Ardeleni vs. olteni. Sau invers.

Ieri a fost a treia zi in care l-am cautat pe Lucky. De data asta, am luat-o pe camp, inspre Cisnadie, in zona de unde a fugit. Cu aceasta ocazie, am aflat doua lucruri foarte importante:
1. Matizul nu-i masina de teren.
2. Ardelenii nu-s ca oltenii.

Sa va explic.
Am depistat gradina de unde a fugit Lucky. Sau de unde spune proprietarul gradinii ca a fugit catelul meu, cedat cu o usurinta pe care nu vreau s-o judec acum de matusa mea in varsta de 84 de ani, contra unei explicatii sumare care a sunat asa: "Il duc la cateaua mea, dalmatianca, la monta, ca am un nepotel care vrea si el un catel din asta dragalas. Vi-l aduc inapoi maine". Bun. Deci am depistat gradina. Am depistat si scandura rupta din gard, probabil cea mai putreda, ca pare sa fi cedat usor (ce catel destept am). Am cercetat indeaproape, dar n am descoperit urme de sange, ceea ne-a bucurat, pe mine si pe sora-mea, foarte tare - asta inseamna ca Lucky n-a plecat de acolo ranit. Ne-am transpus apoi in blana catelului. Unde am auzit latrat de caini, intr-acolo ne-a manat si pe noi Matizul. Pentru ca da, ne aflam intr-un Matiz. Iar latraturile se aflau in directia "camp".
La insistentele proprietarului gradinii, care pretindea ca in zona e pazita de caini deosebit de periculosi, ciobanesti (va dati seama, din aia care pazesc oile!!!), am zis sa-i dam omului satisfactie si sa ne plimbam pe camp cu masina. Daca n-ati incercat niciodata un Matiz pe un camp pe care pasc oi, va pot confirma ca merge. Onorabil. Chiar surprinzator. Atata timp cat nu intalneste in cale o mlastina. Pe care noi am intalnit-o, dupa vreo 2 kilmetri de batut campurile - nu campii - in Matiz si la vreun metru de drumul pietruit.
Matizul s-a afundat iremediabil in mocirla, pantofii de birou - ai mei si ai sora-mii - s-au transformat in epave subacvatice, iar adidasii abandonati pe coclauri si alte resturi de la constructii montate sub cauciucurile Matizului nu au avut niciun efect.
Cu toate astea, sora-mea a insistat sa nu renuntam si in niciun caz sa nu ne sunam baietii, pentru ca, nu-i asa, ce umilinta mai mare pentru doua femei decat sa recunoasca ca nu mai au solutii pentru iesirea dintr-n impas auto. Totusi, ce ar fi sa chemam ALTI baieti, astfel incat sa ne rezolvam si problema automobilistica, dar si pe cea de orgoliu?
Plan de bataie: in stanga pustiu, in dreapta doua vile in constructie. Hai sa vedem daca nu ne raspunde cineva (ora era destul de tarzie, sa fi tot fost 7 seara). Cam la 300 de metri de Matizul abandonat, la una dintre vile ne raspunde un domn, intre doua varste. Noi, doua tinere mazgalite de noroi, dar de sub care se putea distinge o disperare autentica. Noi: "Buna seara, avem o problema, am ramas cu Matizul impotmolite in noroi, ne puteti ajuta oare?" Dansul: "Pai cu ce sa va ajut?" Noi (schimbam priviri mirate): "Nu stiu, poate sa ne impingeti, ca nu-i decat la un metru de drum..." Dansul (agale, sibieneste) "Da am niste muncitori. Imi montiaza (ca la Sibiu) niste usi, nu-i pot lasa" Noi: "Pai masina e acolo, o vedeti de aici, nu-i deloc departe" Dansul "Nu, nu, nu pot sa va ajut acum. Poate mai tarziu". N-am mai avut replica. Am trecut la vila urmatoare.
Dupa ce am strigat in pustiu minute in sir, apar doi muncitori. Probabil aceiasi care montasera usi vizavi. Reluam discursul: "Buna seara, sa vedeti, va rugam..." Dansii: "Pai unde o lasarati (ca-n Oltenia), da haideti in masina, mergem sa vedem". Au venit. Dialogurile dintre ei, in efortul de a scoate Matizul din impas si pe noi din... rusine, au continuat cu "pierdui surubelnita, unde pusi carligu, ada coarda din Logan, nu putui s-o scot". Erau din Craiova. Si datorita lor am supravietuit.
Morala: nu judeca masinile dupa cauciucuri si pe oameni dupa accent. :)

PS: Pe Lucky tot nu l-am gasit :(