miercuri, 8 iulie 2009

Test

Test, test, test

joi, 2 aprilie 2009

Da' cu becurile cum rămâne?

Gigi Becali în cătuşe! Nu mă interesează! Mi-i şi ruşine că am pus numele lui pe blog.

Pe mine mă interesează altă ştire de azi, dar fac parte dintr-o minoritate infinitezimală. Informaţia, pe care eu am găsit-o în Adevărul, are doar 193 de citiri şi ne spune că, din septembrie 2009, s-ar putea să nu mai găsim becuri clasice în magazinele din România. Producţia lor va fi interzisă, iar normativele UE spun că becurile cu filament trebuie eradicate până în 2012.

În Anglia, ştirea a iscat o controversă aprinsă. Ziare importante, ca Daily Mail, i-au dedicat pagini întregi pe print şi pe forumuri. Au fost dezbateri pro şi contra, legate de lumina rece a becurilor ecologice, de greutatea cu care se încălzesc (pe larg, aici). Pe lângă noi, ştirea trece ca boarea de vânt - n-o vezi şi parcă nu e. Pentru că noi stăm paralizaţi ca să aflăm care-i dom'le treaba cu Becali ăsta.

miercuri, 1 aprilie 2009

Spot anti-fumat interzis

Din nou, vest-europenii se trezesc dimineaţa mai catolici decât Papa. Englezii au interzis un spot anti-fumat - sau, mă rog, l-au mutat seara târziu. Ăsta-i spotul:



Să ne venim puţin în fire, că prea ne-am speriat, nu?

Cu siguranţă tot managementul CNA-ului englezesc fumează.

marți, 31 martie 2009

Cine câştigă războiul sexelor?

Nu cred în războiul sexelor. Pentru că nu cred că femeile şi-au construit vreodată o armată suficient de puternică.

Yuca's a ridicat vechea problemă - Sunt bărbaţii mai inteligenţi decât femeile? Care ar fi, altfel, explicaţia pentru multitudinea de vârfuri în artă, politică etc., majoritatea de genul masculin?

Nici în superioritatea inteligenţei bărbaţilor nu cred.

Lumea, aşa cum o cunoaştem azi, e construită de bărbaţi, după chipul şi asemănarea lor. Ca să aibă succes în lumea bărbaţilor, femeia s-a “masculinizat” - a trebuit să poarte pantaloni înainte să aibă drept de vot. Chiar şi azi, bărbaţi inteligenţi, cu un statut social mult peste medie, au pretenţia ca femeia “lor” să îi aştepte acasă cu masa pusă şi mâncarea aburindă. Criteriile lor, lumea lor.

Dacă toţi locuitorii planetei ar fi judecaţi după inteligenţa emoţională şi nu după aia raţională, noi am fi mai deştepte. Dar cum e invers, noi apărem într-o lumină patetică.

E la fel de complicat pentru o femeie să devină apreciată într-o lume a bărbaţilor cum e pentru un musulman să ajungă sus în ierahia occidentală, să spunem. Va trebui să renunţe la toate obişnuinţele sale, să devină “unul de-al lor”, pentru că va fi judecat după criteriile occidentale.

Aşa şi cu femeile - sunt judecate după criteriile bărbaţilor. Culmea este că ei sunt minoritari. Mă aştept la o revoluţie :D

Foto: Los Angeles Times.

luni, 30 martie 2009

E criză. De la ce ne abţinem?

Treaba asta cu criza devine mai mult sau mai puţin o normativă de viaţă, existenţă şi conduită. E criză, deci nu mai mânca la restaurant. E criză, deci du-te la baie cu lumina stinsă. E criză, deci acceptă orice compromis, orice umilinţă la locul tău de muncă, eventual lucrează doar pe bonuri de masă şi angajează-te (în scris) să nu-ţi mai iei concediu câte zile oi avea, că altfel îţi pierzi jobul şi altul nici nu mai pupi. Desigur, pentru că criză.

Să luăm două speţe:

1. Mazăre organizează şi anul acesta, la Mamaia, Formula Ţ cu ambarcaţiuni de super-lux. Invitaţi, toţi prinţii deşertului care au găsit în fundul curţii (încă un) robinet cu petrol. Bugetul de stat alocă pentru treaba asta peste 2 milioane de lei. Să renunţe la show că e criză au ba?

