vineri, 23 ianuarie 2009

Te-ai distrat, cretinule?

Am văzut imaginea asta la Brylu şi m-a zdruncinat:


E la Bâlea Lac. Cum spune şi pleto-bărbosul, dacă ştiţi cam cine deţine o puşcă în zonă (adăugaţi la asta şi informaţia "şi NU deţine câini"), nu-i greu să vă gândiţi la identitatea autorului.

Să fim realişti, lumea nu-i perfectă. Am auzit şi eu de oameni care omoară câini - dar îi otrăvesc (sau încearcă să facă asta). Acum 15-16 ani, adoptasem un căţel de pe stradă şi a murit după nici 3 luni. Am bănuit că vecinii noştri (care nu suportau nici lătratul câinilor, nici cotcodăcitul găinilor şi probabil îi deranja şi huruitul crengilor de copaci atunci când bate vântul) l-au otrăvit. N-am ştiut niciodată sigur, dar mi s-a părut un gest - chiar şi prezumtiv - de natură patologică. Trebuie să fii bolnav să faci asta.

Dar să împuşti un câine?!

Ce te poate îndemna la gestul ăsta de brută ne-evoluată, care-i impulsul care traversează (minusculul) tău creier şi ajunge în braţ, în mână, în arătător şi de acolo în trăgaci? Cu ce ţi-a greşit animalul ăla într-atât încât să vrei să-l vezi nu numai mort, dar fulgerat, sângerând, cu secunda brusc curmată?

M-am gândit: o fi tras de la depărtare şi l-a nimerit după mai multe încercări eşuate? S-a dus lângă el ca să-l spulbere? Căţelul o fi dat din coadă, bucuros de întâlnire? O fi sărit în două lăbuţe, a joacă? Privirea lui lihnită o fi cerut ceva de-ale gurii? O fi înţeles, în ultima clipă, că omul nu este cel mai bun prieten al câinelui?

Şi tu, animal subdezvoltat care ai apăsat pe trăgaci, dormi bine noaptea? Ar fi cazul să afli că există dreptate în toate.

4 comentarii:

Lucian spunea...

cine e in stare de asa ceva sigur doarme bine noaptea. din pacate

adela mohanu spunea...

Vine şi vremea lui...

Anonim spunea...

Nu inteleg..am citit in toate partile despre asta..dar nici articolele, nici comentariile nu se opresc asupra unui lucru...a fost legat de picioare...
1.DUPA ce a fost impuscat? pentru a fi adus in curtea (?) cabanierului pentru a se da vina pe el?

sau...

2.INAINTE de a fi impuscat..ceea ce este intr-adevar o crima..de fapt incalificabila...
Indiferent de asa sau altfel...
raman la opinia mea ca in caz de crima DOVEDITA pedeapsa cu moartea e putin..am eu niste retete de tortura PE VIATA (sarbii, chinezii si rusii sunt experti sadici, am invatat la scoli bune) pe care le-as vedea puse in aplicare...

Georg Schoenpflug von Gambsenberg

adela mohanu spunea...

Nu ştiu dacă a fost legat înainte sau după crimă. Mă îndoiesc să i se fi înscenat asta cabanierului, pentru că în zonă nu sunt decât două cabane şi cred că punerea în practică ar fi fost destul de dificilă.