vineri, 28 noiembrie 2008

Cum mi s-a furat telefonul

Provocare astăzi pe blogul lui Adi Hazaparu: moduri în care ţi s-a furat telefonul mobil.

I-am spus şi lui şi vă spun şi vouă:

Eu am păţit-o în Petrom la Piteşti. Avertizez că acest post este susceptibil de discriminare.

Eram în drum spre Bucureşti. Ne-am oprit în Petrom în scop de dezmorţeală. Soţul meu a intrat în magazin să ia ceva de ronţăit, eu îmi întindeam oscioarele lângă maşină. Când vine o doamnă cu fustă lungă şi înflorată: dă şi mie domnişoaaaarăăăă. Eu, fată absolut tâmpă şi naivă, deschid borseta să-i dau. În maxim 5 secunde am fost îngrămădită de 7-8 fuste colorate, care se împingeau în mine vorbind repede, tare şi de neînţeles. M-am prins într-un final ce ţinteau, dar prea târziu, telefonul nu mai era.

Alin a ieşit din magazin şi când m-a văzut, a venit aţă şi le-a luat de mânecă (după aia m-a muştruluit că-s toantă. Precum şi-aşe-i). Femeile au devenit dintr-o dată din agresor, victime. Au început să urleeeee, să plângăăăă, că domnuuuuu, uite că n-am luat nimiiiiic, şi-au ridicat literalmente fustele în cap, circ în toată splendoarea.

Am reţinut una dintre dânsele, care era mai aproape şi am sunat la Poliţie de pe telefonul lui Alin. Moment în care, surpriză, a apărut telefonul meu, de undeva din cealaltă parte a benzinăriei: “Ia-ţi tu telefonul înapoi! Şi-aşa-i de căcat”.

Turist străin: feriţi-vă de fast-food-urile din Sibiu!

Citez de pe blogul Coraimazap (n-am reuşit să mă prind din ce ţară vine, trebuie log in, ceea ce e împotriva principiilor mele internautice :D) - a vizitat Sibiul, e frumos, ne-a liniştit, dar iată mesajul:

"Sibiu-very beautiful town, they are still keeping old houses, and it is impressing, there are more old houses than modern, from my point of view, of course I haven’t been in every corner of this town. Here I was very impressed by no McDonald’s, they have only one McDonald’s restaurant outside the town, and that’s all. May be some one do not like McDonald’s, but believe me, it is more tasty than any Romanian fast food - do not eat there, cuz you’ll get sick after such fast food, it is better to buy food from supermarkets :)"

Engleza-i aproximativă, dar v-aţi prins voi.

joi, 27 noiembrie 2008

"Să fie alegeri în fiecare an"

Astăzi, doamna care face curăţenie în redacţie, mă întreabă:
- Voi cu cine sunteţi?
- Cum cu cine suntem?
- Păi la alegerile astea, de duminică.
- A, nu suntem cu nimeni.
- Cum, că am văzut ui aici, foi din ăstea portocalii, cu Turcan, fata asta.
- Le-am găsit şi noi în uşă de dimineaţă, când am venit.
- A, şi nu votaţi cu ei?
- Eu, una, nu.
- Da cu cine votezi?
- Nu ştiu, nu mă pot hotărî. Niciunul nu merită.
- Io, dacă m-ar întreba pe mine, şi în ziare aş da asta, să fie alegeri în fiecare an.
- Cum aşa?
- Ui aşa. La mine în cartier îs coşuri de gunoi noi, o făcut parcu, o făcut curăţenie... Foarte bine. Să fie alegeri, să facă şi ei treabă mai des.
- Şi duminică cu cine votaţi?
- Io nu mă duc la vot. Da pentru aia, să fie alegeri în fiecare an.

miercuri, 26 noiembrie 2008

Protestul votului alb

În mediul în care mă (tot) învârt, majoritatea oamenilor spun că nu se duc la vot pentru că sunt scârbiţi de politicieni (mai mult decât de politică). Practic, absenteismul lor nu înseamnă dezinteres, ci protest.

În democraţiile adulte, cetăţenii îşi exprimă protestul prin votul alb. Practic, mergi la vot, dar nu pui ştampila pe nimeni. Votul tău nu este nul, va fi contabilizat şi receptat ca atare - ca un vot de protest. Mesajul este: vreau să vin la vot, sunt un cetăţean interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, dar nu am pe cine pune ştampila.

În ţări ca Franţa şi Belgia sunt organizaţii care înceracă să introducă votul alb în procesul electoral (în prezent, voturile se numără, dar nu influenţează în niciun fel rezultatul alegerilor - respectiv scaunele din Parlament nu rămân libere proporţional cu voturile albe).

Mai multe despre votul alb, pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia.

Înotul la Olimpia, o încântare

Olimpia e singurul bazin acoperit din Sibiu (nu se pune baia Neptun, că-i cât o cadă mai mare). Singurul bazin olimpic, orişicât. În ţară, dacă mai ţin eu bine minte, sunt doar trei în total. Cu toate astea, ne batem joc de el.

