La Ikea mănânci reni

Asta-i cea mai proastă veste pe ziua de astăzi. Mă rog, aproape cea mai proastă. Dar pe aia lamentabilă sigur nu vrei s-o auzi.

Cea mai proastă veste este că la Ikea se mănâncă reni. Ikea are mobilă faină. Şi ieftină. Şi decoraţiuni mişto. Şi tot felul de briz-briz-uri, pernici, mocheţele şi boluri care-ţi fac viaţa mai frumoasă/uşoară/confortabilă. Pe catalogul de la Ikea scrie un disclaimer de-ţi vine să-l pui în ramă, că obiectele lor nu sunt testate pe animale şi nu dăunează mediului înconjurător (ar fi şi destul de irelevant să testezi un pat pe un cobai). Au şi plase ecologice şi obiecţele reciclabile. Paradisul ecologiştilor. Dacă, la bucătărie, n-ar servi reni.

Reni, ca ăsta:

Şi ca ăsta:

Şi ca ăsta:

În jur de 70% dintre renii ucişi în Suedia sunt pui, ceea ce înseamnă că ei mor înainte să vadă zăpada, susţine grupul pentru protecţia animalelor Viva!.

Grupul susţine că vânătorii moderni îi urmăresc pe reni din elicoptere, îi hăituiesc de pe snowmobile şi îi aleargă sute de kilometri înainte să îi omoare.

Ikea vinde 130 de grame de salam de ren cu £1.75 în restaurantele sale din magazinele de mobilă.

(The Telegraph)

Eu mănânc porc şi pui, recunosc. Am vagi pusee de vegetarianism, după care nu rămân cu sufletul mai pur, ci cu obsesia foamei. Totuşi, nici porcii şi nici puii nu îl aduc pe Moş Crăciun de la Polul Nord. Aiurea argumentul. În afară de unul pur sentimental, nu pot să-mi explic de ce-mi plac mai tare renii decât porcii. În viaţă, nu în farfurie.

În câte feluri se poate cânta Imnul Naţional?

Un La mulţi ani cu întârziere (din pricină de alegeri):

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

Ce votezi?

VOTUL: Aşa NU, aşa DA

E o vorbă - cred că a devenit proverb între timp: românul e expert în fotbal şi în politică.

Pe unii pur şi simplu nu ne interesează fenomenul (ne referim deopotrivă la fotbal şi la politică). Dar cei care îl urmărim, investim pasiuni mistuitoare în comentarii lungi şi inutile despre un fapt pe care rareori îl putem influenţa.

Să începem cu aşa NU:

"PSD nu se va da în lături de la nicio cheltuială din banii statului pentru a-l învinge pe Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale"

(Ioana Lupea, EVZ)

---- stimată doamnă, v-a dictat editorialul ăsta, cap-coadă, tătucul de la Cotroceni, iar dvs. i-aţi corectat doar inerentele greşeli gramaticale?

Tot la categoria aşa NU:

"S-au adunat 110.000 de voturi albe la una dintre Camere şi vreo 90.000 la cealaltă. De unde vin voturile astea? De la cineva “scârbit” de Iliescu, Năstase, Voiculescu? Nu, nici vorbă, ci de la nişte deştepţi care nu au avut de unde să aleagă (am spus-o în altă parte, bine că au avut proştii de unde să aleagă!). De la tinerii activi, din clasa mijlocie, care au nevoie de o legislaţie încurajatoare şi de măsuri economice bune pentru veniturile lor. Ce au făcut voturile albe? Au apropiat PSD de victorie. E clar, nu mai trebuie să facem nici o demonstraţie".

(Ioan T. Morar. Cotidianul)

----- stimate domn, observ că "scârbit" poţi fi doar de membrii alianţei PSD-PC, ca şi cum dacă ai fi "scârbit" doar de ei n-ai avea alte cel puţin două opţiuni. Votul în alb presupune "scârba" faţă de întreaga clasă politică, dar o "scârbă" activă, exprimată numeric. Spre deosebire de absenteism, care poate foarte bine să fie numit şi "Je m'en fiche"-ism. Sau "mai bine mă duc la schi"-ism.

