E moral să iei organele unei persoane în moarte cerebrală şi să le transplantezi în corpul altcuiva? Sau întrebarea trebuie pusă invers: e moral să laşi pe cineva să moară, deşi l-ai putea salva cu organele unui donator în moarte cerebrală?
De la definiţia termenului "moral" în această speţă va decurge şi prevederea legală a acordului prezumat pentru donarea de organe.
În timp ce papa Benedict a semnat un acord încă din 1980 (când nu-l chema "papa", îl chema Ratzinger) prin care declară că doreşte să-şi doneze organele în cazul unui accident, Biserica Ortodoxă se opune actului normativ care ar face din fiecare din noi un donator, în cazul în care NU ne-am exprimat DEZACORDUL în timpul vieţii.
Partea cu acordul, deci cu semnătura în sine vizavi de o prezumtivă donare, are un mare defect: începi să te gândeşti la donare doar după o anumită vârstă. Înainte de 30, majoritatea are alte preocupaţiuni şi plimbătura la notar pentru o semnătură este doar o corvoadă în plus. Pentru tinerii care încă nu au împlinit 18 ani, acordul legalizat este cu atât mai complicat. Să semneze părintele pentru un copil perfect sănătos mi s-ar părea de-a dreptul macabru. Şi tocmai aceştia sunt donatorii ideali de organe (cu strângerea de inimă că folosesc "ideal" în acest context): tinerii cu o stare generală de sănătate bună, dar care au suferit un accident. Degeaba îţi exprimi acordul şi ajungi la 97 de ani, când organele tale nu mai sunt bune de nimic.
Din acest motiv, cred că moral ar fi ca oponenţii donării să facă efortul semnării unui act notarial prin care să-şi exprime dezacordul, iar acordul să fie prezumat.
Ştiu că Biserica Ortodoxă mă va afurisi, dar uite ce zice Biserica Anglicană despre donarea de organe: "este o datorie creştinească". E o diferenţă de dogmă sau de libertate de gândire?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
BOR e antica si prafuita. Plina de eresuri si panganisme, misogina si ipocrita (Cum sa numim altfel marea intalnire ecumenica de anul trecut?) Daca as fi ortodoxa, as fi iesit din comunitate de mult.
Cand aud de dogma asociata cu asemenea idei absurde si inguste, ma gandesc la filmul lui Kevin Smith. Da, da, ala cu Alanis Morisette in rolul lui Dumnezeu... Care trebiue judecat prin prisma a ceea ce spune: "It doesn’t matter WHAT you have faith in, just that you HAVE faith."
Pentru mine lucrurile astea, daca ajung sa fie propovaduite ca dogma, nu fac decat sa imi creasca neincrederea fata de biserica... (Ma rog, "neincredere" nu cred ca e cuvantul cel mai potrivit, dar am in varful degetelor o amestecatura de sentimente care ma face sa vreau sa rostesc cuvinte grele.) Ideea (MEA) e ca acesta e unul din cele mai crestinesti lucruri pe care le-am putea face. Iar cand "vocea bisericii" vine cu niste idei bazate pe tabu-uri datand din epocile pre-crestine, nu pot de cat sa ma intreb daca oamenii care sustin asemenea idei stiu ce inseamna sa fii OM si bun crestin. C'mon, frica de "dezmembrare" se bazeaza la urma urmei pe vechile mituri care contineau idei de reincarnare, mituri pagane si dintr-o epoca in care chiar nu era posibil sa dai o bucata din tine ca sa salvezi un altul. Caci de ar fi fost posibil in vremurile cand lumea facea rationamente mai putin filosofice si mai mult practice si instinctuale - unul din instinctele de baza fiind cel ce are ca obiectiv supravietuirea si perpetuarea speciei -, nimeni n-ar fi stat in dubii daca sa aprobe sau nu donarea de organe.
Salutare, tocmai am lucrat un scurt-metraj pe care as vrea sa-l vizualizati. Daca sunteti de acord cu mesajul exprimat in film, ajutati-ma sa-l promovez ca toata lumea sa inteleaga ca nu trebuie facut nimic ! Si nu, nu e ironic, chiar nu trebuie facut NIMIC !
http://uk.youtube.com/watch?v=MRfyyTn_l8Y
dreamwind - un piculeţ cam mult radicalism :) Adică, dacă e s-o iei aşa, şi eu aş fi ieşit din confesiunea catolică din cauza scandalurilor cu preoţi care au violat minori sau din confesiunea musulmană din cauza atacurilor de la 9/11. Deciziile unor preoţi nu afectează însă credinţa MEA personală, pentru că eu pot să gândesc şu cu propriul meu cap. Mulţi însă, mai ales la ţară, aşteaptă asemenea îndrumări de la preoţi pentru că sunt probleme prea complexe pentru ei şi nu ştiu să le discearnă.
mortyse - până la urmă, biserica e o instituţie, are legătură tot aşa de mare cu Dumnezeu cum are ţara ta cu Parlamentul. Nu se identifică una cu alta, doar îi rezolvă - sau îi încurcă - treburile administrative.
Trimiteți un comentariu