miercuri, 8 iulie 2009

Test

Test, test, test

joi, 2 aprilie 2009

Da' cu becurile cum rămâne?

Gigi Becali în cătuşe! Nu mă interesează! Mi-i şi ruşine că am pus numele lui pe blog.

Pe mine mă interesează altă ştire de azi, dar fac parte dintr-o minoritate infinitezimală. Informaţia, pe care eu am găsit-o în Adevărul, are doar 193 de citiri şi ne spune că, din septembrie 2009, s-ar putea să nu mai găsim becuri clasice în magazinele din România. Producţia lor va fi interzisă, iar normativele UE spun că becurile cu filament trebuie eradicate până în 2012.

În Anglia, ştirea a iscat o controversă aprinsă. Ziare importante, ca Daily Mail, i-au dedicat pagini întregi pe print şi pe forumuri. Au fost dezbateri pro şi contra, legate de lumina rece a becurilor ecologice, de greutatea cu care se încălzesc (pe larg, aici). Pe lângă noi, ştirea trece ca boarea de vânt - n-o vezi şi parcă nu e. Pentru că noi stăm paralizaţi ca să aflăm care-i dom'le treaba cu Becali ăsta.

miercuri, 1 aprilie 2009

Spot anti-fumat interzis

Din nou, vest-europenii se trezesc dimineaţa mai catolici decât Papa. Englezii au interzis un spot anti-fumat - sau, mă rog, l-au mutat seara târziu. Ăsta-i spotul:



Să ne venim puţin în fire, că prea ne-am speriat, nu?

Cu siguranţă tot managementul CNA-ului englezesc fumează.

marți, 31 martie 2009

Cine câştigă războiul sexelor?

Nu cred în războiul sexelor. Pentru că nu cred că femeile şi-au construit vreodată o armată suficient de puternică.

Yuca's a ridicat vechea problemă - Sunt bărbaţii mai inteligenţi decât femeile? Care ar fi, altfel, explicaţia pentru multitudinea de vârfuri în artă, politică etc., majoritatea de genul masculin?

Nici în superioritatea inteligenţei bărbaţilor nu cred.

Lumea, aşa cum o cunoaştem azi, e construită de bărbaţi, după chipul şi asemănarea lor. Ca să aibă succes în lumea bărbaţilor, femeia s-a “masculinizat” - a trebuit să poarte pantaloni înainte să aibă drept de vot. Chiar şi azi, bărbaţi inteligenţi, cu un statut social mult peste medie, au pretenţia ca femeia “lor” să îi aştepte acasă cu masa pusă şi mâncarea aburindă. Criteriile lor, lumea lor.

Dacă toţi locuitorii planetei ar fi judecaţi după inteligenţa emoţională şi nu după aia raţională, noi am fi mai deştepte. Dar cum e invers, noi apărem într-o lumină patetică.

E la fel de complicat pentru o femeie să devină apreciată într-o lume a bărbaţilor cum e pentru un musulman să ajungă sus în ierahia occidentală, să spunem. Va trebui să renunţe la toate obişnuinţele sale, să devină “unul de-al lor”, pentru că va fi judecat după criteriile occidentale.

Aşa şi cu femeile - sunt judecate după criteriile bărbaţilor. Culmea este că ei sunt minoritari. Mă aştept la o revoluţie :D

Foto: Los Angeles Times.

luni, 30 martie 2009

E criză. De la ce ne abţinem?

Treaba asta cu criza devine mai mult sau mai puţin o normativă de viaţă, existenţă şi conduită. E criză, deci nu mai mânca la restaurant. E criză, deci du-te la baie cu lumina stinsă. E criză, deci acceptă orice compromis, orice umilinţă la locul tău de muncă, eventual lucrează doar pe bonuri de masă şi angajează-te (în scris) să nu-ţi mai iei concediu câte zile oi avea, că altfel îţi pierzi jobul şi altul nici nu mai pupi. Desigur, pentru că criză.

Să luăm două speţe:

1. Mazăre organizează şi anul acesta, la Mamaia, Formula Ţ cu ambarcaţiuni de super-lux. Invitaţi, toţi prinţii deşertului care au găsit în fundul curţii (încă un) robinet cu petrol. Bugetul de stat alocă pentru treaba asta peste 2 milioane de lei. Să renunţe la show că e criză au ba?

2. Un nene, ungur la origine, dar ajuns bine de tot la Microsoft, a dat 35 de milioane de dolari, pe toată criza mondială, ca să călătorească pentru a doua oară în spaţiu. Cicălit de nevastă că iar a ajuns prea târziu acasă, a promis că nu mai face. Să renunţe la show că e criză au ba?

