persoane în moarte cerebrală şi să le transplantezi în corpul altcuiva? Sau întrebarea trebuie pusă invers: e moral să laşi pe cineva să moară, deşi l-ai putea salva cu organele unui donator în moarte cerebrală?

De la definiţia termenului "moral" în această speţă va decurge şi prevederea legală a acordului prezumat pentru donarea de organe.

În timp ce papa Benedict a semnat un acord încă din 1980 (când nu-l chema "papa", îl chema Ratzinger) prin care declară că doreşte să-şi doneze organele în cazul unui accident, Biserica Ortodoxă se opune actului normativ care ar face din fiecare din noi un donator, în cazul în care NU ne-am exprimat DEZACORDUL în timpul vieţii.

Partea cu acordul, deci cu semnătura în sine vizavi de o prezumtivă donare, are un mare defect: începi să te gândeşti la donare doar după o anumită vârstă. Înainte de 30, majoritatea are alte preocupaţiuni şi plimbătura la notar pentru o semnătură este doar o corvoadă în plus. Pentru tinerii care încă nu au împlinit 18 ani, acordul legalizat este cu atât mai complicat. Să semneze părintele pentru un copil perfect sănătos mi s-ar părea de-a dreptul macabru. Şi tocmai aceştia sunt donatorii ideali de organe (cu strângerea de inimă că folosesc "ideal" în acest context): tinerii cu o stare generală de sănătate bună, dar care au suferit un accident. Degeaba îţi exprimi acordul şi ajungi la 97 de ani, când organele tale nu mai sunt bune de nimic.

Din acest motiv, cred că moral ar fi ca oponenţii donării să facă efortul semnării unui act notarial prin care să-şi exprime dezacordul, iar acordul să fie prezumat.

Ştiu că Biserica Ortodoxă mă va afurisi, dar uite ce zice Biserica Anglicană despre donarea de organe: "este o datorie creştinească". E o diferenţă de dogmă sau de libertate de gândire?

Mă mut

Uite aici mă mut. În Ziggurat.

Daily Mail îl numeşte "oraşul viitorului". Este un oraş care se va întinde pe 2,3 kilometri pătraţi şi va putea găzdui un milion de oameni. Nu mă întrebaţi cum va fi posibil din punct de vedere matematic, probabil că implică şi vectorul vertical, că altfel nu-mi explic, dar aşa zic ziariştii de la Daily Mail.

Oraşul va fi total ecologic, că de asta mă şi mut acolo :D Energie solară şi eoliană, deplasare pe nişte benzi verticale şi orizontale (maşinile sunt interzise). Oraşul va fi construit - unde altundeva? decât... în Dubai. Dar se pare că proiectanţii au depus deja documentaţia necesară la UE, pentru construcţia de "ziggurate" şi în Europa.

Ziggurat este denumirea vechilor temple piramidale mesopotamiene.

duminică, 7 septembrie 2008

Cuvânt la zi: ruşine

Nu te-ai săturat să-ţi fie prea mult şi prea des ruşine?

Ruşine când mergi în excursie şi doamnele îşi păzesc genţile, pentru că au auzit că eşti român.

Ruşine când turiştii străini ne blestemă drumurile pline de gropi.

Ruşine când politicieni români agramaţi stau de vorbă cu oficiali UE.

Ruşine când jumătăţi-de-creier gelaţi, cu lanţuri la gât, în maşini de zeci de mii de euro, ies din SUV-urile lor preţioase ca să bată măr câte un amărât cu Dacie care le stă în drum.

Ruşine când gealaţii de mai sus au număr de Sibiu.

Ruşine când din 8 din cele 10 maşini care tocmai au trecut prin faţa ferestrei tale urlă maneaua.

Ruşine când gimnastele României, altădată spaima oricărei echipe olimpice, consideră un succes bronzul.

Ruşine când vezi gunoiul de pe litoralul românesc/din pădurile patriei/de pe marginea râurilor/de pe marginea şoselei.

Ruşine când echipa de fotbal a României ia bătaie de la Lituania cu 3-0.

"Reporter: Este un rezultat ruşinos?
Victor Piţurcă: Nu, pentru că România nu este o echipă imbatabilă, se întâmplă şi la case mai mari".

Marica: "Ne doare şi ne e ruşine de ce s-a întîmplat! Le cer scuze şi oamenilor din Cluj, care au fost martori la această umilinţă, şi tuturor românilor care au urmărit partida! Merităm fluieraturile fanilor şi toate criticile care vor veni".

Tamaş: "Toţi vroiam să ieşim de pe teren în minutul 80 de ruşine".

Săpunaru: "Le cer scuze suporterilor pentru acest rezultat. Am făcut un meci ruşinos".

