Pijamale în Piaţa Mică

Romantic peisaj pentru turiştii care vizitează centrul istoric al Sibiului. Dar ce zic eu turişti, chiar şi pentru nativi ca mine, care se întâmplă ca în treacătul lor efemer să îşi ridice ochii din pavaj, către arhitectura surprinzătoare din Piaţa Mică. Acolo, în văzul lumii, deasupra unui des frecventat local, locuiesc două perechi de pijamale. Una albastru ciel şi una roz cu dungi. Adesea, mai ales la orele târzii ale dimineţii, până înainte de prânz, ele se odihnesc suav în dunga ferestrei. Par leşinate după o noapte lungă de caznă.


Şi aici revenim la disputa: este centrul istoric al locatarilor şi ca atare se pot manifesta liber şi oricum sau este oglinda oraşului şi atunci trebuie curăţat, spilcuit, parfumat şi dat spre folosinţă ochiului estetic?

Au vizitat de 52 de ori Sibiul. Şi revin!

Doi olandezi le trimit salutări sibienilor pe Cartea de Oaspeţi a site-ului Primăriei. Ans şi Jan Wessels din Tilburg zic aşa:

După ce am vizitat de 52 de ori Sibiul, abia aşteptăm să îl vizităm din nou. Urarea noastră pentru toţi locuitorii Sibiului:
La mulţi ani.
Ne vedem curând

(postul este în engleză în original)

N-am făcut nicio pasiune atât de mistuitoare pentru niciun loc din lume în care m-aş întoarce de zeci de ori. Mă gâdilă totuşi la orgoliu să ştiu că alţii au făcut această pasiune pentru casa mea.

Foto: Anuşka

Poimâine vin nebunii

Am zis deja ce părere am eu despre snowmobile. Ideea e că poimâine vin.

Vineri, în Piaţa Mare, de la ora 20.00. Dacă nu aterizează în biroul primarului, vor ateriza în clopotniţa bisericii catolice. Undeva tot trebuie să se oprească :D

Comunicatul oficial zice că Sibiul este al doilea oraş din "această parte a Europei" (e o ruşine să fii din est?) care găzduieşte o asemenea demonstraţie, după Moscova. Păi da, ce mi-i Piaţa Roşie din Moscova, ce mi-i Piaţa Mare din Sibiu...

Io mă duc mâine. Ţup-ţup, în cârje. Dacă tot va fi sfârşitul centrului istoric al Sibiului ez ui nău it, măcar să fiu şi eu acolo :D

Nebun, încă în viaţă

Zăpada e prietena noastră. Şi natura. Munţii, văile, dealurile, pădurile... Dar în acest decor, ce caută motoarele?

Îmi plac schiurile şi săniile. Nu-mi plac snowmobilele. Totuşi, băiatul ăsta merită văzut pe 30 ianuarie, în Piaţa Mare din Sibiu, că s-ar putea să nu mai conlocuim aceeaşi planetă foarte mult, la ce chestii se pretează:



Ross Mercer are şi un record mondial la săritura cu snowmobilul (nu ştiu dacă mai e în vigoare). Chestia e că vine peste o săptămână, în Piaţa Mare. Un tip cu care n-aş vrea să mă întâlnesc în intersecţie.

Ramada: "Groaznică experienţă"

Primesc săptămânal tot ce apare nou pe Tripadvisor în legătură cu Sibiul. Mă enervează când vreun turist are comentarii negative de făcut, dar de obicei asta nu se întâmplă. De data asta, s-a întâmplat. Incriminat nu e neapărat Sibiul, ci hotelul Ramada.

Ramada are 5 comentarii de la vizitatori, din iulie până în decembrie 2008. Primele sunt echilibrate sau chiar favorabile. Cel mai recent, din decembrie, este cu totul negativ. Dacă e hotelul prost sau vizitatorul (din Bucureşti) cu prea mari pretenţii, nu ştiu. Dar zice aşa:

Cele 5 zile din decembrie pe care le-am petrecut la hotelul Ramada au fost o experienţă groaznică pentru mine. În primul rând, sistemul de încălzire nu funcţionează ca lumea, aşa că am îngheţat din prima zi. Micul dejun pare ok, dar mirosul din restaurant este insuportabil, aşa că am fost forţat să merg să mănânc în altă parte în Sibiu. Evenimentele nu sunt prea bine organizate. Cu siguranţă nu îl recomand.

Drept urmare, dl. Ionescu din Bucureşti a notat Ramada cu un punct din cinci.

Ţup-ade

Buf a fost ieri. Azi ţopăi prin casă.

Dar nu de asta vă deranjez frumoasa după-amiază de week-end. Ci ca să vă avertizez să nu vă dis-funcţionalizaţi membrele la sfârşitul săptămânii, că nu are cine să le repare.

Ca o fetiţă cuminte ce sunt şi nu pentru că toată lumea a sărit cu gura pe mine să mă duc la un specialist, am căutat astăzi un ortoped. Atât îmi doream de la o sâmbătă altfel ratată, că nici până în colţul curţii nu pot ajunge de una singură. Ortoped, ai? Sâmbăta?! În Sibiu?!?

Policlinica Astra are, dar numai săptămâna viitoare.
Paltinul are, dar numai luni.
Polisano a avut de dimineaţă, până la ora 10.00 (poftim?!), iar duminică e închis.
La Spitalul Clinic Judeţean, pe secţie, n-am ce să caut, mă avertizează centralista. Numai în policlinică. Iar în policlinică nu-i nimeni până luni. Şi încheie comico-tragic: "Mergeţi la Urgenţe".

E frumos la noi în ţară. Să tot ţopăi...

Volunteşti? Voluntesc.

Mâine e Gala pentru Supervoluntari, un eveniment pe care Claudia Popa, fost director al Crucii Roşii Sibiu, a reuşit să-l aducă la cea de-a treia ediţie, ceea ce este un eveniment în sine. Azi am aflat de la Brylu că am primit o nominalizare, ceea ce mă onorează. Oricum, mă duc să-i fac lui galerie, că nu e nimeni în Sibiul ăsta (la categoria "presă") care să pună mai mult suflet în voluntariat decât Berlinschi cu căţeii lui.

Turist străin: feriţi-vă de fast-food-urile din Sibiu!

Citez de pe blogul Coraimazap (n-am reuşit să mă prind din ce ţară vine, trebuie log in, ceea ce e împotriva principiilor mele internautice :D) - a vizitat Sibiul, e frumos, ne-a liniştit, dar iată mesajul:

"Sibiu-very beautiful town, they are still keeping old houses, and it is impressing, there are more old houses than modern, from my point of view, of course I haven’t been in every corner of this town. Here I was very impressed by no McDonald’s, they have only one McDonald’s restaurant outside the town, and that’s all. May be some one do not like McDonald’s, but believe me, it is more tasty than any Romanian fast food - do not eat there, cuz you’ll get sick after such fast food, it is better to buy food from supermarkets :)"

Engleza-i aproximativă, dar v-aţi prins voi.

Înotul la Olimpia, o încântare

Olimpia e singurul bazin acoperit din Sibiu (nu se pune baia Neptun, că-i cât o cadă mai mare). Singurul bazin olimpic, orişicât. În ţară, dacă mai ţin eu bine minte, sunt doar trei în total. Cu toate astea, ne batem joc de el.

Ştiţi că bazinul Olimpia a fost închis timp de câteva luni, după ce o fetiţă şi-a găsit acolo sfârşitul, înecată. Protecţia Consumatorului a avut de comentat la adresa calităţii bazinului, iar administratorii au zis că repară, renovează, înnoiesc. Ce glumă!