2. Un nene, ungur la origine, dar ajuns bine de tot la Microsoft, a dat 35 de milioane de dolari, pe toată criza mondială, ca să călătorească pentru a doua oară în spaţiu. Cicălit de nevastă că iar a ajuns prea târziu acasă, a promis că nu mai face. Să renunţe la show că e criză au ba?

Ei bine, am răspunsuri diferite la cele două speţe.

În primul rând, Mazăre e un mafiot fără scrupule, fără căpătâi şi fără simţ al penibilului şi-l chişcă pe el în coadă că şomerii din Constanţa nu au niciun program de protecţie socială în aceste vremuri tulburi. Să decontăm milioane de lei pentru 5-6 mufloni cu bărci după care cocalarilor cu siguranţă că le curg balele i se pare "turism". Prietenul său, Ministrul Mediului, Nemirschi, îl aprobă supus. Dezmăţ pe banii statului.

Speţa 2 e mult mai simplă. Sunt banii omului, face ce vrea cu ei. E nevoie de un caracter extrem de altruist (şi Freud zice că asta nu-i sănătos) ca, în această perioadă de criză, un miliardar în dolari să scoată bani din cont ca să le dea săracilor. Dar e o perioadă excelentă să vizitezi stelele!

sâmbătă, 28 martie 2009

Hai România, pe întuneric!

De la 20.30 până la 21.30, diseară, e Ora Pământului. Ştiu că mai e şi meciul România-Serbia, dar un pic de respect pentru planetă nu strică.

Aşadar, ca să împăcăm şi capra şi varza, am putea să ne adunăm ciorchine, cât mai mulţi, în faţa unui singur televizor, iar toate celelalte lumini să fie stinse. Seminţele se pot ronţăi şi în întuneric.

Vă reamintesc că Primăria Sibiu, prin largul concurs al domnului primar Johannis, NU participă la Ora Pământului, deci nu va stinge nimic. Cică nu avem "condiţiile tehnice" necesare. Ca să remediem această nedreptate, mai bine am stinge noi. A nu se interpreta acest mesaj drept unul de îndemn la vandalizare. Nu aruncaţi cu pietre în felinarele Primăriei, că n-am făcut nicio economie, din moment ce ele vor trebui înlocuite :)

Carevasăzică, diseară Hai România, dar pe întuneric!

joi, 26 martie 2009

Puştanii şi beutura, fumurile ş-alte viţii

Se spune că liceenii români fumează, beau şi se droghează mai puţin decât suraţii lor europeni. Pe mine mă dor şalele de la cât mă îndoiesc de informaţia asta.

Elevii din România, cu vârste sub 16 ani, beau, fumează şi iau substanţe halucinogene destul de mult pentru vârsta lor, dar mai puţin decât colegii de pe continent şi în scădere faţă de alţi ani, potrivit unui raport internaţional.
(...)

În România acţiunea a fost coordonată de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Agenţia Naţională Antidrog care a desfăşurat etapa de colectare a datelor în teren şi a realizat jumătate din baza de date electronică. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a asigurat statistici pentru constituirea bazei de eşantionaj, a contactat şcolile incluse în pretestare, primul şi al doilea pas de eşantionare.

Aaaaaaa, păi spuneţi aşa. Studiul iaşte internaţional, însă datele sunt colectate de autorităţile române. Şi, potrivit unei vorbe din bătrâni, prost nu-i ăla care minte, ci ăla care-l crede (puteţi parafraza şi adapta în funcţie de context, tot potrivit unei practici româneşti).

Când statul român o să colecteze, centralizeze şi prezinte concluziile reale ale unui raport defavorabil, pe cerul patriei vor zbura porci. Pentru că astăzi n-am văzut niciunul, am un argument extrem de solid să nu iau în considerare datele prezentate.

În cel mai bun caz, liceenii români beau şi fumează mai puţin decât europenii pentru că ăia care-s beţi muci încă de dimineaţă nu mai ajung la şcoală. Şi nu sunt deloc în cantitate neglijabilă.

