Spot anti-fumat interzis

Din nou, vest-europenii se trezesc dimineaţa mai catolici decât Papa. Englezii au interzis un spot anti-fumat - sau, mă rog, l-au mutat seara târziu. Ăsta-i spotul:



Să ne venim puţin în fire, că prea ne-am speriat, nu?

Cu siguranţă tot managementul CNA-ului englezesc fumează.

Mâncare de criză pentru mai-marii lumii

Liderii puterilor mondiale (G20), care se vor reuni în Marea Britanie, vor avea un meniu de criză, pregătit de cel mai celebru bucătar al momentului, Jamie Oliver.

Premierul Gordon Brown l-a invitat pe starul emisiunilor culinare din Marea Britanie, Jamie Oliver, să conceapă meniul liderilor politici care vor participa la Summitul G20 de la Londra, astfel încât acesta să reflecte actuala criză economică.

(Cotidianul)

Iniţiativa vine după mai multe gafe comise de liderii mondiali, care s-au înfruptat precum romanii cei bulimici, în timpul ultimelor summituri.

E clar că liderii mondiali au bani de mai mult de-un sandviş, au un job bunicel, probabil nu vor fi concediaţi prea curând, îşi votează singuri salariile şi deci prezintă un risc minim de a deveni victimele crizei. Să mănânce deci ce le pofteşte glanda sau să se înscrie în trendul alimentar minimalist din această perioadă?

O masă bogată ar însemna o sfidare fără margini din partea lor. Deşi noi ştim că, ajunşi acasă, vor da iama în caviar, măcar la summit, unde-i atâta presă, să arate respectul faţă de amărâţii lumii. Mie mi-e ruşine să înfulec dintr-un sandviş atunci când trec pe lângă un cerşetor. În proporţii mondiale, globalizatoare, ar trebui să simtă şi ei acelaşi lucru.

În plus, alegerea lui Jamie Oliver e foarte inspirată. Oliver e britanicul ăla cu accent ciudat care a militat ani la rând pentru interzicerea mâncărurilor procesate în şcolile din Anglia. Celebrul lui restaurant, Fifteen, poartă numele ăsta pentru că Jamie a selecţionat 15 persoane defavorizate, inclusiv foşti puşcăriaşi şi le-a arătat cum se lucrează în domeniul horeca. Oliver este unul dintre cei mai acerbi contestatari ai mâncărurilor procesate din supermarketuri (deşi a făcut o avere din reclamele pentru un lanţ de supermarketuri). O scenă grotescă, dar relevantă - Oliver a adus un miel viu şi conştient în emisiunea lui, l-a omorât şi l-a tranşat live, tot în scop militant pentru mâncarea naturală.

Partea bună este că se va vorbi despre mâncare ieftină, naturală, despre fermieri şi roşii proaspete.

---------------------

Blogul lui Jami Oliver, aici.

E săptămâna puiului la Jamie Oliver. Cât de sănătos e să mănânci pui, reţete şi discuţii, aici.

Italienii şi imnul României

Niciodată nu m-am gândit la conflictul dintre italieni şi români din perspectivă istorică. Profund istorică. De la Râm încoace...

Azi am găsit un videoclip pe muzica BUG Mafia, cu un mesaj pentru italieni, părtinitor şi subiectiv. Dacă aveţi răbdare până la capăt, veţi găsi aici şi Sibiul, dar şi o strofă din imnul naţional al României:

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Domnişoară... ăăăăăă, mă scuzaţi că v-am jignit

Am mai povestit despre părerea mea referitoare la feminism/atitudini sexiste şi la exagerările la care se ajunge.

Un asemenea nivel a atins dictatura PC (political corectness) în UE, încât îşi bagă nasul şi în vocabular.

Folosirea cuvintelor "Doamnă" şi "Domnişoară" a fost interzisă de liderii Uniunii Europene, pentru că nu sunt considerate politically correct.
Birocraţii de la Bruxelles au decis că aceste cuvinte sunt sexiste şi au emis noi reguli în încercarea lor de a crea un limbaj "neutru de gen".
Noile reguli avertizează politicienii europeni să evite să se refere la starea civilă a unei femei.
Cuvintele Madame şi Mademoiselle, Frau şi Fraulein, Senora şi Senorita au fost şi ele interzise.

(Daily Mail)

Sunt delicioşi funcţionarii ăştia europeni. Câţiva dintre zecile de mii care există, sătui de emis rapoarte despre alte rapoarte care la rândul lor centralizează nişte rapoarte, s-au pus cu pixul pe dicţionar şi au început să taie: statesmen (recomandat a se încloui cu political leaders), sportsmen (înlocuit cu athletes), man-made (înclocuit cu artificial) şi policemen (înlocuit cu police officers). Na, fetelor, ne simţim răzbunate?