Am înotat ieri la Olimpia în acelaşi bazin mucegăit la colţuri. Barele din metal de care te sprijini sunt la fel de ruginite. Trambulinele din ciment sau din ce dumniezău ştie or fi fost făcute sunt tot putrede. Soră-mea, care a făcut înot când avea 6 ani, zice că şi acum 20 de ani erau aceleaşi. În orice caz, de când ţin eu minte, bazinul n-a căpătat decât scaune noi. Din plastic.

Uşile la vestiar, deşi noi, nu se închid. Le-au greşit dimensiunile. Una dintre ele poartă urmele unui ciocan vânjos, carevasazică e spartă. La baie sunt termopane, dar e curent. Foarte curent. Când vii din apă, ud leoarcă, ce ţi-ai putea dori mai mult decât o briză de aer curat, minus 2 grade?

În bazin, tot felul de indivizi cu dimensiuni pătrate (şi la minte, şi la trup) sar "bombă", fac valuri şi stropesc jumătate din culoare. Li se pare nostim. M-am uitat pe pereţi după semne ca-n lumea civilizată, cu "săritul interzis". N-ai să vezi. Jmecheraşii au liber în bazinul Olimpia.

Totuşi, nu-i chiar aşa dramatic, puştii care săreau pe culoarul nostru au fost de relativ bun simţ şi s-au ferit să ne mai sară în cap, după ce le-am atras atenţia.

În orice caz, dacă vrei să mergi să înoţi la Olimpia, pune-ţi în bagaj: prosop, cască, şlapi, costum de baie, gel de duş şi multă răbdare. Şi coboară-ţi nivelul aşteptărilor. La 15 lei intrarea, nu vei primi nimic în plus faţă de ceea ce ai fi primit şi acum două decenii. A, ba da: apă caldă.

Cu toate astea, mă mai duc. N-am alternativă.

Zâmbete de peste tăt

Blonda are o iniţiativă care implică blogosfera. Că tot e Crăciun. Şi că tot suntem invadaţi de reclame care ne îndeamnă (să cumpărăm şi) să fim mai buni. Până la urmă, ce-i rău în a fi bun? Argumentele le citiţi la Blondă. Eu vă spun doar că doreşte sincronizarea unor acţiuni în toată ţara, care să aibă drept scop şi efect final.... un zâmbet ;) Dăruiţi, jucaţi-vă cu copiii cu care nu se joacă nimeni, învăţaţi pe cineva un joc nou, telefonaţi-le oamenilor cu care n-aţi mai vorbit de prea mult timp, adoptaţi un căţel şi veniţi la standul freecycle din Piaţa Mare :D Că tot veni vorba de reclamă.

Poşta Română îţi urează toate cele bune

Primesc newsletter de la unul dintre site-urile cu cărţi la care sunt abonată, că a apărut şi în limba română "Copiii lui Hurin" de Tolkien. Eu, un copil mai mare care citeşte cărţi pentru copii mai mici, nu am putut rezista tentaţiei şi, cu toată criza financiară, am zis că merită 42 de lei (cu taxele poştale pe cheltuiala mea, fireşte). Aşa că am comandat-o online.

Ajunge avizul acasă, sunt aunţată că trebuie să merg s-o ridic de la poştă. Aviz tipic pentru Poşta Română: ai un colet în valoare de Ţ RONI. Atât. Nu tu oficiul poştal de unde trebuie s-o ridici, nu tu orele între care e deschis, nimicuţa. Mă rog, ştiam din experienţele anterioare ce şi cum, aşa că ajung pe Mitropoliei, la "colete".

Intru. Afară, 0 grade Celsius. Înăuntru, către 30. Miros de fier vechi, de mobilier care n-a văzut cârpă de şters praful, ce să mai vorbim de soluţii de curăţare, de peste două secole, tejghea îmbâcsită pe care ţi-e scârbă să-ţi aşezi până şi geanta şi miros de transpiraţie. Domnul (din fericire, nu doamna) de la ghişeu, cu soba duduind în spate, stă într-un tricou ud în părţile evidente. Caut avizul în geantă, iar când ridic ochii către dumnealui, dau mai întâi de un mesaj de întâmpinare, pe care ţin să-l împărtăşesc şi cu voi:


Atât am avut de zis. Restul e legendă...

