luni, 9 martie 2009

Ţiriac să-şi ţină gura

"Tenisul românesc va fi în moarte clinică în următorii 10 ani", a spus recent Ion Ţiriac. Victor Hănescu i-a răspuns - şi bine i-a răspuns - "dl- Ţiriac mai bine ar face un teren de tenis în loc să dea declaraţii din astea".

Ilie Năstase şi Ion Ţiriac şi-au luat ieri tălpăşiţa din sală, după ce Hănescu pierduse avantajul de 2-0 la seturi în meciul cu Tursunov şi dădea semne că nu mai poate reveni. Halal susţinere! Să înveţe foştii mari tenismeni de la publicul din Sala Transilvania, care s-a ridicat în picioare şi a cântat - din nou - imnul naţional al României. Hănescu a pierdut meciul, dar toată sala a aplaudat spectacolul, la final.

Nu mă pricep la tenis nici câtă neghină sub unghie are dl. Ţiriac. Dar iacătă, îmi permit să-l contrazic. Tenisul românesc are viitor şi încă unul frumos. În meciul cu Rusia, care este totuşi cea mai importantă echipă de Cupa Davis din lume, România a arătat, mai ales în ultimele două zile, forţă, dorinţă de victorie şi profesionalism. Tecău este o constantă a meciurilor de dublu ale României, Marius Copil a jucat fără complexe la doar 18 ani şi a avut un formidabil succes, Hănescu s-a descurcat foarte bine în prima parte a meciului cu Tursunov şi, dacă îşi îmbunătăţeşte condiţia fizică, va reuşi meciuri excelente în 5 seturi de acum încolo, Crivoi are şi el o tehnică bună, dar trebuie să lase timiditatea la o parte. Cel mai important atu al echipei României este însă, în continuare, căpitanul Andrei Pavel. Cu inima lui mare îl va contrazice pe Ţiriac, n-am niciun dubiu. Iar Ţiriac, fără o schimbare în atitudine, va rămâne doar vânătorul miliardar de la Balc.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Nu ma dau in vant dupa tenis, niciodata nu am facut-o. Recunosc, mi se pare plictisitor ...dar pentru cine a perfomat in acest sport, mi se pare nesportiv (asta ca sa ma exprim elegant, pentru ca as putea spune si altfel) sa parasesti meciul dupa doua seturi pierdute. Tiriac si Nastase raporteaza probabil tenisul la vremurile lor, ceea ce nu este bine. Tenisul romanesc are valoare, intotdeauna a a avut
(Virginia Ruzici, imi vine acum in minte) si evident ca are si viitor, dar pentru asta trebuie sa crezi ! Nu este suficient sa sponsorizezi o cupa, trebuie sa crezi in valori ! Da, ai dreptate, din pacate, Tiriac va ramane doar un vanator de la Balc...

Ciprian D. spunea...

Tenismenii nostrii puteau face doar o figura geometrica in fata rusilor. Ma rog, de acum incolo adio Davis la Sibiu?

Dan Gheorghe spunea...

tiriac zicea de curand ca nu mai are ce face cu banii. pai sa sustina tenisul!

Anonim spunea...

Cred ca vorbeste patriotismul din tine...Tiriac si Nastase sunt cei mai in masura sa vorbeasca de starea tenisului din Romania. Cred ca ar putea, fara nici o problema, sa-si dea cu parerea despre orice alt sport de pe la noi si cred ca sunt cei mai in masura sa fie dezamagiti. Eu am plecat dupa setul 3 de nervi. Eram nervos pe mine pentru ca am sperat iarasi. Copil, pe care il lauzi atat, dupa meci a declarat ca el si-a terminat treaba si ca e randul colegilor. A sunat tipic romanesc: eu am facut ce avea de facut, n-au decat sa se descurce. Duminica impartea flori la fufele din sala si impartea autografe in loc sa fie acolo, cu echipa...Nu e vina lui. Cum ai spus: are 18 ani, e vina sistemului.

Oameni ca Tiriac si Nastase stiu cum e sa fi pe teren, sa iti doresti sa castigi, sa ai mentalitate de invingator si pe langa asta cum stau lucrurile in afara lui pentru ca au putere financiara.

Daca nici Tiriac si nici Nastase nu au ajutat tenisul romanesc, atunci cine? Ruxandra Dragomir? Hanescu care se "taie" dupa dupa ce castiga doua seturi?

Nu cred ca vroia sa-l jigneasca pe Hanescu ci facea o constatare: noua generatie nu are mentalitate de invingator!!! Aici e problema si aici trebuie lucrat. E inadmisibil, cand ai doua seturi castigate, un public de nota 10 in spate, cand stii ca tu poti sa intorci un rezultat, sa te pierzi ca un incepator. La fel cum un meci de fotbal in Romania are doar 45 de minute sau se termina in momentul in care ai luat un gol tot asa se intampla si in tenis,baschet sau orice alt sport din Romania.

Suntem penibili si banii nu ar trebui bagati in terenuri, baze sportive si alte facilitati ci in schimbarea mentalitatii. Cineva trebuie sa ne ia de mana, de mici, si sa ne intrebe de ce suntem complexati? Si sa rezolve odata problema asta.

adela mohanu spunea...

Sergiu, după părerea mea, tu eşti cel care exagerează de data asta. Copil a împărţit flori DOAMNELOR şi DOMNIŞOARELOR din sală, asta în primul rând. Tuturor. Mă simt jignită în egală măsură cu toate spectatoarele de la meci de afirmaţia ta. Că s-a prelungit gestul, foarte frumos de altfel, mai mult decât era cazul, pentru că a fost oprit de nenumărate ori pentru autografe şi fotografii, nu mi se pare deloc o tragedie. S-a aşezat apoi cuminte în boxa României şi l-a susţinut pe Hănescu la fiecare minge.