--------------

Îmi fac un propriu off topic: Titlul ştirii este "Elevii români beau, fumează sau se droghează mai puţin decât elevii europeni". Futu-i mama ei de conjuncţie disjunctivă. Voi ăştia care scrieţi pe la gazete, ce-aţi băut în timpul orelor de gramatică din liceu? Să recapitulăm din clasa a V-a: sau este sinonim cu ori şi disjunge părţile de proproziţie între ele, carevasăzică le desparte, le diferenţiază, le pune pe căprării, spre deosebire de conjuncţia copulativă ŞI, care adună părţile la un loc, carevasăzică le bagă în aceeaşi oală. Entiendes, amigos?

miercuri, 25 martie 2009

Femeie, calmez-toi!

Monitorizez de ceva timp toleranţa şoferiţelor la trecerile de pietoni. Cu strângere de inimă vă anunţ rezultatele finale: tinde către zero.

Mi-a fost nu ştiu cum să-mi fac gaşca de minune şi să dau publicităţii aceste rezultate, dar testul meu a avut punctul culminant astăzi, în jurul amiezii. Încercam să traversez strada Mitropoliei, chiar la Muzeul de Istorie. Cât să aibă trecerea aia de pietoni, fără locul de parcare înglobat? Trei metri? Cam aşa. Pun pasul. Vine o maşină. La volan, o şoferiţă. Nici gând să încetinească. Încă una. Aşijderea. Încă una. Trasă la indigo. La a patra deja fierbeam de draci - cum pustiul mamii lor s-au nimerit patru şoferiţe la rând, una mai de-sensibilizată decât ailaltă?! După principiul că unde-s patru, urmează şi a cincea, îmi iau inima-n dinţi şi dau să traversez. Fie ce-o fi. Maşina încetineşte uşor, frânează pe nesimţitelea, eu trec pâş-pâş, nu mă claxonează nimeni şi ajung teafără pe trotuarul opus. Arunc o privire: la volan, un bărbat. Ptiu, drace!

Nu e prima oară când observ nesimţirea şoferiţelor la volan. Tot astăzi, dincolo de podul Cibin, la intersecţia cu strada Lungă, una se pusese de-a latul străzii, în virtutea semnului de drum cu prioritate. Păi bine, fato, şi bunul simţ? Ăsta n-are prioritate?

S-or imbeciliza femeile?

Eu am altă teorie: femeile nu au atenţie distributivă. Că n-au. Nu-i în dotările-standard. Ca atare, cum drumul în sine necesită foarte multă atenţie, trecerea de pietoni vine ca un apendice care poate fi şi trebuie ignorat, pentru că deturnează simţurile de la obiectivul principal: şoseaua. Tot aşa şi cu drumul cu prioritate. Păi dacă e cu prioritate, mă bag. N-am timp să analizez situaţia, că dacă vine altul şi n-are loc de mine, că poate încurc circulaţia, că poate n-am loc în coloană şi-mi las hurdughia de-a latul. Nu, domle. Scrie acolo alb cu galben, că-i cu prioritate? Ce vrei mai mult?

Aveţi răbdare cu ele, finuţele şi delicatele. Îşi vor dezvolta restul reflexelor în timp.

marți, 24 martie 2009

Mâncare de criză pentru mai-marii lumii

Liderii puterilor mondiale (G20), care se vor reuni în Marea Britanie, vor avea un meniu de criză, pregătit de cel mai celebru bucătar al momentului, Jamie Oliver.

Premierul Gordon Brown l-a invitat pe starul emisiunilor culinare din Marea Britanie, Jamie Oliver, să conceapă meniul liderilor politici care vor participa la Summitul G20 de la Londra, astfel încât acesta să reflecte actuala criză economică.


Iniţiativa vine după mai multe gafe comise de liderii mondiali, care s-au înfruptat precum romanii cei bulimici, în timpul ultimelor summituri.

E clar că liderii mondiali au bani de mai mult de-un sandviş, au un job bunicel, probabil nu vor fi concediaţi prea curând, îşi votează singuri salariile şi deci prezintă un risc minim de a deveni victimele crizei. Să mănânce deci ce le pofteşte glanda sau să se înscrie în trendul alimentar minimalist din această perioadă?

