marți, 13 ianuarie 2009

Mai neim iz Ghips

Să vă povestesc câte ceva despre persoanele cu handicap temporar. Spre exemplu, că la astea încep să mă pricep, despre cele care stau în ghips.

Pe cât de mult ignorăm situaţiile "speciale" şi legile care obligă instituţiile/organizaţiile/firmele să adopte măsuri speciale, pe atât de mult ţi le-ai dori concrete când te găseşti într-o imposibilitate motorie.

Să vă prezint câteva situaţii kafkiene. My favourite.

1. Secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean se află la etajul 1 al clădirii. Până la etajul 1, ai de urcat două serii de scări, în total, să aproximăm, vreo 30. Nu există lift, nu există rampă. Încântător.

2. Deşi majoritatea hotelurilor s-au dotat cu faimoasa uşă rotativă, pe care un individ în cârje nu poate intra, că riscă să nu ţină pasul, legea obligă unităţile să aibă şi uşă normală. Şi au. Atâta tot că e încuiată.

3. Legea obligă până şi constructorii de blocuri să doteze imobilele cu facilităţi pentru persoane cu handicap, dar constructorii de maşini ies din ecuaţia asta. E aproape imposibil să te sui în maşină dacă ai piciorul în ghips. Eventual poţi sta lungit pe bancheta din spate. Dacă ai picioare lungi (nu ca mine, că de aia nu m-am făcut fotomodel :P), nu încapi şi pace.

Ca să nu mai vorbim că trotuarele sunt denivelate şi dai cu cârja-n gropi. Nu-i de râs, o să fac o asociaţie care să militeze pentru asfaltarea trotuarelor. La naiba cu străzile! Discriminăm pietonii? Jos dictatura şoferilor!

5 comentarii:

tudor CeMerita.ro spunea...

Vezi la "abureli" pe Ce Merita... de 2 ori am ridicat problema spitalului de ortopedie de la noi si a lipsei de respect fata de "vizitatori". Doar Antena 1 Sibiu a preluat stirea.

adela mohanu spunea...

Exact ce spuneam: dacă nu te doare nimic, nu te vaiţi nici de durerea altora. Din păcate...

Anonim spunea...

Asociatia "Bate Saua sa Priceapa Iapa", din Bucuresti, militeaza, printre altele, si pentru piste de biciclete. S-au facut cateva prin Bucuresti insa ceva de genul: s-a impartit in doua un trotuar de 1-2m latime iar una din parti e pt. biciclisti. Evident ca pietonii circula pe pistele alea si ca masinile parcheaza pe ele. Acum asociatia militeaza, tot printre altele, pentru piste de biciclete, "facute cu bun simt". Asa ca ai grija ce va cere asociatia ta ;)

adela mohanu spunea...

Trotuare nivelate :)

Şi la noi circulă pietonii şi cărucioarele pe pista pt biciclişti. Ba câteodată staţionează şi maşinile acolo. Până la urmă, trebuie să le intre şi românilor în cap civilizaţia asta. Cu de-a sila, dacă altfel nu se poate.

Marius spunea...

Crezi ca ai vazut totul ? Ia uite cum e pe aici, la Bucuresti !

http://mtorsan.blogspot.com/2008/11/ciocolata-si-politica.html