Ştiţi că bazinul Olimpia a fost închis timp de câteva luni, după ce o fetiţă şi-a găsit acolo sfârşitul, înecată. Protecţia Consumatorului a avut de comentat la adresa calităţii bazinului, iar administratorii au zis că repară, renovează, înnoiesc. Ce glumă!

Am înotat ieri la Olimpia în acelaşi bazin mucegăit la colţuri. Barele din metal de care te sprijini sunt la fel de ruginite. Trambulinele din ciment sau din ce dumniezău ştie or fi fost făcute sunt tot putrede. Soră-mea, care a făcut înot când avea 6 ani, zice că şi acum 20 de ani erau aceleaşi. În orice caz, de când ţin eu minte, bazinul n-a căpătat decât scaune noi. Din plastic.

Uşile la vestiar, deşi noi, nu se închid. Le-au greşit dimensiunile. Una dintre ele poartă urmele unui ciocan vânjos, carevasazică e spartă. La baie sunt termopane, dar e curent. Foarte curent. Când vii din apă, ud leoarcă, ce ţi-ai putea dori mai mult decât o briză de aer curat, minus 2 grade?

În bazin, tot felul de indivizi cu dimensiuni pătrate (şi la minte, şi la trup) sar "bombă", fac valuri şi stropesc jumătate din culoare. Li se pare nostim. M-am uitat pe pereţi după semne ca-n lumea civilizată, cu "săritul interzis". N-ai să vezi. Jmecheraşii au liber în bazinul Olimpia.

Totuşi, nu-i chiar aşa dramatic, puştii care săreau pe culoarul nostru au fost de relativ bun simţ şi s-au ferit să ne mai sară în cap, după ce le-am atras atenţia.

În orice caz, dacă vrei să mergi să înoţi la Olimpia, pune-ţi în bagaj: prosop, cască, şlapi, costum de baie, gel de duş şi multă răbdare. Şi coboară-ţi nivelul aşteptărilor. La 15 lei intrarea, nu vei primi nimic în plus faţă de ceea ce ai fi primit şi acum două decenii. A, ba da: apă caldă.

Cu toate astea, mă mai duc. N-am alternativă.

marți, 25 noiembrie 2008

Peisaj: lacul Bicaz


Viziunea unui turist străin. Sursa foto aici.

Îi mulţumesc d-lui Georg Schoenpflug von Gambsenberg pentru sesizare.

Zâmbete de peste tăt

Blonda are o iniţiativă care implică blogosfera. Că tot e Crăciun. Şi că tot suntem invadaţi de reclame care ne îndeamnă (să cumpărăm şi) să fim mai buni. Până la urmă, ce-i rău în a fi bun? Argumentele le citiţi la Blondă. Eu vă spun doar că doreşte sincronizarea unor acţiuni în toată ţara, care să aibă drept scop şi efect final.... un zâmbet ;) Dăruiţi, jucaţi-vă cu copiii cu care nu se joacă nimeni, învăţaţi pe cineva un joc nou, telefonaţi-le oamenilor cu care n-aţi mai vorbit de prea mult timp, adoptaţi un căţel şi veniţi la standul freecycle din Piaţa Mare :D Că tot veni vorba de reclamă.

luni, 24 noiembrie 2008

Iarnă de-a binelea

Nu e loc mai frumos, iarna, decât Sita Buzăului, acasă la socrii mei. Spre exemplificare, două fotografii (făcute cu mobilul, de Alin) de sâmbăta asta:


Poşta Română îţi urează toate cele bune

Primesc newsletter de la unul dintre site-urile cu cărţi la care sunt abonată, că a apărut şi în limba română "Copiii lui Hurin" de Tolkien. Eu, un copil mai mare care citeşte cărţi pentru copii mai mici, nu am putut rezista tentaţiei şi, cu toată criza financiară, am zis că merită 42 de lei (cu taxele poştale pe cheltuiala mea, fireşte). Aşa că am comandat-o online.

Ajunge avizul acasă, sunt aunţată că trebuie să merg s-o ridic de la poştă. Aviz tipic pentru Poşta Română: ai un colet în valoare de Ţ RONI. Atât. Nu tu oficiul poştal de unde trebuie s-o ridici, nu tu orele între care e deschis, nimicuţa. Mă rog, ştiam din experienţele anterioare ce şi cum, aşa că ajung pe Mitropoliei, la "colete".

Intru. Afară, 0 grade Celsius. Înăuntru, către 30. Miros de fier vechi, de mobilier care n-a văzut cârpă de şters praful, ce să mai vorbim de soluţii de curăţare, de peste două secole, tejghea îmbâcsită pe care ţi-e scârbă să-ţi aşezi până şi geanta şi miros de transpiraţie. Domnul (din fericire, nu doamna) de la ghişeu, cu soba duduind în spate, stă într-un tricou ud în părţile evidente. Caut avizul în geantă, iar când ridic ochii către dumnealui, dau mai întâi de un mesaj de întâmpinare, pe care ţin să-l împărtăşesc şi cu voi:


Atât am avut de zis. Restul e legendă...

duminică, 23 noiembrie 2008

Vrei să facem schimb?


