Am avut animale în casă aproape dintotdeauna. Am început cu peşti de acvariu şi, odată cu dezvoltarea simţului responsabilităţii (măsurat de ai mei), am trecut la câini şi pisici.În şcoala generală, aveam o profesoară de biologie - nu-mi amintesc nici cum o cheamă, nici cum arată - care ne preda obstinent, aproape oră de oră, la fiecare animal din manual, şi o frază care mă scotea din sărite: animalele nu au emoţii, au doar instincte. Mămicile căţeilor, elefănţeilor şi oiţelor nu-şi iubesc puii, îi protejează doar din instinct de conservare a speciei. Căţeii, elefănţeii şi oiţele nu-şi iubesc mămicile, se agaţă doar de ele din instinct de supravieţuire. Cu chestia asta, mi-a devenit extrem, extrem de antipatică. Eu puteam să jur că am o comunicare excelentă şi cu peştii din acvariu.
Astăzi mă răzbun: potrivit unui studiu ştiinţific (pe care, de data asta, chiar îl cred), câinii sunt singurele animale la care s-a observat - până acum - că citesc şi înţeleg expresiile feţei umane, care traduc de fapt emoţii. Potrivit The Telegraph, câinii folosesc un gest denumit "left gaze bias" (pe care îl traduc ciobăneşte prin "holbare prin înclinarea capului în partea stângă"). Este un gest folosit şi de oameni atunci când vor să vadă dacă interlocutorul lor e fericit, trist sau nervos. Practic, înclinăm subconştient capul în partea stângă ca să avem o privire mai bună asupra părţii drepte a feţei, care exprimă mai bine emoţiile noastre.
Câinii nu folosesc acest gest decât atunci când interacţionează cu oamenii.
În fotografie e Zetta, care exemplifică "left gaze bias"-ul :P
2 comentarii:
... profesoara in cauza cu siguranta nu iubea animalele
Se poate. Erau şi vremurile de aşa natură. Vremuri în care nu prea aveai voie să iubeşti. Punct. :)
Trimiteți un comentariu