marți, 29 iulie 2008

Ne scapă Sibiul din mână

Aseară, la Realitatea TV se transmitea o emisiune în direct de la Jina, cu Hurezeanu, Ursu şi Dinescu. După ce au lăudat Sibiul cât l-au lăudat şi l-au periat pe Johannis cât l-au periat, Dinescu trage o concluzie tristă: "da, dar vezi, când pleacă de aici, din maşini răsună tot manele".

Am avut o reacţie spontană să schimb canalul ca să nu-i mai văd mutra olteanului de Dinescu, jignitorul de ardeleni, dar m-am răzgândit înainte să apuc telecomanda. Şi dacă are dreptate?

Întâmplarea 1. Acum o jumătate de oră, treceam grăbită pe strada George Coşbuc. Stradă centrală, lângă Facultatea de Ştiinţe. Trec de un grup - doi "domni" şi două "doamne" - foarte gălăgios, foarte strident îmbrăcat. Deşi nu vreau să recunosc şi îmi reprim obstinent micile sentimente xenofobe care mă năpădesc uneori, am reflexul de a ocoli grupurile de genul ăsta, la fel cum ocoleam când stăteam la bloc haitele exagerat de active de câini (iubesc câinii foarte tare, dar ştiu exact când nu-i bine să intri în mijlocul lor). Ei, de data asta, nu i-am ocolit. E o zi prea frumosă şi prea luminoasă, e prea amiază şi prea centru ca să am motive să mă tem.

Tocmai când cred că am trecut de ei, mă seceră un pumn în spate, chirurgical ţintit în zona rinichilor. Mă opresc stană, mă întorc 180 de grade şi fără nici cea mai mică premeditare, strig: "în steluţe steluţe steluţe mamii tale de nesimţit". Grupul se opreşte şi el, consternat, iar muierea făptaşului se năpusteşte asupra mea, turbată, să mă lovească. Am stat neclintită, eram prea şocată ca să plec şi oricum, ăştia fac exact precum căţeii laşi, muşcă numai când eşti cu spatele. M-am uitat foarte atent la trăsăturile individului şi individei, în caz că o încasez, să ştiu precis cum le fac portretul-robot. Ciudat, dar pentru o secundă chiar mi-am dorit s-o încasez, spre "binele" lor.

Strategia (pe naiba, doar impuls de moment) a dat roade. Au văzut că nu mă clintesc şi nu prea aveau soluţii pentru asta. Am căpătat curaj şi am întrebat: "Pe tine cum te cheamă, nenorocitule? Uită-te la mine, să ştiu după cine trimit poliţia". Şi-a întors faţa. Muierea s-a dat un pas spate. Eu, ca un pudel care a gonit un rotweiller, strig şi mai tare: "De mine nu te mai iei cât trăieşti tu! Şi nici de alte domnişoare. Ţi-e clar?" (Penibil, că doar nu-s Cat Woman să ştiu de cine se mai ia, dar cred că m-au lăsat ai mei prea mult la televizor când eram mică). Între timp, scosesem telefonul să le fac o poză, dar când l-au văzut, s-au întors şi au plecat, cu al doilea dintre "domni" şoptind în mers: "iertaţi-l, domnişoară, iertaţi-l".

Întâmplarea 2. De câteva săptămâni, vizavi de casa unde locuiesc, tot pe centru, se lucrează la fosta Filarmonică. De când au început lucrările, în fiecare dimineaţă am parte de acelaşi recital. Au început cu "psss-pssss". Au continuat cu "domnişoară, domnişoarăăăăă", apoi cu "tu, eşti surdă?". De câteva zile, îşi încearcă imaginaţia şi urlă când mă văd: "Sorinaaa, Corinaaaa, Mihaelaaaa, Mariaaaa, Elenaaaa". Azi-dimineaţă, la fel. M-am dus frumos la ei, le-am spus să înceteze că deja m-am plictisit de ei şi poate-l sun pe dl. Muller. Cuvântul magic. Dl. Muller este un soi de patron, respectiv omul de afaceri care a luat spaţiul în concesiune şi face acolo restaurant (ce bine e să deţii informaţii :)) ). Unul singur dintre muncitori a mai comentat ceva, n-am înţeles ce, dar i-a retezat-o altul: "taci, mă, că poate lucrează la Primărie".

Apropo de Primărie...

Întâmplarea 3. Prietenei mele Simona i s-a furat ieri portofelul, din geantă, din biroul ei de la Primărie. Nu centru, ci centrul centrului centrului. Mai pe larg vă povesteşte brylu.

Nu sunt deloc cazuri izolate. Mi-e teamă că pierdem Sibiul din mână.

11 comentarii:

tudor CeMerita.ro spunea...

discriminareee, discriminareeeeee. de domnisori se pot lua aia? discriminareee!

Anonim spunea...