Fetelor, cu încredere, în stâlp!

Am condus cu regularitate patru maşini - Dacia lu' tata, un Tico de serviciu, vechiul Forduleţ şi actualul Pejo. Cu toate, dar cu absolut toate, am dat în gard/stâlp/altă maşină în parcare.

Mai întâi cu Dacia. Era prima dată când mă lăsa tata s-o bag în curte. Schimbătorul de viteze se plimba prin cutie precum făcăleţul în mămăligă, iar la pedale nu prea ajungeam, că scaunul şoferului se blocase într-o anume setare şi de acolo nu mai pleca. Aşa că eram nevoită să stau doar cu o jumătate de bucuţă priponită în el, în aşa fel încât să ating cu vârful pantofilor ambreiajul. Ce să mai povestim de servodirecţie, termen tehnic despre care, la vremea aceea, nu aveam cunoştinţă. Am dărâmat pubela din curte, accident care nu s-a lăsat cu urmări grave, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pagubele materiale constând într-o zgâritură amărâtă pe fundul Daciei au fost acoperite de zâmbetul meu larg şi luminos la coborârea din maşină: "M-am descurcat?".

În altă zi, era iarnă, ţin minte ca astăzi, plecam de la studioul TV după ce o zi întreagă ne chinuisem la montat emisiunea pentru copii pe care o filmasem la nu mai ştiu care grădiniţă. Mă sui în Ticoul de serviciu, mă asigur că nu vine nicio maşină din nicicare dintre sensuri şi dau încrezătoare cu spatele. Mă opresc brusc şi forţat. Într-un stâlp. Pe mine nu m-au învăţat la şcoala de şoferi că trebuie să te asiguri şi să nu vină vreun stâlp.

Altădată mă grăbeam să ajung la programarea de la cosmetică, unde tot timpul întârziu. Parcarea plină, găsesc un loc înghesuit, stau pe gânduri, mă gândesc că Ford Focusu e cam lat pentru jumătatea aia de locşor, dar ce se şi poate întâmpla? Omul e dator să încerce. Intru eu uşor, maşina mai că torcea de la cât de frumos o ţineam eu într-a-ntâia, când aud pe uşa din dreapta spate: scâââârrrrrrţţţţţţţţţ. Tocmai rădeam Dacia 1300 din dreapta. Focusu roşu, Dacia albastră. Ne procopsisem fiecare dintre noi cu un simbol stelist. Din Dacie coboară, drăcia dracului, un poliţist în uniformă. De la Rutieră, cum altfel? Foarte calm, vine către mine ţinând un obiect în mână. Nu era contondent. Nu era nici carnetul cu procese verbale. Era o cârpă. Cu care se apucă şi-mi şterge mie zgârietura. Zice: "Nu se duce!". No shit! Zic: "Păi haideţi să mergem la poliţie" - imaginaţi-vă cum vine să-i spui asta unui poliţist. Zice: "Eh, a mea şi-aşa-i o rablă. Mergeţi dvs. la biroul tamponări şi spuneţi că v-aţi găsit-o zgâriată în parcare". Păi dacă organul de stat zice să faci un lucru, îl faci, dom'le. Nu te joci cu autorităţile.

A patra şi ultima păţanie - deci puteţi să-mi daţi liniştiţi maşinile pe mână, că mi-am făcut norma - s-a petrecut într-o frumoasă seară de vară, când plecam cu Pejoul dintr-o vizită, foarte distrată (şi nu, nu băusem nimic). Îmi învăţasem lecţia, mă uit în spate după stâlpi. Nu venea niciunul. Dau cu spatele şi iar mă opresc brusc în ceva. Mă uit în spate, nimic. Mai dau o dată. Iar buf. Măi să fie! Mă dau jos - un stâlpişor. Cam la juma de metru înălţime, plantat pe trotuar ca să menţină drept un fost pomişor. Stâlpişorul a scăpat nevătămat. Pejoul, evident, s-a procopsit cu o zgârietură.

Date fiind circumstanţele, având totodată şi bănuiala că nu sunt singura în această situaţie, fetelor, am o veste bună: s-a inventat vopseaua regenerabilă! Lăudată fie ştiinţa!

