Candidatul porc, candidatul Vama

Probabil o să devin foarte antipatică cu următoarea afirmaţie, dar îmi asum riscul: nu-mi place Tudor Chirilă. Nu mă înţelegeţi greşit, am toate albumele Vama Veche şi dau volumul la maxim când "se dă la radio" mai ales Calul din Marlboro. Dar pe Tudor Chirilă nu pot să-l sufăr. Mi se trage de acum vreo 6 ani, când a venit la Sibiu, în fostul club Veneţia, cu un concert de promovare a albumului "Am să mă întorc bărbat". Aşa bărbat cum îl ştim, a întârziat 2 ore (nu exagerez, 2 ore!), a venit beat muci, a mai băut vreo 5 pahare de whiskey până la final, iar ultimele melodii, câteva cover-uri, le-a fredonat mai degrabă decât le-a cântat, pentru că nu-şi mai putea aminti versurile. Desigur, artistul era foarte amuzat de prestaţia proprie. Mie mi s-a părut jenant.

Ei bine, acest Tudor Chirilă, după cum bine ştiţi, a avut divergenţele lui cu foştii colegi din Vama Veche. Treaba lor, nu mă bag, nu mă interesează, au mai murit trupe din pricina asta, nu-i un caz singular şi nici nu fac îngerii gaură-n cer de supărare. Însă noua Vama face o muzică... îndoielnică, cel puţin pentru gusturile mele. Noua melodie, "Tata taie porcu", lansată în premieră la Mămăruţă:




Observaţi vă rog şi outfitul vag cocalicios al lui Chirilă.

Muzica nu-mi place. Dacă vreau să ascult mişto-uri muzicale pe seama realităţilor societăţii româneşti, pun un cd cu Timpuri Noi. Sunt muuuuult mai buni la treaba asta, cu mult mai multă experienţă, mult mai subtili.



Dacă vreau un mişto muzical nu chiar aşa de isteţ şi nu chiar aşa de subtil, ascult Fără Zahăr. Sunt muuuult mai haioşi la treaba asta şi mai au şi accentul ăla de-mi vine să-i pup, mânca-i-ar mama.



Buuuuun. Ca să ia ceva spuză pe seama ei din treaba asta care se cheamă campanie electorală şi umple toate spaţiile de emisie la televiziuni, Vama a inventat un personaj (am aflat de la Paula). Candidatul porc. De data asta, deşi le înţeleg motivele şi ele chiar nu ţin de muzică, ci de vânzări, bani, profit, marketingul mi s-a părut isteţ. A venit Chirilă cu un porc la o conferinţă de presă aranjată şi a ieşit următoarea treabă:



Mai multe despre candidatul porc găiţi pe vamamusic.ro.

Calcul matematic: îl vedem pe E.T. în 2025

Cercetătorii de la SETI (Search for Extra Terrestrial Intelligence) au ajuns la concluzia că nu trece anul 2025 peste noi fără să ne întâlnim cu niscaiva forme inteligente de viaţă de prin Univers. Nu ştiu despre voi, dar eu, la vremea respectivă, voi fi în floarea vârstei (44 de ani) şi cine ştie, poate devin soacră în altă galaxie.

Nu ştiu însă dacă acest calcul este atât de mult ştiinţific pe cât se vrea de motivant. Se ştie că SUA au retras finanţarea SETI în anii '90, din cauza lipsei totale a rezultatelor.

Ştire Descoperă:

"Seth Shostack, unul dintre oamenii de ştiinţă din cadrul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), a făcut o declaraţie şoc atunci când a susţinut, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul 2025 va fi unul decisiv pentru descoperirea vieţii extraterestre.

„Îl vom găsi pe ET în mai puţin de 20 de ani”, şi-a început Shostack discursul din San Francisco. Afirmaţiile astronomului se bazează pe faptul că omenirea va avea până la această dată tehnologia necesară pentru a scruta la 500 de ani lumină în spaţiu, acolo unde „cu siguranţă se află mii de emiţătoare radio extraterestre care transmit în eter”.