Din categoria aşa DA:

"Am votat. La ora la care apare acest editorial pot să spun şi cum am votat: am introdus în urne buletinele albe, neştampilate.
Votul alb nu e degeaba: el contează ca vot valabil, ca abţinere, se numără şi contribuie la creşterea legitimităţii partidelor care vor depăşi pragul electoral parlamentar de 5%. Cu cât prezenţa la vot e mai mare, cu atât rezultatul alegerilor are mai multă greutate, care se transferă noului guvern. Care are mare nevoie de ea.
Votul meu în alb este un cec în alb: nu ţin să câştige un partid anume. Transfer concetăţenilor mei dreptul meu de a decide şi întăresc prin votul meu decizia lor, pe care o voi respecta şi mi-o voi asuma. De asemenea, prin acest vot, dau politicienilor dreptul şi obligaţia de a se înţelege în interesul acestei ţări. Pentru că mi-am exercitat votul, îi creditez, acum, când creditul e tot mai scump, să facă asta."

(Cristian Tudor Popescu, Gândul)

Şi eu am votat. Nu în alb. Cred că motivele mele ţin mai degrabă de o trăsătură personală de caracter decât de o convingere sau de nevoia unui protest. Când m-am văzut în faţa buletinului de vot, nu m-am putut abţine. Am vrut să votez alb, dar nevoia mea de control îmi răsucea o şurubelniţă în coşul pieptului. Cum, tocmai eu să nu iau o decizie? Şi am luat buletinele la răsfoit. Să votez.... să nu votez... Mama ei de viaţă, uite, despre ăsta ştiu că s-a descurcat bine în Parlamentul European. Zang, votat. Buletinul următor. N-am pe cine, n-am pe cine. Nu, chiar nu pot să nu-mi dau cu părerea. Uite, ăsta mi s-a părut ceva mai strălucit decât restul şi în orice caz, mult mai puţin agresiv în campanie. Zang, votat şi pe al doilea buletin.

Astăzi mi-a fost dat să aud destule opinii tranşante, gen "ciuma roşie" şi "şerpii portocalii". Ca întotdeauna, cele mai multe pasiuni le nasc învingătorii. Pentru mine, politica a devenit un fapt banal şi rutinat care nu mă mai sperie şi nu-mi mai dă fiori. Nu văd în politică motive de fugit în Congo. Nicio guvernare nu poate să-mi distrugă viaţa, aşa cum am citit astăzi mult prea des pe forumuri. Şi-am zâmbit: ia uite, fantomele trecutului!

M-ar speria iminenţa unei dictaturi. M-a speriat pentru câteva secunde Traian Băsescu, acum 4 ani. Mi-am revenit. Acum, mă uit la declaraţiile sale, care încep sau continuă invariabil cu "am convingerea" şi iar zâmbesc.

Rezultatele alegerilor sunt legitime şi trebuie respectate. Comentatorii care-şi dau în petec şi prezic apocalipsa după PSD sau după PDL au fie prea mult sânge în vine/pastă în pix, fie prea multe zerouri în conturi, prin transfer bancar de la ştim-noi-cine, respectiv de la ceilalţi ştim-noi-cine. Românii, cei care şi-au dorit să aleagă, au ales. Cei care au vrut să protesteze, au protestat. Restul nu contează. Decizia lor trebuie respectată. Prin incluziune, şi a mea.

Cum mi s-a furat telefonul

Provocare astăzi pe blogul lui Adi Hazaparu: moduri în care ţi s-a furat telefonul mobil.

I-am spus şi lui şi vă spun şi vouă:

Eu am păţit-o în Petrom la Piteşti. Avertizez că acest post este susceptibil de discriminare.