E simplu: vii cu o carte şi primeşti alta în schimb. Vii cu un CD sau DVD (musai NEpiratate) şi primeşti altul în schimb. Dar MAI ALES convinge-ţi copilul să vină cu o jucărie pe care şi aşa nu o mai foloseşte de mult timp, că s-a plictisit de ea şi va primi alta în schimb. Este ceea ce se cheamă "circuitul obiectelor în natură", Freecycle, un nou tip de reciclare. Voluntarii care cred în reciclarea prin refolosire se vor afla la Târgul de Crăciun din Piaţa Mare, în fiecare zi de joi şi vineri a târgului, între orele 17.00 şi 21.00. Toate jucăriile rămase - adică cele donate de copii care nu doresc nimic în schimb - vor fi oferite înainte de Crăciun unor copii nevoiaşi.

Sigur aveţi şi voi ceva de schimbat prin casă. Ne vedem acolo!

PS pentru Deleanu şi Brylu: Ideea organizării unui stand Freecycle la Târgul de Crăciun a fost a lui N A I E. Pe bune :P

joi, 20 noiembrie 2008

Brad natural sau brad artificial?


Ăsta e bradul nostru de anul trecut. În glob sunt eu cu Chenănul meu. Ghici, brad natural sau brad artificial?

Hai să vă surprind: sută la sută na-tu-ral.

Argumente:

1. Bradul artificial e urât. Bradul natural e frumos.

2. Bradul artificial pute. Bradul natural miroase a Crăciun.

3. N-am niciun fel de simţământ pentru o bucată de plastic înaltă de 2 metri. Cu un brad natural mă port de parcă ar fi un căţel - am grijă să nu-i rup crengile, îl cert pe Alin când taie prea mult din el şi îi cânt colinde (singurul fel de cântat care-mi iese). Bradului. Nu lui Alin.

4. Brazii artificiali sunt produşi din plastic, adică din compuşi pe bază de petrol. Brazii naturali sunt produşi de... mă rog, dacă nu vă convin chestiile astea cu Save the planet, sunt produşi de Romsilva.

5. Când arunci un brad artificial produci un deşeu toxic. Când arunci un brad natural, produci un îngrăşământ natural.

6. Când cumperi un brad artificial, îi faci profit producătorului de plastic. Când cumperi un brad natural, obligi producătorul (prin lege) să cultive alţii în locul lui.

Desigur, cea mai bună opţiune ar fi "închirierea" unui brad - îl iei în ghiveci, îl ţii de sărbători şi apoi îl plantezi în curte sau îl duci înapoi la Romsilva. Atâta tot că, la noi, Romsilva nu-ţi dă posibilitatea asta.

marți, 18 noiembrie 2008

Candidatul porc, candidatul Vama

Probabil o să devin foarte antipatică cu următoarea afirmaţie, dar îmi asum riscul: nu-mi place Tudor Chirilă. Nu mă înţelegeţi greşit, am toate albumele Vama Veche şi dau volumul la maxim când "se dă la radio" mai ales Calul din Marlboro. Dar pe Tudor Chirilă nu pot să-l sufăr. Mi se trage de acum vreo 6 ani, când a venit la Sibiu, în fostul club Veneţia, cu un concert de promovare a albumului "Am să mă întorc bărbat". Aşa bărbat cum îl ştim, a întârziat 2 ore (nu exagerez, 2 ore!), a venit beat muci, a mai băut vreo 5 pahare de whiskey până la final, iar ultimele melodii, câteva cover-uri, le-a fredonat mai degrabă decât le-a cântat, pentru că nu-şi mai putea aminti versurile. Desigur, artistul era foarte amuzat de prestaţia proprie. Mie mi s-a părut jenant.

Ei bine, acest Tudor Chirilă, după cum bine ştiţi, a avut divergenţele lui cu foştii colegi din Vama Veche. Treaba lor, nu mă bag, nu mă interesează, au mai murit trupe din pricina asta, nu-i un caz singular şi nici nu fac îngerii gaură-n cer de supărare. Însă noua Vama face o muzică... îndoielnică, cel puţin pentru gusturile mele. Noua melodie, "Tata taie porcu", lansată în premieră la Mămăruţă:




Observaţi vă rog şi outfitul vag cocalicios al lui Chirilă.

Muzica nu-mi place. Dacă vreau să ascult mişto-uri muzicale pe seama realităţilor societăţii româneşti, pun un cd cu Timpuri Noi. Sunt muuuuult mai buni la treaba asta, cu mult mai multă experienţă, mult mai subtili.



Dacă vreau un mişto muzical nu chiar aşa de isteţ şi nu chiar aşa de subtil, ascult Fără Zahăr. Sunt muuuult mai haioşi la treaba asta şi mai au şi accentul ăla de-mi vine să-i pup, mânca-i-ar mama.