O masă bogată ar însemna o sfidare fără margini din partea lor. Deşi noi ştim că, ajunşi acasă, vor da iama în caviar, măcar la summit, unde-i atâta presă, să arate respectul faţă de amărâţii lumii. Mie mi-e ruşine să înfulec dintr-un sandviş atunci când trec pe lângă un cerşetor. În proporţii mondiale, globalizatoare, ar trebui să simtă şi ei acelaşi lucru.

În plus, alegerea lui Jamie Oliver e foarte inspirată. Oliver e britanicul ăla cu accent ciudat care a militat ani la rând pentru interzicerea mâncărurilor procesate în şcolile din Anglia. Celebrul lui restaurant, Fifteen, poartă numele ăsta pentru că Jamie a selecţionat 15 persoane defavorizate, inclusiv foşti puşcăriaşi şi le-a arătat cum se lucrează în domeniul horeca. Oliver este unul dintre cei mai acerbi contestatari ai mâncărurilor procesate din supermarketuri (deşi a făcut o avere din reclamele pentru un lanţ de supermarketuri). O scenă grotescă, dar relevantă - Oliver a adus un miel viu şi conştient în emisiunea lui, l-a omorât şi l-a tranşat live, tot în scop militant pentru mâncarea naturală.

Partea bună este că se va vorbi despre mâncare ieftină, naturală, despre fermieri şi roşii proaspete.

---------------------

Blogul lui Jami Oliver, aici.

E săptămâna puiului la Jamie Oliver. Cât de sănătos e să mănânci pui, reţete şi discuţii, aici.

luni, 23 martie 2009

Cum logica bate tot

Până şi în gimnastică, logica triumfă. De ce nu mai are lotul masculin rezultate în ultima perioadă?

Răzvan Şelariu: Este vorba despre fostul secund Aurelian Georgescu. Nu mi se pare normal ca un antrenor să intre în sală sub influenţa băuturilor alcoolice şi să-ţi ceară ţie, ca sportiv, să-l asculţi. Aproape în permanenţă duhnea de la o poştă a băutură. Când vedeam că apare aşa, nu mai aveam nici un chef de antrenamente. Îţi strica toată buna dispoziţie.


Nici mie nu mi se pare normal. Nu mi se pare normal mai ales că un astfel de om a fost tolerat ani de-a rândul în fruntea unui lot naţional, adicătelea pe o poziţie de care depindea - şi încă mai depinde - imaginea României într-un anume domeniu. Nu ştia nimeni? Ştia, dar fuseseră colegi de facultate? Avea o nevastă şi cinci copii acasă şi nu puteau să-l dea afară?

Până când ţara asta n-o să înţeleagă, de la mic la mare, că începând de la gospodărie şi până la afaceri de stat, totul se guvernează pe competenţe, nu sărim pârleazul.

duminică, 22 martie 2009

Fascinaţia morbidului

Poporul ăsta a dezvoltat o atare fascinaţie a morţii, mioritică, cosmică, încât societatea modernă o reflectă în câştiguri. Televiziunile se întrec în a avea cadre cât mai bune de la înmormântări, iar asta le aduce un rating frumuşel şi de aici câştigurile aferente.

Astăzi, toate televiziunile s-au bulucit la înmormântarea lui Ion Dolănescu. Nu cad în păcatul ipocriziei, nu-l numesc "marele artist al muzicii populare româneşti", pentru că mie nu mi-a plăcut niciodată Dolănescu. Desigur, nu reprezint un criteriu, alţii pot să-l plângă cu foc, dar deja dezvoltăm tehnici ale spectacolului morţii. Orice boală, orice înmormântare devine subiect de presă şi de dans în public, cu coroane, omagii şi discursuri funebre. Că devine subiect de presă e una, dar că toată lumea benoclează ochii la scenele groteşti e deja simptomatic.

Cred că moartea îşi freacă palmele de bucurie, în ţara ei veştedă, când vede ce uşor se câştigă meciurile cu viaţa, în România.

Sorsa foto: Cotidianul.ro

Tu l-ai abandona?

