A plecat şi ultimul român de la Melbourne

Mai era doar unul singur, în turul al 4-lea. Ar fi urmat sferturile de finală. Dar nu te poţi lupta cu karma.

Iulian Vespan a părăsit Australian Open-ul din 2009 ieri, odată cu eleva sa, Alisa Kleybanova. Alisa o bătuse foaaaarte frumos pe cea mai sexy jucătoare a planetei, Ana Ivanovic, în turul al treilea. Însă în faza următoare tenismena de numai 19 ani, un munte de (prea multă) carne, dar şi de ambiţie, nr. 31 mondial, a fost învinsă de Jelena Dokic, sârboaica naturalizată de australieni şi care a devenit, în numai câteva zile, vedeta turneului.

Dokic a fugit de acasă când era încă la şcoală, pentru că nu mai suporta bătăile tatălui ei. A ajuns în Australia, ca să facă tenis. Este nr. 168 mondial, dar a ajuns în sferturile turneului de la Melbourne. Singura australiancă rămasă în AO. Natural, publicul este al ei. Karma este cu ea.

Na, că eu am ţinut cu Kleybanova. Şi pentru că mă cheamă gică contra, dar şi pentru că rusoaica se încuraja pe teren cu "Haide!". Şi pentru că Iulian Vespan îi striga din tribune "Bravo!". Se auzea clar, pentru că nimeni nu aplauda mingile câştigate de ea. Şi a câştigat o grămadă, într-un meci epuizant, de 7-5, 5-7, 8-6.

Că am terminat acum chiar cu toţi românii de la Australian Open, inclusiv cu ăia din linia a doua, o să mă uit după Djocovic. Uite aşa, pentru un episod pe care l-a relatat şi Cristian Tudor Popescu:

Secvenţa numărul 3: sârbul Djokovici face eforturi mari să returneze serviciile-bombă şi să prindă voleurile bosniacului naturalizat american Amer Delici. Meci de mare frumuseţe, între doi jucători de forţă şi fineţe. Schimb lung de mingi, punct important, cu încărcătură nervoasă mare. Delici trimite o dreaptă năprasnică la linia de fund. Arbitrul de linie nu strigă out. Djokovici opreşte mingea şi ridică mâna: challenge, contestaţie. În vuietul mulţimii, mingea bosniacului îşi reface traiectoria computerizată peste teren şi aterizează... nici pe calculator nu se vede din prima unde! Abia la apropiere şi mărire a imaginii se deosebeşte jumătatea de milimetru dintre urmă şi linie: out, Djokovici a câştigat pariul pe muchie de cuţit. Delici strânge din fălci, îl doare rău. Şi atunci Djokovici, în loc să profite de momentul de dezamăgire al adversarului, în loc să servească repede ca să nu-i lase timp să uite mingea pierdută la milimetru, aşa cum spune tactica de manual, îi zâmbeşte prieteneşte bosniacului, ridică ambele mâini în sus a scuză şi pe urmă îşi arată ochii: ce să fac, dacă am ochi buni… Delici se destinde, zâmbeşte şi el, situaţia s-a egalizat psihic şi acum Djokovici poate servi.

Concluziile şi secvenţele 1 şi 2 din fabula lui CTP, aici.

Sursa foto: tenis.info.