Vrei să facem schimb?

E simplu: vii cu o carte şi primeşti alta în schimb. Vii cu un CD sau DVD (musai NEpiratate) şi primeşti altul în schimb. Dar MAI ALES convinge-ţi copilul să vină cu o jucărie pe care şi aşa nu o mai foloseşte de mult timp, că s-a plictisit de ea şi va primi alta în schimb. Este ceea ce se cheamă "circuitul obiectelor în natură", Freecycle, un nou tip de reciclare. Voluntarii care cred în reciclarea prin refolosire se vor afla la Târgul de Crăciun din Piaţa Mare, în fiecare zi de joi şi vineri a târgului, între orele 17.00 şi 21.00. Toate jucăriile rămase - adică cele donate de copii care nu doresc nimic în schimb - vor fi oferite înainte de Crăciun unor copii nevoiaşi.

Sigur aveţi şi voi ceva de schimbat prin casă. Ne vedem acolo!

PS pentru Deleanu şi Brylu: Ideea organizării unui stand Freecycle la Târgul de Crăciun a fost a lui N A I E. Pe bune :P

Din paradoxurile statului român

Putem înţelege prin "stat" atât organizarea administrativ-teritorială a unei ţări, cât şi (in)acţiunea de nu face nimic. Cel mai bine se îmbină însă cele două accepţiuni ale termenului în expresia "a sta pe banii statului".

În acest context, dar fără nicio legătură, să vă povestesc două istorioare.

Istorioara 1. Buletinul perforat.
Ce fac tinerii căsătoriţi imediat după nuntă? Bine, nu chiar imediat. În orice caz, în zilele imediat următoare. Desigur, pleacă în luna de miere. De regulă, peste hotare.
Mai nou, miresucile proaspăt căsătorite primesc din partea Primăriei Sibiu un cadou binemeritat: o gaură. În buletin. Deşi în faţa ofiţerului de stare civilă li se explică faptul că valabilitatea fostului buletin, cu numele de domnişoară, este de încă 15 zile, legalitatea prevederii este contrazisă de (ne)obiectul în sine: gaura. Fiind dotat cu acest accesoriu, buletinul devine automat invalid şi imposibil de folosit la graniţă. Termenul de eliberare a noului act de identitate: două săptămâni. Dar ce te faci când deja ţi-ai plătit excursia, pentru mâine? Pentru a rezolva această antagonică situaţiune, multe dintre proaspetele doamne s-ar folosi de taxa de urgenţă, dacă aceasta ar exista. Dar ea nu există. Situaţie fără ieşire.

Istorioara 2. Oficiul poştal de la Judecătorie.
În clădirea Tribunalului, lângă Regsitratură, există un oficiu poştal. Necesar pentru: colile A4 pe care se scriu cererile, timbrele judiciare, plicurile şi alte accesorii indispensabile bunului mers al justiţiei. Pe uşa încăperii scrie mare şi citeţ OFICIU POŞTAL. Dialog astăzi în încăperea oficiului:
- Bună ziua. Un timbru judiciar de 15 bani, vă rog.
- N-avem.
- Atunci da-ţi-mi unul de valoare mai mare.
- N-avem. De nicio valoare.
- Păi şi unde găsesc unul?
- La un oficiu poştal.
Dăăăăăăăăăăăă. La mintea cocoşului.

Sunt tot mai convinsă că scrierile lui Kafka sunt inspirate din sistemul administrativ românesc.

Viaţa-i frumoasă. Clişeu.

De câteva zile, începea să mă sâcâie imperfecţiunea centrului Sibiului.