Cât despre declaraţia lui Copil care a spus că şi-a terminat treaba - eu am fost la conferinţa de presă. Ştiu şi ce şi cum a declarat. Te asigur că nu a fost deloc o declaraţie arogantă sau autosuficientă, ci una realistă şi motivantă pentru colegii lui care urmau să joace a doua zi. Chiar îşi făcuse treaba, omul fusese chemat exclusiv pentru meciul de dublu. Eu nu-i găsesc absolut nicio vină, nici măcar aia de a avea 18 ani.

Foarte rău că ai plecat din sală, asta denotă că şi pentru tine, meciul se terminase înainte de a fi jucat. Îţi reamintesc că, sâmbătă, ROMÂNII au fost cei care au întors rezultatul, în pofida mentalităţii de care vorbeşti. Copil era pe teren.

La Hănescu este o problemă mai degrabă fizică, el este obişnuit să joace meciuri de 3 seturi. I-am văzut după meci pe amândoi, şi pe Victor şi pe Tursunov. Şi după o jumătate de oră după ce plecase de pe teren, Hănescu încă mai părea epuizat. Rusul n-avea nici pe dracu. Asta nu e vina lui Hănescu, ci a preparatorilor săi.

Şi am ajuns şi la Ţiriac. Care nu a făcut pentru tenisul românesc mai mult decât face orice alt jucător în activitate - câştigă meciuri, câştigă bani şi duce faima ţării peste hotare, pe cale de consecinţă. Să facă baze sportive, să le ofere burse tinerilor talentaţi, să organizeze turnee internaţionale şi să lase mistreţii în voia Domnului. Chiar şi dacă vorbim de mentalitatea la care te referi, Ţiriac a gafat-o rău de tot. Păi asta-i declaraţie de dat înaintea unui meci de Cupa Davis cu cea mai importantă putere din tenisul mondial, când în teren intră, practic, nişte copii?!

Anonim spunea...

Cand am spus "fufe" am refeream la piztipoancele care au umplut sala transilvania doar sa se vada la televizor. Nu am vrut sa jignesc doamnele si domnisoarele. Spune-mi daca ai mai auzit de vreo competitie oficiala care sa intarzie din cauza unor flori. Puteau foarte bine sa ste la intrare si era acelasi efect. Sa vad biletu'! Poftim floarea:)

Din tendinta de a re-descoperi senzationalul, de fiecare data, presa s-a lasat dusa de val si a omis un lucru foarte important: adevaratul "erou" al meciului de sambata a fost Tecau. Da, bravo Copil! Dar nu poti sa imparti autografe ca Safin dupa ce ai facut un meci bun.

Genul asta de atitudine strica in genral sportivi de valoare. de la noi. Ii pupam in fund, ii ridicam in brate cand nu e timpul si la prima greseala ii trantim de pamant.

Eu am voie sa n-am conditie fizica. Eu pot sa nu rezist trei seturi. Dar Hanescu n-are voie.

Si ajungem si la Tiriac. Da, poate ca n-a fost frumos din partea lui sa faca declaratia aia inainte de meci (am crezut ca a facut-o dupa). Dar de aici pana sa isi permita Hanescu sa-i dea replica lu Tiriac e cale lunga. Chiar nesimtit de lunga.

Uita-te pe site-ul celor de la Allianz sa vezi cat de "responsabil" e Tiriac. Si sunt doar cateva proiecte care se vad. Raman la parerea mea ca discutiile de la pardidele de vantoare fac mult bine Romaniei. Lui in primul rand, asa e normal, dar si Romaniei. Cu siguranta mai mult decat ar face o intalnire din politete intre Basescu si orice alt sef de stat.

papam

adela mohanu spunea...

Păi da, vezi, Ţiriac face "mult bine" mediului de afaceri. N-are decât să se exprime în acel domeniu, atunci. Când se va întoarce şi asupra mediului sportiv, să se exprime şi asupra acestuia.

Şi Tecău a împărţit autografe, pe partea opusă a sălii. Cât despre "eroii" meciului, au fost amândoi eroi. Toţi trei, de fapt, cu Pavel în frunte. Dar să sim sinceri, ce aşteptări aveam de la Copil? Mai niciuna. Ni le-a depăşit? Cu totul.

Iar Hănescu, până una-alta, e cel mai bine clasat tenismen român. Are toate drepturile să-i dea replici lui Ţiriac, că e ăla care munceşte pe teren.

Nu-i aşa de simplu nici cu condiţia fizică. Nu suntem toţi făcuţi să putem alerga 5.000 de metri fără să ne scuipăm plămânii afară. Ia 20 de oameni, pune-i să facă aceeaşi pregătire fizică şi după aia supune-i la acelaşi efort şi ai să vezi că gradele lor de rezistenţă diferă. De asta Hănescu plăteşte preparatori, specialişti care să depisteze sursa problemelor fizice şi să găsească soluţiile de remediere. Aici e vina lor, nu a lui.

Anonim spunea...

Ii dau dreptate Adelei.
In afara de a fi sportivi de renume, nici Nastase nici Tiriac nu au ajutat sportul romanesc ! Ca au facut tot felul de proiecte - majoritatea nefinalizate , ca au aparut pe sticla cu tot felul de declaratii, gen "ce trebuie facut in sportul romanesc, ce este prioritar in tenis", nu le da dreptul sa se poarte ca si cum ei au pus coada la pruna ! Ei nu mai gandesc ca niste sportivi ci ca niste afaceristi, ceea ce in tenis (cel putin) nu e bine !