Ei bine, am răspunsuri diferite la cele două speţe.

În primul rând, Mazăre e un mafiot fără scrupule, fără căpătâi şi fără simţ al penibilului şi-l chişcă pe el în coadă că şomerii din Constanţa nu au niciun program de protecţie socială în aceste vremuri tulburi. Să decontăm milioane de lei pentru 5-6 mufloni cu bărci după care cocalarilor cu siguranţă că le curg balele i se pare "turism". Prietenul său, Ministrul Mediului, Nemirschi, îl aprobă supus. Dezmăţ pe banii statului.

Speţa 2 e mult mai simplă. Sunt banii omului, face ce vrea cu ei. E nevoie de un caracter extrem de altruist (şi Freud zice că asta nu-i sănătos) ca, în această perioadă de criză, un miliardar în dolari să scoată bani din cont ca să le dea săracilor. Dar e o perioadă excelentă să vizitezi stelele!

sâmbătă, 28 martie 2009

Hai România, pe întuneric!

De la 20.30 până la 21.30, diseară, e Ora Pământului. Ştiu că mai e şi meciul România-Serbia, dar un pic de respect pentru planetă nu strică.

Aşadar, ca să împăcăm şi capra şi varza, am putea să ne adunăm ciorchine, cât mai mulţi, în faţa unui singur televizor, iar toate celelalte lumini să fie stinse. Seminţele se pot ronţăi şi în întuneric.

Vă reamintesc că Primăria Sibiu, prin largul concurs al domnului primar Johannis, NU participă la Ora Pământului, deci nu va stinge nimic. Cică nu avem "condiţiile tehnice" necesare. Ca să remediem această nedreptate, mai bine am stinge noi. A nu se interpreta acest mesaj drept unul de îndemn la vandalizare. Nu aruncaţi cu pietre în felinarele Primăriei, că n-am făcut nicio economie, din moment ce ele vor trebui înlocuite :)

Carevasăzică, diseară Hai România, dar pe întuneric!

joi, 26 martie 2009

Puştanii şi beutura, fumurile ş-alte viţii

Se spune că liceenii români fumează, beau şi se droghează mai puţin decât suraţii lor europeni. Pe mine mă dor şalele de la cât mă îndoiesc de informaţia asta.

Elevii din România, cu vârste sub 16 ani, beau, fumează şi iau substanţe halucinogene destul de mult pentru vârsta lor, dar mai puţin decât colegii de pe continent şi în scădere faţă de alţi ani, potrivit unui raport internaţional.
(...)

În România acţiunea a fost coordonată de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Agenţia Naţională Antidrog care a desfăşurat etapa de colectare a datelor în teren şi a realizat jumătate din baza de date electronică. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a asigurat statistici pentru constituirea bazei de eşantionaj, a contactat şcolile incluse în pretestare, primul şi al doilea pas de eşantionare.

Aaaaaaa, păi spuneţi aşa. Studiul iaşte internaţional, însă datele sunt colectate de autorităţile române. Şi, potrivit unei vorbe din bătrâni, prost nu-i ăla care minte, ci ăla care-l crede (puteţi parafraza şi adapta în funcţie de context, tot potrivit unei practici româneşti).

Când statul român o să colecteze, centralizeze şi prezinte concluziile reale ale unui raport defavorabil, pe cerul patriei vor zbura porci. Pentru că astăzi n-am văzut niciunul, am un argument extrem de solid să nu iau în considerare datele prezentate.

În cel mai bun caz, liceenii români beau şi fumează mai puţin decât europenii pentru că ăia care-s beţi muci încă de dimineaţă nu mai ajung la şcoală. Şi nu sunt deloc în cantitate neglijabilă.

--------------

Îmi fac un propriu off topic: Titlul ştirii este "Elevii români beau, fumează sau se droghează mai puţin decât elevii europeni". Futu-i mama ei de conjuncţie disjunctivă. Voi ăştia care scrieţi pe la gazete, ce-aţi băut în timpul orelor de gramatică din liceu? Să recapitulăm din clasa a V-a: sau este sinonim cu ori şi disjunge părţile de proproziţie între ele, carevasăzică le desparte, le diferenţiază, le pune pe căprării, spre deosebire de conjuncţia copulativă ŞI, care adună părţile la un loc, carevasăzică le bagă în aceeaşi oală. Entiendes, amigos?