Buuuuun. Ca să ia ceva spuză pe seama ei din treaba asta care se cheamă campanie electorală şi umple toate spaţiile de emisie la televiziuni, Vama a inventat un personaj (am aflat de la Paula). Candidatul porc. De data asta, deşi le înţeleg motivele şi ele chiar nu ţin de muzică, ci de vânzări, bani, profit, marketingul mi s-a părut isteţ. A venit Chirilă cu un porc la o conferinţă de presă aranjată şi a ieşit următoarea treabă:



Mai multe despre candidatul porc găiţi pe vamamusic.ro.

luni, 17 noiembrie 2008

Calcul matematic: îl vedem pe E.T. în 2025

Cercetătorii de la SETI (Search for Extra Terrestrial Intelligence) au ajuns la concluzia că nu trece anul 2025 peste noi fără să ne întâlnim cu niscaiva forme inteligente de viaţă de prin Univers. Nu ştiu despre voi, dar eu, la vremea respectivă, voi fi în floarea vârstei (44 de ani) şi cine ştie, poate devin soacră în altă galaxie.

Nu ştiu însă dacă acest calcul este atât de mult ştiinţific pe cât se vrea de motivant. Se ştie că SUA au retras finanţarea SETI în anii '90, din cauza lipsei totale a rezultatelor.

Ştire Descoperă:

"Seth Shostack, unul dintre oamenii de ştiinţă din cadrul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), a făcut o declaraţie şoc atunci când a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul 2025 va fi unul decisiv pentru descoperirea vieţii extraterestre.

„Îl vom găsi pe ET în mai puţin de 20 de ani”, şi-a început Shostack discursul din San Francisco. Afirmaţiile astronomului se bazează pe faptul că omenirea va avea până la această dată tehnologia necesară pentru a scruta la 500 de ani lumină în spaţiu, acolo unde „cu siguranţă se află mii de emiţătoare radio extraterestre care transmit în eter”.

„Dacă prezumţiile noastre sunt corecte, oamenii vor putea intra în contact cu forme de viaţă extraterestre aflate în propria noastră galaxie. Conform teoriei savantului Frank Drake, numai în Calea Lactee ar trebui să existe peste 10.000 de civilizaţii capabile să creeze emiţătoare radio”, afirmă Shostak."

duminică, 16 noiembrie 2008

Sport extrem cu balene

Despre balena asta nu ştiu dacă-i ucigaşă sau nu:


Băiatul ăsta chiar poate spune că face sport extrem.

Fotografia a fost surprinsă în Australia şi publicată săptămâna asta de The Telegraph.

vineri, 14 noiembrie 2008

Show cu balene ucigaşe

Li se spune "balene ucigaşe". Nedrept, din moment ce toate balenele sunt ucigaşe. Şi mai nedrept, când afli că orcile sunt de fapt o specie din familia delfinilor oceanici. Foarte nedrept, dacă ai văzut filmul Free Willy.

Astăzi am găsit câteva filmuleţe cu un show care rulează de câţiva ani în Orlando, Florida, la SeaWorld. Cu balene ucigaşe. E corect, e normal, e uman să fie ţinute în captivitate animalele astea incredibile? Cred că depinde de cum este pus în practică termenul "captivitate". Mai demult, aveam şi eu alergie la cuvântul ăsta. Mi-am schimbat optica după ce am citit Viaţa lui Pi (mulţămiesc, ţiprian :P). Unul dintre cele mai puternice argumente ale lui Pi, fiul paznicului unei grădini zoologice, este: chiar crezi că animalele preferă să stea în libertate, unde găsesc hrană o dată pe săptămână, se luptă pentru teritoriu, tremură de frig sau leşină de cald şi unde nimeni nu le tratează atunci când se rănesc, decât într-un zoo care le oferă toate lucrurile astea?

Asta nu înseamnă că militez pentru aducerea tuturor animalelor în grădini zoologice, scoaterea terenurilor la licitaţie şi ulterior construirea de spaţii de birouri. Cred doar că între anumiţi oameni şi anumite animale se creează legături care trec dincolo de instinctul primar de supravieţuire.

Uitaţi-vă şi voi la filmuleţe. Nu cred că balenele ucigaşe din imagini execută trucurile doar de frică sau de foame.





Se pare că dresorul din imagini, John Hargrove, a avut un incident în bazin. Una dintre balene a sărit peste alta şi l-a prins la mijloc, într-un sandwish marin. N-a murit, şi-a rupt din coaste şi s-a întors la SeaWorld. Din ce-mi dau eu seama din imagini, nu e vorba de un atac, ci de o comandă înţeleasă greşit.



Pe de altă parte, dacă vă uitaţi la mâinile mele după o partidă de hârjoneală cu Bozi, aţi putea jura că mi-am ascuţit lama pe ele. Şi Bozi e de vreo 500 de ori mai mic.

joi, 13 noiembrie 2008

Concerte în februarie. Ce să aleg?

Eu şi muzica mea lălăită... În februarie sunt 3 concerte la Bucureşti. N-aş vrea să ratez niciunul, dar nu pot merge la toate. Să le luăm în ordine cronologică:

10 februarie - Sting. Sting e Sting. Legendă.



18 februarie - Vonda Shepard. Ally McBeal. Liceu. Nopţi pierdute cu Laura. La telefon a doua zi: "Ai cu ce să-mi pui un sandviş? Fă rost de cincii mii, că pun şi io, ne luăm un suc pe terasă La Turn. Tuuuuuu, iar am plâns la Ally McBeal". Vonda.