Zeci de mii de părinţi români şi-au lăsat copiii în ţară, în grija bunicilor şi au plecat să muncească în străinătate. Unii dintre ei n-aveau ce să le dea de mâncare, alţii aveau, dar îşi doreau un frigider nou. Acum, zeci de mii de copii din şcolile româneşti au grave probleme de comportament şi de adaptare. Fie că au impresia că li se cuvine totul, graţie portmoneelor umplute de părinţii lor înstrăinaţi, fie că se simt abandonaţi şi se refulează violent, multe dintre şcoli au ajuns ringuri de luptă. Iar în ring se aplică regulile din junglă.

Am auzit multe poveşti din şcolile sărace, unde copiii nu mai sunt copii, unde sufletele s-au abrutizat. Vina, dacă se poate vorbi de o vină şi nu de un destin, este a părinţilor lor. Şi dacă societatea nu i-a pregătit suficient? Dacă sistemul n-a ştiut să prevadă consecinţele, n-a ştiut să le arate calea? Ar fi plecat părinţii români în pribegie dacă înseşi condiţiile din ţară - şi nu mă refer doar la cele materiale - nu i-ar fi împins acolo? Ar fi plecat dacă ar fi putut obţine un tractor cu care să-şi are ogorul (sunt gârlă de fonduri europene pentru asta), ar fi plecat dacă în şcolile din satul lor ar fi existat apă curentă, ar fi plecat dacă funcţionarii din Primăriile lor nu i-ar fi tratat ca pe nişte nimicuri care se îmbracă de la second hand?

Şi acesta este sindromul - generaţia second hand a născut generaţia hard hand. Aia care dă cu pumnul.

sâmbătă, 21 martie 2009

Italienii şi imnul României

Niciodată nu m-am gândit la conflictul dintre italieni şi români din perspectivă istorică. Profund istorică. De la Râm încoace...

Azi am găsit un videoclip pe muzica BUG Mafia, cu un mesaj pentru italieni, părtinitor şi subiectiv. Dacă aveţi răbdare până la capăt, veţi găsi aici şi Sibiul, dar şi o strofă din imnul naţional al României:


Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

vineri, 20 martie 2009

Responsabilitatea Petrom

Am nominalizat Petromul pentru topul responsabilităţii sociale 2008. Petrom a obţinut în acest an locul al doilea în top, un clasament realizat pe baza opţiunilor bloggerilor (locul 1 - Vodafone). Cred că eu am făcut alegerea corectă şi, cu riscul de a-i face companiei un mic plus de imagine, îi mai pun o bulină albă pe panou.

Astăzi am avut surpriza să primesc un mail din partea echipei de CSR a Petrom - şi încă unul personalizat. Subiectul este "Mulţumiri din partea echipei CSR Petrom", iar mesajul, spicuit, este următorul:

Iti multumim pentru nominalizarea Petrom in top 3 al celor mai responsabile companii din Romania in 2008 in cadrul studiului realizat de responsabilitatesociala.ro in luna februarie.

Ne bucura, totodata faptul ca actiunile de plantare initiate de Realitatea TV in cadrul campaniei Romania prinde Radacini (prgramul Cod Verde) sunt apreciate, intrucat Petrom este sustinatorul principal al acestei campanii si anul acesta.

(...) In ceea ce priveste angajamentul nostru legat de protectia mediului inconjurator acesta este unul firesc, avand in vedere business-ul nostru. Continuam campania de educare si responsabilizare cu privire la consumul rational de resurse (Resurse pentru Viitor) intr-un format nou - stay tunned.

Responsabilizarea soferilor, de care aminteai tu, a fost anul trecut subiect de campanie de educare a Petrom-ului - o serie de spot-uri TV care promovau comportamentul responsabil in trafic (nu blochez intersectia etc.) si aminteau de pericolele generate de viteza excesiva. Poate iti aduci aminte mesajul "Pentru ca Romania va creste prin bun simt si responsabilitate".


Mailul este ceva mai lung, dar nu am vrut să vă plictisesc. Gestul contează, dar şi mesajul. Ambele m-au surprins plăcut şi mi-am amintit cine este liderul echipei de CSR de la Petrom - Mona Nicolici, o doamnă pe care o respect şi care de curând mi-a mai demonstrat o dată bunul său simţ, prin răspunsul pe care i l-a dat lui Dragoş Bucurenci aici.

