Şocant, incredibil, dezastruos, impresionant, !

Am în urechea internă o cretă din aia veche, proastă, presărată cu fire de nisip. De fiecare dată când ăia de la tv scriu cu ea pe tabla auzului meu, scââââââââârţ face creta, de mi se ridică părul pe mâini şi încep să mă mănânce gingiile.

Al naibii subconştient, când mă apuc să scriu un articol, uneori mi se strecoară sub tastatură pe nescârţâite aceleaşi expresii. Ptiu, lua-v-ar gaia!

Încep o listă, completaţi şi voi cu scârţâielile pe care le uit eu:

• Anul este neapărat de zile. Nimic nu s-a petrecut acum un an, ci musai acum un an de zile, ca şi când ar exista o sută de alte posibilităţi.
• Când ceva nu merge bine în România - şi niciodată nimic nu merge bine în România -, facem inevitabil cumparaţia cu în orice ţară civilizată (o excludem astfel din categorie pe a noastră)
• Când ceva nu merge bine în România - şi niciodată nimic nu merge bine în România -, ţara devine a tuturor posibilităţilor, în antagonie cu acceaşi expresie ştampilată metaforic pe SUA, atâta tot că în acest al doilea caz, vorbim de sensul propriu
• Forţele de ordine întotdeauna descind la...
  
• Cetăţenii sunt întotdeauna nevoiţi să scoată din buzunar sume...
• Orice personaj care câştigă sau este ales într-o funcţie urmează să se instaleze confortbail în fotoliul de...
• Nimic nu începe, totul debutează
• În fiecare noapte de petrece câte o tragedie/un carnagiu pe şoselele din...
• La fiecare zăpadă, autorităţile sunt luate pe nepregătite.
• Urmăririle sunt musai ca-n filme.
• Dacă nu e şocant, e incredibil, dacă nu e incredibil, e dezastruos, dacă nu e nici dezastruos, e impresionant, dacă nu e niciuna din ăstea, are semnul exclamării!

Mai aveţi?

PS: Un studiu, deşi riguros, dar foarte simpatic pe tema asta a apărut la Paralela 45 şi se cheamă Moda lingvistică 2007. O recenzie la fel de simpatică a cărţii, aici.