21 februarie
- James Blunt. Ior biutifăăăăăăăăăăăăăl. Ştiţi că Goodbye My Lover a devenit cea mai cerută melodie din lume... la înmormântări? :D Give him a break, a luptat în armata britanică. Şi ţi se face pielea găinii când cântă. Şi mai cântă şi de ziua mea...

miercuri, 12 noiembrie 2008

Jamaica, Mexic sau Caraibe?

Sunt abonată la newsletterurile mai multor site-uri specializate pe turism. De obicei mă uit la locurile unde n-o să pot ajunge niciodată. Şi oftez. Dar m-am uitat odată la un film care m-a învăţat să nu zic niciodată "niciodată" :D

Azi am primit de la Tripadvisor un top al celor mai "de vis" destinaţii exotice. Ce să aleg, ce să aleg?


Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera


Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera (vedere de pe terasa camerei)

Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte, vedere din balconul camerei)


Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte)


Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (Hotel Excellence Riviera)

Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (vedere de pe terasa hotelului Excellence Riviera)

Incredibila poveste a fetiţei care refuză viaţa

Povestea Hannei Jones a făcut înconjurul lumii, începând de ieri, de când s-a aflat de fetiţa de 13 ani, bolnavă de leucemie, care refuză un transplant de inimă care i-ar salva viaţa. Sau cel puţin i-ar adăuga câteva luni.

Astăzi, reporterii de la Daily Mail, care au reuşit să vorbească cu Hannah, publică un articol emoţionant. O poveste în urma căreia rămâi iremediabil supărat pe viaţă, perplex în faţa inegalităţii ei şi înălţat de frumuseţea sufletului unui copil.

Hannah a avut probleme de când era mică. Şi mai mică. La vârsta de 4 ani i s-a descoperit leucemia. În urma unui tratament intensiv de chimioterapie, a rămas fără păr, iar pielea i s-a descuamat pe porţiuni mari din trup. A trebuit să trăiască în acest calvar, împotriva bolii, dar împreună cu ea, ani întregi. Din cauza tratamentului, în inima fetei s-a căscat o gaură. Odată cu gaura din inimă, un hău s-a adâncit în sufletul ei.

Când a aflat că singura ei şansă de supravieţuire este un transplant de nimă, Hannah a spus aşa:

"Când doctorii au venit să-mi spună despre necesitatea unei noi inimi, am fost supărată. Când mi-am dat seama că trebuie să petrec luni întregi în spital aşteptând o inimă nouă, sau că aş putea chiar muri pe masa de operaţie, am ştiut că nu vreau asta. Nu sunt un copil normal de 13 ani şi chiar ştiu ce e cel mai bine pentru mine, orice ar crede doctorii. Dacă aş fi avut câţiva ani în plus, nimeni nu mi-ar fi pus la îndoială deciziile. Dar nimeni nu realizează că eu deja am crescut mai repede decât oricine altcineva. Niciunul dintre colegii mei de clasă nu trebuie să se gândească la lucrurile la care mă gândesc eu. Am multe lucruri pe care abia le aştept. Sper să merg la Disney World în decembrie. E greu, pentru că ştiu că s-ar putea să fie ultima mea vacanţă. Sora mea mai mică, Phoebe, e atât de fericită. Tot timpul spune: "Mergem pe tărâmul lui Mickey Mouse". Îmi iubesc familia. Nu vreau să-mi irosesc timpul în spital, când pot fi acasă".

A fost nevoie ca spitalul la care era internată Hannah să sesizeze Protecţia Copilului, în încercarea de a-i decădea părinţii din drepturile părinteşti, pentru că au acceptat decizia fiicei lor. Dacă asta s-ar fi întâmplat, poliţiştii ar fi luat-o pe Hannah de acasă, ar fi dus-o la spital, unde ar fi fost obligată să suporte transplantul de cord. Din fericire, instituţia a trimis acasă la Hannah un asistent social femeie, căreia i-au trebuit doar câteva minute ca să înţeleagă suferinţa fetei. În urma recomandărilor Protecţiei Copilului, spitalul a renunţat la plângere şi a acceptat decizia Hannei Jones.

marți, 11 noiembrie 2008

Studiu ştiinţific: câinii citesc emoţiile oamenilor

Am avut animale în casă aproape dintotdeauna. Am început cu peşti de acvariu şi, odată cu dezvoltarea simţului responsabilităţii (măsurat de ai mei), am trecut la câini şi pisici.

În şcoala generală, aveam o profesoară de biologie - nu-mi amintesc nici cum o cheamă, nici cum arată - care ne preda obstinent, aproape oră de oră, la fiecare animal din manual, şi o frază care mă scotea din sărite: animalele nu au emoţii, au doar instincte. Mămicile căţeilor, elefănţeilor şi oiţelor nu-şi iubesc puii, îi protejează doar din instinct de conservare a speciei. Căţeii, elefănţeii şi oiţele nu-şi iubesc mămicile, se agaţă doar de ele din instinct de supravieţuire. Cu chestia asta, mi-a devenit extrem, extrem de antipatică. Eu puteam să jur că am o comunicare excelentă şi cu peştii din acvariu.