În urmă cu vreo săptămână, o vecină de 22 de ani care se întorcea acasă pe la 10 seara a fost furată şi bătută la colţul străzii. Alaltăieri, Călin, care are biroul la 10 minute (de-ale mele, 5 de-ale lui) de Piaţa Mare, mi-a povestit cum o puştoaică (din pricină de politically correct n-am voie să-i spun ţigăncuşă) a intrat în sediul firmei, s-a învârtit cât s-a învârtit în jurul unei biciclete legate la parter, până a ieşit cineva la ea. Previzibil, a început să urle, iar un hăndrăluş (nici la ăsta n-am voie să-i spun, da vă prindeţi din rimă) a sărit imediat: "Ce-i, bă, te iei de sor-mea?". Mai să iasă cu vânătăi. Familia cea unită s-a transferat (bănuiesc eu) la noi pe stradă. Ieri, tot o puştoaică a intrat la noi în casă, a scos-o misiz buni afară, s-a dus la etaj, de unde n-a mai scos-o nimeni şi a furat un telefon mobil, cu care a plecat fugind împreună cu ataşamentul (aka "fratele").

În aceste condiţiuni şi circumstanţe, astăzi răsare soarele. Dar nu aşa, că răsare soarele... e una din acele zile în care te uiţi pe geam şi nimic nu-i strâmb. Frunzele strălucesc galben în copaci, altele foşnesc muzical pe jos, chiar şi clădirile scorojite par vesele în lumina asta care nu cade văratic, aşa, plin, să te orbească şi nici iernatic, tăios, să te doară, cade... ondulat, mângâietor. Trec prin Piaţa Mare, în drum către redacţie. Într-un colţ al pieţei, o domnişoară firavă, poate are 12 ani, dar poate numai 10, cu părul în nuanţa frunzelor de astăzi, poartă greu o vioară în toc, iar în cealaltă mânuţă, un corn. Îl fărâmiţează mărunt şi îl aruncă pe caldarâm. Zeci de aripi încep să fâlfâie în jurul ei, coboară ca o perdea, mai întâi o acoperă şi n-o mai văd şi apoi coboară şi se aşează în jurul ei, ciugulind. Iar ea gângureşte fericită.

Câte forţe trebuie să conveargă, să spargă relativitatea timpului, ca să se întâmple toate deodată, să picteze tabloul ăsta ireal de frumos, iar eu să fiu acolo?

Dacă n-ar fi adevărat, ar fi un clişeu. Îmi pare rău că n-am făcut o fotografie.

PS pentru cei pe care-i scoate din sărite partea frumoasă a lucrurilor: citiţi textul de la coadă la cap.

Medieval - Sibiu vs. Sighişoara

Îmi place mai mult Festivalul Medieval de la Sibiu decât cel de la Sighişoara pentru că:

- ai loc să te plimbi între standuri
- are cavaleri şi domniţe şi saltimbanci, nu clovni ieftini şi artişti reprobabili
- lumea (puţină, ce-i drept) vine ca să vadă lupte cu săbii şi parade cavalereşti, nu să bea în neştire şi să scuipe seminţe printre dinţi
- n-am văzut drogaţi
- se cântă muzică bună
- cineva mătură noaptea, iar a doua zi e curat
- mă distrează copios costumaţiile primarului Klaus Johannis din debutul festivalului

Îmi place mai mult Festivalul Medieval de la Sighişoara decât cel de la Sibiu pentru că:
- are spirit. Sau avea. Nu m-am dumirit, pentru că anul ăsta l-am sărit. Şi am auzit că bine am făcut.

Muzeul din Dumbrava, ca-n Africa

Vă rog să găsiţi cele 10 diferenţe dintre cele două imagini aparent identice (prima este surprinsă în Bomas of Kenya, un muzeu al triburilor din statul african, iar a doua, în Muzeul Tradiţiilor Populare din Sibiu).

