miercuri, 4 iunie 2008

Înverzirea!


Am făcut fotografia asta vizavi de curtea socrilor mei, în Sita Buzăului. Da, vizavi de curtea lor nu e un supermarket, nu sunt parcări cu taxă, nu s-a ridicat un cartier de vile şi nici sedii de birouri nu vor fi prea curând. Pur şi simplu pentru că acolo e un deal. Şi doi copaci. Ţâc!

Hai, înverzirea! În 5 iunie e Ziua Mediului. Şi dacă n-ar fi, tot te-aş ruga să nu mai arunci pachetul gol de ţigări pe stradă.

Uite, am o întrebare, poate ştii tu răspunsul: de ce se face bere la pet? E cea mai proastă invenţie a omenirii. În virtutea eficientizării costurilor şi în spiritul profitului, berea se ambalează în cel mai poluant material cu putinţă. Ştiţi că plasticul nu se degradeză, lăsat în mediul natural, nici după 200 de ani? Şi pe cuvânt, cei care-şi cumpără bere la pet o lasă NUMAI în mediul natural. Şi cu siguranţă cei care cumpără bere la pet nu citesc bloguri. În schimb, cei care aruncă pachete goale de Kent pe drum sau de după geamurile electrice ale maşinilor lor Euro 4 argintii, mai citesc câte un blog. Nu sper să le crape obrazul de ruşine. Dar sper ca trecătorii să le bată obrazul.

Ai ridicat vreodată o pungă goală de chipsuri de pe jos, ca s-o arunci în coşul de gunoi? I-ai bătut pe umăr pe cei care au aruncat-o, cu riscul ca auzul tău să sufere grave leziuni din pricina inevitabilelor invective?

George Bush sigur nu face asta. Statele Unite, cel mai mare poluator al lumii, nu a semnat şi nici nu va semna Tratatul de la Kyoto, prin care statele semnatare se obligă să adopte măsuri pentru reducerea emisiilor de noxe.

În prezent există în atmosferă cu 30% mai mult dioxid de carbon decât înainte de începuturile revoluţiei industriale. Pentru 20% din poluarea planetei este responsabilă o singură ţară - SUA. Tot din SUA vin şi aşa-zişii cercetători care au iniţiat o contra-teorie a încălzirii globale, susţinând că acesta este un proces natural. Pentru că, nu-i aşa, este foarte natural ca din ce în ce mai puţini copaci (ce rămâne din pădurile defrişate) să mănânce noxele tot mai multor fabrici, tot mai multor maşini, tot mai multor centrale de apartament. E o chestie matematica şi ţine de teoria invers-proporţionalităţii: cu cât mai multe noxe se emit în atmosferă, cu atât copacii vor fi mai flămânzi şi vor absorbi mai multe deşeuri gazoase. Asta nu-i teoria lor, e luarea mea peste picior a unor capete seci plătite să manipuleze.

Na că era să uit de Bush. Hai să îţi spun o ştire de azi: "George W. Bush a respins, ieri, cu vehemenţă proiectul legii privind reducerea gazelor cu efect de seră. El a anunţat că va face uz de dreptul de veto.

Administraţia de la Casa Albă a anunţat că preşedintele George Bush se opune categoric măsurilor legislative privind reducerea de către Statele Unite ale Americii a emisiilor de gaze cu efect de seră, scrie Reuters.

Anunţul a fost făcut în contextul dezbaterilor din Congres a proiectului legislativ potrivit căruia SUA vor implementa un sistem de taxare a emisiilor de dioxid de carbon similar celui care funcţionează în Uniunea Europeană. Scopul acestei măsuri este reducerea emisiilor poluante cu 66% până în 2050". (Sursa: Ecomagazin)

Şi vreau să-ţi mai arăt ceva. Un proiect realizat de o tânără domnişoară pentru şcoală:





Dacă asta nu te-a convins, mai am un slogan pentru tine. Nu l-am născocit eu, deşi mi-ar fi plăcut. Nu mai ţin minte unde l-am văzut: Salvează Pământul, e singura planetă care are ciocolată!

PS: Ştii ce-i cel mai mişto la postul ăsta? Că acum, când vreau să îl public, am în dreapta jos un buton de OK pe care scrie "SALVAŢI ACUM" :)

8 comentarii:

Anonim spunea...

adeloaso, tu chiar vrei sa faci o lume mai buna in care sa traim toti fericiti? Si cum vei face asta? Dai cu mailul in populatie?
De ce nu ai o initiativa si convingi 10-15 oameni sa faceti ceva curatenie intr-o zi print-o zona. Vin si eu la Sibiu daca faci acest gest. In rest toate demonstratiile pe blog si puterea exemplului personal nu vor salva lumea!

Anonim spunea...

asta daca nu cumva bush citeste blogul tau

Anonim spunea...

Heh, apropo de faza cu aruncatul Kent-ului din masina. Eram cu un prieten acum cateva zile la giratoriul de la M. Viteazu (veneam de la un baschet) si in fata noastra, un cocalar cu un Audi (era alb, ca sa fie si mai cocalar). Ei, am stat la intrarea in giratoriu vreo 20 de secunde, timp in care a aruncat pe geam un pachet de tigari, o sticla de jumate de cola si un cotor (de mar cred ca era). In momentul in care tipul ala a depasit limita am inceput sa il claxonez si mi s-au mai alaturat si 2 batranei cu o dacie obosita care stateau in stanga mea.

@ion: de ce romanul trebuie sa gandeasca intotdeauna: "Sunt prea mic pentru a schimba ceva" ? Pic cu pic se face plinul.

@adela: frumoasa poza :)

adela mohanu spunea...

ion - fac curat ioane, nu mă doare mâna, dar peste 2 zile va fi la loc. tocmai de aia trebuie să facem ceva fiecare dintre noi. Sunt mulţi care vor un oraş mai curat, dar le e teamă sau ruşine să îi tragă de mânecuţă pe "cocalari", cum le zice mitza. Ei trebuie să ştie că suntem mulţi şi că avem dreptul să ne recucerim teritoriul pe care l-au poplat ei cu gunoiae (poţi s-o iei şi în sens metaforic).

Dacă Bush citeşte, mai am un mesaj pentru el: "82" (variante: a) dimensiunea bustului b) lungimea aleilor din fata Casei Albe c) IQ)

mitza - foarte bine ai făcut, eu vreau să-mi fac o planşă pe care s-o ţin în maşină şi s-o scot pe geam la ei când îi văd. Încă n-am găsit un slogan inspirat. Poate mă ajutaţi. (X-ule?)

Anonim spunea...

Un atac la persoanele care l-au fatat si nu au fost in stare sa il invete ca nu e bine sa arunci pe strada, care l-au invatat doar ca mercedes sunt masini bune si ca un kil de aur la gat il fac mai dăştept..... si in domeniul asta chiar ai de unde alege... o idee frumoasa ar fi legat de gunoiul facut de tati lui in mami lui si a iesit un bebelus atat de dragalas, dar atat de prost :)

a.. stiu ca am vorbit cam urat :)

adela mohanu spunea...

:)
n-aş vrea să mă cobor la nivelul lor, ci să le dau o lecţie de bun simţ... deşi nu ştiu dacă ar pricepe-o

tudor CeMerita.ro spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
tudor CeMerita.ro spunea...

buna idee ade, poate lucram impreuna la niste pancarte pe care sa le impartim macar printre prieteni. sigur vom vorbi pe tema asta :)