Nu-s expert, tactica fotbalistică pentru mine înseamnă 20 de oameni care aleargă după o minge şi doi care se chinuie s-o prindă, dar când 20.000 de oameni au dat totul pentru un meci considerat vai de steaua lui (fără aluzii), când au cheltuit bani şi timp, au investit emoţii şi au venit cu mari speranţe că vor vedea 11 bărbaţi români dându-şi sufletul pentru gloria ţării (n-ai cum să eviţi patetismul din patriotism), iar bărbaţii ăia s-au dovedit nişte pisicuţe care au plecat mieunând, abia aşteptând nişte tufişuri în care să se ascundă, nu mai poţi spune decât că ţi-e ruşine.

Mi-a plăcut problema pusă tranşant pe Hotnews: "Fără Mutu şi Chivu, ciobănaşii lui Piţurcă nu prea au niciun farmec. În teren, sunt doar 11 oameni deghizaţi în fotbalişti. Actori cu crampoane. Pe bancă e Piţurcă, alintat Satana, îmbrăcat în trening, doar doar sa ne faca să credem că el e antrenor... După o aşa înfrângere, ar trebui să îşi rupă legitimaţia de serviciu!"

vineri, 5 septembrie 2008

Te plângi?

Am primit un mail emoţionant astăzi. Câteodată uităm că, de fapt, ne e bine. Poate uităm de tot. Poate uităm intenţionat. Dar nu avem voie să uităm. E mai uşor să ignori lucrurile care dor, să nu le laşi să pătrundă în lumea ta, să rămână departe şi străine.

Te plângi că ai salariul prea mic? Ce zici de el?


Te plângi că societatea e nedreaptă cu tine? Ce zici de ea?


Te plângi că ai prea mult de învăţat? Ei nu se plâng.


Te plângi că nu-ţi plac legumele? Ei nu.


Te-ai plictisit de aceleaşi jocuri? El nu are alternativă.


Cineva ţi-a cumpărat Adidas în loc de Nike? Ei au un singur brand.


Te mai plângi?

joi, 4 septembrie 2008

10 septembrie, încă un sfârşit al lumii: Big Bang

Big Bang este considerat a fi explozia "supei primordiale" prin care s-a născut Universul, acum peste 13 miliarde de ani. Ce legătură are naşterea cu sfârşitul?

În 10 septembrie (ţineţi minte data!), la LHC (Large Hadron Collider), cel mai mare accelerator de particule din lume, situat sub pământ, între Franţa şi Elveţia, pe o distanţă de 27 de kilometri, va începe experimentul care poate explica începuturile Universului, dar unii zic şi că poate pune capăt vieţii. Cercetătorii (inclusiv cercetători români) vor să recreeze în laborator Big Bang-ul şi se aşteaptă să depisteze "bosonul lui Higgs", denumit în literatura de specialitate şi "particula lui Dumnezeu" - particula încă neobservată şi nedemonstrată, dar veriga lipsă pe seama căreia fizicienii pun crearea materiei. Nu seamănă foarte tare povestea asta - deşi mai "ştiinţifizată" - cu o altă poveste celebră, Turnul lui Babel?

Cercetătorii ştiu că, dacă experimentul reuşeşte, el poate explica însăşi formarea Universului, cu tot ce înseamnă el, inclusiv aşa-numita "materie întunecată" (materia nedetectabilă care ar fi majoritară în Univers şi datorită căreia există atât de multă forţă gravitaţională în spaţiu, inexplicabilă prin existenţa corpurilor cereşti observabile), dar şi cu găurile negre (puncte foarte dense de materie cu o forţă gravitaţională imensă) aferente. Ei, din cauza acestora, unii cercetători se tem. Doi oameni de ştiinţă, Walter Wagner şi Luis Sancho, avertizează că experimentul ar putea crea găuri negre suficient de mari încât să înghită tot Pământul. Asta îmi aminteşte de un alt episod celebru din istorie: E pur si muove!

Am încercat mereu să înţeleg fizica în sensul ei de ştiinţă a existenţei. Nu ştiu dacă experimentul va reuşi - a mai existat unul similar în SUA, dar pe o suprafaţă mai redusă, care însă a eşuat. Dar dacă reuşeşte, mi se pare fenomenal să fim contemporanii lui.

miercuri, 3 septembrie 2008

739 de teste nucleare în Area 51

Brylu mi-a amintit de misterioasa, incintanta şi spectaculoasa Area 51. Nu se pricep americanii la multe, dar la branding, da. Iar Area 51 e probabil mai celebră decât Julia Roberts. Devine încă şi mai celebră când amintim de extratereştrii de la Roswell şi controversata autopsie. Adică asta:



Destul de sadică, pe un corp care pare puţin fals. Dar hei, cine sunt eu ca să mă exprim?

