Te-ai uita la moartea unui om?

...dacă ai avea posibilitatea să schimbi canalul, ai apăsa pe buton? Să fim serioşi, răspunsul este NU.

Televiziunea Sky din Marea Britanie a transmis drama fostului profesor universitar Craig Ewert, în vârstă de 59 de ani, care a cerut să fie ajutat să moară. Pentru că, în Marea Britanie, sinuciderea asistată nu este legală, a plecat în Elveţia, singura ţară din lume unde acest procedeu este legiferat.

Dl. Ewert era paralizat complet, avea dureri şi depresii. A fost de acord ca drama sa să fie filmată. Telespectatorii din Marea Britanie au văzut povestea vieţii sale, motivaţiile morţii sale şi minutele în care i-a fost dat comutatorul pentru ventilator (i s-a fixat în gură), Ewert a apăsat pe butonul de Off cu dinţii şi a băut cu paiul o doză letală de medicamente.

Episodul a creat dispute mari în Marea Britanie şi i-a atras postului Sky o amendă de 250.000 de lire sterline. Motivaţia instituţiei omoloage a CNA din UK a motivat că "methods of suicide and self-harm must not be included in programmes except where they are editorially justified and are also justified by the context". Am citat, ca să vă miraţi şi voi. Birocraţii sunt la fel peste tot. Definiţi voi " editorial justification". Say what? Instituţiile prohibitive sunt în general absurde, dar să spunem că pentru un scop mediator, pentru că omul este înclinat spre exagerări şi o societate fără reguli ar fi un haos autodistructiv.

A fost sau nu oportun acest documentar? Eu, una, l-aş fi urmărit fără suflare. Şi aş fi încercat să nu-l judec pe Craig Ewert decât după genericul filmului, când ultima sa suflare s-a risipit demult în aerul îmbâcsit al camerei de spital.

Ca principiu, nu sunt de acord cu sinuciderea asistată. Fiecare viaţă are sensul ei pe acest pământ. Dar e uşor să vorbeşti vorbe. În Anglia se discută acum mult despre "dreptul la viaţă", pe care sinuciderea asistată l-ar încălca. Dar este viaţa un drept sau o obligaţie? Dacă este o obligaţie, atunci da, sinucigaşii sunt criminali. Dacă este un drept, atunci nu sunt decât nişte cetăţeni care l-au refuzat.

Discuţiile merg mult mai departe. Mulţi dintre cititori (dacă aveţi răbdare, parcurgeţi şi comentariile) se referă la beneficiile pe care rudele şi apropiaţii unui om convins să facă acest pas le-ar avea. Moşteniri, asigurări etc. Un om cu trupul distrus va fi mult mai uşor de convins să renunţe la viaţă, nu?

Nicio viaţă nu e egală cu alta.

Întreaga poveste, AICI (Dailymail)