Astăzi mă răzbun: potrivit unui studiu ştiinţific (pe care, de data asta, chiar îl cred), câinii sunt singurele animale la care s-a observat - până acum - că citesc şi înţeleg expresiile feţei umane, care traduc de fapt emoţii. Potrivit The Telegraph, câinii folosesc un gest denumit "left gaze bias" (pe care îl traduc ciobăneşte prin "holbare prin înclinarea capului în partea stângă"). Este un gest folosit şi de oameni atunci când vor să vadă dacă interlocutorul lor e fericit, trist sau nervos. Practic, înclinăm subconştient capul în partea stângă ca să avem o privire mai bună asupra părţii drepte a feţei, care exprimă mai bine emoţiile noastre.

Câinii nu folosesc acest gest decât atunci când interacţionează cu oamenii.

În fotografie e Zetta, care exemplifică "left gaze bias"-ul :P

luni, 10 noiembrie 2008

Coldplay rulz

Asta-i pentru surioara mia.

Nu pun mare preţ pe premiile acordate alandala de diferite instituţii mai mult sau mai puţin avizate, fie că vorbim de alea literare, muzicale sau de frumuseţe. În domeniul uman, premiile nu pot fi decât subiective.

Totuşi, când vine vorba de Coldplay, nu pot să nu remarc, cu un clişeu: merită!

Ştire Mediafax: "Trupa britanică Coldplay a fost desemnată trupa cu cele mai mari vânzări din 2008, în cadrul galei World Music Awards (WMA), care a avut loc duminică, în Monaco. Cel mai recent album al trupei Coldplay, "Viva La Vida or Death and All His Friends", lansat la mijlocul acestui an, a ajuns în fruntea clasamentelor din Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Germania, Franţa, precum şi multe alte ţări".

Viva Coldplay! Şi Viva la Vida:


duminică, 9 noiembrie 2008

Back to Einstein

M-am zăpăcit de tot. Iniţial, am crezut că-i băiat. I-am zis Einstein. Ulterior, am avut impresia că-i fetiţă. I-am zis Zetta. Acum tind să cred din nou că-i băieţel. Suntem back to Einstein. Mai ales că avem un nou indiciu de IQ: facem şi anume treburile în biroul alăturat, nu în ăla în care locuim :)

Mai nou, avem ochişori, ne ţinem pe toate cele patru picioruşe (deşi se întâmplă destul de des să dăm rateuri) şi mâncăm din bol, nu din biberon. Ne-am făcut mare:



La plantat


Pomişorul nostru din parcul de pe Litovoi - Alin a dat cu sapa, eu am executat partea delicată a plantatului, respectiv poziţionat pomişor, ţinut în poziţie verticală, aranjat cu delicateţe ultimul strat de pământ, chiar la suprafaţă. Lucky a avut în sarcină îngrăşământul natural. Bordura din imagine NU a fost furată din avutul public. Am scos-o din groapă. Cred că am dat de un drum roman (dacic, pentru Nunu :) ). Am mai plantat încă un pomişor ceva mai încolo, dar ăsta-i mai amărât şi îl avantajăm :P


Vietatea din imagine, în afară de bravii voluntari, se cheamă că este o catalpă. Acum am aflat şi eu de existenţa ei. Citez din DEX: "Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt până la 15 m, cu frunze mari, ovale şi cu flori albe (Catalpa bignonioides)".


Magnolii pe strada Dimitrie Cantemir. Lucky e din nou pe poziţii.


Tot pe strada Dimitrie Cantemir. Nu vă uitaţi că stăm şapte în faţa unui pomişor (şase în imagine, plus fotograful). Am stat şi zece :)

M-am bucurat tare că am putut să merg sâmbătă la acţiunea iniţiată de Leo, cu plantatul. Recunosc că n-am mai făcut treaba asta niciodată şi mi s-a părut culmea să urmez indicaţiile organizatorilor şi să-mi iau sandvişuri şi apă cu mine. Cât poate să dureze? Ei bine, muuuuuuuuult. Mi-a crescut exponenţial cu adâncimea fiecărei gropi (recomandată la 60 de centimetri) respectul pentru groparii din cimitir.

Şi pentru cârcotaşi (băgătorideseamă şi bryli, în special): eu nu apar în poze pentru că eram în spatele aparatului, nu pentru că n-aş fi pus mâna pe lopată, da? (Asta nu înseamnă că am şi efectiv săpat, dar pe cuvânt că-i foarte greu. De străduit, m-am străduit)

După primele estimări, au fost 22 de voluntari, care au plantat în jur de 50 de copăcei. Cifrele exacte, după calculele finale.

Mai multe fotografii AICI.

Camerele de gazare au fost inventate de americani

Am pornit de la o ştire apărută astăzi, care zice că s-au descoperit planurile de construcţie ale lagărului de exterminare de la Auschwitz, simbolul Holocaustului. Am săpat apoi mai mult ca să aflu ce-i cu Zyklon B-ul ăsta, gazul folosit pentru uciderea prizonierilor. Să vă spun şi vouă ce am aflat.