Mie partea drăguţă cu Area 51 mi se pare cea care ţine strict de testele pe care le face armata americană aici. Avioane ultra-secrete cu viteze super-sonice de deplasare (şi care au creat multe dintre miturile OZN-urilor), bombe nucleare care explodează în deşertul de la Nevada una după alta (739 până în acest moment, zice wikipedia), arme şi spionaj, o poveste fascinantă care menţine interesul pentru armata americană crescut. Ce spirit combativ nu şi-ar dori să fie părtaş la fenomenul Area 51? Este, probabil, visul oricărui voluntar american. Branding Area 51: perfect!

În fotografie, Area 51 din satelit. Au publicat-o ruşii, după aia a publicat-o şi NASA, iar armata americană s-a arătat puţin ofuscată şi uite aşa ne creşte încrederea şi în independenţa instituţiilor de stat americane. Se vede lacul sărat secat unde aterizează multe dintre avioanele super-sonice, pista convenţională de aterizare care tranzitează aroape toată baza, hangarele în care nu ştim ce se petrece, dar cică unii au filmat nişte autopsii, iar dezbaterea continuă cu privire la presupusa bază top top top secret subterană, care i-ar putea adăposti pe locatarii ei de toate bombele atomice ale Universului.

Încă un lucru foarte drăguţ despre Area 51 este faptul că-i situată în Nevada, un stat odinioară ocupat de triburile indiene. Sunt curioasă cum mai arată copiii lor - dacă or mai fi - după 739 de teste nucleare. Dacă nu s-or fi făcut 740 până am terminat eu postul ăsta.

Marte cât Luna

Măi băieţi, eu v-am zis, dar n-aţi vrut să înţelegeţi. Faza cu Marte cât Luna în 27 august a fost un ditai hoax-ul şi v-am explict AICI: întâmplarea astronomică a avut loc în 2003, nu în 2008, iar Marte nu s-a văzut niciodată cât Luna - poate doar dacă nu te uiţi la Lună cu ochiul liber, iar la Marte, prin telescop.

Şi totuşi, băieţii de la Cotidianul au încropit un articol cu titlul "Marte cât Luna" în care au spus aşa: "Fenomen cosmic unic în viaţa noastră în această seară - Planeta Roşie se va vedea cât Luna". Şi e Cotidianul, nu Libertatea (cu scuzele de rigoare pentru colegii de la Libertatea, dar na, nu-i cazul să numărăm acum dumele)!

Am făcut şi un print screen, în caz că ştirea dispare de pe site, ca într-o gaură neagră:


Dar trebuie să recunoaşteţi că au umor:
1. Ştirea e la secţiunea Divertisment (ei bine, eu m-am distrat)
2. Imediat sub ştirea cu Marte, este una despre gafe. Pură coincidenţă?

marți, 2 septembrie 2008

Mai m-am gândit: Fulga-i o proastă

Expresia "vacă proastă" nu e deloc jignitoare când vine vorba de Fulga, care chiar e o vacă. Şi chiar e proastă. Agramată.

Cum poţi tu, ditai brandul cu ditai cota de piaţă, să pui într-o reclamă care are drept target copiii, un slogan eminamente A-GRA-MAT??? Dacă mai te gândeai puţin, poate luai nişte lecţii de limba română sau dădeai printurile la corectat.

Să le facem aşadar creatorilor onorurile: firma de publicitate care a realizat advertorialul se cheamă Publicis, iar pe directorul ei, potrivit site-ului IQAds, îl cheamă Teddy Dumitrescu (probabil Tudor, dar îi e ruşine cu asta).

Şi acum vă rooooog, dar vă răg vă rog vă rog, haideţi şi spuneţi-mi că e cea mai tare companie publicitară din Europa, că are 35.000 de angajaţi şi clienţi precum Nestle, OMV şi Nissan. Mai mă gândesc după aia cam la ce IQ îi pot încadra.

A cui e Insula Şerpilor?

Insula Şerpilor. E atât de mică, încât, pe vremea grecilor antici, nu găzduia decât un singur templu şi atât. Dar un templu imens. Al unuia dintre cei mai mari eroi ai antichităţii: Ahile.

Legenda spune că zeiţa Thetis s-a rugat de zeul mărilor, Poseidon, să "nască" o insulă pentru fiul ei, Ahile. Când acesta a pierit, după războiul troian, rămăşiţele lui au fost aduse pe insula lui, Insula Leuce (trad. - Insula Albă, denumită aşa din pricina unor ruine de marmură albă găsite), unde credincioşii greci i-au construit un templu imens.

Aceasta este insula pentru care România s-a prezentat astăzi în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga. Carevasăzică, mitologic, Insula Şerpilor este a lui Ahile.

