Războaiele nu se întâmplă pur şi simplu. Ele sunt rezultatul unui proces îndelungat şi minuţios desfăşurat pe parcursul a mulţi ani, uneori decenii, iar alteori ţin pur şi simplu de istoria previzibilă dintr-o anumită regiune.
Dacă mai ţineţi minte, în toamna anului trecut se înteţise discuţia despre atacarea Iranului de către armata americană. Americanii făceau tot felul de experimente, printre care cel cu "Mama tuturor bombelor" detonată în deşertul din New Mexico, dar şi identificarea ţintelor din Iran de către flota aeriană, acţiune denumită de unul dintre generalii în funcţiune "un exerciţiu de rutină". Analiştii făceau legătura între aceste pregătiri şi iminentul atac asupra Iranului, dacă nu direct, măcar ca susţinere (şi ce susţinere!) a aliatului şi bunului prieten Israel.
Statele Unite nu pot totuşi ataca o ţintă dintr-o regiune extrem de activă - comparaţi şi numai numeric ştirile din Orientul Mijlociu cu cele din Australia, să spunem - fără a avea un val minim de bunăvoinţă din partea aliaţilor tradiţionali. Şi nu că ar fi avut nevoie să facă lobby şi în supusa, mult-prea-aplecata Românie, dar iacătă ştire Reuters astăzi: "Pentagon: România, în raza de acţiune a rachetelor iraniene". Şi nici măcar nu este vorba despre programul nuclear, cu care Statele Unite îl tot bat pe Ahmadinejad la cap de ceva vreme. Este vorba despre racheta Shahab -3, despre care Reuters notează că ar avea o rază de acţiune de până la 2.000 de kilometri, iar Globalsecurity.org spune că poate atinge ţinte până la 1.600 de kilometri. Eh, ce mi-e 400 de kilometri liniari... O nimica toată: ori rade toată România, ori rade numai Moldova şi Oltenia (hai, că v-am văzut grimasa :P ).
Hai să emitem câteva premise şi să ne dăm apoi o pauză de gândire: atacă până la urmă Bush Iranul? (Un editorial excelent pe tema asta în The Times, din octombrie 2007).
Premisa 1. Exporturile SUA către Iran au crescut de 10 ori sub administraţia Bush. N-o să vă vină să credeţi ce exportă americanii în Iran: spermă de bivol, cosmetice şi chiar statuete tradiţionale musulmane, ca să nu mai vorbim de haine. Cel mai mult şi mai mult le plac însă iranienilor ţigările americane.
Premisa 2. Dealer-ii americani de arme (tranzacţii ilegale, bineînţeles, dar "tolerate" de stat - nu şi agreate) exportă echipament militar uzat în Iran. Aţi văzut Lord of War? Merită "mestecat".
Premisa 3. Iranul este pe locul 4 în lume în ceea ce priveşte volumul zăcămintelor de petrol, după Arabia Saudită (regiune prietenă SUA), Irak (regiune salvată - hahahaha - de SUA din ghearele regimului totalitar Hussein - partea cu asuprirea propriului popor e serioasă, dar nu e deloc motivul atacului armatei americane) şi Canada (bun vecin şi prieten). Ahmadinejad e totuşi băiat deştept (cred că mai deştept decât ăia de la Golden Blitz) şi a înfiinţat o Bursă Iraniană a Petrolului, la care au acces companii din toată lumea şi deci interesele converg. Să nu uităm din ce familie vine George Bush şi ce imperiu al afacerilor cu petrol coordonează.
Premisa 4. Rusia, prin Gazprom (pe ăştia îi ştim şi noi, că doar ne vând gaz la cel mai ridicat preţ din Europa), a semnat un acord cu Teheranul pentru o strategie de dezvoltare în domeniul resurselor de petrol şi gaze naturale.
Premisa 5. În toamnă, în SUA sunt alegeri pentru Casa Albă. Bush mai are doar câteva săptămâni ca să atace Iranul. Se încumetă?
PS: Nu mai adaug, că nu e necesar, că dacă se încumetă, noi vom trimite câteva sute de militari în zona de conflict cu titlul de "trupe de menţinere a păcii".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Scurt şi la obiect. Io de ce nu reuşesc niciodată să spun lucrurile aşa? :)))
interesant comentariul dar as indrazni, cu speranta ca nu te vei supara, sa spun caeste usor incomplet.
Am avut norocul, cand urmam cursurile Colegiului National de Aparare, sa audiez pe unul dintre strategii geopolitici ai armatei israeliene. Aborda acelasi subiect. Dar in urma observatiilor lui as adauga cateva idei.
1. ne referim aici si de o miza istorica.
2. Iranul este un excelent coridor catre India. Este un excelent nod de legatura intre diferitele regiuni ale lumii.
3. Irakul este doar o miza economica, in timp ce Iranul devine o miza tot mai ideologica. Ahmadinejad reuseste a deveni liderul informal al tuturor musulmanilor "ortodoxi".
4. Iranul este una dintre socitatile musulmane cele mai deschise, paradoxal dar adevarat, societatii americane.
5. Exista un conflict deschis intre cei deschisi occidentalizarii si cei pro musulmanizarea totala a tarii.
6. Ahmadinejad este tipul de lider international cu interese regionale, deranjand pozitia americana.
Iata argumente in plus legate de situatia iraniana, as spune eu cea ma iserioasa si mai periculoasa in acest moment.
şi totuşi, steagul cu Israel=Bush=Love n-a reuşit mare lucru. Mai ţineţi minte strângerile de mână dintr Clinton şi Sharon? "Muaiscamia, făcea toată lumea, să vezi ce şi-o ia-n bot Palestina şi Fâşia Gaza la faza asta, fuai ce le fac ăştia!". Cucu. Mai demult, cu Afganistanu' la fel: "Muamă ce supă de pumni mănâncă URSSU', frăţioare, checkiraut". Acum, cu Iraku', la fel: "Maaaamă, bro, l-ai văzut pe Hussein cum se zvântura ca o curcă în frânghia aia? Am înfrânt, dude, am înfânt". Cucu. Iranul şi Coreea au cel mai necunoscut arsenal militar. Ce urmeşte?
Ca să traduc, undeva tot ajunge să nu se sfârşească ghimpele Mijlociu. Scapi de dracu' dai de ta'su, cam aşa funcţionează.
Cand incepe al III-lea razboi mondial? Sau il traim deja?
razvan - argumentele tale sunt pertinente şi parte dintre ele le-am sugerat şi în enunţul meu (miza istorică, occidentalizarea Iranului - cred că şi Ahmadinejad fumează Marlboro...). E greu de spus dacă în lunile rămase Bush va ataca Iranul şi e greu de spus dacă Obama va continua politica sa externă. El zice că nu, dar câte nu zice omul în campanie...
oCtv - şi dracu ăsta are tot felul de nume, depinde în ce parte a lumii te-ai născut :)
SilviuB - cred că e greu de analizat. nu ştiu dacă diferitele conflicte dintre două popoare (de foarte multe ori SUA şi alt popor) pot fi considerate "război mondial", dar având în vedere multiplele pacte care se încheie de o parte şi de alta cu anumiţi aliaţi, discuţia devine mult mai complexă. E clar că există un conflict între lumea creştină (aş îndrăzni să spun catolică, pentru că majoritatea ortodoxismului se concentrează în Rusia) şi lumea musulmană, fie că o priveşti ideologic, geopolitic sau economic. E greu de spus în ce punct acest conflict se transformă în război.
Trimiteți un comentariu