„Dacă prezumţiile noastre sunt corecte, oamenii vor putea intra în contact cu forme de viaţă extraterestre aflate în propria noastră galaxie. Conform teoriei savantului Frank Drake, numai în Calea Lactee ar trebui să existe peste 10.000 de civilizaţii capabile să creeze emiţătoare radio”, afirmă Shostak."

Sport extrem cu balene

Despre balena asta nu ştiu dacă-i ucigaşă sau nu:


Băiatul ăsta chiar poate spune că face sport extrem.

Fotografia a fost surprinsă în Australia şi publicată săptămâna asta de The Telegraph.

Show cu balene ucigaşe

Li se spune "balene ucigaşe". Nedrept, din moment ce toate balenele sunt ucigaşe. Şi mai nedrept, când afli că orcile sunt de fapt o specie din familia delfinilor oceanici. Foarte nedrept, dacă ai văzut filmul Free Willy.

Astăzi am găsit câteva filmuleţe cu un show care rulează de câţiva ani în Orlando, Florida, la SeaWorld. Cu balene ucigaşe. E corect, e normal, e uman să fie ţinute în captivitate animalele astea incredibile? Cred că depinde de cum este pus în practică termenul "captivitate". Mai demult, aveam şi eu alergie la cuvântul ăsta. Mi-am schimbat optica după ce am citit Viaţa lui Pi (mulţămiesc, ţiprian :P). Unul dintre cele mai puternice argumente ale lui Pi, fiul paznicului unei grădini zoologice, este: chiar crezi că animalele preferă să stea în libertate, unde găsesc hrană o dată pe săptămână, se luptă pentru teritoriu, tremură de frig sau leşină de cald şi unde nimeni nu le tratează atunci când se rănesc, decât într-un zoo care le oferă toate lucrurile astea?

Asta nu înseamnă că militez pentru aducerea tuturor animalelor în grădini zoologice, scoaterea terenurilor la licitaţie şi ulterior construirea de spaţii de birouri. Cred doar că între anumiţi oameni şi anumite animale se creează legături care trec dincolo de instinctul primar de supravieţuire.

Uitaţi-vă şi voi la filmuleţe. Nu cred că balenele ucigaşe din imagini execută trucurile doar de frică sau de foame.





Se pare că dresorul din imagini, John Hargrove, a avut un incident în bazin. Una dintre balene a sărit peste alta şi l-a prins la mijloc, într-un sandwish marin. N-a murit, şi-a rupt din coaste şi s-a întors la SeaWorld. Din ce-mi dau eu seama din imagini, nu e vorba de un atac, ci de o comandă înţeleasă greşit.

Most Dangerous Animals - Crushed by Killer Whale | Movies & TV | SPIKE.com

Pe de altă parte, dacă vă uitaţi la mâinile mele după o partidă de hârjoneală cu Bozi, aţi putea jura că mi-am ascuţit lama pe ele. Şi Bozi e de vreo 500 de ori mai mic.

Concerte în februarie. Ce să aleg?

Eu şi muzica mea lălăită... În februarie sunt 3 concerte la Bucureşti. N-aş vrea să ratez niciunul, dar nu pot merge la toate. Să le luăm în ordine cronologică:

10 februarie - Sting. Sting e Sting. Legendă.



18 februarie - Vonda Shepard. Ally McBeal. Liceu. Nopţi pierdute cu Laura. La telefon a doua zi: "Ai cu ce să-mi pui un sandviş? Fă rost de cincii mii, că pun şi io, ne luăm un suc pe terasă La Turn. Tuuuuuu, iar am plâns la Ally McBeal". Vonda.



21 februarie - James Blunt. Ior biutifăăăăăăăăăăăăăl. Ştiţi că Goodbye My Lover a devenit cea mai cerută melodie din lume... la înmormântări? :D Give him a break, a luptat în armata britanică. Şi ţi se face pielea găinii când cântă. Şi mai cântă şi de ziua mea...