De facto, este a ucrainienilor, care şi-au trimis aici soldaţi, şi-au construit o bancă şi au tras Internet pentru laptopurile celor aproximativ 100 de persoane care "locuiesc" pe insulă. De jure, este a României, pentru că tratatele prin care i-a fost furată sunt necontituţionale şi au fost redactate sub comanda unui sistem opresiv în sfera de influenţă a căruia România se afla la vremea respectivă, URSS.

Pe Insulaserpilor.info apare un citat din A.D. Xenopol, pertinent şi relevant în context: "O alianţă cu ruşii în orice împrejurare, o încredere în cuvântul sau semnătura lor, va fi totdeauna o nebunie scump platită".

Adevărata miză a zilelor noastre nu este insula în sine, ci marea din jurul ei, unde s-au găsit rezerve impresionante de gaze naturale şi petrol. Pe Ahile putem deci să-l scoatem din ecuaţia asta, nu-l interesează foarte mult. Dar pe România şi Ucraina, le cam interesează.

Pentru documentare despre conflictul româno-ucrainean:
Insulaserpilor.info - site realizat de Grupul Independent pentru Democraţie
"Insula Şerpilor, nodul Mării Negre" - articol realizat de George Damian pentru Ziua
"Armata română şi SRI au vrut să ocupe pe şest Insula Şerpilor" - articol realizat de Cristian Anton pentru Replica de Constanţa
Pledoariile de astăzi de la Haga - corespondenţă de la Haga de Anne Marie Blăja, pentru Hotnews

luni, 1 septembrie 2008

iPhone cu 4 euro

Mi-am cumpărat o bluză de la H&M din Budapesta cu 1 euro. Mi-am făcut zeci de cruci când am văzut preţul. Drept că era perioada reducerilor, dar tot nu-mi venea să cred. Am zis că poate nu ştiu eu să transform foarte bine forinţii în euro şi invers. Nu ştiam. Dar tot mi-am luat-o. Socotisem corect, costa un euro.

Dacă vedeţi vreo reprezentanţă în România care, în perioada de reduceri, vinde hainele de pe stoc cu 3,5 lei, să mă anunţaţi şi pe mine. Promit să fac ştire din asta.

În virtutea aceluiaşi algoritm, vă anunţ că, în Ungaria, poţi să-ţi iei iPhone cu 4 euro, adică aproximativ 1.000 de forinţi. Nu mă pricep la telefoane şi nici nu mă pasionează subiectul, de aia şi ordinea prorităţilor în acest post a fost: 1. bluza de la H&M, 2. iPhone. Dar am auzit că este o mare scofală, pentru că bărbaţii arondaţi - soţ, prieteni, rude - vorbesc cu adând respect şi înaltă consideraţie despre el.

Ştire Business Standard: "iPhone, terminalul Apple lansat recent şi pe piaţa din România, este vândut în Ungaria la un preţ începând cu patru euro (990 de forinţi) la un abonament de 42 de euro. În România, terminalul adus de Orange costă 249 de euro la un abonament de 39 de euro". Eh, o mică diferenţă. De la subvenţie ni se trage, după cum declară CEO Orange România mai jos în articol: "Referitor la preţurile practicate de Orange România, Richard Moat a declarat, la lansarea din 22 august, că venitul mediu per utilizator în România este mult mai scăzut decât în ţările vestice, motiv pentru care terminalul nu a putut fi subvenţionat mai mult". Aţi înţeles, sper. Este logica capitalismului de tip nou: dacă ai bani, eşti subvenţionat, dacă n-ai bani, nu.

Crystal clear.

Nu mă dor foarte mult cei 245 de euro mai mult decât în Ungaria pe care ar trebui să-i plătesc pentru un iPhone, pur şi simplu pentru că n-o să-mi iau iPhone. Dar cu bluziţele de un euro nu putem face nimic?

Medieval - Sibiu vs. Sighişoara




Îmi place mai mult Festivalul Medieval de la Sibiu decât cel de la Sighişoara pentru că:

- ai loc să te plimbi între standuri
- are cavaleri şi domniţe şi saltimbanci, nu clovni ieftini şi artişti reprobabili
- lumea (puţină, ce-i drept) vine ca să vadă lupte cu săbii şi parade cavalereşti, nu să bea în neştire şi să scuipe seminţe printre dinţi
- n-am văzut drogaţi
- se cântă muzică bună
- cineva mătură noaptea, iar a doua zi e curat
- mă distrează copios costumaţiile primarului Klaus Johannis din debutul festivalului

Îmi place mai mult Festivalul Medieval de la Sighişoara decât cel de la Sibiu pentru că:
- are spirit. Sau avea. Nu m-am dumirit, pentru că anul ăsta l-am sărit. Şi am auzit că bine am făcut.