Nu naziştii au fost primii care au folosit camerele de gazare. Ei doar le-au ridicat de stadiul de "artă". Americanii au pus primii în practică încăperi în care moartea venea pe calea aerului. În Statele Unite, la începutul secolului trecut, camerele de gazare erau folosite pentru execuţia criminalilor condamnaţi la moarte. Primul condamnat omorât prin gazare a fost Gee Jon, în 8 februarie 1924. Deloc surprinzător, condamnatul nu era un nativ american, ci un chinez care a primit sentinţa pentru un omor asupra unui alt chinez. Statul american dorea astfel să dea un semnal puternic împotriva mafiei chineze care se instaura în Vest.

Tot în America, Zyklon B se folosea, la începutul secolului trecut, pentru dezinfectarea trenurilor cu care soseau în SUA imigranţii din Mexic, la începutul secolului trecut. Zyklon B este, de fapt, un insecticid.

E adevărat însă că flagelul nazist s-a folosit de Zyklon B pentru exterminarea a sute şi mii de oameni deodată, nu doar a câte unuia singur. La Auschwitz, gazul ajungea în camerele de gazare prin câteva orificii din pereţi sau din tavan. Soldaţii aruncau înăuntru pastile siliconate care, în contact cu aerul, la o temperatură de 26 de grade sau mai mare, emanau gazul mortal. Primii care mureau erau cei care se aflau cel mai aproape de pastile. Moartea lor venea de regulă subit. Pentru ceilalţi urmau 10-20 de minute de chinuri inimaginabile.

Acidul prusic (HCN), principalul component toxic al Zyklon B, atacă sistemul respirator. Produsul chimic trece prin mucoase şi prin piele, penetrează plămânii şi ajunge în sânge. Acolo, începe o bătălie cu celulele roşii, cele care eliberează oxigenul în sânge, iar rezultatul este o asfixiere din interior. Prizonierii care nu aveau "norocul" să se afle în imediata apropiere a pastilelor ucigaşe începeau să vomite, să sângereze prin nas şi urechi, să se înece, să respire din ce în ce mai greu, ca, în final, să moară prin asfixiere.

Una dintre culmile nazismului: inventatorul gazului care a omorât peste un milion de evrei (majoritatea de la Auschwitz-Birkenau, restul au fost gazaţi cu "ajutorul" gazelor de eşapament), chimistul german Fritz Haber, a primit Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1918. În 1933, Haber a fost nevoit să fugă din Germania, din cauza originilor sale... evreieşti. Un an mai târziu, a murit din cauza unui atac de cord.

(Sursa foto - groapă comună de la Auschwitz: foto.cere.ro, aici găsiţi un album foto de la Auschwitz)

vineri, 7 noiembrie 2008

Nu fi pungaş

Pungile din plastic. Ştiu că sunt practice, sunt moca şi ce naiba, doar n-o să cari, ca bunica, sacoşe din pânză după tine la cumpărături. Ar fi penal, nu?

Nu şi dacă stai să te gândeşti că foloseşti o pungă de plastic timp de 20 de minute, dar timpul ei de descompunere este de 400 de ani.

Un olandez care a trecut prin România a avut o revelaţie. A spus aşa: "Acum ştiu cum se fac sticlele şi pungile din plastic. Cresc pe câmpurile din România!".

"Nu fi pungaş" este o campanie de dez-obişnuire a românilor de pungile din plastic. Pe site-ul oficial găsiţi mai multe variante de înlocuire a blestematelor. Şi filmuleţul de promovare a campaniei:


joi, 6 noiembrie 2008

N-ai cu cine

Disperat că i se tot blochează poarta, unul dintre locatarii din centrul Sibiului şi-a luat frumos degeţelul din buzunar, l-a aplicat pe stratul vâscos de praf de pe luneta obectului din imagine şi a inscripţionat:


Observaţi vă rog, conform preţioaselor indicaţii primite, unde s-a parcat audiul.

Faza mai suportă o faţetă: măi dragă, dacă tot eşti revoluţionar şi îţi vin idei bune, fii drăguţ şi învaţă scrierea românească.

Din paradoxurile statului român

Putem înţelege prin "stat" atât organizarea administrativ-teritorială a unei ţări, cât şi (in)acţiunea de nu face nimic. Cel mai bine se îmbină însă cele două accepţiuni ale termenului în expresia "a sta pe banii statului".

În acest context, dar fără nicio legătură, să vă povestesc două istorioare.

Istorioara 1. Buletinul perforat.
Ce fac tinerii căsătoriţi imediat după nuntă? Bine, nu chiar imediat. În orice caz, în zilele imediat următoare. Desigur, pleacă în luna de miere. De regulă, peste hotare.
Mai nou, miresucile proaspăt căsătorite primesc din partea Primăriei Sibiu un cadou binemeritat: o gaură. În buletin. Deşi în faţa ofiţerului de stare civilă li se explică faptul că valabilitatea fostului buletin, cu numele de domnişoară, este de încă 15 zile, legalitatea prevederii este contrazisă de (ne)obiectul în sine: gaura. Fiind dotat cu acest accesoriu, buletinul devine automat invalid şi imposibil de folosit la graniţă. Termenul de eliberare a noului act de identitate: două săptămâni. Dar ce te faci când deja ţi-ai plătit excursia, pentru mâine? Pentru a rezolva această antagonică situaţiune, multe dintre proaspetele doamne s-ar folosi de taxa de urgenţă, dacă aceasta ar exista. Dar ea nu există. Situaţie fără ieşire.

