La mulţi ani, Bucureşti!

Ideea că sibienii, clujenii, braşovenii, mă rog, ardelenii în general, sunt fuduli şi au impresia că au pus coada la prună, este împământenită printre românii din sudul ţării, dar mai ales printre bucureşteni. Nu-i de contrazis. Suntem şi avem. Ceea ce le dorim şi lor.

Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi ardeleni care ţin cu Steaua şi Dinamo. Niciun bucureştean care să ţină cu CFR Cluj. Ştiu mulţi ardeleni care aşteaptă aproape pios spectacole ale Teatrului Naţional la Sibiu. Niciun bucureştean care să fie entuziasmat de Teatrul "Radu Stanca".

Eu, de exemplu, sunt un ardelean mândru căruia îi place (şi) Bucureştiul. Nu cel din Rahova, nu cel din trafic, nu cel de la metrou, dar câteodată cel de la Gara de Nord. Are un romantism al ei. Cel mai mult îmi place însă Bucureştiul de pe Calea Victoriei, de pe Kiseleff, din Lipscani, din Piaţa Romană şi de la Teatrul Naţional. Dacă închid urechile şi îmi fixez distanţa focală restrâns, pe porţiuni strâmte de realitate, aproape că pot să văd Micul Paris din Bucureşti. Îmi place mai ales în zilele însorite de toamnă, când nu mai dogoreşte asfaltul şi când frunzele moarte acoperă o parte din mizeria de pretutindeni. Cred că, dacă toţi bucureştenii ar vedea asta, Capitala ar deveni, încetişor, ceea ce merită să fie: un oraş cu care să ne mândrim.

Astăzi se fac 549 de ani de când Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti, a pomenit pentru prima oară numele de Bucureşti într-un act prin care întărea proprietatea unor boieri.

Legenda Bucureştiului (sursa: www.salutbucuresti.ro): "A fost odată ca niciodată un pădurar sărac, care trăia împreună cu fiica sa, pe care o chema Dâmboviţa, într-o pădure mare şi adâncă. Fata ştia toate secretele pădurii, toate potecile, toate cărările, toate vieţuitoarele ascunse în iarbă şi tufişuri. Într-o zi, un prinţ dintr-o împărăţie îndepărtată s-a rătăcit prin pădure. Întâlnind-o pe Dâmboviţa, i-a cerut să-l ajute să-şi regăsească drumul. Ea a fost bună şi i l-a arătat. Prinţul, văzând frumuseţea şi gingăşia ei, a cerut-o de nevastă. Dâmboviţa i-a spus însă că-i făgăduise deja mâna lui Bucur, cioban din vecinătatea pădurii. În semn de mulţumire, prinţul i-a oferit fetei un cuţitaş şi o sfârlează de lemn. Dacă învârtea sfârleaza, i se îndeplinea orice dorinţă.
Dupa întâlnirea cu prinţul, fata s-a dus cu cuţitaşul şi cu sfârleaza şi i le-a arătat logodnicului ei, Bucur. Dorind să-i dovedească ce mult îl iubeşte şi că i-a fost fidelă, ea a înfipt cuţitul într-o stâncă. Din locul unde a lovit, a ţâşnit un izvor de apă bună, iar Dâmboviţa a botezat acest izvor cu numele ei. Împreună cu iubitul său, au format o aşezare la marginea pădurii, pe malul izvorului. Bucur i-a dat aşezării numele lui".

Ştiţi cum încearcă să-i jignească bucureştenii pe sibieni, nu? "Măi, ciobanilor". Cineva ar trebui să le spună că şi întemeietorul oraşului lor a fost tot cioban.

Câteva obiective turistice în Bucureşti, pe Micul Paris.ro. Eu zic că cel mai frumos Bucureşti e ăla din Lipscani.

Pe Infotravelromania, fotografii din Bucureştiul de azi.

Pe Travelworld, fotografii din Bucureştiul de ieri.