După ce ne-am uitat câteva minute la fotografii, hipnotizaţi, i-am dat un gugăl să vedem dacă localitatea asta chiar există. Şi există.
Giethoorn-ul este un sătuc în Olanda, numit şi "Veneţia Nordului". Partea veche a localităţii nu are nici măcar un centimetru de asfalt. De fapt, are un pic, dar este pistă pentru biciclişti. Sunt kilometri întregi de canale care formează o pânză de transport între căsuţe de poveste, zici că-s locuite de hobbiţi. Şi Primăria arată de parcă ar locui o Ileană Cosânzeană în ea.
A urcat sus de tot în lista mea cu destinaţii de vacanţă.
Mai multe fotografii aici, aici şi aici.
4 comentarii:
si eu m+am indragostit de locul asta cand am aflat de el. cred ca e super relaxant.
Mă mut acolo, după pensionare :P
Pai sa nu fie cu suparare..si Sibiul a fost ca o floare (nu a lu'Trandahir) pana cam prin anii 65-67 cand s-a dat drumul la Hipodremeni si Varonisti...
pardon..in Theresianum au aparut primele blocuri-buncar..alea cu balconul in pivnita si roz pe deasupra..ca furorile [asa!) milaneze...
pai pe Moscovei, catre Scoala Miltara..nu le mai stiu cum se numeau..erau numai bolti de copaci...sau cimitirul vechi unde-i Spitalul Nou..nu..ca-mi place combinatia..Sau vara sa culegi flori din teii din Piata Mica cica pentru ceai sanatos..(de fapt:ECONOMIC)...si strandul pe care l-au prapadit altii..era viata..si chef-de-chef rambata pana luni...si sanius pe rupt oasele pe Movilei in jos la gura de canal spurcata din partie..Si toate paraiele pe Plopilor, Vopsitorilor, Filosofilor, in spate la Morga...si cornuri de 25 de bani..si descult vara..nu erau sticle..dar se lipea asfaltul de copita...si ...baie la cascada din Turnisor..phii...si sport pe rupte..TOTI..si puteai citi in parc..nu te rasfoia nimeni cu destu' imbalat...
Sibiul meu nu-i chiar atât de vechi ca Sibiul dvs., dar e unul cu patine pe mijlocul străzii Filarmonicii, cu jocuri în parc fără părinţi, că nu ne temeam de nimic, cu tuneluri subterane pe sub Turnul Gros (actuala sala Thalia) în care ne stabileam cartiere generale... Un Sibiu pitoresc, dar poate candoarea locului venea de fapt din candoarea copilăriei.
Iubesc şi Sibiul de astăzi, e casa mea. Şi chiar dacă n-ar fi, merită să-l iubesc.
Dar e frumos să descoperi şi locuri total diferite ca Giethoornul, locuri despre care nu credeai că există aievea. Nu ştiu dacă cele două aşezări suportă termen de comparaţie. Sunt cu totul şi cu totul diferite.
Trimiteți un comentariu