vineri, 31 octombrie 2008

Copiii îmbătaţi de mame înainte de naştere sunt mai deştepţi

Vă avertizez: asta-i din categoria "cercetătorii au descoperit că".

De această dată, cercetătorii englezi, citaţi de The Guardian, au descoperit că gravidele care beau un păhărel-două nu vor arde în flăcările iadului. Ba chiar, ar putea urca o treaptă către rai pe chestia asta.

Aceşti cercetători au testat copii de 3 ani ale căror mame au băut câte puţin în timp ce erau gravide, comparativ cu alţii, ale căror mame n-au pos strop de alcohol pe limbă. Rezultatele sunt uimitoare: copiii pre-îmbătaţi s-au descurcat mai bine la teste decât prietenii lor abstinenţi. Ceea ce confirmă teoria lui Nichita Stănescu: dacă eşti beat, eşti mai deştept (mă rog, am sintetizat).

Cercetătorii vor trebui, zic eu, să revină asupra studiului peste vreo 15 ani. Să vedem câte dintre progenituri au rămas deştepte şi s-au rezumat la vinul din ciocul berzei şi câte... nu.

joi, 30 octombrie 2008

Macac

Ar fi păcat să nu împărtăşesc fotografia asta şi cu voi:


Este un macac. De-adevăratelea. Probabil că într-o societate hiper-dezvoltată a macacilor, ar fi un fel de Ben Stiller al Hollywoodului macacian.

Fotografia, realizată de italianul Stefano Unterthiner, a câştigat secţiunea Portrete de Animale a concursului Wildlife Photographer of the Year. Mai multe fotografii, pe Mail Online.

miercuri, 29 octombrie 2008

Nu-i SF: în 2030, vom avea nevoie de două planete

The Guardian publică azi un articol despre adevărata criză planetară care ne aşteaptă. Cea financiară e ca o ieşire la Mariott când tu n-ai decât bani de bodega din colţ. Peste 20 de ani, însă (deci majoritatea vom fi încă prin zonă), omenirea va avea nevoie de două planete ca să susţină tot ce consumă. Şi două planete e prost spus, pentru că de încă o planetă putem face rost. Dar am mai avea nevoie de încă un Pământ. Cu Africa lui, cu Antarctica lui, cu Carpaţii lui, cu Marea lui Neagră. Ştiţi vreunul de închiriat?

E ca în filmele cu extratereştrii care invadează Pământul pentru că nu mai au ce mânca pe planeta lor. Ei bine, în viaţa reală, noi suntem extratereştrii.

Trei sferturi din ţările lumii consumă mai mult decât au - mai mult oxigen, mai multă apă, mai multe fructe, mai multe animale etc. Cei mai mari consumatori sunt Statele Unite şi China, fiecare cu 21% din consumul planetar. Adunate, dau aproape jumătate din consumul omenirii (îs tare bine hrăniţi, nu-i de mirare că au luat atâtea medalii la Olimpiadă).

În această secundă, oamenii consumă cu 30% mai multe resurse decât Planeta poate regenera. Ca să facem o comparaţie metaforică, e ca şi cum 3 din 10 crengi ale unui măr s-ar putrezi în fiecare an. În foarte scurt timp, toţi merii din livadă vor fi morţi. În foarte scurt timp, nu vom mai avea ce mânca, bea şi respira - că să aduc în această discuţie fraza "nu o să mai avem cu ce ne deplasa, că ni se termină petrolul" devine hilar.

Potrivit raportului WWF, din 1970 şi până în 2005, o treime din speciile de pe Pământ au dispărut. Cea mai mare rată de dispariţie este întâlnită în zonele tropicale - jumătate din speciile respective nu mai există. Jumătate. Adică una din două. Ştiu că e greu să te gândeşti la pădurile tropicale din Indonezia, când pe lângă tine trece un camion învăluit în fum greu, din anii 70, care scoate pe ţeava de eşapament direct noxe pentru camera de gazare, plin cu copaci furaţi.

În acest context, la noi, Guvernul duce un box profesionist cu preşedinţia, Parlamentul şi sindicatele pe tema măririlor salariale. Guvernul britanic face altceva cu banii:


vineri, 24 octombrie 2008

Valutiştii de la OTP

Criză financiară? Sigur da. O resimţim pe pielea noastră: rata la bancă ne-a crescut cu 200 de lei, în doar două luni. Natural sau artificial?

