Mai neim iz Ghips

Să vă povestesc câte ceva despre persoanele cu handicap temporar. Spre exemplu, că la astea încep să mă pricep, despre cele care stau în ghips.

Pe cât de mult ignorăm situaţiile "speciale" şi legile care obligă instituţiile/organizaţiile/firmele să adopte măsuri speciale, pe atât de mult ţi le-ai dori concrete când te găseşti într-o imposibilitate motorie.

Să vă prezint câteva situaţii kafkiene. My favourite.

1. Secţia de Ortopedie a Spitalului Clinic Judeţean se află la etajul 1 al clădirii. Până la etajul 1, ai de urcat două serii de scări, în total, să aproximăm, vreo 30. Nu există lift, nu există rampă. Încântător.

2. Deşi majoritatea hotelurilor s-au dotat cu faimoasa uşă rotativă, pe care un individ în cârje nu poate intra, că riscă să nu ţină pasul, legea obligă unităţile să aibă şi uşă normală. Şi au. Atâta tot că e încuiată.

3. Legea obligă până şi constructorii de blocuri să doteze imobilele cu facilităţi pentru persoane cu handicap, dar constructorii de maşini ies din ecuaţia asta. E aproape imposibil să te sui în maşină dacă ai piciorul în ghips. Eventual poţi sta lungit pe bancheta din spate. Dacă ai picioare lungi (nu ca mine, că de aia nu m-am făcut fotomodel :P), nu încapi şi pace.

Ca să nu mai vorbim că trotuarele sunt denivelate şi dai cu cârja-n gropi. Nu-i de râs, o să fac o asociaţie care să militeze pentru asfaltarea trotuarelor. La naiba cu străzile! Discriminăm pietonii? Jos dictatura şoferilor!