Deşi consider în continuare că statul român a făcut o tâmpenie când s-a vândut pe sine din Petrom la OMV (pachetul majoritar de 51%, deşi OMV, cea mai puternică organizaţie petrolieră din Europa Centrală, nu mai deţine la niciuna dintre companiile sale peste 50%), trebuie să recunosc că atitudinea gigantului s-a schimbat major din 2004 încoace.



miercuri, 18 martie 2009

Domnişoară... ăăăăăă, mă scuzaţi că v-am jignit

Am mai povestit despre părerea mea referitoare la feminism/atitudini sexiste şi la exagerările la care se ajunge.

Un asemenea nivel a atins dictatura PC (political corectness) în UE, încât îşi bagă nasul şi în vocabular.
Folosirea cuvintelor "Doamnă" şi "Domnişoară" a fost interzisă de liderii Uniunii Europene, pentru că nu sunt considerate politically correct.
Birocraţii de la Bruxelles au decis că aceste cuvinte sunt sexiste şi au emis noi reguli în încercarea lor de a crea un limbaj "neutru de gen".
Noile reguli avertizează politicienii europeni să evite să se refere la starea civilă a unei femei.
Cuvintele Madame şi Mademoiselle, Frau şi Fraulein, Senora şi Senorita au fost şi ele interzise.


Sunt delicioşi funcţionarii ăştia europeni. Câţiva dintre zecile de mii care există, sătui de emis rapoarte despre alte rapoarte care la rândul lor centralizează nişte rapoarte, s-au pus cu pixul pe dicţionar şi au început să taie: statesmen (recomandat a se încloui cu political leaders), sportsmen (înlocuit cu athletes), man-made (înclocuit cu artificial) şi policemen (înlocuit cu police officers). Na, fetelor, ne simţim răzbunate?

luni, 16 martie 2009

Promovare egal umilizare

Promoterul român îşi gândeşte campaniile pentru publicul mereu dispus să primească ceva. Pe teoria că un român se va buluci oriunde se dă ceva gratis. Şi promoterul, român fiind şi el, deşi (se face că) munceşte pentru o multinaţională, are impresia că fuga după chilipiruri este o chestiune specific carpato-danubiano-pontică, hai cel mult balcanică. Când colo, în SUA mor oameni călcaţi în picioare când se dă startul reducerilor.

Dar să trecem peste partizanatul provincialist şi să vorbim concret, pe speţă. Promoţia Carrefour, cumperi de 200 de lei şi primeşti un cupon de 20 de lei. Matematiceşte vorbind, beneficiezi de o reducere de 10 la sută, deşi cuponul ţi se înmânează ulterior. Să zicem că rentează.

Azi am fost la Carrefour, în scopul predefinit de a-mi achiziţiona una bucată bicicletă de cameră, în sens terapeutic şi recuperator. Dacă tot am intrat în magazin, am luat una alta, fără să-mi stea capul la promoţia lor, fireşte. Dar la casă am plăcuta surpriză să aflu că beneficiez de cadou. Urmează - evident - condiţiile: "Mergeţi dumneavoastră la Serviciul Clienţi să vă ridicaţi bonul". Foarte bine, merg. În primul rând că e criză şi în al doilea rând pentru că am învăţat de la confraţii noştri mai vestici că atunci când beneficiezi de un drept, trebuie să te şi prevalezi de el.

Încheiată fiind lupta cu propria-mi conştiinţă şi cu mutrele lui Alin, mă îndrept către Biroul Clienţi. La birou, coadă. Fie, stăm şi la coadă. Nu pentru 20 de lei, pentru drept. În faţa mea, lumea scoate buletinul, pesemne ştiu ei despre ce-i vorba. Îl scot şi eu, deşi absurdul situaţiei începe să mă debusoleze. Adicătelea, la ce-ţi trebuie identitate, dacă eu nu primesc cuponul ăla pe gratis, ci în contul unui bon de 200 de lei?! Ce contează cum mă cheamă, câţi ani am şi când mi-am făcut buletinul?