Nu mi-ar fi trecut prin cap să mă documentez, dacă nu ar fi fost alţii mai analişti prin jurul meu. Prea de bună credinţă în relaţia mea cu banca, am luat dobânda, comisionul şi cursul de schimb de bune, fără să crâcnesc. Ca în desenele animate din vremea mea, am simţit cum mi se aprinde un beculeţ desupra creştetului când mi s-a sugerat să verific rata de schimb de la banca la care am eu creditul - OTP - cu ratele altor bănci care acordă credite în franci elveţieni. Pentru că, da, ne-a pus naiba să ne luăm credit în franci elveţieni. Şi am deschis eu frumos toate site-urile celor patru bănci principale care acordă credite în valută elveţiană, eronat alintată cu titlul de "cea mai stabilă". Iar beculeţul de deasupra capului a început să facă precum stroboscoapele de la discotecă, până mi s-a spart în scăfârlie.

Cum e posibil ca trei (Volksbank, Bancpost şi Reiffeisen) din patru bănci - deci majoritatea absolută, că mai mult de atât nu este decât unanimitate -, să aibă un curs de schimb la vânzare a CHF, azi, 24 octombirie, la 2,55 de lei, iar OTP, banca din ţara vecină şi prietenă, Ungaria, să mă pună să îi plătesc ratele la un curs de 2,65?! La 804 franci rata pe lună, îmi rezultă o diferenţă de 80 de lei faţă de celelalte instituţii monetare, ceea ce face ca OTP să câştige de pe urma noastră 960 de lei pe an, adică peste 260 de euro, doar din speculaţii valutare.

Nu mai spun că, oficial, la BNR, francul elveţian costă astăzi 2,54 lei.

joi, 23 octombrie 2008

Ziua 3. Einstein it iz.

Sunt fericită să vă anunţ că toţi cei patru căţei şi-au găsit stăpâni. Sper să aibă mare grijă de ei, mai ales în următoarele zile, că-s micuţi şi au nevoie de atenţie şi înţelegere.

Al patrulea rămas în cutiuţă, Einstein, rămâne. Surpriză azi, când am dat-o pe Zina: şi Einstein e fetiţă :)) Încă nu m-am gândit la un nume pentru ea, aşa că îi spun "Frumoasa". E foarte isteaţă, sunt mândră de ea. Şi începe să stea pe toate cele patru picioruşe. Preţ de 2-3 secunde...

Mulţumesc frumos celor care m-au ajutat şi au trimis linkuri şi/sau au scris pe blog. Şi senchiu Brylu pentru articole.

miercuri, 22 octombrie 2008

Salt peste Tristeţea 1

Tristeţea 1. Mare rugăminte: s-a pierdut Tănă. Veveriţa asta frumoasă din imagine. Brylu a cules-o de pe străzi şi o iubeşte ca pe ochii din cap. E foarte cuminte, foarte inimoasă şi nu vreţi să-l vedeţi pe Brylu plângând după ea... S-a pierdut azi, în jur de ora 14, pe Mihai Viteazu, în zona blocului cu Redal Cafe. E neagră toată, cu urechi mari şi ascuţite, bot sârmos şi are o pată albă pe piept şi una pe coadă. Dacă o zăriţi undeva, sunaţi repede la 0722.227.297.

EDITARE ULTERIOARĂ: S-a găsit. Ştergem tristeţea asta :)

Tristeţea 2. Mai am doar doi căţei. În urma anunţurilor şi a eforturilor concertate pentru care vă mulţumesc, doi dintre ei şi-au găsit stăpân. Ştiu, ăsta e un lucru bun, dar tot am dat apă la şoareci când i-am înstrăinat, deşi nu ne cunoaştem decât de 3 zile. Cum pe unul dintre ei am hotărât să-l păstrăm, dacă ştiţi pe cineva mărinimos care poate să aibă grijă de un căţel mic care mănâncă doar lăptic momentan, dar se face el mare, sunaţi-mă vă rog la 0742.127.835.

Au mai rămas Einstein şi Rambo. Cum ne-am dat seama că Rambo e de fapt fetiţă, am hotărât s-o rebotezăm Xena. Cum e greu de pronunţat, traducem aproximativ fonetic şi îi zicem Zina. Iacătă-i:


Şi ca să reparăm moral o faptă abonimabilă - portretul de "cavaler negru" pe care i l-am tuşat colegului de redacţie, birou şi adânci suferinţe în postul anterior -, trebuie să subliniez că am învăţat două lucruri foarte importante de la el:
1. Biberoanele din zilele noastre au o (un) gaură/orificiu (oricum îi zic sună prost) prea mic(ă).
2. Există şi lapte cu 3,5% grăsime, mult mai bun pentru vârste de până la 2 luni decât ăla degresat şi pasteurizat.

Ziua 2. Să ne prezentăm.

Doar nu aveţi impresia că, dacă n-avem încă ochi, n-avem nici personalitate. Să ne prezentăm:

Leo (de la Leonardo diCaprio) - sunt ăla cafeniu deschis şi mă numesc aşa pentru că sunt tare drăgălaş. In a sexy kind of way.

Dummy - sunt ăla alb, cu scăfârlia cafenie. Nu mă mândresc cu asta, dar am învăţat cel mai târziu să mănânc cu biberonul şi ca atare mi-a fost mai tot timpul foame. Şi ca atare m-am smiorcăit tot timpul, iar nenea care stă aici, la birou, a plecat de câteva ori din cameră şi o dată a părăsit de tot clădirea, din cauza mea. Zice că-i dau dureri de cap.

Rambo - sunt cel mai mare şi mai puternic. Sunt alb şi am mai multe pete cafenii. Când mănânc, rup bibeornul. Şi nu glumesc!

Einstein - nu prea plâng, ştiu foarte precis cum şi când să mănânc, adorm repede când e cazul şi fac primul ochişori. Bineînţeles, cunosc pe deplin însemnătatea formulei E=mc².

Ziua 2. Galerie foto.

Rambo

De la stânga la dreapta, Rambo, Einstein şi Leo

De la stânga la dreapta, Einstein, Dummy şi Rambo

marți, 21 octombrie 2008

Sunt mic, mic, mic, mănânc lăptic, fac mult somnic




...şi aş vrea să stau la tine un pic. Un pic mai mult, da' nu-mi venea altă rimă :))

Mai sunt patru. Mogâldeţe. Vecinii de pe Mitropoliei, unde i-am găsit, spun că ar fi fost opt. Mă gândesc că i-or fi luat pe restul nişte oameni mărinimoşi, din categoria cărora sper să mai găsesc şi eu patru, care să le ofere mogâldeţelor rămase o casă.

Aseară, un copil şi-a adus laptele din programul "Lapte Corn", l-a pus într-un vas şi încerca să-i convingă pe ăştia micii că mănânce. N-a reuşit, pentru că ăştia micii nici măcar nu au deschis încă ochişorii. Astăzi ne-am chinuit noi în redacţie şi până la urmă i-am convins să molfăie lăpticul din biberon.

Nu ştiu cine o fi avut ideea asta genială să ia căţeii de la căţea şi să-i abandoneze în stradă. Îi acord circumstanţe atenuante, poate e căţeaua bolnavă sau poate nu-i acceptă sau... cine ştie. Orişicât, sunt foaaaaarte drăgălaşi, aşa că dacă îi vreţi sau dacă ştiţi pe cineva care îi vrea, daţi-mi un semn la numărul 0742.127.835. Dacă nu-i puteţi lua, poate aveţi un blog şi îi anunţaţi şi pe alţii.

luni, 20 octombrie 2008

14 octombrie a venit: OZN în Anglia

Ţineţi minte Federaţia Galactică, raelienii şi toate promisiunile potrivit cărora 14 octombrie va fi ziua cea mare, în care confraţii noştri superiori de pe alte planete vor veni să ne ajute să învingem forţele răului (şi pe Darth Vader deopotrivă - asta-i de la mine :P)? No, s-au încurcat la fusul orar.

Oamenii... pardon, umanoizii au venit - dar nu în emisfera sudică, ci în Anglia. Mă rog, s-or fi uitat la Pământ cu capul în jos şi au încurcat-o şi pe asta.

Ştire Mediafax: "Un avion de pasageri care se pregătea să aterizeze pe aeroportul Heathrow, din Londra, a fost pe cale de a atinge un Obiect Zburător Neidentificat (OZN), potrivit unor dosare date publicităţii de Ministerul britanic al Apărării.

Căpitanul aeronavei Alitalia era atât de îngrijorat încât l-a atenţionat pe copilotul său după ce a văzut un obiect de culoare maro, în formă de rachetă, trecând peste cabina lor". Ştirea este preluată de pe Sky News. Şi nu e deloc o dumă.

Că vom afla peste câteva zile că era de fapt un avion cu telecomandă pe care Jim (6 ani), un puşti din suburbia Londrei l-a primit de la Moş Crăciun, asta-i altă poveste.

Eroinele de 4 şi 6 ani

Poveste incredibilă relatată de Mail Online: două surori, una de 4 ani şi cealaltă de 6 ani, şi-au salvat tatăl care suferise o criză de epilepsie, în timpul căreia a căzut şi s-a lovit la cap, după care a rămas inconştient pe podea, într-o baltă de sânge.

O scenă care m-ar speria şi pe mine şi am de patru ori vârsta lor. De cinci. Mă rog, de şase, depinde la ce ne raportăm...

Fetele şi-au păstrat calmul şi au ştiut să sune la numărul de urgenţă. Este incredibilă conversaţia pe care au avut-o cu dispecerul (este incredibil şi faptul că inspectoratul lor de Urgenţă a fost de acord cu publicarea acestei înregistrări, un lucru pe care în România n-o să-l vedeţi niciodată).

O frântură din conversaţie:

"Dispecerul: De ce aveţi nevoie de o ambulanţă?
Jessica: Tata a căzut şi s-a lovit şi e foarte mult sânge.
Dispecerul: Cum a căzut?
Jessica: Nu ştim. Noi ne uitam la Winnie the Pooh.
Georgina: Pot să vorbesc şi eu cu ei?
Dispecerul: Acum cât timp a căzut tatăl vostru?
Jessica: Cred că cunt vreo 2 minute.
Dispecerul: Aşa. Respiră normal?
Jessica: Nu sunt sigură.
Georgina: Şi face aşa cumva (scoate un sunet).
Dispecerul: Aşa. De unde spuneaţi că sângerează?
Jessica: De la cap.
Dispecerul: Sângerează de la cap. Aşa. E mult sânge în jur?
Jessica: Da.
Dispecerul: Aşa. Aveţi vecini în jurul vostru?
Jessica: Da, avem doi vecini uşă în uşă, dar nu putem să mergem la ei acum.
Dispecerul: Cum aşa?
Jessica: Avem voie să mergem doar când e mami acasă".

Întreaga conversaţie e AICI - citiţi să vedeţi cum descoperă fetele că uşa e încuiată şi că medicii nu pot intra la tatăl lor şi cum reuşesc să descurce şi această situaţie. Incredibil!

duminică, 19 octombrie 2008

Privelişti minunate de pe budă

Nu ştiu ce privelişte aveţi voi când "meditaţi", dar probabil, ca şi mine, 5-6 plăci de faianţă. De asta e şi atât de importantă faianţa din baie şi de asta şi ultima (în sensul de "cea mai recentă", nu de "definitiva") ceartă serioasă din relaţia mea de cuplu am avut-o tot pe tema decorării băii din apartament.

Daily Mail
a găsit însă nişte locuri de meditat mult mai bine puse în valoare. Să vă dau câteva exemple:

Alaska, munţii McKinley

Anzii Bolivieni

Anzii Ecuadorieni

Irlanda, Croagh Patrick

Noua Zeelandă, Gheţarul Tasman

Mai multe fotografii, pe Daily Mail.

EDITARE ULTERIOARĂ:
O înfocată montaniardă, autoarea expresiei deja legendare "în lac străluceau, ca nişte steluţe, zeci de conserve" (rostită în contextul unei ecologizări în munţii patriei), mi-a adus la cunoştinţă o privelişte de la o budă de-a noastră, neaoşă. Se poate "bate" liniştită cu cele de mai sus:

Bărcaciu

Mulţumesc, Mara :)

Lui Teo Peter i-ar fi fost mai bine în Irak

Nici nu vreau să mă gândesc la disperarea amestecată cu frustrare, cu răvrătire, cu ură şi cu neputinţă pe care aş simţi-o dacă cineva drag mie ar muri într-un accident în care să nu aibă nicio vină. Spre exemplu, să fie într-un taxi, iar un şofer beat şi vitezoman să-l lovească din plin. Nu-i vorbă, destinul e destin. Legile nescrise se îndeplinesc întocmai. Nu şi legile omeneşti.

Puşcaşul marin Christopher van Goethem, care a comis o "regretabilă eroare" - mai exact, s-a suit beat la volan şi a gonit cu viteze ilegale prin Capitală, într-un superior dispreţ faţă de orice "rasă" ne-americănească (pun rasă în ghilimele pentru că americanii nu se pot defini pe ei înşişi prin criterii etnice, ci mai degrabă cultural-politice) -, a fost exonerat de acuzaţiile de omor prin imprudenţă în acest caz, aşa cum ştiţi. A fost judecat de Curtea Marţială americană, iar diplomaţii români au acceptat decizia cu capetele plecate, după strămoşescul nostru proverb , "capul plecat, sabia nu-l taie".

Vă dau o veste. Irakienii n-au proverbul ăsta. Ştire Mediafax: "Justiţia irakiană va putea judeca soldaţi americani acuzaţi că au comis infracţiuni grave în afara bazelor lor şi atunci când nu erau în misiune, potrivit unui proiect de acord negociat între cele două ţări".

N-ar fi exclus ca americanii să renunţe şi la obligativitatea vizelor pentru irakieni, înainte ca noi să apucăm să trăim onoarea asta.

vineri, 17 octombrie 2008

Săracii bancheri denigraţi!

Ştire Gardianul: "Potrivit bancherilor, daca o persoana spune pe blog, sms sau prin orice alt mijloc de comunicare ca o banca este in incapacitate de plata, acest lucru reprezinta denigrare daca afirmatia nu este sustinuta de dovezi".

Bancherii şi-au dat mână cu mână nu ca să ne scadă dobânzile (cele mai ridicate din UE), nu ca să îşi instruiască angajaţii în aşa fel încât să poţi găsi la ghişee răspunsuri la toate întrebările în legătură cu creditele tale şi nici ca să îşi prelungească programul de lucru, astfel încât să-ţi poţi plăti rata fără să-ţi iei liber de la locul de muncă pentru asta. Nu, nu. Şi-au dat mână cu mână pentru stabilirea unui proiect legislativ care să pedepsească pe oricine „denigrează” (am pus ghilimele pentru că am citat, nu pentru că aş lua în derâdere termenul) imaginea unei bănci sau a alteia. Şi prin „oricine” ne referim chiar la oricine: fie că „denigratorul” este jurnalist, blogger sau un neica nimeni care vrea să transmită prin SMS către soţia lui: „c.... ăştia iar ne-au mărit rata, fir-ai ai... şi mama lor de ...”. Asta, după părerea mea, sună a denigrare. Dar să dai pe cineva în judecată pentru asta, tot după părerea mea, sună a încălcare a drepturilor omului.

Până una-alta, legea nu e deocamdată nici măcar în fază de propunere legislativă, aşa că avem liber la denigrări. Eu, de exemplu, am o problemă cu ofiţerii de credite. Nu toţi, doar cei ai anumitor bănci. Cărora n-am să le dau numele aici nu din pricini care au legătură cu denigrarea, ci pentru că şi publicitatea negativă e tot publicitate. Orişicât, ofiţerii de credit ai unei bănci foarte importante, care are un sediu chiar în centrul Sibiului. Probabil că, fiind atât de aproape de multitudinea de terase răpitoare, ofiţerii (ce titlu de glorie!) de credite (ce alăturare înfricoşătoare!) îşi iau de la sine putere câte o oră liberă şi dispar din instituţie. În faţa biroului domniilor lor se formează cozi precum cele de la alimentarele comuniste, iar ceilalţi angajaţi ai instituţiei le găsesc tot felul de scuze care nu pot masca jena situaţiei: „probabil sunt la masă, oricum nu mai durează mult” sau „a fost chemat(ă) la şefu”. Într-un final, inevitabil, ofiţerul de credite se întoarce, dar fiecare client are altă problemă, necesită altă documentare, hârtiile încep să-şi fluture aripile desupra biroului, ofiţerul nu-şi mai găsesşte nici pixul, darămite literele pe tastatură, caută disperat telefonul ca să întrebe la rândul lui un interlocutor misterios care, deşi le ştie pe toate, nu s-a obosit să ia clienţii în primire mai devreme, iar coada, în tot acest timp, creşte, creşte, creşte. Ca şi dobânzile, ca şi comisioanele, ca şi, fatalmente, ratele.

Săracii bancheri denigraţi!

joi, 16 octombrie 2008

372 de pinguini, pe plajă în Brazilia

Îi ştiţi pe ăia mici şi-ai dracu din Madagascar? Pinguinii şi anume.

Ei bine, mulţi pinguini chiar locuiesc pe coastele Africii şi Americii de Sud. Cei mai numeroşi dintre ei sunt pinguinii Magellani. Deşi câteva mii încă mai trăiesc în libertate, ei sunt catalogaţi drept specie "near threatened" (no, mai greu cu traducerea aici... să zicem "aproape ameninţată").

Autorităţile pentru protecţia animalelor din Brazilia au îngrijit 372 de exemplare, timp de 4 luni, iar pe 4 octombrie le-au dat drumul pe o plajă din Brazilia.

Ce spectacol:

miercuri, 15 octombrie 2008

Shadow dancing

În State, are chiar şi un nume care defineşte categoria. Carevasăzică, este un gen atât de dezvoltat de dans, încât a căpătat o definiţie, o teoretizare. Se cheamă "shadow dancing". Şi arată cam aşa:



Compania din imagini se cheamă Pilobolus şi este deja o industrie. Potrivit site-ului oficial, Pilobolus s-a înfiinţat în 1971, ca o companie de dans independentă. În prezent, are trei nuclee de activitate: Teatrul de Dans Pilobolus (care face "scamatoriile" din filmul de mai sus), Institutul Pilobolus (un program educaţional pentru şcoli şi colegii, dar care oferă şi seminarii pentru corporaţii, angajaţi şi şcoli de afaceri) şi Serviciile de Creaţie Pilobolus (divizie specializată în servicii de film, advertising, publicitate etc.).

Merită să intraţi pe site. Măcar pentru fotografii.

luni, 13 octombrie 2008

Păzea. E 14 octombrie.

Pregătiţi-vă. E ziua cea mare. Ziua în care confraţii noştri paşnici din alte părţi ale galaxiei se vor arăta la faţă. În toată splendoarea lor.

Pregătiţi-vă. Nu vă luaţi ochii de pe cer. Dacă e înnorat - ceea ce nu se va întâmpla, pentru că Universul nu lasă lucrurile la voia întâmplării -, căutaţi un munte pe care să vă căţăraţi.

Pregătiţi-vă. Cu inima deschisă, cu minţile luminate, primiţi-i pe confraţii noştri, care se vor scoborî dintr-o navă de fix 3.219 kilometri. Diametru.

De fapt, m-am răzgândit. Pregătiţi-vă. Migraţi cu toţii către emisfera sudică. Ne anunţă Luminaţii: "Unul dintre cele mai importante mesaje (n.r. - de factură extraterestră) de acest gen a început să circule pe internet la începutul lunii august 2008. Acesta anunţă, pentru data de 14 octombrie 2008, apariţia unei nave extraterestre în emisfera sudică a planetei noastre. Scopul declarat al acestei apariţii este acela de a arăta locuitorilor planetei Pământ că nu sunt singuri în Univers". (sursa: yogaesoteric.net)

Dar de ce vin confraţii noştri? Păi ne-au explicat deja. Nu, n-am primit fax la redacţie. Fraţii noştri galactici ne-au transmis printr-un medium: "Ne-am decis să venim după ce ne-am dat seama că nu veţi putea învinge forţele răului fără ajutor". (SaLuSa, Federaţia Galactică)

Vă va ţine la curent cu mersul acestei întâlniri... ei bine, nu, nu Steven Spielberg, ci o minte luminată care a creat blogul 10-14-08.blogspot.com.

Pregătiţi-vă:

Dacă renunţi...



...vor renunţa şi ei.

joi, 9 octombrie 2008

Hertha Muller ratează Premiul Nobel

S-a vorbit mult despre nominalizarea scriitoarei germane de origine română Hertha Muller la premiul Nobel pentru literatură, zilele astea. În urmă cu aproximativ o oră, ne-am liniştit: n-a câştigat premiul. De altfel, declarase şi că nu era foarte nerăbdătoare să intre în posesia lui, pentru că, nu-i aşa, nu pentru asta scrie. Dar fraza asta, din partea scriitorilor, e la fel de uzuală ca expresia "aceasta nu este pomană electorală" din partea politicienilor.

(sursa foto: EVZ - şi tot în EVZ, un interviu relevant despre şi cu Hertha Muller)

Recunosc că nu mi-am dorit ca Hertha Muller să câştige premiul Nobel. În primul rând, pentru că ar fi însemnat un laur foarte politizat, pe criterii anexe literaturii (care nu o exclud neapărat) şi m-am săturat de premieri tipizate, clasicizate, clişeizate. Doris Lessing (2007) - cea mai în vârstă laureată şi, pe deasupra, şi femeie (nobil, nu?), Orhan Pamuk (2006) - musulmanul care creşte într-o familie numeroasă şi scrie despre viaţa grea a familiilor numeroase de musulmani, Miguel Asturias (1967) - sud-americanul care relatează despre viaţa indigenilor din America Latină etc. Ce bine s-ar fi potrivit la "etc." dizidenta Hertha Muller şi experienţa ei traumatizantă cu regimul comunist din România, în acest tablou.

Nu discut - nici nu-mi permit - calităţile scriitoriceşti ale laureaţilor, ci matriţele în care s-a blocat juriul premiului Nobel şi din care nu reuşea să mai iasă.

Toate astea, în condiţiile în care scriitori precum Tolstoi, Cehov, Borges, Joyce, Emile Zola, Henrik Ibsen sau Mark Twain nu au fost niciodată recunoscuţi prin acest premiu.

Despre Jean-Marie Gustave Le Clézio, laureatul din acest an, am auzit prima oară la o oră de literatură universală din liceu. Profesoara noastră nu era foarte entuziastă la adresa "Procesului verbal", dar na, cum reprezenta o turnură în scriitura existenţialistă, am vorbit şi despre el. Abia dacă-mi amintesc despre ce-i vorba, dar cu ocazia asta, promit să reiau lectura. Măcar nu se înscrie în clişeele social-politizate ale Nobelului de până acum.

AICI, lista tuturor laureaţilor Nobel pentru literatură.

Viaţa-i frumoasă. Clişeu.

De câteva zile, începea să mă sâcâie imperfecţiunea centrului Sibiului.

În urmă cu vreo săptămână, o vecină de 22 de ani care se întorcea acasă pe la 10 seara a fost furată şi bătută la colţul străzii. Alaltăieri, Călin, care are biroul la 10 minute (de-ale mele, 5 de-ale lui) de Piaţa Mare, mi-a povestit cum o puştoaică (din pricină de politically correct n-am voie să-i spun ţigăncuşă) a intrat în sediul firmei, s-a învârtit cât s-a învârtit în jurul unei biciclete legate la parter, până a ieşit cineva la ea. Previzibil, a început să urle, iar un hăndrăluş (nici la ăsta n-am voie să-i spun, da vă prindeţi din rimă) a sărit imediat: "Ce-i, bă, te iei de sor-mea?". Mai să iasă cu vânătăi. Familia cea unită s-a transferat (bănuiesc eu) la noi pe stradă. Ieri, tot o puştoaică a intrat la noi în casă, a scos-o misiz buni afară, s-a dus la etaj, de unde n-a mai scos-o nimeni şi a furat un telefon mobil, cu care a plecat fugind împreună cu ataşamentul (aka "fratele").

