Pentru că am prea mult timp liber de câteva zile, ce îmi trece prin cap? Ia să iau la mână cărţile pe care le-am citit şi cărora n-am apucat să le fac conspectul. Şi aşa am dat peste "Asteniile de buzunar" ale lui Marius Tucă.Volumul a apărut în 2005. Eu mi l-am cumpărat în 2006. Mare prostie. După 3 ani după ce l-am citit, mi se pare o şi mai mare prostie. În 2006, Tucă încă mai avea show. Era mare oximoronul dintre jurnalistul persiflant şi astenicul din volum. Acum îl văd doar pe astenicul din volum. Ăla care scrie prost şi scurt. Mai bine, ce-i drept, decât să scrie prost şi mult. Texte care încap pe o jumătate de coală A4, fiecare îmbrăţişând o idee (fixă, ca toate ideile proaste), un soi de oftat de budoar al unei doamne cu aspiraţii înalte, înecate în obscuritate. Să vă exemplific:
Şi uite aşa îmi vine să mă urc într-un tren care să plece de la linia 26 a unui secol parcă fără de sfârşit. Un tren care să nu oprească în halte sau în gări, un tren care să caute capătul liniei până când va sucomba pe şine. (Ultimul tren)
Aproape un secol întreg a trecut şi a fost trăit pe îndelete cu toate războaiele lui, altul prea grăbit, pe nemestecate început, dar, vai! ne trăieşte el pe noi. (Alte vremuri)
O generaţie cu aripi până în văzduh, dar cu picioarele pe pământ, o generaţie care să ţintească departe, dar care să simtă şi prezentul. O generaţie cu mulţi îngeri, dar şi cu ceva demoni, aştept pe la colţuri... (Într-o nouă lume cu îngeri şi demoni)
Suficient, că mi se-apleacă.
Maximul absurdului este că volumul ăsta a fost trecut de piata-cartii.ro la categoria "filosofie", iar editura care l-a publicat, Rao, zice ca-i "proză română contemporană" şi ne povesteşte cum "luciditatea şi spiritul critic al jurnalistului şi omului de televiziune sunt eclipsate de sensibilitatea scriitorului, iubitor de frumos şi de oameni, vorbindu-ne despre renaştere şi speranţă într-un stil inconfundabil". Vorba Biancăi Stănescu, o carte numai bună pentru copiii de clada a IV-a care vor să înveţe cum se concepe o compunere reuşită. Scrisă de un arogant om de presă, bun prieten cu Dan Diaconescu şi care afirmă într-un interviu pentru Q Magazine "Nu-mi arog trofee, pentru că eu sunt un trofeu".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu