Jucăm fazan

Brylu zice Reverberaţie. Eu zic iesle (că-i de sezon). Călinaces (dacă e net în Amsterdam), Oancea (ba are legătură cu baschetul, dacă zici "le 3 secunde, băi Ciuline!"), băgătorii (hai, că sunteţi trei)? Şi încercaţi să evitaţi leuşteanul :)))

Sărbători de suflet!

E sărbătoare. Primiţi cu colinda? Crăciun fericit!

Vrei să ne pupăm?

... asta părea să-i spună domnul din imagine, domnişoarei din imagine:


Sunt la vârsta la care încă nu au aflat despre războiul milenar dintre căţei şi pisici.

Cei doi tineri au fost sâmbăta trecută în Piaţa Mare, la Târgul de Crăciun, într-o acţiune de adopţie organizată de Animal Life. Din păcate, frigul şi burniţa rece i-a ţinut departe pe sibieni şi doar 6 căţei şi o pisicuţă şi-ai găsit noi stăpâni. Dar pentru ei, va fi un Crăciun fericit!

A fost ultima acţiune publică de adopţii organizată anul acesta. Dar anul 2009 se anunţă, inclusiv din punct de vedere astral :), unul numai bun pentru luat acasă un căţel al străzii sau o pisicuţă fără stăpân. Mai multe vă poate spune Brylu.

Sute de jucării de la sibieni, pentru copiii săraci

Copiii de la Centrul de zi „Casa Deschisă” din Sibiu şi de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Turnu Roşu au primit astăzi darurile pe care voluntarii Freecycle le-au colectat de la sibieni. Sute de jucării, care abia au încăput în 14 cutii voluminoase şi doi saci mari de rafie, au adus sibienii la standul Freecycle din Piaţa Mare, de la Târgul de Crăciun. Mulţi dintre sibieni, impresionaţi de gestul voluntarilor, au cumpărat pe loc câte o jucărie de la standurile din apropiere şi au adus-o la Freecycle, pentru copiii nevoiaşi. O sibiancă a împachetat chiar şi un mesaj emoţionant pentru unul dintre copii, prin care îl îndemna să aibă grijă de jucăria donată cu multă dragoste.

Sibienii au donat şi câteva zeci de cărţi pentru copii, care au ajuns în bibliotecile celor două centre.

Zeci de sibieni au trecut pe la standul Freecycle de la Târgul de Crăciun. Mulţi dintre ei au aflat pe loc care este misiunea de Crăciun a voluntarilor şi au revenit cu donaţii în jucării. Alţii însă au venit doar ca să facă schimb. Pentru că Freecycle înseamnă reciclare prin donare – noi credem că obiectele încă funcţionale de care nu mai avem nevoie pot fi folosite de altcineva.

Le mulţumim sibienilor care s-au oprit la standul Freecycle. Bucuria din ochii copiilor li se datorează.

Shipping în eternitate

"Lasă un mesaj pentru eternitate", te îmbie băieţii de la Sent Forever. Pentru doar 10 lire, respectiv 15 dolari (cu tot cu "shipping"), poţi să le mailuieşti domnilor un mesaj pentru cine vrei tu, ei îl trimit prin radiotelescop în eter şi îţi transmit acasă un "certificat de transmisiune". Mesajul tău, îţi promit nenii ăştia, va circula în spaţiul veşnic, pentru totdeauna. Nu că l-ar şi auzi cineva vreodată. Poate omuleţii verzi care au împrumutat tehnologia făuririi de radiouri de la pământeni. Dar dacă site-ul există, rezultă că sunt destui care să şi plătească pentru asta. De aia au probleme de recepţie ăia de la pupitrul de comandă de pe Enterprise. Le bruiază transmisiile ăştia de la Sent Forever.

15 flocoşi în Piaţa Mare

Asociaţia Animal Life, împreună cu organizatorii Târgului de Crăciun şi cu partenerii campaniei „Salvează o viaţă de câine. Adoptă!” vă invită sâmbătă după-amiază, în Piaţa Mare, la o expoziţie "cu predare" a câinilor fără stăpân.

Cu sprijinul Târgului de Crăciun, 15 căţeluşi vor fi prezenţi în standul special amenajat în Piaţa Mare, în apropierea bradului de Crăciun, unde copiii se vor putea juca cu micii căţei aflaţi în căutarea unui cămin.

Evenimentul începe sâmbătă, 20 decembrie, la ora 16 şi va dura în jur de două ore.

La Pălti cu Nea Joe

Nea Joe are la 70 de ani. Nu l-am întrebat, că mi-a fost ruşine. Bine, de fapt mi-a fost frică. Mai ales după ce a ţipat jumătate de zi la mine: "Adeeelllaaaaa, nu vreau viteză Aaadeeelaaaa!!! Adeeelaaaa, ridică fundul, că nu-i aşa greeeuuu, Adeeelllaaa!!!! Adeeelllaaaa, încet, Adela, vreau să învăţăm plugul frânat, Aaadeeelllaaaa!!!".

Pentru că, ei bine da, niciodată nu-i prea târziu să înveţi să schiezi. Nici măcar la 27 de ani.

De la nea Joe am înţeles foarte bine care-i poziţia corectă (alo, la schi!), cum să-mi ridic fundul ăla greu, cum să iau virajul ("Laaaarggg, Adelllaaaaa, mai laaarg, Aaaadeeelllaaaa!!!!") şi ce-i aia o bastonare. Nu un baston după cap. "O bastonaaareee Aaadeeellaaaa, hai pe-aici, ocoleşte-mă Aaadeeelaaa, la stângaaa, viraj la stânga Aaaadeeellaaa, aoleeeeeu, cealaltă stângaaa!!!!!". Şi buf. De mai multe ori buf.

Până să vină următorul week-end de plug frânat, viraje şi bastonări, s-a topit zăpada la Păltiniş. Mama ei de încălzire globală!

Imnul Spitalului de Psihiatrie

"Pe meleagul nostru scump, între coline
E-aşezat, pitoresc, printre pomi frumoşi
Spitalul mare al înţelepciunii
Ce ne vrea poporul pe toţi mai sănătoşi".

Jur că nu-i la mişto. Jur că aşa, agramat, cum se-aude, e originalul. Jur că este imnul, pe bune, al Spitalului de Psihiatrie din Chişinău. Dacă nu mă credeţi, daţi şi voi click AICI să-l ascultaţi (coloana sonoră e demenţială).

Cum intri pe pagina principală a Spitalului de Psihiatrie din Chişinău, te întâmpină următorul mesaj: "Tocmai aţi accesat site-ul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău. Suntem o Instituţie Medico-Sanitară Publică, fondată în anul 1895, cu o istorie bogată, a cărei tradiţii frumoase sunt continuate şi multiplicate de generaţia contemporană. Spitalul asigură o gamă vastă de servicii aparţinând specialităţilor: psihiatrie adulţi şi copii în sistem ambulator, semiambulator (staţionare de zi) şi staţionar – pentru toate categoriile de morbidităţi specifice". Nu că-ţi vine să te internezi voluntar?

Ei, dar să vedeţi cum te împină site-ul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu: "Tocmai aţi accesat site-ul Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Suntem o unitate sanitară publică a cărei faimă (haleluia!), datorată unei istorii de peste 140 de ani, este confirmată şi îmbogăţită de performanţele actuale. Spitalul asigură întreaga gamă de prestaţii aparţinând specialităţilor: psihiatrie adulţi şi copii, neurologie pediatrică şi recuperare neuromotorie copii, în sistem ambulator, semiambulator (secţii de zi) şi staţionar – pentru toate categoriile de morbidităţi specifice".

Şi vă rog să nu mă întrebaţi cum am ajuns eu azi pe site-urile Spitalelor de Psihiatrie!

Ce fel de prefect vrei?

Apel pentru depolitizarea administraţiei publice şi întărirea statului de drept

Organizaţiile semnatare constată intenţia exprimată de partidele politice angajate în negocierile pentru formarea majorităţii guvernamentale de a promova atât la nivel ministerial, cât şi la cel judeţean, principiul în baza căruia se asigură aşa zisa coerenţă politică prin trecerea sub autoritate politică monocoloră a funcţiilor publice.
Astfel, toate poziţiile publice de autoritate, fie la nivel ministerial, fie judeţean, urmează a se afla sub conducerea partidului care deţine portofoliul ministerial sau preşedinţia Consiliului judeţean. În acest context, remarcăm şi faptul că preocuparea pentru combaterea corupţiei nu apare ca prioritate în textul Parteneriatului pentru România.
De aceea, organizaţiile semnatare ale prezentului apel cer imperativ actorilor politici şi instituţionali implicaţi să renunţe la aceste proceduri care riscă să accentueze corupţia şi să deterioreze grav funcţionarea statului, prin posibila reducere a transparenţei şi a pârghiilor de control al actului decizional.
Asigurarea depolitizării administraţiei, dialogul cu societatea civilă - inclusiv actorii sociali - şi consolidarea statului de drept sunt condiţii necesare şi obligatorii pe care orice guvernare responsabilă trebuie să şi le asume.

Semnatari:
Asociatia Pro Democraţia
ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei
Blocul Naţional Sindical
Cartel Alfa
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie
Freedom House Romania
Grupul pentru Dialog Social

-----------------------------------------------------------

Foarte frumos. Won't happen.

Cred că acesta va fi singurul gest de oarecare revoltă faţă de un sistem cu care deja ne-am obişnuit. Fie că ne cheamă organizaţii de apărare a democraţiei, fie că ne cheamă jurnalişti sau observatori europeni. Toţi aşa-zişii funcţionari publici, numiţi anterior politic, vor fi schimbaţi. În locul lor vor veni alţii, la fel de numiţi politic. Ce să le şi răspunzi la întrebarea "păi dacă ei i-au numit politic, ce să facem, să lucrăm cu oamenii lor?!".

Mi se pare cinică sinceritatea, seninătatea cu care, la Sibiu, Ioan Cindrea, preşedintele PSD, a recunoscut că noul regim va schimba prefectul, pentru că "aşa se face". Ilie Mitea este un fost membru PNL, partid în care cu siguranţă se va şi întoarce, după ce va termina acest joc de-a independenţa într-o funcţie - haha - publică.

Nimeni nu vorbeşte despre faptul că prefectura este o instituţie de control. Carevasăzică, veghează la corectitudinea legislativă, administrativă a instituţiilor publice din judeţ. Păi dacă nenea din fruntea ei este un om politic, cam pe cine va controla el? Tot pe oamenii lui, numiţi şi ei politic?

Ce "lasă-mă să te las"! Ce "închide ochii, ca să mănânce şi gura ta"! Ce joc grotesc de-a puterea!

Vine Moşul, în Ajun, şi la Gabi?

Ştiu că este acea perioadă a anului când toată lumea vă îndeamnă să ajutaţi pe cutare. Ba pe cutare. Ba amărâtul meu e mai breaz. Ba ăla pe care ţi-l recomand eu.

Risc şi eu o recomandare. Pe care o fac din suflet. Nu ştiu dacă Gabi merită mai mult sau mai puţin decât alţi copii de vârsta lui, cu alte probleme grave, dar ştiu că ce i se întâmplă nu este corect.

Are doar 10 ani şi o boală gravă, boala Crohn, care l-a lăsat fără intestinul gros. Boala a fost descoperită când avea 4 ani, iar medicii de la Sibiu nu i-au dat nicio şansă. Mama lui şi-a dat demisia şi a stat 3 ani în spitalele din Cluj, unde medicii i-au extirpat intestinul, dar i-au salvat viaţa. După repetatele operaţii, Gabi a dezvoltat alte afecţiuni. Are artrită inflamatorie şi nu-şi poate folosi picioruşele decât foarte puţin. La numai 10 ani, are şi tensiune arterială şi risc un infarct miocardic.

Gabi are o soră geamănă, pe Teo, frumoasă, rumenă în obraji, sănătoasă şi la fel de veselă ca şi Gabi. În fiecare zi, o vede mâncând dulciuri şi bând sucuri, delicii pe care el nu şi le va permite niciodată. Dieta lui constă în carne fiartă de peşte sau pui şi lactate fermentate.

Cum îl puteţi ajuta? Pentru că nu are intestinul gros, Gabi stă în fiecare clipă cu o pungă pentru ileostomă lipită de stomac. O pungă costă 18 lei. El are nevoie de patru pe zi. Faceţi socoteala, vă duce la peste 2.000 de lei lunar. În condiţiile în care Gabi ia un ajutor de 400 de lei de la stat, iar tatăl său are un salar de mai puţin de 800 de lei. Contul în care îi puteţi trimite bani este RO22RNCB0233077888330001, deschis la BCR, pe numele Gheorghe Mon (tatăl lui Gabi). Dacă aveţi jucării pentru Gabi, haideţi cu ele la sediul Sibianulonline, pe strada Mitropoliei nr. 18 ap. 1, iar ele vor ajunge la Gabi în Ajun.

Povestea lui Gabi, pe larg, scrisă de colega mea Elena Dumitra, pe Sibianulonline.ro. Fotografia este a colegei mele Ana Poenariu.

Ultimele două zile de Freecycle

Joi şi vineri, pe 18 şi pe 19 decembrie, sunt ultimele două zile în care standul Freecycle va fi prezent la Târgul de Crăciun. Între 17.00 şi 21.00, ultima şansă să aduceţi jucării pentru copiii de la Centrul de Zi al Bisericii Evanghelice şi pentru copiii de la Centrul pentru Educaţie Incluzivă de la Turnu Roşu. Orice donaţie este răsplătită de copii cu un dar şi vă garantez că darurile lor sunt minunate. Palpabile şi minunate.

În zilele în care am stat la stand, sufletul mi s-a bucurat de gestul unor oameni simpli şi s-a amărât de indiferenţa celor avuţi. Am încercat să le explicăm câtor mai mulţi trecători despre ce e vorba la Freecycle. N-am crezut că o să ajung să categorisesc oamenii atât de simplist, dar cei îmbrăcaţi mai bine treceau de regulă pe lângă noi ca şi când n-am fi existat. Cei mai mulţi dintre cei care s-au oprit au fost oameni care nu-şi permit garderobediferite pentru fiecare sezon.

Într-o seară, doamna de la chioşcul cu turtă dulce de lângă noi s-a dus câţiva metri mai încolo, a cumpărat un elefănţel de pluş şi ni l-a adus drept donaţie. O să-mi amintesc mereu asta.

Am strâns 5 sau 6 saci de jucării (încă nu i-am numărat). Mai avem încă loc :) Joi şi vineri, de la 17.00 la 21.00, la Târgul de Crăciun din Piaţa Mare.

Ninge de Crăciun?

În fiecare an mă sâcâie întrebarea asta. Şi pe nenii şi tantiile de la meteo îi sâcâie alţii ca mine, cu siguranţă.

Am stat cu ochii pe canalul de vreme non-stop. Ca toţi sateliţii, arată ce vrea el şi rar de tot ce vreau eu. Astăzi, pe grafică au apărut primii fulgi de nea:


Ca-n filmele americane pentru copii prea bine hrăniţi - şi ca-n Coelho :D - poate dacă ne dorim asta mult mult, toţi deodată, chiar o să ningă de Crăciun.

Muzică, show sau amândouă?

Da, am fost duminică la concertul Johann Strauss Ensemble din Viena. Pentru că se poartă, pentru că e de fiţe, pentru că merge toată "lumea bună" şi pentru că instituţia la care lucrează Ghimi a fost principalul organizator, aşa că am avut invitaţie moca, altfel nu aş fi dat 200 de lei pentru un bilet.

Asta cu "nu aş fi dat" o zic acum, după concert, înainte probabil aş fi făcut o nefăcută.

Ansamblul are o mare calitate. Aceea că poate să aducă muzica clasică la urechile oricărui neavenit, fără să-i zgârie creierul, ba chiar aducându-i mult zâmbet pe buze. Pentru că ansamblul a făcut un show după toate regulile spectacolului - le-a împărţit ciocolată (drept, cu chipul lui Mozart) copiilor din sală, a "ornat" unele piese cu artificii gen fluierici de la Târgul de Crăciun, a stimulat publicul să cânte şi să aplaude (uuuuuu, ce blasfemie, ar spune melomanii) şi l-a ridicat la final în picioare până şi pe primarul Klaus Johannis.

Dar dacă e s-o spunem pe-aia dreaptă, au fost şi două scene, greu mascate, pe care n-o să le vedeţi probabil niciodată la Filarmonica de Stat din Sibiu, spre exemplu.

Scena 1. Pe finalul ultimei părţi a primei jumătăţi din spectacol, contrabasul scârţâia. Dar scârţâia atât de supărător, că până şi eu, un neica nimeni fără şcoală de muzică, aveam tentaţia să-mi acopăr urechile. Iniţial, în incultura mea, am crezut că venerabilul domn care îl mânuia e obosit (înlocuiţi voi termenul dacă nu sună corect) şi nu apasă ca lumea pe coarde, pentru că sunetul era similar aceluia care-mi iese mie când zdrăngănesc chitara şi nu ţin bine nota. După pauză, am observat că instrumentistul îşi schimbase arcuşul (înainte de pauză era alb, după pauză devenise vişiniu - sau în orice caz, o nuanţă închisă, eu eram în colţul taman opus al sălii.)

Scena 2. În partea a doua a spectacolului, unuia dintre violonişti îi scapă arcuşul pe jos. Pur şi simplu. Undeva în mijlocul scenei, aproape de prima vioară. Imaginaţi-vă scena, cu domnul aplecat pe podea, pipăind după arcuş. De dat la Bitte Lachen! Deşi nimeni n-a râs. Eu recunosc că am mustăcit puţin.

În rest, frumos show :D

Fotografia este a lui Ovi şi găsiţi o galerie excepţională pe matiu.ro.

Ce crede misiz Buni despre Stolo

Astăzi, la masă. Discuţii uzuale despre casă, Bozică şi rufele de pe sfoară. Pentru că eu apuc să mănânc şi nu mai zic nimic, se aşterne o pauză de gândire. După câteva secunde, misiz Buni, cu toţi cei 73 de ani ai ei în spate, preia iniţiativa unui nou dialog:

- Auzi, da' Stolojan ăsta e chiar prost?! El nu s-o gândit înainte să se apuce de o treabă? Eu asta cred, că-i chiar prost.

La Bucureşti răsare soarele bloggerilor

Nu ne place, e clar. Ba chiar de multe ori ne enervează. Fac bucureştenii ceva mai bine decât noi?

Mai bine, nu ştiu, dar în orice caz, setează trendul. M-am exprimat corporatistic.

Am găsit azi mai multe referinţe pe bloguri despre lansarea noului site paginiaurii.ro. Ce-o fi atât de interesant în asta încât să vorbească mai toţi? Interesant este că bloggerii au fost invitaţi la această lansare. În calitatea lor de bloggeri. Ceea ce înseamnă că jucătorii pe piaţa online încep să înţeleagă importanţa şi influenţa pe care o au bloggerii pe acest segment.

Citiţi de exemplu aici un post despre un eveniment pe care cu siguranţă Avionaru nu l-ar fi relatat niciodată. Dacă PR-işti isteţi nu l-ar fi inclus pe lista lor de invitaţi. Garantez că articolele bloggerilor despre noul site paginiaurii.ro vor contoriza mai multe citiri decât cele de pe site-urile ziarelor (în cazul în care acest articol şi-ar găsi loc în spaţiul virtual media).

L-a ucis pe "Dragă Stolo"

Stolojan l-a ucis pe Dragă Stolo.

Vreau să cred că, de data asta, Stolojan a luat o decizie pe cont propriu. Nu pentru că făcea parte dintr-un grandios, dar machiavelic scenariu, nu pentru că altcineva stătea în spatele scenei trăgând sforile ataşate la corzile sale vocale, nu pentru că este un laş şi abandonează corabia eşuată a economiei româneşti. Ci pentru că, după atâţia ani, s-a trezit brusc din naivitate, a deschis ochii şi a văzut în faţa sa monstrul cu multe feţe care este Traian Băsescu. Prea multe ca să fie ucise. Aşa că l-a ucis pe Dragă Stolo.

Aceasta ar fi, de altfel, şi vesta de salvare politică a lui Teodor Stolojan. Mort dacă rămâne cuminte, în banca a doua din PDL, Stolojan poate renaşte dacă începe o luptă necruţătoare cu Traian Băsescu. Ar putea începe cu dezvăluirea cortinei care stă de 4 ani peste scena istorică cu lacrimile de crocodil:


Îmi vine să-mi dau palme repetitive când îmi amintesc că l-am crezut, atunci, pe Traian Băsescu. Dacă nu mă înşel, l-am şi votat. Cum n-am văzut eu atunci discursul lui îndelung antrenat, rostit la persoana a doua, ca în manualele de manipulare, dar cu ochii la camerele de luat vederi? Cum nu am prins eu atunci scena în care Dragă Stolo, sobru, livid, opac, a fost luat forţat de braţ şi ridicat agresiv în picioare, într-o fotografie istorică pentru agenţiile de presă? Cum n-am sesizat distanţa pe care stânjeneala lui Dragă Stolo a pus-o şi fizic, imediat după aceea, de fostul marinar?

Cu câţiva ani înainte, îi dădusem votul meu şi lui Stolojan.

Eu sper ca astăzi să fie ziua în care Stolojan l-a ucis pe Dragă Stolo.

Siglele crizei

Toată colecţia de sigle de criză, pe Businesspundit.com.

