Poşta Română îţi urează toate cele bune

Primesc newsletter de la unul dintre site-urile cu cărţi la care sunt abonată, că a apărut şi în limba română "Copiii lui Hurin" de Tolkien. Eu, un copil mai mare care citeşte cărţi pentru copii mai mici, nu am putut rezista tentaţiei şi, cu toată criza financiară, am zis că merită 42 de lei (cu taxele poştale pe cheltuiala mea, fireşte). Aşa că am comandat-o online.

Ajunge avizul acasă, sunt aunţată că trebuie să merg s-o ridic de la poştă. Aviz tipic pentru Poşta Română: ai un colet în valoare de Ţ RONI. Atât. Nu tu oficiul poştal de unde trebuie s-o ridici, nu tu orele între care e deschis, nimicuţa. Mă rog, ştiam din experienţele anterioare ce şi cum, aşa că ajung pe Mitropoliei, la "colete".

Intru. Afară, 0 grade Celsius. Înăuntru, către 30. Miros de fier vechi, de mobilier care n-a văzut cârpă de şters praful, ce să mai vorbim de soluţii de curăţare, de peste două secole, tejghea îmbâcsită pe care ţi-e scârbă să-ţi aşezi până şi geanta şi miros de transpiraţie. Domnul (din fericire, nu doamna) de la ghişeu, cu soba duduind în spate, stă într-un tricou ud în părţile evidente. Caut avizul în geantă, iar când ridic ochii către dumnealui, dau mai întâi de un mesaj de întâmpinare, pe care ţin să-l împărtăşesc şi cu voi:


Atât am avut de zis. Restul e legendă...