luni, 15 decembrie 2008

L-a ucis pe "Dragă Stolo"

Stolojan l-a ucis pe Dragă Stolo.

Vreau să cred că, de data asta, Stolojan a luat o decizie pe cont propriu. Nu pentru că făcea parte dintr-un grandios, dar machiavelic scenariu, nu pentru că altcineva stătea în spatele scenei trăgând sforile ataşate la corzile sale vocale, nu pentru că este un laş şi abandonează corabia eşuată a economiei româneşti. Ci pentru că, după atâţia ani, s-a trezit brusc din naivitate, a deschis ochii şi a văzut în faţa sa monstrul cu multe feţe care este Traian Băsescu. Prea multe ca să fie ucise. Aşa că l-a ucis pe Dragă Stolo.

Aceasta ar fi, de altfel, şi vesta de salvare politică a lui Teodor Stolojan. Mort dacă rămâne cuminte, în banca a doua din PDL, Stolojan poate renaşte dacă începe o luptă necruţătoare cu Traian Băsescu. Ar putea începe cu dezvăluirea cortinei care stă de 4 ani peste scena istorică cu lacrimile de crocodil:


Îmi vine să-mi dau palme repetitive când îmi amintesc că l-am crezut, atunci, pe Traian Băsescu. Dacă nu mă înşel, l-am şi votat. Cum n-am văzut eu atunci discursul lui îndelung antrenat, rostit la persoana a doua, ca în manualele de manipulare, dar cu ochii la camerele de luat vederi? Cum nu am prins eu atunci scena în care Dragă Stolo, sobru, livid, opac, a fost luat forţat de braţ şi ridicat agresiv în picioare, într-o fotografie istorică pentru agenţiile de presă? Cum n-am sesizat distanţa pe care stânjeneala lui Dragă Stolo a pus-o şi fizic, imediat după aceea, de fostul marinar?

Cu câţiva ani înainte, îi dădusem votul meu şi lui Stolojan.

Eu sper ca astăzi să fie ziua în care Stolojan l-a ucis pe Dragă Stolo.

3 comentarii:

Calin spunea...

interesant cum fiecare gândeşte evenimentul de azi prin prisma relaţiei sale cu băsescu. să nu uităm niste chestii:
1) "dragul" de stolo are 65 de ani, trebuia să se trezească de mult din naivitatea politică, ca doar nu e necopt.
2) l-a sustinut pe iliescu si psd-ul la alegerile acelea si atunci nu cred ca a fost mâna lui băsescu.
Ce-a făcut astăzi este a 3-a dovadă că e şantajabil într-un fel sau altul. Eu cred ca a terminat-o cu politica şi că n-o să urmeze nici o delimitare de Băsescu. Şi dacă ar vrea, nu e un bătăios.
Un flec, l-au ciuruit.

adela mohanu spunea...

:D

Şi asta poate fi o perspectivă. Respectul meu pentru Stolojan era oricum la nivelul 0 (la un nivel, ce-i drept, superior decât cel pe care îl am pentru Băsescu).

Totuşi, electoratul e în mare parte subiectiv şi emotiv. Aşa cum Mona Muscă era în topul încrederii poporului deşi apăruseră documentele semnate de ea ca informator, tot aşa poate şi Stolojan deveni un vârf (bont) al politicii româneşti, dacă ştie cum să se poziţioneze.

Probabil că nu va şti. Şi dacă va şti, oricum n-o va face. Este omul-marionetă.

Adrian Manolache spunea...

vai de Romania cu Boc premier...mie mai antipatic ca Tariceanu:P