Astăzi, la Cupa Davis, am trăit din nou o competiţie pe care am mai trăit-o şi altădată. Şi nu mă refer numai la meciurile de anul trecut, tot de la Sibiu, cu Franţa.Sunt toate competiţiile pe care noi le-am început din postura de second best. Este sentimentul cu care intră românul în teren, mai puţin valoros decât adversarul său şi sperând doar să-l prindă pe celălalt într-o pasă proastă. Să-l fi durut capul de dimineaţă. Să se fi îmbătat azi-noapte. Să aibă crampe la stomac. Orice, numai să fie un avantaj în favoarea noastră. Pentru că noi nu ştim să gestionăm situaţiile de dezavantaj.
Am sperat mult de la Crivoi, după setul 1, pe care l-a pierdut la tie-brake cu Safin. Totuşi, un 7-6 pentru Safin în primul set putea fi deja trecut pe lista de avantaje. Dar nu şi noi, nu şi România. Noi am inventat zicala "capul plecat, sabia nu-l taie".
În al doilea meci, mi-a îngheţat sângele pe traseu când l-am văzut pe Iujnîi cum strânge pumnul după prima minge câştigată. Adică nu e numai în primii 15 tenismeni din lume, mai are şi voinţă şi foame de victorie. Hănescu n-a avut ce replică să-i dea.
România trebuie să-şi redefinească identitatea sportivă. Trebuie să-şi reamintească că forţa stă în echipă. Să se îmbrace în galben, să poarte demn tricolorul, să cânte imnul cu voce tare. Andrei Pavel poate face asta din echipa de tenis României, pentru că el a fost un jucător de moral, care s-a motivat întotdeauna mult mai bine sub culorile naţionalei. Dar fiecare sportiv în parte trebuie să stea mai întâi cu sine, definindu-se: mercenar sau purtător de stindard?
Foto: oradesibiu.ro
Un comentariu:
Adela, eu nu urmăresc fenomenul sportiv de la noi așa că te voi crede pe cuvînt, aproape că îmi vine să ma uit la tenis, acum că te-am citit. Mi se pare una dintre tarele de care suferim noi, românii, aceea că nu jucăm meciurile cu pasiune, pentru victorie, indiferent de valoarea adversarului.
Trimiteți un comentariu