În aceste condiţiuni şi circumstanţe, astăzi răsare soarele. Dar nu aşa, că răsare soarele... e una din acele zile în care te uiţi pe geam şi nimic nu-i strâmb. Frunzele strălucesc galben în copaci, altele foşnesc muzical pe jos, chiar şi clădirile scorojite par vesele în lumina asta care nu cade văratic, aşa, plin, să te orbească şi nici iernatic, tăios, să te doară, cade... ondulat, mângâietor. Trec prin Piaţa Mare, în drum către redacţie. Într-un colţ al pieţei, o domnişoară firavă, poate are 12 ani, dar poate numai 10, cu părul în nuanţa frunzelor de astăzi, poartă greu o vioară în toc, iar în cealaltă mânuţă, un corn. Îl fărâmiţează mărunt şi îl aruncă pe caldarâm. Zeci de aripi încep să fâlfâie în jurul ei, coboară ca o perdea, mai întâi o acoperă şi n-o mai văd şi apoi coboară şi se aşează în jurul ei, ciugulind. Iar ea gângureşte fericită.

Câte forţe trebuie să conveargă, să spargă relativitatea timpului, ca să se întâmple toate deodată, să picteze tabloul ăsta ireal de frumos, iar eu să fiu acolo?

Dacă n-ar fi adevărat, ar fi un clişeu. Îmi pare rău că n-am făcut o fotografie.

PS pentru cei pe care-i scoate din sărite partea frumoasă a lucrurilor: citiţi textul de la coadă la cap.

miercuri, 8 octombrie 2008

New York, New York

Nu, nu am fost la New York. Nici nu se arată foarte multe ursitoare cu bilete de avion. Dar astăzi am primit un link către un forum de discuţie pe Tripadvisor, pe tema "Care sunt obiectivele pe care să le vizitez în New York, împreună cu băieţelul meu de 5 ani?". Nu mai am 5 ani, dar m-aş duce şi eu:

1. Central Park Zoo - e o grădină zoologică destul de tânără, de prin 1988, dar foarte bine pusă la punct. De fapt, e mai mult decât o grădină zoologică. Fotografia asta:


... a câştigat titlul "Protecting the Environment" la Concursul foto ogranizat de Ziua Pământului de Agenţia SUA pentru Protejarea Mediului. În fotografie apare Bruce Foster, managerul Wildlife Conservation Society's Collections Manager de la Central Park Zoo, care înceracă să salveze o specie de broaşte pe cale de dispariţie şi se pare că, datorită eforturilor sale, în unele părţi din Wyoming, broscuţele au reapărut.

2. Central Park în sinea lui:


Parcul ăsta gigantic din inima New Yorkului, dacă nu cumva inima New Yorkului însăşi, care are suflet şi vara, şi iarna, când devine un patinoar gigantic.

3. Muzeul Metropolitan şi mai ales colecţia de Artă Egipteană.

4. Muz... pardon, magazinul de ciocolăţuri Dylan's Candy Bar, despre care am auzit numai lucruri delicioase, pe care refuz să le cred până nu le văd cu papilele mele. Şi mai ales, până nu fac justa comparaţie cu ciocolata belgiană, pentru care zău, aş face treburi necurate care nici n-au voie să-mi treacă prin cap. 200 de euro am cheltuit la Bruxelles pe ciocolată. Nu am dat în diabet, pentru că n-am luat decât vreo 8 cutii, de banii ăştia. Dar singurul lucru pe care-l regret este că nu i-am cheltuit şi pe restul 200 pe care i-am mai avut, tot pe ciocolată belgiană.

5. The Lion King, spectacolul de pe Broadway adaptat după desenul animat Disney.

6. The New Victory Theatre, companie de teatru neconvenţional.

Cred că am uitat Statuia Libertăţii, dar hei, deja toată lumea ştie cine-i doamna.

marți, 7 octombrie 2008

Iepuraş pe imaş

Urecheatul din imagine este responsabil, spune ultimul raport al International Union for Conservation of Nature (IUCN) pentru împuţinarea exemplarelor până la un nivel alarmant a două specii: râsul iberic şi vulturul imperial spaniol.