Jamaica, Mexic sau Caraibe?

Sunt abonată la newsletterurile mai multor site-uri specializate pe turism. De obicei mă uit la locurile unde n-o să pot ajunge niciodată. Şi oftez. Dar m-am uitat odată la un film care m-a învăţat să nu zic niciodată "niciodată" :D

Azi am primit de la Tripadvisor un top al celor mai "de vis" destinaţii exotice. Ce să aleg, ce să aleg?

Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera

Nisbet, Caraibe, Nisbet Plantation Beach Club, 488 de dolari camera (vedere de pe terasa camerei)

Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte, vedere din balconul camerei)

Jamaica, Ocho Rios (hotel Jamaica Inn, 463 de dolari camera pe noapte)

Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (Hotel Excellence Riviera)

Cancun, Mexic, 512 dolari camera pe noapte (vedere de pe terasa hotelului Excellence Riviera)

Incredibila poveste a fetiţei care refuză viaţa

Povestea Hannei Jones a făcut înconjurul lumii, începând de ieri, de când s-a aflat de fetiţa de 13 ani, bolnavă de leucemie, care refuză un transplant de inimă care i-ar salva viaţa. Sau cel puţin i-ar adăuga câteva luni.

Astăzi, reporterii de la Daily Mail, care au reuşit să vorbească cu Hannah, publică un articol emoţionant. O poveste în urma căreia rămâi iremediabil supărat pe viaţă, perplex în faţa inegalităţii ei şi înălţat de frumuseţea sufletului unui copil.

Hannah a avut probleme de când era mică. Şi mai mică. La vârsta de 4 ani i s-a descoperit leucemia. În urma unui tratament intensiv de chimioterapie, a rămas fără păr, iar pielea i s-a descuamat pe porţiuni mari din trup. A trebuit să trăiască în acest calvar, împotriva bolii, dar împreună cu ea, ani întregi. Din cauza tratamentului, în inima fetei s-a căscat o gaură. Odată cu gaura din inimă, un hău s-a adâncit în sufletul ei.

Când a aflat că singura ei şansă de supravieţuire este un transplant de nimă, Hannah a spus aşa:

"Când doctorii au venit să-mi spună despre necesitatea unei noi inimi, am fost supărată. Când mi-am dat seama că trebuie să petrec luni întregi în spital aşteptând o inimă nouă, sau că aş putea chiar muri pe masa de operaţie, am ştiut că nu vreau asta. Nu sunt un copil normal de 13 ani şi chiar ştiu ce e cel mai bine pentru mine, orice ar crede doctorii. Dacă aş fi avut câţiva ani în plus, nimeni nu mi-ar fi pus la îndoială deciziile. Dar nimeni nu realizează că eu deja am crescut mai repede decât oricine altcineva. Niciunul dintre colegii mei de clasă nu trebuie să se gândească la lucrurile la care mă gândesc eu. Am multe lucruri pe care abia le aştept. Sper să merg la Disney World în decembrie. E greu, pentru că ştiu că s-ar putea să fie ultima mea vacanţă. Sora mea mai mică, Phoebe, e atât de fericită. Tot timpul spune: "Mergem pe tărâmul lui Mickey Mouse". Îmi iubesc familia. Nu vreau să-mi irosesc timpul în spital, când pot fi acasă".

A fost nevoie ca spitalul la care era internată Hannah să sesizeze Protecţia Copilului, în încercarea de a-i decădea părinţii din drepturile părinteşti, pentru că au acceptat decizia fiicei lor. Dacă asta s-ar fi întâmplat, poliţiştii ar fi luat-o pe Hannah de acasă, ar fi dus-o la spital, unde ar fi fost obligată să suporte transplantul de cord. Din fericire, instituţia a trimis acasă la Hannah un asistent social femeie, căreia i-au trebuit doar câteva minute ca să înţeleagă suferinţa fetei. În urma recomandărilor Protecţiei Copilului, spitalul a renunţat la plângere şi a acceptat decizia Hannei Jones.