007 pentru Lucky

In ultimele zile, am fost cersetor, anarhist si tulburator al linistii publice. Am oprit zeci de oameni pe strada si le-am implorat mila, rugandu-i sa ma anunte daca il vad pe Lucky. Am lipit zeci de afise pe stalpi, dar am scapat neamendata de agentul constatator aparent fioros, care a sfarsit prin a ma consola si mi-a marturisit ca si-a pierdut si el o labradorita. Am strigat cat m-au tinut plamanii, in cartiere, dupa miezul noptii, dupa Lucky si am fluierat ciobaneste, fara sa-mi pese ca locatarii - si mai ales copiii - dorm.
Nu l-am gasit pe Lucky, dar am descoperit o empatie speciala cu posesorii de animale, veterinarii si adolescentii. Cu exceptia unui responsabil de la Sala Transilvania care mi-a vorbit pe un ton autoritar - folosesc o exprimare blanda - cand mi-am lipit afisul pe geam, mai toti m-au privit cu compasiune. Am primit telefoane de la oameni pe care nu-i cunosc, din Valea Aurie si Vasile Aaron, care au crezut ca l-au vazut pe Lucky. Am primit o fotografie de la Ţeposu, care mergea catre scoala si a vazut un dalmatian, Ultra4ever a depistat si el un patat cand iesea de la antrenament, iar un pustan de generala s-a postat langa masina noastra, pe care sunt lipite afise cu Lucky si a asteptat pana a venit Alin ca sa-i spuna ca a vazut un dalmatian singur langa liceul Lazar. Alina a lipit afise in Terezian si - sper ca - l-a convins si pe Calin sa lipeasca in Strand, iar prietenii si colegii mei si-au lipit afise pe masini.
Intr-o zi o sa-mi vina o idee despre cum le-as putea multumi tuturor, mai mult decat cu un Multumesc grait.