De ce sunt ecologist

Sunt 8 grade în acest moment la Sibiu. Azi-noapte a plouat. Mâţa, obişnuită cu somnicul pe calorifer, a stat toată noaptea afară. Ăştia de la televizor mint că o să avem zăpadă de Crăciun. Aiurea. Satelitul meu - de pe desktop, nu personal - îmi zice că în 21 decembrie, la Sibiu vor fi 4 grade Celsius şi "mostly sunny". Excursia de schi la Straja din acest week-end s-a anulat, că nu e zăpadă pe pârtie.

Când aveam 8-9 ani, veneam acasă de la şcoală cocoţată pe nămeţii de un metru înălţime adunaţi pe marginea drumului de maşinile de deszăpezire. Autobuzele nu circulau zile în şir, că nu le porneau motoarele. Maşina stătea blocată în curte cu săptămânile, pentru că zăpada bloca poarta.

Mi-au degerat degetele de la picioare la săniuş. Mi-am spart nasul pe stradă, unde patinam ca-n vis, că era gheaţă de 10 centimetri. Bunicul îmi ascuţea patinele o dată pe săptămână, atât de des se toceau. Aveam om de zăpadă în curte la misiz buni 3 luni, din decembrie până în martie. Băieţii se băteau cu săbii din ţurţuri de gheaţă. Ajungeam în casă cu mănuşile, fularul şi ciorapii solidificaţi - îngheţa zăpada pe ei.

Şi încălzirea globală e doar glumă?

Cine ar putea salva omenirea de la moarte?

Nu ştiu dacă e pe bune, l-am primit şi eu. Mai nostime decât rezultatul sunt variantele. Eu aş vota Chuck Norris. Cu ochii închişi.

I-aş învineţi fiecare centimetru

Dacă filmuleţul ăsta e pe bune, mi se rupe sufletul. Dumnezeule, puştii ăştia din ce specie fac parte? Nenorocitul ăsta care îi cară pumni propriului profesor şi apoi pleacă din clasă râzând, ca un erou, ar merita să fie bătut centimetru cu centimetru, până nu mai rămâne un centimetru neînvineţit pe pielea lui.

Te-ai uita la moartea unui om?

...dacă ai avea posibilitatea să schimbi canalul, ai apăsa pe buton? Să fim serioşi, răspunsul este NU.

Televiziunea Sky din Marea Britanie a transmis drama fostului profesor universitar Craig Ewert, în vârstă de 59 de ani, care a cerut să fie ajutat să moară. Pentru că, în Marea Britanie, sinuciderea asistată nu este legală, a plecat în Elveţia, singura ţară din lume unde acest procedeu este legiferat.

Dl. Ewert era paralizat complet, avea dureri şi depresii. A fost de acord ca drama sa să fie filmată. Telespectatorii din Marea Britanie au văzut povestea vieţii sale, motivaţiile morţii sale şi minutele în care i-a fost dat comutatorul pentru ventilator (i s-a fixat în gură), Ewert a apăsat pe butonul de Off cu dinţii şi a băut cu paiul o doză letală de medicamente.

Episodul a creat dispute mari în Marea Britanie şi i-a atras postului Sky o amendă de 250.000 de lire sterline. Motivaţia instituţiei omoloage a CNA din UK a motivat că "methods of suicide and self-harm must not be included in programmes except where they are editorially justified and are also justified by the context". Am citat, ca să vă miraţi şi voi. Birocraţii sunt la fel peste tot. Definiţi voi " editorial justification". Say what? Instituţiile prohibitive sunt în general absurde, dar să spunem că pentru un scop mediator, pentru că omul este înclinat spre exagerări şi o societate fără reguli ar fi un haos autodistructiv.

A fost sau nu oportun acest documentar? Eu, una, l-aş fi urmărit fără suflare. Şi aş fi încercat să nu-l judec pe Craig Ewert decât după genericul filmului, când ultima sa suflare s-a risipit demult în aerul îmbâcsit al camerei de spital.

Ca principiu, nu sunt de acord cu sinuciderea asistată. Fiecare viaţă are sensul ei pe acest pământ. Dar e uşor să vorbeşti vorbe. În Anglia se discută acum mult despre "dreptul la viaţă", pe care sinuciderea asistată l-ar încălca. Dar este viaţa un drept sau o obligaţie? Dacă este o obligaţie, atunci da, sinucigaşii sunt criminali. Dacă este un drept, atunci nu sunt decât nişte cetăţeni care l-au refuzat.

Discuţiile merg mult mai departe. Mulţi dintre cititori (dacă aveţi răbdare, parcurgeţi şi comentariile) se referă la beneficiile pe care rudele şi apropiaţii unui om convins să facă acest pas le-ar avea. Moşteniri, asigurări etc. Un om cu trupul distrus va fi mult mai uşor de convins să renunţe la viaţă, nu?

Nicio viaţă nu e egală cu alta.

Întreaga poveste, AICI (Dailymail)

De două ori cadou

O icoană pictată de copiii de la Cârţa şi Turnu Roşu poate fi un dublu cadou: o dată, pentru cineva drag ţie şi a doua oară, chiar pentru copilul care a pictat-o, pentru că banii strânşi din vânzarea obiectelor de artă se vor întoarce la ei.

Librăria-cafenea Erasmus, de pe strada Mitropoliei, nr. 30, găzduieşte în perioada noiembrie-ianuarie 2009 o expoziţie cu vânzare de icoane pe sticlă a copiilor de la şcolile din Cârţa şi Turnu Roşu. Expoziţia este organizată de clubul LEO Sibiu şi este deschisă de luni până vineri, între orele 10.00-17.00.

Pe simezele din Erasmus Café sunt prezente 20 de icoane pictate de copii de 10-14 ani, din Cârţa şi Turnu Roşu. Picturile, un cadou ideal de Crăciun, costă între 35 şi 100 de lei, iar banii vor fi folosiţi pentru procurarea de materiale necesare micilor artişti. “Fondurile strânse vor fi reinvestite în munca acestor copii, în susţinerea inocenţei şi încurajarea lor în a-şi exprima credinţa prin artă. E o şansă pentru copii de a le fi remarcate picturile. În esenţă, avem în vedere cumpărarea de materiale necesare activităţii lor în pictură (vom ţine cont şi de sugestiile învăţătorilor care ne-au ajutat cu furnizarea icoanelor)”, declară Alin Popa, din partea clubului LEO Sibiu.

Atât îi duce capul

Nesimţiţi fără circumvoluţiuni există peste tot. Un videoclip trimis de dl. Georg Schoenpflug von Gambsenberg:



Observaţi vă rog cum exemplarul mai tânăr acceptă batjocura un timp, până când cel mai în vârstă încearcă să-l protejeze. Care-i specia mai evoluată?

Abraham sau Ibrahim?

Astăzi am primit mesajul domnului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George W. Bush (acelaşi, da), pentru musulmanii care sărbătoresc în aceste zile Eid al Adha, Festivalul Sacrificului. În spatele cuvintelor pline de toleranţă pentru religiile lumii se ascunde un amănunt care pe mine, ca musulman, m-ar ofensa: în tot mesajul, Bush îl numeşte Abraham pe cel care, în Coran, se cheamă Ibrahim. Lăsăm la o parte faptul că este unul şi acelaşi personaj.

Abraham la noi sau Ibrahim la ei este figura biblică/coranică în faţa căreia s-a arătat Dumnezeu/Allah ca să împiedice sacrificarea fiului său, Isac. Abraham/Ibrahim a sacrificat o oaie în locul propriului său fiu şi de atunci încolo, niciun om nu a mai sacrificat alt om pe altarul Domnului. Două religii care astăzi se înfuntă la modul cel mai sângeros, dar care spun aceeaşi poveste.

De ce l-a durut pe Bush pixul şi nu a putut să spună Ibrahim în loc de Abraham, într-un mesaj adresat musulmanilor? E ca şi cum ar vorbi cu mine şi mi-ar spune "Hello, Adelle", în loc de "Hello, Adela". Sau cum i-aş spune eu domniei sale, "Hello, George", în loc de "Hello, Giorgi (exprimare fonetică :P)". Nu, de fapt e mai mult decât atât. E mesajul de dincolo de semantică. Ibrahim putea să fie tatăl sau fratele unuia dintre cei 19 terorişti de la WWC, pe când Abraham (Lincoln) este părintele republicii Statelor Unite ale Americii.


Redau mesajul preşedintelui Geroge W. Bush:

I send greetings to Muslims around the world celebrating Eid al-Adha, the Festival of Sacrifice.

Eid al-Adha commemorates Abraham's devotion to God, and it reminds us of God's mercy and provision for his people. Abraham's deep faith was tested when God asked him to sacrifice his son. Although Abraham was set to faithfully obey, God provided an alternate sacrifice that spared his son. During this holiday, Muslims around the world honor Abraham's trust in God and celebrate God's love through acts of charity and joyous feasts with family, friends, and others in their community.

Our Nation is blessed by vibrant Muslim communities. On this holiday, all Americans celebrate our religious liberty, and we remember that religious freedom belongs not to any one nation but to the world.

Laura and I send our best wishes for a blessed holiday.

Abraham/Ibrahim este, de fapt, simbolc, părintele celor trei mari religii monoteiste - fiul său salvat, Isac, a înfiinţat neamul israeliţilor, iar fiul său Ishmael, neamul arabilor.

(Sursa foto: The Guardian. Peshawar, Pakistan, 8 decembrie 2008: refugiaţi afgani se roagă de sărbătoarea Eid-al-Adha, în tabăra de refugiaţi Kacha Gari)

Jucării pentru copii

Acesta este standul Freecycle din Piaţa Mare (mulţumesc Karin pentru fotografie). Aici vă aşteptăm cu donaţii pentru copiii de la Centrul de zi al Parohiei Evanghelice şi pentru copiii din centrul de la Turnu Roşu. Fiecare donator va primi câte un obiect făurit de mânuţele copiilor.

În prima zi de stand Freecycle la Târg, adică joi, când am văzut ce au zămislit copiii pentru donatori, mi s-a înmuiat sufletul. Îmi pare rău, pentru că ştiu că n-o să putem să le întoarcem darul. Ei sunt mai buni decât noi.

Cu ajutorul vostru, însă, putem să facem un gest frumos. În centrele de copii sunt şi adolescenţi, aşa că dacă nu aveţi jucării, poate găsiţi ceva frumos pentru un băiat sau o fată la vârsta zbuciumării. Am primit de exemplu lumânări parfumate, cutii de bijuterii, parfumuri, pe care le vom dărui tinerilor din centre, de Crăciun.

Freecycle nu este numai despre donaţii. Principiul care stă la baza sa este acela că obiectele utilizabile trebuie să stea cât mai departe de groapa de gunoi. Adică, dacă eu m-am plictisit de televizorul meu şi mi-am luat altul nou, în loc că-l arunc, pot să-l dau cuiva care are nevoie de el. Tot aşa, dacă am nevoie de un radio la birou, poate găsesc unul printre membrii Freecycle, ca să nu mai arunc banii pe unul nou. La standul de la Târgul de Crăciun nu putem primi obiecte chiar atât de voluminoase, pentru că nu avem spaţiu de depozitare. Şi pentru că este vorba despre un Târg de Crăciun, iar Crăciunul este al copiilor, vrem să-i învăţăm pe copii ce înseamnă circuitul obiectelor în natură. Toţi copiii care vin la standul Freecycle cu o jucărie, cu un penar sau cu o carte vor primi altceva în schimb.

Caută-ne la Târgul de Crăciun în fiecare zi de joi şi vineri, între orele 17.00 şi 21.00.

Stâlp în poartă sau poartă-n stâlp?

Priviţi cu atenţie fotografia:

Cetăţeanul cu căsoiul din imagine a scris la Urban Iulian, care a devenit un fel de avocat al poporului (bravo lui, lăudabil. A preluat şi o parte din fotografiile de la Topul nesimţiţilor din Sibianulonline), plângându-se că Electrica îi blochează accesul în curte, deşi legea spune că stâlpii trebuie amplasaţi la limita proprietăţii.

După umila mea părere, individul face parte din categoria care dă numele topului din Sibianulonline. Având în vedere că numita clădire şi implicit numita poartă prin care se face invocatul acces sunt toate nou-nouţe, puteau fi proiectate în aşa fel încât să nu fie nevoie de tot acest circ ieftin. N-aş vrea să mă hazardez şi să numesc proprietarul imobilului "şmecher dă Bucureşti" (pentru că în Capitală are loc (şi) paradoxul acesta), dar respectul vizavi de proprietatea comună, cum ar fi, în sens larg, un stâlp de electricitate care susţine cablurile furnizoare de utilitate pentru mai multe gospodării, trebuie să primeze. Şi în România. Românul trebuie dezvăţat de convingerea că totul i se cuvine, pur şi simplu.

Crăciunul în lume

Blogul camerasfavoritas.blogspot.com face un tur al oraşelor lumii, ca să ne dea ceea ce administratorii au numit "Crăciunul lumii noastre" (Christmas of our world). Practic, bloggerii au postat fotografii şi linkuri către camerele web din foarte multe oraşe din lume, ca să ne arate cum sunt ele împodobite de Crăciun. Pot spune cu mândrie că Sibiul este nu numai unul dintre cele mai frumoase oraşe, dar şi unul dintre cele mai frumos împodobite, aşa cum rezultă din imagini. Să vă dau câteva exemple:

Berlin, Germania

Acasă la Moşu, în Finlanda

Tartu, Estonia

Glasgow, Scoţia

Sibiu, România

Ce fac câinii şi ar trebui să facă oamenii

Am găsit videoclipul pe Jurnalul Naţional. E incredibil. "Umanitatea" e un cuvânt atât de mic...

Supercuţu, superbrylu, superade de la supertudor

Atâta m-am distrat de dimineaţă când am văzut poza la Tudor, că nu puteam rezista tentaţiei. Am salvat-o, am publicat-o aici şi o scot şi pe print. În viaţa mea n-am arătat atât de săxi.

Volunteşti? Voluntesc.

Mâine e Gala pentru Supervoluntari, un eveniment pe care Claudia Popa, fost director al Crucii Roşii Sibiu, a reuşit să-l aducă la cea de-a treia ediţie, ceea ce este un eveniment în sine. Azi am aflat de la Brylu că am primit o nominalizare, ceea ce mă onorează. Oricum, mă duc să-i fac lui galerie, că nu e nimeni în Sibiul ăsta (la categoria "presă") care să pună mai mult suflet în voluntariat decât Berlinschi cu căţeii lui.

La Ikea mănânci reni

Asta-i cea mai proastă veste pe ziua de astăzi. Mă rog, aproape cea mai proastă. Dar pe aia lamentabilă sigur nu vrei s-o auzi.

Cea mai proastă veste este că la Ikea se mănâncă reni. Ikea are mobilă faină. Şi ieftină. Şi decoraţiuni mişto. Şi tot felul de briz-briz-uri, pernici, mocheţele şi boluri care-ţi fac viaţa mai frumoasă/uşoară/confortabilă. Pe catalogul de la Ikea scrie un disclaimer de-ţi vine să-l pui în ramă, că obiectele lor nu sunt testate pe animale şi nu dăunează mediului înconjurător (ar fi şi destul de irelevant să testezi un pat pe un cobai). Au şi plase ecologice şi obiecţele reciclabile. Paradisul ecologiştilor. Dacă, la bucătărie, n-ar servi reni.

Reni, ca ăsta:

Şi ca ăsta:

Şi ca ăsta:

În jur de 70% dintre renii ucişi în Suedia sunt pui, ceea ce înseamnă că ei mor înainte să vadă zăpada, susţine grupul pentru protecţia animalelor Viva!.

Grupul susţine că vânătorii moderni îi urmăresc pe reni din elicoptere, îi hăituiesc de pe snowmobile şi îi aleargă sute de kilometri înainte să îi omoare.

Ikea vinde 130 de grame de salam de ren cu £1.75 în restaurantele sale din magazinele de mobilă.

(The Telegraph)

Eu mănânc porc şi pui, recunosc. Am vagi pusee de vegetarianism, după care nu rămân cu sufletul mai pur, ci cu obsesia foamei. Totuşi, nici porcii şi nici puii nu îl aduc pe Moş Crăciun de la Polul Nord. Aiurea argumentul. În afară de unul pur sentimental, nu pot să-mi explic de ce-mi plac mai tare renii decât porcii. În viaţă, nu în farfurie.