Ajung faţă în faţă cu onor foncţionarul. Ciufut, ca toţi asemenea lui. Ţipă după clienta care tocmai plecase: "Pixuuuuuuulll!!!". Domnişoara nu-l avea, pentru că foncţionarul uitase că-l pusese sub tejghea. Îl găseşte, dar nu-şi cere scuze şi nici nu schiţează vreun gest de regret. Eu zâmbesc larg, dau Bună seara, înmânez bonul şi buletinul - că aşa am învăţat eu de la mămica mea. El, în continuare ciufut. Îmi face copie xerox după buletin, pe care mă pune să dau cu subsemnatul că am luat cuponul de 20 de lei. Perplex ar fi un cuvânt bun pentru starea mea din secunda dată.

Foncţionarul se mai uită o dată peste buletin şi zice aşa, de după ecusonul lui de persoană temporar importantă în viaţa mea: "Dvs. aţi mai fost azi o dată, nu?". Blocată total, mă apăr ca un suspect acuzat de o crimă pe care nu a comis-o: "Nu, n-am mai fost" (Şi dacă eram, ce? Şi dacă mai cumpărasem de alţi 200 de lei, ce? Nu era minunat pentru Carrefour să fi avut mii de clienţi ca mine, cea bănuită?). Foncţionarul de colo: "Nici buletinul dvs. n-a mai fost pe-aici?". Pe mine, aici m-a părăsit logica, dar am mai găsit puterea să-i spun că "Nici atât".

Da, mi-am luat cuponul, cu umilinţa aferentă. Carrefour se pronunţă franţuzeşte, dar se poartă profund româneşte.

duminică, 15 martie 2009

Fetelor, cu încredere, în stâlp!

Am condus cu regularitate patru maşini - Dacia lu' tata, un Tico de serviciu, vechiul Forduleţ şi actualul Pejo. Cu toate, dar cu absolut toate, am dat în gard/stâlp/altă maşină în parcare.

Mai întâi cu Dacia. Era prima dată când mă lăsa tata s-o bag în curte. Schimbătorul de viteze se plimba prin cutie precum făcăleţul în mămăligă, iar la pedale nu prea ajungeam, că scaunul şoferului se blocase într-o anume setare şi de acolo nu mai pleca. Aşa că eram nevoită să stau doar cu o jumătate de bucuţă priponită în el, în aşa fel încât să ating cu vârful pantofilor ambreiajul. Ce să mai povestim de servodirecţie, termen tehnic despre care, la vremea aceea, nu aveam cunoştinţă. Am dărâmat pubela din curte, accident care nu s-a lăsat cu urmări grave, nu s-au înregistrat victime omeneşti, iar pagubele materiale constând într-o zgâritură amărâtă pe fundul Daciei au fost acoperite de zâmbetul meu larg şi luminos la coborârea din maşină: "M-am descurcat?".

În altă zi, era iarnă, ţin minte ca astăzi, plecam de la studioul TV după ce o zi întreagă ne chinuisem la montat emisiunea pentru copii pe care o filmasem la nu mai ştiu care grădiniţă. Mă sui în Ticoul de serviciu, mă asigur că nu vine nicio maşină din nicicare dintre sensuri şi dau încrezătoare cu spatele. Mă opresc brusc şi forţat. Într-un stâlp. Pe mine nu m-au învăţat la şcoala de şoferi că trebuie să te asiguri şi să nu vină vreun stâlp.

Altădată mă grăbeam să ajung la programarea de la cosmetică, unde tot timpul întârziu. Parcarea plină, găsesc un loc înghesuit, stau pe gânduri, mă gândesc că Ford Focusu e cam lat pentru jumătatea aia de locşor, dar ce se şi poate întâmpla? Omul e dator să încerce. Intru eu uşor, maşina mai că torcea de la cât de frumos o ţineam eu într-a-ntâia, când aud pe uşa din dreapta spate: scâââârrrrrrţţţţţţţţţ. Tocmai rădeam Dacia 1300 din dreapta. Focusu roşu, Dacia albastră. Ne procopsisem fiecare dintre noi cu un simbol stelist. Din Dacie coboară, drăcia dracului, un poliţist în uniformă. De la Rutieră, cum altfel? Foarte calm, vine către mine ţinând un obiect în mână. Nu era contondent. Nu era nici carnetul cu procese verbale. Era o cârpă. Cu care se apucă şi-mi şterge mie zgârietura. Zice: "Nu se duce!". No shit! Zic: "Păi haideţi să mergem la poliţie" - imaginaţi-vă cum vine să-i spui asta unui poliţist. Zice: "Eh, a mea şi-aşa-i o rablă. Mergeţi dvs. la biroul tamponări şi spuneţi că v-aţi găsit-o zgâriată în parcare". Păi dacă organul de stat zice să faci un lucru, îl faci, dom'le. Nu te joci cu autorităţile.