Oamenii de ştiinţă americani pregătesc intens un „înveliş” de poliuretan pentru caroserii care poate „vindeca” zgârieturile în mai puţin de o oră dacă este expus la razele solare, relatează „The Times”.
(Gândul)

Şi creşte!

În secunda în care scriu, populaţia mondială a ajuns la 6.753.328.512 oameni. Şi creşte!

Astăzi s-au născut 335.057 copii şi au murit doar 146.426 de pământeni. Până în secunda în care am scris.

Doar anul acesta, până în această secundă, s-au produs deja 10.377.063 maşini.

Au apărut anul acesta, în afară de cele care sunt pe rotativă şi ies după ce am terminat eu de scris, 104.527.343 de ziare.

Emisiile de dioxid de carbon ajunseseră în secunda în care am apucat să scriu la 4.458.188.456 de tone metrice.

Doar anul acesta, până acum, s-au produs 1.048.249.763 tone de alimente. Sunt - şi numărul lor creşte! - 1.333.618.325 de oameni care nu au acces la apă potabilă.

Statisticile - şi nu doar astea - sunt disponibile, real time, pe site-ul Worldometers. Datele statistice sunt adunate în cadrul unui proiect de mare amploare şi, spun ei, de mare acurateţe. Cifrele te pot speria - eşti doar una dintre unităţile din coada lor, care se schimbă de mai multe ori pe secundă.

Aveţi un cort mai mare?

Nu-i criză? Think again:

Peştele cu capul transparent

Nu-i nevoie să descoperim alte planete ca să ne minunăm de ciudăţenia formelor pe care le creează viaţa. În adâncul oceanelor, încă mai sunt creaturi pe care le descoperim cu mirare. Evoluţia lor pare c-a luat-o pe alt traseu. Unul dintre aceste specimene este peştele cu capul transparent:



E transparent, dar nu numai atât. Ochii nu sunt ăia care par a fi, ci chestiile alea verzi din creştetul capului, de sub membrana transparentă.

Avem nevoie de Cristi Brancu?

Pe Cristi Brancu l-am ascultat o vreme la Europa FM. La drum lung, era ideal. Voce bună, nu te deranjează la condus, nu râde isteric la propriile glume şi mă obişnuisem cu jingle-urile. Îmi dădeau o senzaţie de siguranţă - adică, oi fi eu în maşină, la 500 de kilometri de casă, dar asta nu rezultă şi din atmosferă.

Asta până să apară Radio Guerilla. Ueeeeeeiiiii smarter. Şi muzica difuzată, aşijderea.

Nu ştiu ce cristos căutam pe net şi am dat de blogul lui Brancu. Am sperat să regăsesc o părticică din sentimentul familiar de altădată. Şi am găsit următoarele: "Cine n-are (barbatie), n-are. Primul sot al Mihaelei e cam josnic", "Marutza in gura lupului", "Radulescu vs. Tatoiu, la tribunal. Dupa Agentul VIP.", "Noul vlastar Sucu va fi botezat in februarie" (vorba cântecului: Sucu? Who the **** is Sucu?). Eu, care am cu ştirile mondene cam cât are coada vacii cu ştampila primăriei, am fost surprinsă să aflu tot felul de veşti care nu mă interesează absolut deloc. Pe alţii, însă, da. Oamenii comentează, dezbat, despre bărbaţii Răduleascăi, despre vestimentaţia lui Dani (ăsta cică ar fi un puşti de la Antena 1, combinat cu ante-numita), despre casele Mioarei Roman (cred că fosta nevasta a lui Petre Roman) etţetera.

Carecumarveni, pe oameni îi interesează aceste aspecte. Şocantă ipoteză: chiar avem nevoie de Cristi Brancu?

Umor din ăla bun

Când am primit linkul ăsta, nu m-am putut opri din râs câteva minute. Umor din ăla bun, cum făceau Divertişii pe vremuri şi uneori le mai iese şi astăzi:



N-au nimerit-o foarte bine cu viziunea mesianică asupra politicii româneşti, dar soarta e de vină, nu psihologia personajelor :D

Eeeehhhh?

O iubesc pe tanti asta:



Mulţumesc, Cătălin, pentru videoclip.

Dublu KO

Videoclipul următor arată nu numai că SE POATE, ci pictează o superbă metaforă a crizei economice actuale, unde boxerul 1 egal populaţia, boxerul 2 egal băncile:

Ronaldinho în centrul Sibiului

Sau un fel de Ronaldinho. Am dat peste clipul ăsta din întâmplare, în timp ce căutam cu totul altceva:



Trebuie să recunoaştem că tipul e bun. Dacă e sibian, efortul lui e cu atât mai considerabil cu cât fotbalul sibian e mort. Mort de tot. Imposibil de resuscitat. Eventual născut altul, dar asta presupune chinurile facerii. Şi nu ştiu cine ar avea curajul.