Codrin Arsene, un tânăr de 21 de ani îndrăgostit de Africa (bravo lui) care, deşi are nume românesc, deduc eu că se consideră doar cetăţean universal, din moment ce spune că momentan locuieşte la Chicago, dar a locuit şi în România şi Argentina, este de părere că cele două locuri seamănă chiar foarte bine. Ba nu, foloseşte de-a dreptul cuvântul "identice". Crede că singura diferenţă dintre cele două parcuri tradiţionale rezultă din suprafaţa de 10 ori mai mare pe care se întinde cel de la Sibiu, dar notează că este impresionat de similarităţile arhitectonice dintre cele două culturi.

Relatarea lui Codrin Arsene din Kenya, AICI (relatarea e chiar interesantă, merită citită).

PS: Mâine fug către braţul Sfântu Gheorghe şi vă relatez la întoarcere, peste 5 zile, similitudinile dintre Delta Dunării şi cea amazoniană :)

Bunul simţ la şoferi

Un locatar de pe Tribunei ştie foarte bine cum e cu bunul simţ la şoferi. Şi şi-a amplasat următoarele inscripţii deasupra porţii:


Eu deduc că mai întâi a fost "Atenţie garaj!". Apoi "Parcarea interzisă". Şi în ultimă instanţă, apelul umanitar: "Dacă mai ai puţin bun simţ..."


Nu cred că a avut succes cu niciunul dintre mesaje, aşa că a recurs la metoda extremă:


Şi-a montat sisteme preventive.

Mă gândesc la ea

Mă gândesc la ea.. NON STOP.

Acum s-a închis în sine şi se gândeşte în tăcere. Dar înainte de asta, a fost sediul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici. La care ea s-or fi gândit ei non-stop? :)

SB 05 DZZ. Bonus: Porsche

Ei sunt mulţi, noi pe lângă ei. Ei sunt proşti, noi ne facem cruci şi trecem mai departe. Ei sunt, nu-i aşa, cei care stau "în fruntea tuturor". Sunt cool, sunt jmekeri, sunt baştani. Sunt ruşinea României.

Din acest serial fără sfârşit, un nou epidsod:


Acest graţios Ford, cu numărul de înmatriculare arborat după parbriz, SB 05 DZZ, a parcat astăzi fără jenă pe trecerea de pietoni de pe strada Tribunei, călcând şi 87,3% din trotuar, astfel încât şi eu şi domnişoara în verde din imagine şi probabil mulţi alţii ca noi am ras tencuiala de pe clădirea din stânga, ca să ne strecurăm dincolo de obstacol.

În plan secund, vă rog să observaţi nelipsitul porsche roşu (editare ulterioară, că iniţial am zis că-i ferrari... aşa-i când nu te pricepi :) ), parcat invariabil ilegal. Şi deşi îşi petrece aproape fiecare zi staţionând neregulamentar în capătul centrului, ca să fie admirat de toate piţipoancele cu tocuri altitudinale, n-am văzut niciun lucrător al Primăriei amendându-l. O fi, nu ştiu, dar eu nu l-am văzut. Şi am vaga bănuiala că nici porsche-ul n-a văzut, din moment ce tot acolo se hodineşte în fiecare zi.

Ne scapă Sibiul din mână

Aseară, la Realitatea TV se transmitea o emisiune în direct de la Jina, cu Hurezeanu, Ursu şi Dinescu. După ce au lăudat Sibiul cât l-au lăudat şi l-au periat pe Johannis cât l-au periat, Dinescu trage o concluzie tristă: "da, dar vezi, când pleacă de aici, din maşini răsună tot manele".

Am avut o reacţie spontană să schimb canalul ca să nu-i mai văd mutra olteanului de Dinescu, jignitorul de ardeleni, dar m-am răzgândit înainte să apuc telecomanda. Şi dacă are dreptate?