Eram în drum spre Bucureşti. Ne-am oprit în Petrom în scop de dezmorţeală. Soţul meu a intrat în magazin să ia ceva de ronţăit, eu îmi întindeam oscioarele lângă maşină. Când vine o doamnă cu fustă lungă şi înflorată: dă şi mie domnişoaaaarăăăă. Eu, fată absolut tâmpă şi naivă, deschid borseta să-i dau. În maxim 5 secunde am fost îngrămădită de 7-8 fuste colorate, care se împingeau în mine vorbind repede, tare şi de neînţeles. M-am prins într-un final ce ţinteau, dar prea târziu, telefonul nu mai era.

Alin a ieşit din magazin şi când m-a văzut, a venit aţă şi le-a luat de mânecă (după aia m-a muştruluit că-s toantă. Precum şi-aşe-i). Femeile au devenit dintr-o dată din agresor, victime. Au început să urleeeee, să plângăăăă, că domnuuuuu, uite că n-am luat nimiiiiic, şi-au ridicat literalmente fustele în cap, circ în toată splendoarea.

Am reţinut una dintre dânsele, care era mai aproape şi am sunat la Poliţie de pe telefonul lui Alin. Moment în care, surpriză, a apărut telefonul meu, de undeva din cealaltă parte a benzinăriei: “Ia-ţi tu telefonul înapoi! Şi-aşa-i de căcat”.

Turist străin: feriţi-vă de fast-food-urile din Sibiu!

Citez de pe blogul Coraimazap (n-am reuşit să mă prind din ce ţară vine, trebuie log in, ceea ce e împotriva principiilor mele internautice :D) - a vizitat Sibiul, e frumos, ne-a liniştit, dar iată mesajul:

"Sibiu-very beautiful town, they are still keeping old houses, and it is impressing, there are more old houses than modern, from my point of view, of course I haven’t been in every corner of this town. Here I was very impressed by no McDonald’s, they have only one McDonald’s restaurant outside the town, and that’s all. May be some one do not like McDonald’s, but believe me, it is more tasty than any Romanian fast food - do not eat there, cuz you’ll get sick after such fast food, it is better to buy food from supermarkets :)"

Engleza-i aproximativă, dar v-aţi prins voi.

"Să fie alegeri în fiecare an"

Astăzi, doamna care face curăţenie în redacţie, mă întreabă:
- Voi cu cine sunteţi?
- Cum cu cine suntem?
- Păi la alegerile astea, de duminică.
- A, nu suntem cu nimeni.
- Cum, că am văzut ui aici, foi din ăstea portocalii, cu Turcan, fata asta.
- Le-am găsit şi noi în uşă de dimineaţă, când am venit.
- A, şi nu votaţi cu ei?
- Eu, una, nu.
- Da cu cine votezi?
- Nu ştiu, nu mă pot hotărî. Niciunul nu merită.
- Io, dacă m-ar întreba pe mine, şi în ziare aş da asta, să fie alegeri în fiecare an.
- Cum aşa?
- Ui aşa. La mine în cartier îs coşuri de gunoi noi, o făcut parcu, o făcut curăţenie... Foarte bine. Să fie alegeri, să facă şi ei treabă mai des.
- Şi duminică cu cine votaţi?
- Io nu mă duc la vot. Da pentru aia, să fie alegeri în fiecare an.

Protestul votului alb

În mediul în care mă (tot) învârt, majoritatea oamenilor spun că nu se duc la vot pentru că sunt scârbiţi de politicieni (mai mult decât de politică). Practic, absenteismul lor nu înseamnă dezinteres, ci protest.

În democraţiile adulte, cetăţenii îşi exprimă protestul prin votul alb. Practic, mergi la vot, dar nu pui ştampila pe nimeni. Votul tău nu este nul, va fi contabilizat şi receptat ca atare - ca un vot de protest. Mesajul este: vreau să vin la vot, sunt un cetăţean interesat de ceea ce se întâmplă în jurul lui, dar nu am pe cine pune ştampila.

În ţări ca Franţa şi Belgia sunt organizaţii care înceracă să introducă votul alb în procesul electoral (în prezent, voturile se numără, dar nu influenţează în niciun fel rezultatul alegerilor - respectiv scaunele din Parlament nu rămân libere proporţional cu voturile albe).

Mai multe despre votul alb, pe site-ul Asociaţiei Pro Democraţia.