joi, 5 martie 2009

Surprize spitaliceşti

Am 28 de ani, ce să fi căutat în spital, la viaţa mea? Pe bunicul, după ce a fost internat, apoi pe tata şi nici să nu mai aud de saloane. Polisano rulz, atâta timp cât ai neoie să fii consultat la timp, într-un mediu curat, civilizat, de oameni care-ţi vorbesc articulat. Da, dar cu recuperarea ce să faci? Du-te, Adelo, la Fizioterapie, la stat.

La Fizioterapie te întâmpină uşa din imagine. Când stai să aştepţi consultul medical întru eliberarea foii de tratament, te aşezi pe scaunul capitonat chiar de vizavi de uşă. Stai şi contemplezi această privelişte încântătoare - atâta gri, atâta mizerie, atât mai scârţâie uşa aia, nu se închide ca lumea, e curent, e frig, doctorii sunt ursuzi, perdelele nespălate, cimentul miroase a clor... un tablou bacovian din care speri să scapi iute. Şi nu scapi, desigur, pentru că medicul de la stat are tot timpul altceva mai urgent de îndeplinit: telefoane de la ăla micu, comanda la infirmieră după un pachet de Marlboro lights, pilele intră în faţă etc.

Nu mai înşir toată polologhia cu actele necesare. Sunt multe, absurde şi greu de adunat, ca în orice sistem birocratic respectabil.

Nimic surprinzător. E doar un alt spital din România zilelor noastre.

Până când intri în camerele de terapie. Şi dai de doamne drăguţe, zâmbitoare, amabile, calme, care explică cu răbdare, te întreabă dacă eşti ok şi cum ţi-a fost ieri, după terapie. Domnii de la masaj şi de la kinetoterapie sunt puşi pe şotii, dar foarte serioşi când vine vorba de genunchi rupţi, mâini cu entorsă, afecţiuni la spate, comoţii cerebrale cu semiparalizii şi şolduri luxate. Nu ştiu dacă au fost învăţaţi că 50% din terapie o face zâmbetul sau doar aşa s-au născut, dar pentru mine e o încântare să descopăr în sistemul ăsta puturos oameni care muncesc cu drag, deşi muncesc pe bani puţini.

Sunt mulţi doctori în spitalele din ţară care nu merită nici măcar o firimitură pe care i-ai arunca-o unui câine. Mulţi asistenţi preocupaţi exclusiv de transferul plicului către buzunarul lor. Ca să poţi respira în ţara asta, trebuie să-i descoperi şi pe ceilalţi, care nu apar la televizor, pentru că nu-i anchetează nimeni.

Nu m-aş fi gândit că voi merge cu plăcere la spital.

7 comentarii:

Darael spunea...

Orice vizita intr-u spital este un prilej de tristete.

Dar nu asta doream sa iti spun.
Am un sfat pentru tine: cand mergi la kineto, intreaba ce exercitii sa faci TU acasa. Sa te invete. Asa ai sa recuperezi de 3-4 x mai repede si mai bine. Multi neglijeaza acest aspect.

Apoi, mergi cu manuta apasand cu degetul mare din punct in punct toata zona cu probleme. Apasa usor dar ferm. Ai sa descoperi minim 6 puncte dureroase, sau mai sensibile daca vrei sa le spui asa.

Tine minte punctele respective si "mangaie-le" de 3-4 x / zi pe fiecare, usor, apasand cu degetul pe ele pana la limita durerii. Ai sa vezi ca sensibilitatea o sa scada...

/send un pliculet de sanatate to Adela; a se folosi la nevoie.

bagatorideseama spunea...

adielo, tu si daca te-ai duce in clinici californiene tot ai gasi ceva ce sa nu-ti placa! hai, lasand gluma la o parte, ai grija de tine. fa-te bine si hai gineste-ma cand arunc chistocu' pe geam(sa mor io daca nu ma uit in oglinda sa ginesc vreun pejo). de parcat aiurea in centru' cu maybachu' nu mai parchez ca pentru 1 leu ora merita cazarma90. desi azi nu eliberau chitante, iar biletul era datat 09.03.2005!

adela mohanu spunea...

darael - mulţumesc pentru sfaturi :)

băgătorule - trăjnească să trăjnească în ele chiştocuri. N-ai scrumieră la bordu maibahului? Ţi-ai luat unu mai ieftin şi n-ai bifat opţiunea?

rhodos spunea...

http://rhodos79.blogspot.com/2009/02/acolo-si-aici-un-sistem-medical-in.html asta poate fi o lectura pentru acasa :)

maryna spunea...

dreptate mai ai draga Adelo, dar sa simti pe pielea ta statul in spital si pasatul de la o asistenta la alta, ori de la un cabinet la altul e tare nasol...si crede-ma iti spun din ffff multa experienta... cat despre conditiili spitalicesti Jaleeeeeeeee cu J mare. Asadar,unde se duc banii nostri din salarii..asazisa contributie ptr sanatate...deunazi am primit fisa fiscala, in care am descoperit cu stupoare ca 3000 de Roni/an ...eu platesc sanatatii si asistentei sociale.Asa ca...da-le in cap cu articolele...Multa bafta

rebelutza spunea...

ade, iti dau dreptate, mai ales ca sunt in aceeasi situatie ca tine.. chiar te duci cu placere la recuperare, mai ales cand te gandesti la oamenii aia care te ajuta sa treci usor peste dureri..
doar daca ar exista mai multi asa ca ei, ar fi perfect!

irinoasa spunea...

Din fericire mai sunt cadre medicale care isi fac meseria, asa cum din pacate, sunt destui care fac medicina comerciala. Sunt de acord cu ce zicea Darael.
Intreaba-i pe cei de acolo ce exercitii poti face acasa. Recuperarea va fi mai rapida, categoric.