Salvarea vine din interior

Sistemul sanitar din România e atacat în ultimele zile de nişte kamikaze. De nişte medici iresponsabili şi pe deasupra proşti, care nu s-au "îngrijit" ca faptele lor de vitejie să nu ajungă în presă. Bătrâne moarte după ce au fost purtate cu orele între secţii de spital, gravide ucise de pastile banale de dilatare, copii morţi după complicaţii survenite în urma operaţiilor... parcă suntem în bancul ăla cu "Doctore, cum a decurs autopsia? Bine, pacientul încă mai mişca".

Ca în orice meserie, eroarea umană este inerentă şi în medicină. Mai tare doare însă indiferenţa medicilor, atitutinea detaşată cu care vin să îţi explice că oricum pacientul lor ar fi murit. Este inevitabil ca un medic să devină şi o oglindă stearpă, în care nu se mai reflectă nimic? Pentru sănătatea lor psihică şi finalmente chiar şi fizică, medicii trebuie să se detaşeze de cazurile lor. E până la urmă o chestiune de supravieţuire. Nu poţi ieşi întreg la cap dintr-o viaţă în care 70% din timp îţi este ocupat de durere, de iminenţa morţii.

Şi totuşi, de ce unii reuşesc?

Am un medic ortoped extraordinar. Dr. Mihai Roman. Îmi explică ce nu-i în regulă cu genunchiul meu, ce trebuie să fac, unde am greşit, are glume relaxante în meniu tocmai când suceşte mai rău de ligamente, mă încurajează, îmi vine să mă vindec numai de dragul lui. Pentru că îmi doresc ca vindecarea să fie rapidă, în aşa fel încât reuşita lui medicală să fie şi mai şi. Poate e încă tânăr şi sistemul nu l-a "cablat" încă. Şi totuşi, cred că nu. Cred că unii oameni se nasc să aline suferinţa şi aceia trebuie să devină medici.

În schimb, misiz Buni a venit acum 2 zile de la Urgenţe, de la Cardiologie, cu inima cât un purice. Deşi tocmai de aia se dusese acolo, că avea probleme cu inima. A dat peste un nenorocit de medic, dr. Raul Vulcu (m-am uitat pe parafă), care a întâmpinat-o brutal cu: "Cine dracu vă trimite pe toţi la Urgenţe? Toţi bătrânii şi toţi graşii!". Misiz Buni a ajuns înapoi acasă şocată: "Da' io nu-s grasă...". Nu, femeia chiar nu e grasă. E drept că-i bătrână, dar de când e asta o vină?!

Fac această paralelă pentru că cei doi medici fac parte din aceeaşi generaţie. Sunt tineri, în jur de 35-40 de ani. Primul suferă din cauza celui de-al doilea un blam social pe care nu-l merită. Pentru că i se comite o nedreptate, se va întoarce împotriva celor de la care crede că pleacă veninul - împotriva presei, probabil în final şi împotriva pacienţilor. Nu împotriva celor care sunt adevărata problemă - medicii slab pregătiţi, cu un caracter execrabil, care consideră că merită respectul pentru că au făcut o facultate complicată şi 7 ani de rezidenţiat, frustraţi că toată şcoala şi toate diplomele nu îi ajută să câştige decent, într-o ţară săracă şi cu contul, şi cu duhul.

Dacă medicii adevăraţi, cei care au intrat în spitale ca să salveze vieţi nu vor începe ei înşişi o revoluţie împotriva cioturilor, nimeni nu va putea curăţa sistemul. Solidaritatea de breaslă e bună numai atunci când oamenii dau valoare breslei.