Care e logica faptului? Pentru că iepuraşii sălbatici, consideraţi - chiar şi de cărţile noastre de biologie - "dăunători" (ne "rod" culturile şi se înmulţesc incredibil de repede, conform expresiei, ştiţi voi, iepureşte), au fost tot mai mult stârpiţi de mâna omului. Aşa încât masa principală a râsului şi a vulturului a dispărut din meniu. La ora actuală, spune raportul, mai există probabil doar în jur de 80-160 de râşi iberici. Staţi să vi-l arăt şi pe râs, că prea mult seamănă cu Bozică:


Carevasăzică: nu mamiferul biped numit ştiinţific Homo Sapiens este vinovat pentru extincţia pisicuţei ăsteia, ci iepuraşul sălbatic. Ca să vezi.

Nu ştiu care-i serialul vostru preferat, dar eu mor după Big Cat Diary. Ieri, o leoaică alungată de grupul din care făcea parte, a născut doi pui. Când Bibi (ştiţi cum fac documentariştii, personalizează şi stilourile) a plecat să vâneze,grupul care o alungase i-a găsit puii. În mod normal, i-ar fi omorât. De data asta, însă, puii au scăpat, dar au fost duşi în cu totul altă parte decât îi lăsase leoaica. Bineînţeles, documentariştii au arătat o profundă simpatie pentru drama familiei de lei, s-au plângărit în dosul camerelor high resolution, dar nu au luat puii ca să-i ducă înapoi în culcuşul lor.

Ştiu, e o dezbatere întreagă referitoare la neintervenţia omului în "afacerile" naturii. Totuşi, nu-i ironic, cum, pe de o parte, determinăm extincţia unor specii zi de zi şi, pe de altă parte, nu putem salva doi pui de leu, din cauza unor înalte principii morale la care am ajuns pe cale evolutivă?

duminică, 5 octombrie 2008

Gunoaiele nu se adună singure

Ce iese atunci când de o campanie de ecologizare (sau cel puţin de conştientizare) se ocupă o organizaţie potentă financiar:



Reinsufletirea. Gala Verde
Vezi mai multe video din Evenimente »

Un spot marca MaiMultVerde.

vineri, 3 octombrie 2008

Partida de şah Spaţiu-Pământ

A fost odată ca niciodată un domn pe o staţie spaţială, care se plictisea foarte tare în semi-imponderabilitatea lui. Mai întâi, Greg Chamitoff şi-a adus, acolo sus (iacă rima!) o planşă de şah. Apoi şi-a dat seama că n-are cu cine să se joace. Şi atunci a venit ideea. Iacă Ideea: un meci de şah Spaţiu-Pământ.



Meciul a început în 29 septembrie. Jucătorii de pe Pământ prezintă 4 variante de mutări, iar publicul votează una dintre ele. NASA transmite mutarea câştigătoare către astronaut, care va muta la rândul lui.

Meciul este transmis la adresa uschess.org.

joi, 2 octombrie 2008

Cum ne plac nouă job-urile noastre

Iubesc statisticile. Mai ales alea care nu ajută la nimic. De genul: "75% dintre femei preferă pantofii de culoare roşie, au descoperit cercetătorii americani". Sau: "oamenii de ştiinţă danezi au observat că 63,23% dintre furnicile care trăiesc în captivitate au reflexul de a fura firimituri de sub masă". Sau: "este deja demonstrat şi certificat faptul că 92,2% dintre copii se nasc cu capul înainte".

Azi aflu din Business Standard că: "Peste 45% dintre angajaţii români se gândesc să-şi schimbe jobul. (...) Dintre românii care declară că au în vedere şi alte oportunităţi de angajare, doar 7% şi-au planificat deja plecarea sau îşi caută activ un alt job. În acelaşi timp, 58% angajaţii români sunt mulţumiţi de condiţiile de muncă, scor care situează România pe penultimul loc în ierarhia ţărilor europene". Deci să vedem dacă am înţeles: 45% se gândesc să-şi schimbe jobul, 7% îşi caută altceva şi 58% sunt mulţumiţi de job-ul lor. Deci ăia 45% se gândesc să ajungă la job-urile ălorlalţi 58%. Nasol, că 3% nu vor mai avea loc. Bineînţeles, în cazul idealist în care cei 45% chiar reuşesc să ajungă pe posturile celor 58%, înseamnă că cei 58% vor rămâne fără job sau vor trece pe posturi de care nu sunt mulţumiţi. Dar din fericire, doar 7% chiar îşi caută alt job, aşa că de 38% e numai gura. Ceea ce înseamnă că doar 51% trebuie să-şi facă realmente griji pentru locul lor călduţ.

Mai aflăm că: "În ceea ce priveşte nivelul de mulţumire asupra salariului, doar 2% dintre angajaţii români s-au declarat mulţumiţi de salariul pe care îl primesc şi 24% destul de mulţumiţi, datele mai arată că 50% nu sunt prea mulţumiţi, în timp ce 23% se declară total nemulţumiţi". Deci ştim ce zic 99%. Şi 1% sunt şomeri.

Sau mai este o variantă: n-am înţeles nimic. Şi nici nu mă interesează. Şi nici nu-i relevant.