A patra şi ultima păţanie - deci puteţi să-mi daţi liniştiţi maşinile pe mână, că mi-am făcut norma - s-a petrecut într-o frumoasă seară de vară, când plecam cu Pejoul dintr-o vizită, foarte distrată (şi nu, nu băusem nimic). Îmi învăţasem lecţia, mă uit în spate după stâlpi. Nu venea niciunul. Dau cu spatele şi iar mă opresc brusc în ceva. Mă uit în spate, nimic. Mai dau o dată. Iar buf. Măi să fie! Mă dau jos - un stâlpişor. Cam la juma de metru înălţime, plantat pe trotuar ca să menţină drept un fost pomişor. Stâlpişorul a scăpat nevătămat. Pejoul, evident, s-a procopsit cu o zgârietură.

Date fiind circumstanţele, având totodată şi bănuiala că nu sunt singura în această situaţie, fetelor, am o veste bună: s-a inventat vopseaua regenerabilă! Lăudată fie ştiinţa!

Oamenii de ştiinţă americani pregătesc intens un „înveliş” de poliuretan pentru caroserii care poate „vindeca” zgârieturile în mai puţin de o oră dacă este expus la razele solare, relatează „The Times”.
(Gândul)

sâmbătă, 14 martie 2009

Şi creşte!

În secunda în care scriu, populaţia mondială a ajuns la 6.753.328.512 oameni. Şi creşte!

Astăzi s-au născut 335.057 copii şi au murit doar 146.426 de pământeni. Până în secunda în care am scris.

Doar anul acesta, până în această secundă, s-au produs deja 10.377.063 maşini.

Au apărut anul acesta, în afară de cele care sunt pe rotativă şi ies după ce am terminat eu de scris, 104.527.343 de ziare.

Emisiile de dioxid de carbon ajunseseră în secunda în care am apucat să scriu la 4.458.188.456 de tone metrice.

Doar anul acesta, până acum, s-au produs 1.048.249.763 tone de alimente. Sunt - şi numărul lor creşte! - 1.333.618.325 de oameni care nu au acces la apă potabilă.

Statisticile - şi nu doar astea - sunt disponibile, real time, pe site-ul Worldometers. Datele statistice sunt adunate în cadrul unui proiect de mare amploare şi, spun ei, de mare acurateţe. Cifrele te pot speria - eşti doar una dintre unităţile din coada lor, care se schimbă de mai multe ori pe secundă.

miercuri, 11 martie 2009

Aveţi un cort mai mare?

Nu-i criză? Think again:

Pijamale în Piaţa Mică

Romantic peisaj pentru turiştii care vizitează centrul istoric al Sibiului. Dar ce zic eu turişti, chiar şi pentru nativi ca mine, care se întâmplă ca în treacătul lor efemer să îşi ridice ochii din pavaj, către arhitectura surprinzătoare din Piaţa Mică. Acolo, în văzul lumii, deasupra unui des frecventat local, locuiesc două perechi de pijamale. Una albastru ciel şi una roz cu dungi. Adesea, mai ales la orele târzii ale dimineţii, până înainte de prânz, ele se odihnesc suav în dunga ferestrei. Par leşinate după o noapte lungă de caznă.


Şi aici revenim la disputa: este centrul istoric al locatarilor şi ca atare se pot manifesta liber şi oricum sau este oglinda oraşului şi atunci trebuie curăţat, spilcuit, parfumat şi dat spre folosinţă ochiului estetic?