APROPO DE PSSS-PSSS.ZILELE TRECUTE TRECEAM PE LANGA PORTUL DIN LAS PALMAS CU O PRIETENA CARE PURTA O PERECHE DE PANTALONI PE DOSUL CARORA SCRIA ÑO O PRESCURTARE DE LA COÑO CARE IN SPANIOLA INSEAMNA UNDE L-AI TRIMIS TU PE TIPUL INDRAZNET.LA UN MOMENT DAT UNUL DINTRE MILITARII CARE FACEAU PAZA AICI INCEPE SA STRIGE ÑO, ÑO .L-AM CALMAT LUANDU-MI PRIETENA DE MANA.LUMEA ASTA E ASA DE MARE SI AVEM LOC CU TOTII.

adela mohanu spunea...

tudor - ia uite ce sensibil te fac pletuţele :)) nu-i neapărat discriminare, e un complex, se iau de veriga mai slabă. Pentru că nu-s bărbaţi, sunt ceva semi.

adelle - lasă că termin curăţenia pe aici şi vin şi la voi :))) Glumesc. Principala problemă ţine de educaţie.

Brylu spunea...

tudore, vezi ca porecla adelei e "Moartea din Carpati" a.k.a. "Killerul din Poplaca". Daca tii la pletele tale, ai grija cu discriminarile. Nu de alta, da` Bozica a ajuns Godess

adela mohanu spunea...

bogdănaces, comenteeeezi? :D

Anonim spunea...

dinescu tot un oltean borat ramane! cat despre muncitorii care te fluiesra aia sunt moldoveni :) iar grupurile dubioase de pe strada aia sunt sudisti.

adela mohanu spunea...

ioane, având în vedere că acest comentariu vine din partea unui moldovean, nu poate decât să ne onoreze :P Dacă nu ţi-aş cunoaşte zeflemeaua...

Lipsa de educaţie e flagel naţional. Şi ăştia i-ar aloca, dacă ar putea, minus 4 la sută din PIB...

Anonim spunea...

adela, poti sa aloci 55% din pib + recalculari ale bugetului. Ce-ai vrea sa te invete la scoala.
ba daca ajungeti muncitori pe santieri sa nu fluerati bunciunile de pe strada? Nu e frumos!
Sau daca sunteti in grup cu altii nu mai fiti ca oile.
Tu adela vorbesti de exemple de grup. Adica grupul ii faceau pe aia smecheri sa reactioneaze asa. in afara grupului aia raman fara valoare si fara identitate.
Iti mai amintesti de momentele cand grupului nostru se legana de la atata alcool si incerca sa numere cateva becuri de pe strada?

adela mohanu spunea...

Educaţia, ioane, îţi dă un anumit standard de viaţă. Pe care mai apoi îl retransmiţi copiilor tăi şi uite aşa. De asta sunt unii mult mai civilizaţi decât noi, pentru că în spate generaţii de oameni şcoliţi. Şi nu neapărat în sensul de "cu doctorate". E o discuţie mult prea largă ca să o putem purta pe blog. E vorba de calitatea oamenilor din învăţământ (normal că vârfurile se îndreaptă spre domenii mult mai bine plătit şi în învăţământ rămân cei care se mulţumesc cu 500 de lei pe lună), e vorba de mediul în sine de la şcoală (diferenţa dintre atmosfera pe coridoarele liceul Goga, unde am învăţat eu şi pe coridoarele Independenţa era enormă încă de acum 10-15 ani ani), e vorba de mulţi factori care coroboraţi dau calitatea unei societăţi. Şi mai e vorba şi de cei 7 ani de acasă, dar trebuie să le arătăm copiilor de azi cum trebuie să fie ei în calitatea lor de părinţi de mâine (nu cu scheme pe tablă, ci prin coduri de comportament).

Şi o fi numărat "grupul" nostru becuri pe stradă, dar becurile nu s-au simţit ofensate de asta :P

Anonim spunea...

Nu m-am uitat prea mult la emisiunea aceea din 2 motive: m-a enervat Hureazeanu si pe Antena 3 era Badea.
Ce am prins in 10 minute cat am vazut:
- prefectul de SB e un om al poporului, a facut mancare la ceaun, a mancat cu mana, etc, minunat
- Dinescu la fel, mie imi place omul, il urmaresc demult.
- Hurezeanu, ca o pitipoanca. Cu toate ca e nascut in SB, punea tot felul de intrebari tampite cand a pus mamaliga pe masa: Dar asta se mananca cu paine, Se mananca ca si pastele? Vai ce buni sunt cartofii, mai buni decat carnea. Toate acestea cu un limbaj de academician.
Bai nene dar cat de pierdut in spatiu sa fii ca sa uiti cum se mananca mamaliga si mai ales de ce. E in loc de paine bai, si implici paste.
Cat despre celelalte chestii, bucura-te ca te fluiera. Sau macar amuza-te

adela mohanu spunea...

Hurezeanu vroia doar să fie spiritual, sunt convinsă că ştia cum se mănâncă mămăliga. drept că felul lui de a fi nu se prea potriveşte în peisajul ăla, dar e un ardelean şi un sibian mândru şi eu îl apreciez.