În câte feluri se poate cânta Imnul Naţional?

Un La mulţi ani cu întârziere (din pricină de alegeri):

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Ce votezi?

VOTUL: Aşa NU, aşa DA

E o vorbă - cred că a devenit proverb între timp: românul e expert în fotbal şi în politică.

Pe unii pur şi simplu nu ne interesează fenomenul (ne referim deopotrivă la fotbal şi la politică). Dar cei care îl urmărim, investim pasiuni mistuitoare în comentarii lungi şi inutile despre un fapt pe care rareori îl putem influenţa.

Să începem cu aşa NU:

"PSD nu se va da în lături de la nicio cheltuială din banii statului pentru a-l învinge pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale"

(Ioana Lupea, EVZ)

---- stimată doamnă, v-a dictat editorialul ăsta, cap-coadă, tătucul de la Cotroceni, iar dvs. i-aţi corectat doar inerentele greşeli gramaticale?

Tot la categoria aşa NU:

"S-au adunat 110.000 de voturi albe la una dintre Camere şi vreo 90.000 la cealaltă. De unde vin voturile astea? De la cineva “scârbit” de Iliescu, Năstase, Voiculescu? Nu, nici vorbă, ci de la nişte deştepţi care nu au avut de unde să aleagă (am spus-o în altă parte, bine că au avut proştii de unde să aleagă!). De la tinerii activi, din clasa mijlocie, care au nevoie de o legislaţie încurajatoare şi de măsuri economice bune pentru veniturile lor. Ce au făcut voturile albe? Au apropiat PSD de victorie. E clar, nu mai trebuie să facem nici o demonstraţie".

(Ioan T. Morar. Cotidianul)

----- stimate domn, observ că "scârbit" poţi fi doar de membrii alianţei PSD-PC, ca şi cum dacă ai fi "scârbit" doar de ei n-ai avea alte cel puţin două opţiuni. Votul în alb presupune "scârba" faţă de întreaga clasă politică, dar o "scârbă" activă, exprimată numeric. Spre deosebire de absenteism, care poate foarte bine să fie numit şi "Je m'en fiche"-ism. Sau "mai bine mă duc la schi"-ism.

Din categoria aşa DA:

"Am votat. La ora la care apare acest editorial pot să spun şi cum am votat: am introdus în urne buletinele albe, neştampilate.
Votul alb nu e degeaba: el contează ca vot valabil, ca abţinere, se numără şi contribuie la creşterea legitimităţii partidelor care vor depăşi pragul electoral parlamentar de 5%. Cu cât prezenţa la vot e mai mare, cu atât rezultatul alegerilor are mai multă greutate, care se transferă noului guvern. Care are mare nevoie de ea.
Votul meu în alb este un cec în alb: nu ţin să câştige un partid anume. Transfer concetăţenilor mei dreptul meu de a decide şi întăresc prin votul meu decizia lor, pe care o voi respecta şi mi-o voi asuma. De asemenea, prin acest vot, dau politicienilor dreptul şi obligaţia de a se înţelege în interesul acestei ţări. Pentru că mi-am exercitat votul, îi creditez, acum, când creditul e tot mai scump, să facă asta."

(Cristian Tudor Popescu, Gândul)

Şi eu am votat. Nu în alb. Cred că motivele mele ţin mai degrabă de o trăsătură personală de caracter decât de o convingere sau de nevoia unui protest. Când m-am văzut în faţa buletinului de vot, nu m-am putut abţine. Am vrut să votez alb, dar nevoia mea de control îmi răsucea o şurubelniţă în coşul pieptului. Cum, tocmai eu să nu iau o decizie? Şi am luat buletinele la răsfoit. Să votez.... să nu votez... Mama ei de viaţă, uite, despre ăsta ştiu că s-a descurcat bine în Parlamentul European. Zang, votat. Buletinul următor. N-am pe cine, n-am pe cine. Nu, chiar nu pot să nu-mi dau cu părerea. Uite, ăsta mi s-a părut ceva mai strălucit decât restul şi în orice caz, mult mai puţin agresiv în campanie. Zang, votat şi pe al doilea buletin.

Astăzi mi-a fost dat să aud destule opinii tranşante, gen "ciuma roşie" şi "şerpii portocalii". Ca întotdeauna, cele mai multe pasiuni le nasc învingătorii. Pentru mine, politica a devenit un fapt banal şi rutinat care nu mă mai sperie şi nu-mi mai dă fiori. Nu văd în politică motive de fugit în Congo. Nicio guvernare nu poate să-mi distrugă viaţa, aşa cum am citit astăzi mult prea des pe forumuri. Şi-am zâmbit: ia uite, fantomele trecutului!

M-ar speria iminenţa unei dictaturi. M-a speriat pentru câteva secunde Traian Băsescu, acum 4 ani. Mi-am revenit. Acum, mă uit la declaraţiile sale, care încep sau continuă invariabil cu "am convingerea" şi iar zâmbesc.

Rezultatele alegerilor sunt legitime şi trebuie respectate. Comentatorii care-şi dau în petec şi prezic apocalipsa după PSD sau după PDL au fie prea mult sânge în vine/pastă în pix, fie prea multe zerouri în conturi, prin transfer bancar de la ştim-noi-cine, respectiv de la ceilalţi ştim-noi-cine. Românii, cei care şi-au dorit să aleagă, au ales. Cei care au vrut să protesteze, au protestat. Restul nu contează. Decizia lor trebuie respectată. Prin incluziune, şi a mea.