Schi în fundul gol

Asta-i pentru toţi pasionaţii de schi, printre care şi Ade. Aş putea să mă las de un sport pe care nici nu l-am început bine, conştientă acum de riscurile la care mă expun:



Evident, numai unui american i se putea întâmpla :) Imaginile au fost publicate în (desigur) Daily Mail.

Scufiţa Roşie, Veronica şi Mama

Astăzi dau să caut ceva pe Youtube. Youtube-ul, observ şi eu azi, are o funcţie nouă care îţi recomandă câteva clipuri, în funcţie de căutările anterioare, probabil. Nici nu mi se încarcă bine, că-mi şi vine că-l ţuc:



PS: Asta ca să ne mai treacă supărarea după postul anterior.

Jucăm fazan

Brylu zice Reverberaţie. Eu zic iesle (că-i de sezon). Călinaces (dacă e net în Amsterdam), Oancea (ba are legătură cu baschetul, dacă zici "le 3 secunde, băi Ciuline!"), băgătorii (hai, că sunteţi trei)? Şi încercaţi să evitaţi leuşteanul :)))

Imnul Spitalului de Psihiatrie

"Pe meleagul nostru scump, între coline
E-aşezat, pitoresc, printre pomi frumoşi
Spitalul mare al înţelepciunii
Ce ne vrea poporul pe toţi mai sănătoşi".

Jur că nu-i la mişto. Jur că aşa, agramat, cum se-aude, e originalul. Jur că este imnul, pe bune, al Spitalului de Psihiatrie din Chişinău. Dacă nu mă credeţi, daţi şi voi click AICI să-l ascultaţi (coloana sonoră e demenţială).

Cum intri pe pagina principală a Spitalului de Psihiatrie din Chişinău, te întâmpină următorul mesaj: "Tocmai aţi accesat site-ul Spitalului Clinic de Psihiatrie din Chişinău. Suntem o Instituţie Medico-Sanitară Publică, fondată în anul 1895, cu o istorie bogată, a cărei tradiţii frumoase sunt continuate şi multiplicate de generaţia contemporană. Spitalul asigură o gamă vastă de servicii aparţinând specialităţilor: psihiatrie adulţi şi copii în sistem ambulator, semiambulator (staţionare de zi) şi staţionar – pentru toate categoriile de morbidităţi specifice". Nu că-ţi vine să te internezi voluntar?

Ei, dar să vedeţi cum te împină site-ul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu: "Tocmai aţi accesat site-ul Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu. Suntem o unitate sanitară publică a cărei faimă (haleluia!), datorată unei istorii de peste 140 de ani, este confirmată şi îmbogăţită de performanţele actuale. Spitalul asigură întreaga gamă de prestaţii aparţinând specialităţilor: psihiatrie adulţi şi copii, neurologie pediatrică şi recuperare neuromotorie copii, în sistem ambulator, semiambulator (secţii de zi) şi staţionar – pentru toate categoriile de morbidităţi specifice".

Şi vă rog să nu mă întrebaţi cum am ajuns eu azi pe site-urile Spitalelor de Psihiatrie!

Ninge de Crăciun?

În fiecare an mă sâcâie întrebarea asta. Şi pe nenii şi tantiile de la meteo îi sâcâie alţii ca mine, cu siguranţă.

Am stat cu ochii pe canalul de vreme non-stop. Ca toţi sateliţii, arată ce vrea el şi rar de tot ce vreau eu. Astăzi, pe grafică au apărut primii fulgi de nea:


Ca-n filmele americane pentru copii prea bine hrăniţi - şi ca-n Coelho :D - poate dacă ne dorim asta mult mult, toţi deodată, chiar o să ningă de Crăciun.

Cine ar putea salva omenirea de la moarte?

Nu ştiu dacă e pe bune, l-am primit şi eu. Mai nostime decât rezultatul sunt variantele. Eu aş vota Chuck Norris. Cu ochii închişi.

I-aş învineţi fiecare centimetru

Dacă filmuleţul ăsta e pe bune, mi se rupe sufletul. Dumnezeule, puştii ăştia din ce specie fac parte? Nenorocitul ăsta care îi cară pumni propriului profesor şi apoi pleacă din clasă râzând, ca un erou, ar merita să fie bătut centimetru cu centimetru, până nu mai rămâne un centimetru neînvineţit pe pielea lui.