Întâmplarea 1. Acum o jumătate de oră, treceam grăbită pe strada George Coşbuc. Stradă centrală, lângă Facultatea de Ştiinţe. Trec de un grup - doi "domni" şi două "doamne" - foarte gălăgios, foarte strident îmbrăcat. Deşi nu vreau să recunosc şi îmi reprim obstinent micile sentimente xenofobe care mă năpădesc uneori, am reflexul de a ocoli grupurile de genul ăsta, la fel cum ocoleam când stăteam la bloc haitele exagerat de active de câini (iubesc câinii foarte tare, dar ştiu exact când nu-i bine să intri în mijlocul lor). Ei, de data asta, nu i-am ocolit. E o zi prea frumosă şi prea luminoasă, e prea amiază şi prea centru ca să am motive să mă tem.

Tocmai când cred că am trecut de ei, mă seceră un pumn în spate, chirurgical ţintit în zona rinichilor. Mă opresc stană, mă întorc 180 de grade şi fără nici cea mai mică premeditare, strig: "în steluţe steluţe steluţe mamii tale de nesimţit". Grupul se opreşte şi el, consternat, iar muierea făptaşului se năpusteşte asupra mea, turbată, să mă lovească. Am stat neclintită, eram prea şocată ca să plec şi oricum, ăştia fac exact precum căţeii laşi, muşcă numai când eşti cu spatele. M-am uitat foarte atent la trăsăturile individului şi individei, în caz că o încasez, să ştiu precis cum le fac portretul-robot. Ciudat, dar pentru o secundă chiar mi-am dorit s-o încasez, spre "binele" lor.

Strategia (pe naiba, doar impuls de moment) a dat roade. Au văzut că nu mă clintesc şi nu prea aveau soluţii pentru asta. Am căpătat curaj şi am întrebat: "Pe tine cum te cheamă, nenorocitule? Uită-te la mine, să ştiu după cine trimit poliţia". Şi-a întors faţa. Muierea s-a dat un pas spate. Eu, ca un pudel care a gonit un rotweiller, strig şi mai tare: "De mine nu te mai iei cât trăieşti tu! Şi nici de alte domnişoare. Ţi-e clar?" (Penibil, că doar nu-s Cat Woman să ştiu de cine se mai ia, dar cred că m-au lăsat ai mei prea mult la televizor când eram mică). Între timp, scosesem telefonul să le fac o poză, dar când l-au văzut, s-au întors şi au plecat, cu al doilea dintre "domni" şoptind în mers: "iertaţi-l, domnişoară, iertaţi-l".

Întâmplarea 2. De câteva săptămâni, vizavi de casa unde locuiesc, tot pe centru, se lucrează la fosta Filarmonică. De când au început lucrările, în fiecare dimineaţă am parte de acelaşi recital. Au început cu "psss-pssss". Au continuat cu "domnişoară, domnişoarăăăăă", apoi cu "tu, eşti surdă?". De câteva zile, îşi încearcă imaginaţia şi urlă când mă văd: "Sorinaaa, Corinaaaa, Mihaelaaaa, Mariaaaa, Elenaaaa". Azi-dimineaţă, la fel. M-am dus frumos la ei, le-am spus să înceteze că deja m-am plictisit de ei şi poate-l sun pe dl. Muller. Cuvântul magic. Dl. Muller este un soi de patron, respectiv omul de afaceri care a luat spaţiul în concesiune şi face acolo restaurant (ce bine e să deţii informaţii :)) ). Unul singur dintre muncitori a mai comentat ceva, n-am înţeles ce, dar i-a retezat-o altul: "taci, mă, că poate lucrează la Primărie".

Apropo de Primărie...

Întâmplarea 3. Prietenei mele Simona i s-a furat ieri portofelul, din geantă, din biroul ei de la Primărie. Nu centru, ci centrul centrului centrului. Mai pe larg vă povesteşte brylu.

Nu sunt deloc cazuri izolate. Mi-e teamă că pierdem Sibiul din mână.