Istorioara 2. Oficiul poştal de la Judecătorie.
În clădirea Tribunalului, lângă Regsitratură, există un oficiu poştal. Necesar pentru: colile A4 pe care se scriu cererile, timbrele judiciare, plicurile şi alte accesorii indispensabile bunului mers al justiţiei. Pe uşa încăperii scrie mare şi citeţ OFICIU POŞTAL. Dialog astăzi în încăperea oficiului:
- Bună ziua. Un timbru judiciar de 15 bani, vă rog.
- N-avem.
- Atunci da-ţi-mi unul de valoare mai mare.
- N-avem. De nicio valoare.
- Păi şi unde găsesc unul?
- La un oficiu poştal.
Dăăăăăăăăăăăă. La mintea cocoşului.

Sunt tot mai convinsă că scrierile lui Kafka sunt inspirate din sistemul administrativ românesc.

miercuri, 5 noiembrie 2008

Sâmbătă plantăm copaci


Sâmbătă, plantăm copaci în parcul DE PE STRADA LITOVOI din Ştrand.

Da, da, ştiu, o parte din parcul din Ştrand este retrocedat. Plantăm în partea cealaltă.

EDITARE ULTERIOARĂ: Am încurcat parcurile, se plantează e strada Litovoi, nu în parcul mare din Ştrand.

Organizatorii sunt membrii asociaţiei LEO, cărora mă voi alătura cu drag şi eu. Sper să veniţi şi voi. Contează fiecare gest. Gesturile mici, adunate, dau suma a ceea ce suntem şi a ceea ce vrem să facem cu casa noastră, cu oraşul nostru, cu planeta noastră.

America, ţara unde este posibil

Barack Obama este primul preşedinte de culoare al Americii.

Pe Barack Obama îl cheamă de fapt Barack Hussein Obama.

E ca şi cum noi am alege un preşedinte rrom pe care îl mai cheamă şi Istvan sau Horvath.

Unul dintre părinţii lui Barack Obama nici măcar nu este american.

Tatăl lui Barack Obama este musulman.

Jumătate din familia lui Barack Obama trăieşte în Africa.

Mama lui Barack Obama are rădăcini în tribul indian Cherokee.

Barack Obama este absolventul a două facultăţi foarte importante şi foarte exigente din Statele Unite ale Americii - Harvard şi Columbia University (nu al Academiei Navale de la Constanţa).

Barack Obama a practicat avocatura dreptului civil şi a predat cursuri de Constituţie Americană la Universitatea din Chicago (nu a fost căpitan de navă care făcea şperţ cu casetofoane de contrabandă).

Barack Obama a avut mari probleme în tinereţe cu drogurile şi alcoolul (dar recunoaşte asta).

Din discursul lui Barack Obama, mesajul de pe header-ul site-ului oficial: "Îţi cer să crezi. Nu doar în capacitatea mea de a aduce adevărata schimbare la Washington... Îţi cer să crezi în capacitatea ta de a face asta".

Din discursul lui Barack Obama în calitate de câştigător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii: "Mai este cineva care se mai îndoieşte că America este ţara în care toate lucrurile sunt posibile, care încă se întreabă dacă visul fondatorilor acestei ţări este încă în viaţă şi în timpurile noastre, care încă pune la îndoială puterea democraţiei noastre? În această seară, aveţi răspunsul".



În anul 1961, în care s-a născut Obama, în multe state americane, căsătoria interrasială era încă interzisă.

Când Barack Obama avea 2 ani, în 1963, Martin Luther King ţinea celebrul discurs "I Have a Dream".



În 4 noiembrie, americanii au votat masiv, au stat la cozi ore în şir, au crezut în el şi l-au votat pe Barack Obama. ACEASTA este democraţie.



Mi-am recâştigat respectul pentru poporul american. Nu ştiu cât de bun preşedinte va fi Obama, sper şi cred că unul care înţelege greutatea şi simbolistica alegerii sale şi se va ridica la pretenţiile la care l-a supus istoria. Chiar dacă nu va fi aşa, poporul american a spart atât de multe prejudecăţi şi atât de multe clişee într-un timp atât de scurt, încât da, abia acum fraza are substanţă: America este ţara tuturor posibilităţilor.

marți, 4 noiembrie 2008

Planeta noastră sau a lor?

Fotografii la aniversarea a 25 de ani de la prima emisie BBC Natural World:

Maureen Enns/BBC/Natural World

Praveen Kumar/BBC/Natural World

Marguerite Smits van Oyen/BBC/Natural World

Găsiţi mai multe fotografii aici.

luni, 3 noiembrie 2008

Alţi căţei frumuşei




Zău, nu-s de reclamă? Şi sunt gratis. Numărul lor de telefon e 0745.332.465, dar de regulă răspunde Tudor.