Al naibii subconştient, când mă apuc să scriu un articol, uneori mi se strecoară sub tastatură pe nescârţâite aceleaşi expresii. Ptiu, lua-v-ar gaia!
Încep o listă, completaţi şi voi cu scârţâielile pe care le uit eu:
- Anul este neapărat de zile. Nimic nu s-a petrecut acum un an, ci musai acum un an de zile, ca şi când ar exista o sută de alte posibilităţi.
- Când ceva nu merge bine în România - şi niciodată nimic nu merge bine în România -, facem inevitabil cumparaţia cu în orice ţară civilizată (o excludem astfel din categorie pe a noastră)
- Când ceva nu merge bine în România - şi niciodată nimic nu merge bine în România -, ţara devine a tuturor posibilităţilor, în antagonie cu acceaşi expresie ştampilată metaforic pe SUA, atâta tot că în acest al doilea caz, vorbim de sensul propriu
- Forţele de ordine întotdeauna descind la...
- Cetăţenii sunt întotdeauna nevoiţi să scoată din buzunar sume...
- Orice personaj care câştigă sau este ales într-o funcţie urmează să se instaleze confortbail în fotoliul de...
- Nimic nu începe, totul debutează
- În fiecare noapte de petrece câte o tragedie/un carnagiu pe şoselele din...
- La fiecare zăpadă, autorităţile sunt luate pe nepregătite.
- Urmăririle sunt musai ca-n filme.
- Dacă nu e şocant, e incredibil, dacă nu e incredibil, e dezastruos, dacă nu e nici dezastruos, e impresionant, dacă nu e niciuna din ăstea, are semnul exclamării!
PS: Un studiu, deşi riguros, dar foarte simpatic pe tema asta a apărut la Paralela 45 şi se cheamă Moda lingvistică 2007. O recenzie la fel de simpatică a cărţii, aici.
4 comentarii:
Orice bubuie de la bricheta in sus e "deflagratie" iar la turnee finale ne pregatim sa facem intodeauna "o figura frumoasa". :)
in stirile despre accidente se pomeneste cel putin o data despre drumul mortii, trenul mortii, tunelul mortii sau avionul groazei.. in orice caz viteza nu a fost adaptata la conditiile de trafic.
acum mi-a picat fisa... toti politistii sunt "oamenii legii"... chiar si atunci cand sunt condamnati/acuzati de ceva. mor cand aud asta!
Mi-am mai amintit una - oricine face orice, cu siguranţă "nu ezită să". Atacantul nu ezită să dea cu piciorul în minge, hoţul nu ezită să bage mâna în poşetă, maşina nu ezită să derapeze, autorităţile nu ezită să dea replica etc. etc. etc.
Trimiteți un comentariu