Astăzi, pe străduţa asta mică a noastră, Filarmonicii pe romanticul său nume, m-am simţit ca-n Bucureşti. Deşi lăţimea străzii nu trece de 3 metri, scăzând locul de parcare.
Mă transportează Ghimi de la redacţiune, înapoi acasă. Pentru că mi-e foarte greu să parcurg mult drum în cârje, a tras maşina pe trotuar, în faţa porţii, cât să mă scobor. Nici măcar n-a abandonat maşina ca să-mi deschidă portiera, tocmai în sensul transmiterii către semenii lui şoferi mesajul: situaţia e pe cale de rezolvare, ne mişcăm rapid de-acolo. Mă rog, asta cu "rapid" e relativă în cazul meu.
Loc de trecut pe lângă Pejo era berechet. Dovadă că s-a şi trecut. Nu fără ca doi şoferi nervoşi să oprească mai întâi în curul maşinii, claxonând violent. Nervosul şofer nr. 1 a înaintat încă 2 metri, până în dreptul volanului Pejo-ului, claxonând neîntrerupt, moment în care au început să zboare şi înjurăturile prin geamul întredeschis. Se uita încruntat la Ghimi, n-avea timp să mă observe pe mine, gâfâind în timp ce mă chinuiam să-mi transfer ghipsul pe trotuar. Trece nervosul, claxoooooooooon, altul la fel de nervos, aceeaşi scenă. Îmi venea să-mi iau ghipsul în spinare şi să fug, să le fac loc.
Prea intransigenţi am devenit în trafic. Nimic nu mai e permis, totul e o dovadă de nesimţire. Poate că, de cele mai multe ori, chiar e şi cu siguranţă şi eu am reacţionat exagerat de prea multe ori. Fără claxonul aferent, că-mi strică linia melodică de fundal - Hara pe CD player.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
eu n-am astfel de probleme, claxonul nu-mi mai functioneaza si chiar imi pare rau cateodata :)
Pentru mine, claxonul e, de cele mai multe ori, un accesoriu inutil. Dacă mă enervez, înjur în barbă. Dacă mă enervez şi mai tare, clipocesc din faruri. Dacă mă enervez foarte, foarte tare, clipocesc din faruri şi gesticulez. Claxonul vine ca ultimă măsură şi rar de tot.
daca as auzi hara urland din masina si eu as claxona. si, apropo, tu injuri? :))
Mda, ieri a oprit unu masina si a dat cu spatele pana s-a proptit in fizicul meu impresionant de 50 de kile, care eram pe trecere. De ce? Ca am indraznit sa ridic mainile cand mi-a taiat calea la 20 de cm de mine, pe aceiasi trecere. Misto, nu? Dupa care s-a dat jos din masina si mi-a explicat ca ma baga in portbagaj :D S-a lasat cu 112 si plangere la politie. Mno, deci daca nu se intampla nimic (desi am retinut numarul masinii), asa-i ca tre' s-o zbughesc din tara ca-i clar ca nu ma integrez?
brylu - hara rulz! asta ca să fie clar! şi abia după aia chilian, cel care îţi provoacă ţie pierderi de carnet de şofer :D În al doilea rând, sigur că înjur. Cel mai frecvent: "boule!". Pe locul doi: "mă, da cretin te-o făcut mamă-ta". Pe locul trei... nu ştiu dacă există locul trei, de fapt.
50 de kile (bun ID :) ) - dă-i numărul peste tot. Menţionează-l şi aici. Pe oriunde poţi. Asta ţi s-a întâmplat în Sibiu?
Io nu sunt pentru zbughitul din ţară, sunt pentru lupta dreaptă. Îi biruim noi cumva!
suntem prea nervosi in trafic....
SB 08 FFW e tona aia de metal.
Si eu sunt pentru batalie(vezi, tu macar ai carja sa arunci dupa ei, io aveam o patura in brate ;)) ), da' prefer sa ofteze mama dupa mine ca-s departe decat sa-mi ofteze pe langa patu' de spital, ca sincer dupa cum si-a repezit ala masina catre mine nu stiu ce mai facea daca nu sunam la 112.
Apropos, oare e normal sa nu primesti nr de inregistare cand te bocesti in scris la politie?
Nu, nu e normal. O plângere se înregistrează, ca la orice altă instituţie, cu număr şi dată. Ţi-au explicat şi de ce nu fac asta?
Daaaa, ca se inregistreaza numa' nus ce proces de constatare (??) si ca nu o sa arunce sesizarea mea si a martorului la gunoi precum suav am insinuat io ca ar putea face. Mno, io mai las cateva zile si dupa aia mai fac o plangere, ca nu ma doare pixu'si de data asta ma plang si de domnu' i-am uitat gradu' Draghici. Sper ca macar apelul la 112 sa fie inregistrat precum stiu ca ar trebui. UUuf!
Baftă :) Serios că baftă. Şi nu te lăsa.
Daca-s claxonat, claxonez si eu, caci si eu am claxon! ;)
Asta-i pe principiul "dinte contra dinte". Nu-l aplic. Pentru că am impresia că atitudinea de genul ăsta aţâţă circopitecii nedotaţi cu creier funcţional. Aşa că îi las să intre în faţa mea de pe străzi lăturalnice, din parcări, din curţi şi dacă mă enervez, le fac semn cu degetul la obraz şi sper că mesajul va ajunge la un momentdat şi la sistemul lor central.
Ca să nu mai vorbim că nimeni nu-i perfect. Sunt convinsă că şi eu greşesc, neintenţionat sau mă grăbesc uneori şi nu mă uit în jurul meu. Mă aştept de la ceilalţi la aceeaşi toleranţă.
Stiu o femeie care a fost claxonata, nu stie nici ea pt. ce motiv; la urmatorul semafor s-a dat jos din masina pe care o conducea si l-a intrebat pe soferul ce-o claxonase, care era in spatele ei, de ce a facut asta. Ala nu se asteptase la asa ceva, asa ca a ramas "masca", n-a stiut ce sa zica (probabil nu stia nici el de ce a claxonat :)) ) si si-a cerut scuze.
Mare lucru că şi-a cerut scuze. Mie claxonul în sine mi se pare o impoliteţe. Pe străzile alea pe care oricum e un vacarm din cauza motoarelor locuiesc oameni. E adevărat că la un momentdat te obişnuieşti cu zgomotul, dar de ce să împingem limitele?
Trimiteți un comentariu