sâmbătă, 28 martie 2009

Hai România, pe întuneric!

De la 20.30 până la 21.30, diseară, e Ora Pământului. Ştiu că mai e şi meciul România-Serbia, dar un pic de respect pentru planetă nu strică.

Aşadar, ca să împăcăm şi capra şi varza, am putea să ne adunăm ciorchine, cât mai mulţi, în faţa unui singur televizor, iar toate celelalte lumini să fie stinse. Seminţele se pot ronţăi şi în întuneric.

Vă reamintesc că Primăria Sibiu, prin largul concurs al domnului primar Johannis, NU participă la Ora Pământului, deci nu va stinge nimic. Cică nu avem "condiţiile tehnice" necesare. Ca să remediem această nedreptate, mai bine am stinge noi. A nu se interpreta acest mesaj drept unul de îndemn la vandalizare. Nu aruncaţi cu pietre în felinarele Primăriei, că n-am făcut nicio economie, din moment ce ele vor trebui înlocuite :)

Carevasăzică, diseară Hai România, dar pe întuneric!

3 comentarii:

Ciprian D. spunea...

Mai repede sting lumina decat sa ma uit la meci; sunt un ignorant!

Alina Alexa spunea...

Super! Ma bucur ca va fi participare si din Sibiu. Daca vreti sa puneti poze sau filmulete cu ce se va intampla in Sibiu, http://www.trilulilu.ro/EarthHour,

Si poate la anu, va fi si Sibiul oras oficial!

Mai multe stiri pe http://www.earthhour.org/news/ro%3Aro :)

Orin spunea...

Eu mi-am pus alarma de la telfon să sune la 20.15, să îmi aduc aminte să sting luminile... Lumînări am destule... va fi mai dificil că e ora de culcare și va trebui să le citesc povestea mai pe bănuite... dar, ne descurcăm noi!